dcp100168 Posted August 8, 2018 Share Posted August 8, 2018 Iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice" a atins numărul minim de semnături în 13 judeţe, iar în alte 11 judeţe se apropie de prag. În total, voluntarii au adunat peste 620 de mii de semnături Iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice", care are ca scop revizuirea Constituţiei în acest sens, a ajuns miercuri la pragul minim de semnături în 13 judeţe, în timp ce alte în 11 judeţe se apropie de numărul minim. Până în prezent, iniţiativa a adunat peste 620 de mii de semnături. Astfel, judeţele Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sibiu, Braşov, Prahova, Dolj, Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa au depăşit pragul de minim 20 de mii de semntăuri. De asemenea, judeţele Maramureş, Mureş, Hunedoara, Argeş, Alba, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, Tulcea şi Ialomiţa mai au de adunat între sute şi mii de semnături pentru a atinge pragul minim. Pe lista cu judeţele în care s-a înregistrat cel mai mic număr de semnături se numără Harghita, Covasna, Vrancea, Sălaj, Satu Mare, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi, Brăila şi Botoşani. La ora transmiterii acestei ştiri, potrivit site-ului Fărăpenali.ro, voluntarii au adunat peste 620 de mii de semnături şi mai sunt necesare 48.864 de semnături pentru ca iniţiativa să ajungă în Parlament. Pe data de 1 august, o caravană cu parlamentari USR, formată din două echipe, a plecat prin ţară pentru a aduna semnături. Una se va deplasa pe traseul Tulcea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, iar cealaltă pe traseul Ploieşti, Piteşti, Craiova, Hundoara, Alba, Mureş şi oraşele de pe Valea Prahovei. Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat. Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele tării. news.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 8, 2018 Author Share Posted August 8, 2018 Nici gălăţenii din Diaspora nu mai vor penali în funcţii publice Chiar dacă trăiesc departe de Galaţi, în ţări străine în care şi-au clădit o carieră şi o viaţă mai bună, şi indiferent dacă mai plănuiesc sau nu să revină în locul din care au plecat, gălăţenilor, la fel ca tuturor românilor din Diaspora, le pasă de ceea ce se întâmplă în România. Tocmai de aceea nu au putut rămâne indiferenţi la iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei "Fără penali în funcţii publice" şi s-au implicat semnând sau chiar strângând semnături pentru asta. Iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice" îşi propune să interzică persoanelor condamnate definitiv la pedepse privative de libertate, pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, şi care nu s-au reabilitat, să candideze pentru funcţii publice în administraţia locală (consilier, primar), în Parlament şi în funcţia de preşedinte al României. Pentru asta, trebuie modificată Constituţia, printr-un referendum. Pentru a demara procedura parlamentară necesară, este nevoie de cel puţin 500.000 de semnături adunate în 21 de judeţe, şi minimum 20.000 în fiecare. Diaspora românească nu constituie un judeţ, dar românii care o formează au semnat pe listele corespunzătoare domiciliului pe care îl au în ţară şi care este trecut pe cartea de identitate. Dacă nu au putut veni în ţară să semneze, au găsit soluţii ca formularele să ajungă acolo unde trebuie. Iată poveştile câtorva dintre ei, aşa cum ne-au fost împărtăşite de voluntarii care strâng semnături. "Am venit să fac dreptate! Unde semnez?" Acesta este mesajul cu care Mircea, care lucrează la o fabrică de bere în Danemarca, a venit glonţ la o echipă de voluntari care strângea semnături pentru "Fără penali în funcţii publice", pe faleza Dunării. Un fapt similar s-a petrecut în Parcul Central din Tecuci. "Muncim în Italia şi am venit acasă. E dezastru! Vrem să semnăm, că nu se mai poate cu bandiţii ăştia", au spus membrii unei familii extinse din comuna Munteni. Doi adulţi cu doi copii majori, care învaţă la liceu în Galaţi, au semnat pentru a schimba Constituţia. "Fiul din Finlanda nu poate semna, dar eu da!" "Vreau să semnez, că mi-a zis fiul, care stă în Finlanda, să vin să semnez. El nu poate să semneze, pentru că nu mai are buletin de România, ci doar