Jump to content

Reţeaua de apă şi canalizare ajunge în Barboşi şi Fileşti


dcp100168

Recommended Posts

Reţeaua de apă şi canalizare ajunge în Barboşi şi Fileşti

 

După mulţi ani de aşteptare, gălăţenii care locuiesc în cartierele Barboşi şi Fileşti vor vedea, în sfârşit, că încep şi pe "uliţa" lor lucrările la reţeaua de canalizare şi apă potabilă. Lucrările sunt parte a unui proiect mai amplu, ce vizează şi alte zone ale oraşului, cu reţele de apă extrem de vechi şi fără sistem de canalizare.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, săptămâna aceasta, se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru contractul "Alimentare cu apă şi canalizare în aglomerările Galați și Smârdan", după ce documentul a fost semnat joi, 12 iulie.
"Valoarea contractului este de 122.357.002 de lei cu TVA, din care pentru municipiul Galați - 87.653.636 de lei cu TVA, iar lucrările vor fi executate de către asocierea SC Rotary Construcţii SRL Bucureşti - Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93 SA Bucureşti. Durata contractului este de 30 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, plus 36 de luni perioada de notificare a defectelor. Contractul prevede lucrări de extindere şi reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare în cartierele Barboşi, Fileşti, la intrarea în municipiul Galaţi dinspre Tecuci, dar şi în mai multe zone ale municipiului", se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Galaţi.
"Este vorba despre investiţii de amploare, aşteptate de către cetăţeni de foarte multă vreme. După finalizarea proiectului, cartierele Barboşi şi Fileşti vor fi în totalitate conectate la reţeaua de apă şi canalizare, astfel încât municipiul Galaţi va fi unul dintre puţinele municipii din ţară care vor fi sută la sută canalizate", a declarat, la rândul său, primarul Ionuţ Pucheanu.

Proiect de amploare

Contractul în care se lansează municipalitatea gălăţeană face parte din "Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din Judeţul Galaţi în perioada 2014-2020", în valoare de 180 de milioane de euro, derulat la nivelul judeţului Galaţi de către SC Apă Canal SA, având ca beneficiari 22 de unităţi administrativ-teritoriale.
După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, contractul de finanţare pentru acest proiect s-a realizat în luna decembrie 2017, la Galaţi, în prezenţa ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, la întâlnire participând reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, ai Autorităţii de Management pentru POIM, ai Apă Canal, Consiliului Judeţean, primăriilor din judeţ, municipiului Galaţi şi ai Prefecturii.
La acea dată, ministrul Marius Nica arăta că, graţie acestui proiect, "judeţul Galaţi, din punct de vedere al alimentării cu apă în sistem centralizat, devine unul la cheie". "Adică, pe urban va fi conectat în proporţie de sută la sută la sistemul centralizat cu apă, iar în ceea ce priveşte zona rurală, în urma implementării proiectului, va fi la 89 la sută. Diferenţa de 11 la sută va fi asigurată din investiţii complementare. În 2023, în condiţiile implementării cu succes a proiectului, sută la sută judeţul Galaţi va fi racordat la sistemul centralizat de apă - şi este un exemplu din acest punct de vedere", a afirmat ministrul.

Unde va mai ajunge reţeaua de apă şi canalizare

Cele 22 de unităţi administrativ-teritoriale care vor beneficia de proiectul de 180 de milioane de euro sunt municipiile Galaţi şi Tecuci, Şendreni, Braniştea, Independenţa, Piscu, Tudor Vladimirescu, Fundeni, Smârdan, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Lieşti, Iveşti, Umbrăreşti, Barcea, Drăgăneşti, Cosmeşti, Movileni, Bereşti, Bereşti Meria şi Cosmeşti.
În cadrul proiectului vor fi realizate cinci foraje, trei staţii de tratare, două staţii de epurare, 249 de km de reţea nouă sau reabilitată de distribuţie apă potabilă şi aducţiuni de apă, 535 de km de reţea nouă sau reabilitată de canalizare şi conducte de refulare ape uzate, staţii de clorare, staţii de pompare şi de repompare şi vor fi achiziţionate echipamente specifice pentru buna desfăşurare a serviciului de apă şi canalizare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 years later...

Rețea nouă de apă și canalizare la Filești și Barboși

Primăria municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal informează că s-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă și de canalizare în cartierele Barboși și Filești.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Este încă un obiectiv îndeplinit pentru că am devenit unul dintre puținele orașe racordate aproape în întregime la rețeaua de apă și canalizare. Suntem la un procent de circa 99% din acest punct de vedere. Fiecare cartier al orașului nostru este important, iar pentru gălățenii de la Filești și Barboși este cu siguranță o veste bună pentru că vorbim de accesul la servicii de bază. În ultimii ani avem un adevărat record de investiții derulate în diferite zone ale Galațiului pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă și canalizare”.

Astfel, în cartierul Barboși s-au realizat 5,7 km de rețele de apă potabilă, 7,7 km de rețele canalizare, dar și 3 noi stații de pompare a apei uzate. În cadrul rețelei de distribuție s-au realizat circa 150 de branșamente, cămine, hidranți, subtraversari drumuri, dar și 7 cămine de monitorizare a presiunii, a debitului și a concentrației de clor echipate cu sisteme de transmitere la distanță a acestor parametri, în timp real, care sunt deja integrate în programul noului dispecerat. În toate căminele executate s-au montat pe branșamente contoare electromagnetice cu citire la distanță.

În cartierul Filești s-au realizat 4,5 km rețele apă potabilă, 5,2 km rețele canalizare și 3 stații de pompare a apei uzate. În rețeaua de distribuție s-au executat circa 230 de branșamente, cămine, hidranți, subtraversări drumuri, precum și 7 cămine de monitorizare a presiunii, debitului și concentrației de clor echipate cu sisteme de transmitere la distanță a acestor parametri, în timp real, care sunt deja integrate în programul noului dispecerat. În toate căminele executate s-au montat pe branșamente contoare electromagnetice cu citire la distanță.

Lucrările fac parte din contractul derulat de operatorul Apă Canal - ”GL-CL-01 – Alimentare cu apă și canalizare în Aglomerările Galați și Smârdan”, în cadrul căruia sunt cuprinse și alte zone din municipiul Galați. Valoarea contractului este de 36,3 milioane de euro fără TVA.

Contractul face parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Galați în perioada 2014-2020”, în valoare de 180 de milioane de euro, derulat la nivelul județului Galați de către SC APĂ CANAL SA, având ca beneficiari 22 de unități administrativ-teritoriale. În cadrul proiectului, municipiul Galați beneficiază de lucrări de circa 26 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea sistemului de apă și canalizare.

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.