dcp100168 Posted July 8, 2008 Posted July 8, 2008 Incendiu la GârboaveleUn incendiu de proportii a izbucnit, luni seara, in Rezervatia naturala Garboavele din judetul Galati, mistuind 10 hectare de vegetatie. De asemenea focul risca sa cuprinda si doua baze de agrement, viitorul Muzeu al Satului si Gradina Zoologica, toate situate in Padurea Garboavele. Pompierii nu exclud posibilitatea ca flacarile sa fi izbucnit din cauza neglijentei unor persoane care si-au petrecut duminica la gratar si au lasat focul nesupravegheat.http://www.ziare.com/Galati__Incendiu_i ... 50799.html
Relu Posted July 9, 2008 Posted July 9, 2008 Toată mizeria de prin pădurile şi spaţiile verzi de la marginea oraşelor e numai din vina grataragiilor! Oare când s-o învăţa românul să iasă la un picnic cu sandvişurile gata făcute?
tigeratlantic9945 Posted July 9, 2008 Posted July 9, 2008 Sau ar trebui sa fie spatii special amenajete pentru gratar,picnic,acolo un loc mic.Asa am vazut in alte tari.
dcp100168 Posted July 11, 2008 Author Posted July 11, 2008 Incendiu pe FalezăIncendiu pe faleza superioară a Dunării la Galaţi. Vegetaţia uscată a luat foc pe zeci de metri pătraţi, iar fumul gros a paralizat traficul rutier în zonă. Pompierii au fost alertaţi şi au intervenit imediat, pentru că există riscul că incendiul să se extindă către Grădina Botanică.http://www.tvr.ro/articol.php?id=42010Foc langa Gradina BotanicaIncendiu pe Faleza Superioara, chiar langa Gradina Botanica. Peste 3.000 mp de vegetatie uscata au luat foc, iar fumul gros a paralizat traficul rutier, fiind necesara interventia politistilor de la Rutiera pentru a debloca traficul. Interventia pompierilor a oprit flacarile care erau aproape de plantele de patrimoniu din Gradina Botanica. Flacarile au izbucnit in jurul pranzului, iar primii care le-au vazut si i-au anuntat pe pompieri au fost locatarii blocurilor vechi de langa Gradina Botanica si angajatii Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii. Acestia din urma au si sarit imediat cu furtunul sa stavileasca focul care era la cateva zeci de metri de colectia de plante de patrimoniu a Gradinii Botanice. "Ne-am chinuit cu furtunul. Cred ca de vina sunt niste indivizi fara adapost care stau pe aici. Nu este prima oara cand se intampla asta. Pentru noi pericolul este foarte mare deoarece flacarile puteau cu usurinta sa distruga plantele rare si cele de patrimoniu", spunea Cristian Trinca, administrator al Gradinii Botanice. Doua autospeciale ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au intervenit si au reusit sa stavileasca flacarile inainte ca acestea sa se extinda. Locatarii blocurilor din apropiere erau si speriati, dar si suparati pe cei care au dat foc. "M-am speriat cand am vazut fumul ala negru. Si cred ca au dat foc boschetarii. Au mai facut asa ceva. Daca i-ar prinde odata, bine ar fi ca sa scapam si noi de stres", spunea Ilinca Rodici. Fumul gros a afectat si traficul rutier in zona, fiind necesara interventia politistilor de la Serviciul Politiei Rutiere pentru restabilirea circulatiei intrerupte aproape o jumatate de ora. Pompierii si politistii au deschis o ancheta pentru a stabili daca focul a izbucnit din cauza temperaturilor foarte ridicate sau din neglijenta oamenilor strazii care se adapostesc in zona.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=4
ultramarine Posted July 13, 2008 Posted July 13, 2008 Daca era in Gradina botanica era si mai rau, un PECO fiind chiar langa ea. Nu se poate face o motiune, ceva, o hotarare locala ca sa se mute toate benzinariile din oras la 5 km de acesta? Motive: pericol de explozie, incendiu, poluare cu vapori toxici de combustibili, etc. Eu sunt pentru!
