Jump to content

Gălăţeni înecaţi în râurile şi lacurile din judeţ


Recommended Posts

Posted



Bărbat înecat la ferma Maţa Rădeanu


Accident mortal la ferma Maţa Rădeanu. Un bărbat în vârstă de 44 de ani, care voia să se răcorească, a dat să intre în unul dintre iazurile fermei. Din păcate omul a alunecat şi a căzut în apă. Au sărit oamenii să îl scoată şi au chemat ambulanţa. „Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat în comuna Vădeni pentru un bărbat care s-ar fi înecat. Din păcate bărbatul a fost găsit deja mort”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.


presagalatibraila.com





  • 11 months later...
Posted

Bărbat înecat în lacul Cătuşa

La două zile după ce i-a fost găsită barca plutind în derivă pe lacul Cătuşa, pompierii au găsit trupul unui bărbat de 22 de ani. „După două zile de căutări, ieri, la ora 20.15, Grupa de căutare salvare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi a intervenit pentru a scoate din lacul Cătuşa o persoană înecată de sex masculin, în vârstă de aproximativ 22 ani. Victima a fost scoasă din apă şi adusă la mal cu ajutorul bărcii, după care a fost predată unui echipaj de la Serviciul de Medicină Legală Galaţi”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.

presagalatibraila.com

  • 1 month later...
Posted

Un tânăr de 19 ani a murit înecat într-un canal de irigaţii

Un tânăr de 19 ani a vrut să scape de toropeală şi a murit înecat într-un canal de irigaţii. Tânărul nu şi-a imaginat nicio secundă că nu va mai putea ieşi la suprafaţă şi s-a înecat. Tragicul eveniment s-a produs în localitatea gălăţeana Cişmele. În ajutorul victimei au fost chemate în ajutor echipaje de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, precum şi pompierii care l-au căutat pe tânăr ore în şir.

Salvatorii SMURD sfătuiesc gălăţenii să frecventeze numai locuri special amenajate pentru înot şi să respecte semnificaţia indicatoarelor „Scăldatul interzis" în alte zone decât cele autorizate. Aşadar, trebuie evitat scăldatul în râuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt puternici, albiile sunt pline de crengi, pietre sau plante. Nu sunt indicate nici actele de teribilism prin plonjarea în apa de pe poduri, platforme sau aventurarea în apă a persoanelor aflate în stare de ebrietate. Pentru evitarea tragediilor echipajele SMURD fac apel către părinţi să nu lase copiii la joacă pe malurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii.

 

  • 5 weeks later...
Posted

Adolescentă dispărută în apele Siretului

O copilă s-a înecat în apele Siretului, în zona Barboși. Trupul fetei nu a fost încă recuperat, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) continuă căutările, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, col. Radu Cristinel.

Vineri după-amiază, cinci copii - două fete și trei băieți - se întorceau de la școală, unde desfăşuraseră activităţi extraşcolare. Una dintre fete a intrat în apă și s-a aventurat dincolo de un prag. Prietena ei a încercat să o salveze din apele Siretului, dar n-a făcut decât să ajungă, ea însăși, în pericol de moarte. A dispărut sub apă. Băieții au încercat să-și ajute colegele și au reușit să o salveze doar pe fata care se aventurase prima dincolo de prag. Nu şi pe prietena care încercase să o salveze.

UPDATE. Rudele fetei care s-a înecat în Siret, Gina Condurache, stau pe malul râului și așteaptă vești de la pompierii care o caută. Mama fetei este disperată pentru că nici măcar nu a știut că adolescenta merge la scăldat. ”Nu am știut, mi-a luat copilul de acasă, fata aia de 18 ani. Dacă știam că vine la Siret nu o lăsam. A salvat o viață și a murit ea”, ne-a spus Tinca Condurache, mama fetei.

Fata salvată a fost cea care a încercat să îl contacteze pe unul dintre frații Ginei. ”Eram la muncă, pe schele. M-a sunat de pe telefonul ei, dar am zis că o sun eu mai târziu, dar de fapt era prietena ei cu care venise la scăldat, cea pe care a salvat-o. Apoi m-a sunat și un prieten și mi-a spus că s-a înecat soră-mea”, ne-a spus Andrei Condurache, fratele fetei. Tot la serviciu a primit tragica veste și iubitul Ginei. ”Eram la serviciu. Nu știam că vine la Siret. Am vorbit cu ea la telefon și mi-a spus că este acasă că are puțină treabă. Influențată de prieteni, a venit la scăldat, în ciuda faptului că nu știa să înoate. A plătit un preț prea mare, dar acum sperăm să o găsească pentru a o putea îngropa creștinește”, ne-a spus și iubitul adolescentei, Ciprian Neculai.

În ciuda faptului că nu mai au niciun dram de speranță că fata va fi găsită vie, rudele speră ca măcar trupul neînsuflețit să fie găsit pentru a o putea conduce, așa cum se cuvine, pe ultimul drum pe Gina. Pompierii continuă căutările.

viata-libera.ro

  • 10 months later...
Posted

Tânăr înecat în apele Siretului

Un tânăr de 18 ani a sfârșit în apele Siretului, aseară, în timp ce se afla la scăldat. Băiatul a mers împreună cu alți prieteni, la Șerbănești, în zona ”balastieră”. La un moment dat, tânărul le-a spus prietenilor că vrea să facă o baie în Siret. A sărit în Siret, dar nu a mai ieșit la suprafață.