paşaport", le-a spus voluntarilor doamna Mioriţa, o gălăţeancă în vârstă de 71 de ani. Şi nu numai că a semnat, dar a mai luat cu dânsa şi două liste, pe le-a adus completate şi semnate de prietenele şi vecinele dumneaei, dintr-un bloc din Ţiglina. Nuntă cu semnături Un alt gălăţean, Dănuţ, a strâns semnături împotriva penalilor în funcţii publice inclusiv la o nuntă a nepoţilor. Pe scurt, mirii, dar şi naşii şi invitaţii au semnat pentru ca tânăra familie, care chiar se află acum în Diaspora, să aibă o ţară liberă şi prosperă. Ce-ar mai fi de spus? Casă de piatră într-o ţară fără penali în funcţii publice, Anca şi Daniel! De câte ori vine poştaşul? Cătălina-Cristina şi Marian-Ciprian trăiesc şi muncesc în Germania, într-un orăşel aproape de Dortmund, dar au domiciliul în Galaţi. Au semnat pentru iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice", iar formularul a ajuns în Galaţi expediat de doamna Elena, din Reşita, care l-a adus din Germania în bagaje. Un plic mare şi gros a venit tocmai din Italia: Daniela Gina a trimis 86 de semnături de la românii stabiliţi în Treviso. Le-a strâns împreună cu doi gălăţeni, Cătălin şi George Marius, o ieşeancă, Ana Maria, o hunedoreancă, Monica, şi o băcăuancă, Maria. Liste cu semnături pentru Galaţi, Sălaj, Bacău, Constanţa şi nu numai! Trei semnături au venit tot în plic, din Franţa, trimise de Ciprian, Agripina şi Eliza, care, au ales să se implice în ciuda kilometrilor şi a graniţelor care-i despart de casă. Pentru că distanţa nu mai e importantă atunci când îţi doreşti cu adevărat să schimbi ceva în ţara ta! Oficial Conform datelor oficiale, s-au strâns semnături din aproape toată Europa şi de peste tot din lume: din Coreea de Sud, Dubai, Azore, Boston, Dallas, Chicago, ba chiar şi din Vanuatu! Potrivit estimărilor, Diaspora a strâns, fără a pune la socoteală tabelele trimise prin poştă, direct de semnatari, 22.000 de semnături, care au fost contorizate la localităţile de unde sunt semnatarii. Se estimează că în Galaţi e vorba de cel puţin 600 de persoane! viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 9, 2018 Author Share Posted August 9, 2018 Peste 20.000 de gălăţeni nu mai vor penali în funcţii publice Nu mai puţin de 22.164 de gălăţeni au semnat iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice", confirm datelor centralizate pe 9 august. Galaţiul se află în primele zece judeţe din ţară ca număr de semnături date de cetăţenii care nu mai vor penali în funcţii publice. Chiar dacă au fost înjuraţi, hărţuiţi, persiflaţi şi nu li s-a permis amplasarea unui cort, care ar fi uşurat mult campania, voluntarii vor continua strângerea de semnături până la sfârşitul săptămânii viitoare, astfel încât semnalul dat de gălăţenii să fie unul cât mai puternic. Cei care îşi doresc o administraţie locală, un parlament şi o preşedinţie fără condamnaţi definitiv la închisoare pentru infracţiuni săvârşite cu vinovăţie, dar încă nu au semnat, încă o pot face. Voluntarii care strâng semnături pot fi găsiţi, după ora 18,00, pe Faleza Dunării, la Neacşu şi vizavi de Starea Civilă (pe strada Traian nr. 95, bloc A5A, la parter). Campania "Fără penali în funcţii publice" se va încheia doar atunci când în Constituţia României va fi adăugat articolul care va determina scoaterea celor condamnaţi din politică şi din administraţie. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 23, 2018 Author Share Posted September 23, 2018 Semnăturile gălăţenilor pentru fără penali au ajuns la Parlament Nu mai puţin 25.314 de semnături, din cele peste 30.000 date de gălăţenii care nu mai vor penali în funcţii publice, au fost validate şi au ajuns în Parlamentul României. Conform datelor oficiale, Primăria municipiului Galaţi a validat 20.800 de semnături, în condiţiile în care, din păcate, alte administraţii locale s-au aşezat de-a curmezişul. De pildă primarul Aradului a blocat listele de semnături! Contribuţia gălăţenilor la efortul naţional "Fără penali în funcţii publice" este cât se poate de importantă. Rămâne de văzut dacă iniţiativa îşi va atinge scopul: modificarea Constituţiei României în sensul adăugării unui articol care să determine scoaterea celor condamnaţi din politică şi din administraţie. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now