Îngrijorați, amicii lui au sunat la 112. Un echipaj de la Ambulanță și unul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au ajuns pe mal, însă nici urmă de tânărul dispărut. Din păcate, abia în această dimineață, specialiștii I.S.U. au găsit trupul fără viață al tînărului de 18 ani. Zona în care s-a înecat băiatul este cunoscută de localnici drept o zonă foarte periculoasă. Din cauza excavărilor, s-au format gropi adânci și vârtejuri foarte periculoase.

stiridegalati.ro

  • 2 years later...
Posted

Bărbat înecat într-un lac din nordul judeţului

Intervenţie grea a pompierilor joi, 16 august, în urma unui apel primit prin 112 care anunţa dispariţia, în lacul Popeşti, de pe raza comunei Bălăbăneşti, a unui localnic în vârstă de 50 de ani. Pentru că omul nu a mai ieşit la suprafaţă, câţiva martori au cerut ajutor, pompierii de la Târgu Bujor intervenind cu o barcă. Căutările au durat însă destul de mult, aproape trei ore, salvatorii reuşind doar să scoată la suprafaţă trupul neînsufleţit al bărbatului. "Echipajul de pe ambulanţa prezentă la faţa locului a constatat că bărbatul nu mai avea semne vitale şi a declarat decesul", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

viata-libera.ro

Posted

Copil de 12 ani, înecat în Siret

Copilul în vârstă de 12 ani care a dispărut miercuri în localitatea Şendreni a fost găsit, joi, înecat în râul Siret, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă. "A fost găsit cadavrul unui băiat de 12 ani. Pompierii militari s-au aflat de miercuri în misiune de căutare a unui copil, posibil înecat în râul Siret, în localitatea Şendreni. La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu barcă de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi", a precizat Chiriţă.

agerpres.ro

  • 2 years later...
Posted

Un gălăţean şi-a găsit sfârşitul la pescuit.  Trupul neînsufleţit a fost descoperit în amenajarea piscicolă de la Şovârca

Bărbatul de 51 de ani plecase la pescuit de sâmbătă, 24 octombrie, iar rudele l-au căutat tot weekendul. Un cetăţean i-a văzut trupul plutind pe apă şi a sunat la 112.

Luni, 26 octombrie, la ora 10,50, o autospecială a ISU Galaţi de la Târgu Bujor a fost solicitată să scoată din apă trupul unui bărbat înecat.

Victima avea 51 de ani, era din localitatea gălăţeană Oancea şi plecase la pescuit sâmbătă, 24 octombrie. Pentru că acesta nu mai revenise acasă, rudele l-au căutat tot weekend-ul.

”Un cetăţean a anunţat la 112 că vede ceva asemănător cu trupul unui om în amenajarea piscicolă de la Şovârca”, a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Trupul neînsufleţit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care a survenit decesul bărbatului.

adevarul.ro

  • 1 year later...
Posted

Un copil de 11 ani din Galați s-a înecat la scăldat

Canicula sufocantă a făcut o nouă victimă în rândul copiilor dornici să se răcorească. Un băiețel de 11 ani, din Foltești, s-a dus la scăldat miercuri, la orele prânzului, în râul Chineja. Din cauze încă necunoscute, minorul nu a mai putut ieși la suprafața apei, La fața locului au fost chemați de urgență pompierii, care au intervenit cu o barcă de salvare, o autospecială de la Tg. Bujor și o salvare. Militarii au reușit să îl aducă la mal pe copilul aflat în stare de inconștiență și s-au început manevrele de resuscitare. La fața locului a fost trimis și elicopterul SMURD, dar, din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Tânăr de 19 ani înecat în Siret

Băiatul plecase sâmbătă să înoate în Siret, dar curenții puternici ai apei i-au adus sfârșitul tânărului. În zadar l-au căutat scafandrii, abia aseară trupul neînsuflețit a fost văzut plutind în Siret, în dreptul localitățății Cosmești.

”În cursul zilei trecute,  în jurul orei 17.00, un bărbat,  din comuna Nicorești, a sesizat Poliția Municipiului Tecuci despre faptul că, pe malul râului Siret, în zona comunei Cosmești, se află un cadavru de sex bărbătesc. La fața locului,  în urma primelor verificări,  polițiștii au stabilit că persoana decedată este un tânăr,  de 19 ani, din comuna Nicorești. În data de 16.07.2022, acesta ar fi mers la scăldat, în râul Siret, pe raza comunei Ionășești, împreună cu alte trei persoane și,  conform declarațiilor acestora, ar fi fost luat de un curent de apă și nu ar mai fi ieșit la mal. În cauză,  a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și polițiștii fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs decesul tânărului”, informează polițiștii gălățeni.

reperul.ro

Posted

Un bărbat a dispărut în Siret. Pompierii l-au găsit după 24 de ore

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a dispărut, duminică, fără urmă, în apele Siretului, la Cosmești Vale, unde se dusese la scăldat. El a fost luat de curenți și nu a mai fost văzut, motiv pentru care s-a cerut sprijinul pompierilor. Luni, 25 iulie, după circa șapte ore de căutări, un echipaj al Detașamentului de Pompieri de la Tecuci a reușit să recupereze trupul bărbatului, acesta fiind observat de cetățeni în zona podului de la Cosmești. La căutări a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cosmești.
Este cel de-al doilea accident de acest gen petrecut la Cosmești în ultima săptămână, un tânăr de 19 ani pierzându-și viața după ce a fost luat de curenți, în timp ce se afla la scăldat.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.