dcp100168 Posted May 29, 2011 Author Posted May 29, 2011 Incendiu pe digul Galaţi - Brăila, din cauza unei ţigăriSâmbătă, la ora 15.30, pompierii Detaşamentului I, Garda 1 din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila (ISU) au intervenit pentru stingerea unui incendiu declanşat în Pădurea Băsca, zona DN 2 B (Şoseaua dig Brăila-Galaţi). Au ars 10 mc material lemnos şi 200 mp vegetaţie uscată, focul fiind lichidat în jurul orei 16.30. Pompierii precizează că incendiul a fost cauzat de existenţa unui foc în locuri nepermise, mai precis o ţigară aruncată la întâmplare.adevarul.ro
dcp100168 Posted August 23, 2016 Author Posted August 23, 2016 Mister dezlegat legat de fumul şi funinginea suspecte din oraş! Încă de aseară, zeci de gălăţeni au sesizat faptul că oraşul este plin de fum sau praf, iar pe jos s-a aşternut un strat vizibil de funingine. Din discuţiile gălăţenilor – care şi-au exprimat temerile pe facebook, aseară în oraş mirosea “ca atunci când stai la gura sobei”, că funinginea/cenuşa aşternute pe jos “semănau cu scrumul de ţigară” şi că “în oraş se vedea că este praf sau fum”. Deşi ploaia de aseară a spălat urmele, gălăţenii au rămas la fel de nedumeriţi şi în această dimineaţă, mai ales că nici o instituţie publică din Galaţi nu pare în măsură să elucideze problema. “Nu ştim care ar putea fi sursa, cu atât mai mult cu cât nu s-a înregsitrat nici un incident de mediu. Am întrebat şi la Garda de Mediu şi nici colegii de acolo nu au înregistrat vreo sesizare din partea cuiva despre vreun posibil incendiu”, a spus şefa Agenţiei de Protecţia Mediului, Carmen Sandu. Nici ISU Galaţi nu a înregistrat vreun incendiu care să fi provocat atâta fum în oraş, a confirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Eugen Chiriţă, în timp ce purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal, Dorian Dumitrescu a spus că “pe platforma combinatului nu s-a produs nici un incident de mediu nici aseară şi nici astăzi”. “Comisarii de mediu au căutat prin oraş, aseară să vadă sursa fumului dar nu au găsit nimic şi nici nu am primit, la Gardă, vreo sesizare despre vreun incendiu. Astăzi am drum în judeţul Tulcea şi poate mă voi lămuri, cred totuşi că a fost un incendiu pe acolo şi cu vântul puternic ce a bătut, a adus funinginea la Galaţi”, a spus şeful Gărzii de Mediu, Daniel Mocanu. În lipsa oricăror explicaţii clare, gălăţenii s-au temut că funinginea de pe străzi ar putea fi chiar efectul exploziei de la Năvodari, cu atât mai mult cu cât, după deflagaraţia de pe platforma Petromidia, reprezentanții de la Ministerul Mediului au subliniat că, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele ore, circulația aerului va fi, în zona accidentului, predominant dinspre nord spre sud-vest, apoi, până marți după-amiază, înspre sud-est, deasupra mării. "Vântul moderat va determina o deplasare destul de rapidă a poluantului", au precizat aceleași surse. Totuşi, norul de fum şi funinginea de pe străzi au altă sursă – un incendiu puternic de vegetaţie (stuf) care a avut loc luni seară, pe malul tulcean al Dunării, incident confirmat de purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, maior Vasile Soava. Potrivit acestuia, incendiul s-a înregistrat pe teritoriul satului Rachelu, (comuna Luncaviţa), la stingerea lui participând echipele de voluntari ale comunei. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted September 30, 2018 Author Posted September 30, 2018 Incendiu de vegetaţie în comuna Piscu În comuna Piscu a izbucnit duminică, 30 septembrie, un incendiu de vegetaţie, din cauze care sunt în curs de stabilire, potrivit reprezentanţilor ISU Galaţi. Au fost afectate opt anexe gospodărești, din fericire nu şi locuințe. Au ars aproximativ 14.000 de baloţi de lucernă și paie, 800 m pătrați de construcție, 10 m cubi lemne și trei tone de cereale. Incendiul este localizat, şapte autospeciale de la ISU, SVSU Independenta, Piscu și T. Vladimirescu intervenind la faţa locului. viata-libera.ro Un număr de opt anexe gospodăreşti şi 14.000 de baloţi de paie au ars duminică într-un incendiu izbucnit în localitatea gălăţeană Piscu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă. Potrivit acestuia, iniţial, la faţa locului au acţionat patru autospeciale, dar pentru că exista posibilitatea de extindere la anexe gospodăreşti forţele de intervenţie au fost suplimentate cu încă trei autospeciale ISU. De asemenea, în sprijinul pompierilor militari au venit şi pompieri voluntari din localităţile Independenţa, Piscu şi Tudor Vladimirescu. Incendiul fost localizat, dar la faţa locului de află încă cele şapte autospeciale ISU şi forţele de intervenţie. "Au fost afectate opt anexe gospodăreşti şi au ars aproximativ 14.000 de baloţi de lucernă şi paie, 800 de metri pătraţi de construcţie anexe, zece metri cubi de lemne şi trei tone de cereale. Nu au fost afectate locuinţe. Se lucrează pentru aflarea cauzelor incendiului", a declarat Chiriţă. agerpres.ro
dcp100168 Posted July 28, 2019 Author Posted July 28, 2019 Incendiu de vegetație uscată și pădure la Chiraftei Pompierii gălățeni au fost solicitați să intervină, duminică după-amiază, la un incendiu de vegetație izbucnit la marginea localității Chiraftei, comuna Măstăcani. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Galați și de la Punctul de lucru din Târgu Bujor. În sprijinul militarilor a venit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. Pompierii au reușit să lichideze incendiul în jurul orei 18,00, după aproximativ trei ore. Conform pompierilor, flăcările au distrus miriște, 8,5 hectare de imaș împădurit și 7 hectare de lizieră (pădure tânără), în total suprafața afectată fiind de aproximativ 25 de hectare. La fața locului au intervenit și angajați de la Romsilva. La finalul intervenției, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului o țigară aprinsă aruncată la întâmplare. Cel mai probabil, țigara a fost aruncată de unul dintre ciobanii care frecventează zona. Din fericire nu au fost afectate imobile și nu s-au înregistrat victime. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 22, 2022 Author Posted March 22, 2022 Pompieri militari gălățeni, în luptă cu neglijența cetățenilor În ultimele zile, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “G-ral. Eremia Grigorescu” Galaţi au fost solicitate să stingă 40 de incendii de vegetație uscată pe raza mai multor localități. În total, au ars aproximativ 120 hectare de vegetaţie uscată, stuf, mărăciniș, lăstăriș și pădure. Principala cauză a creșterii numărului de incendii de vegetație uscată o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, incendierea intenţionaţă, neglijenţa fumătorilor și depozitarea cenușii din sobe în locuri necorespunzătoare. ”Numai în ultimile 24 de ore, pe raza județului Galați, au avut loc peste 20 de incendii de vegetație uscată care au afectat aproximativ 70 de hectare de vegetație uscată, lăstăriș și pădure, în localitățile: Berești Meria 15ha, Slobozia Conachi 8 ha, Ivești 5500mp, Bălășești 5 ha, Municipiul Galați Zona Arcasilor, cartier Filești și Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior în zona Vama Giurgiulești si Tulucești unde au ars aproximativ 35ha de vegetație uscată ,lăstăriș și pădure. Multe dintre aceste incendii au avut drept cauză incendierea intenționată, ceea ce arată faptul că cetățenii s-au grăbit să își igienizeze curțile și terenurile agricole, incendiind resturi vegetale fără să respecte regulile pentru siguranță la incendiu. Astfel se pot crea condiţiile favorabile propagării incendiilor. În dezvoltarea acestora în aer liber factorul esenţial îl constituie vântul prin direcţia şi viteza sa. Dacă viteza vântului este mare, dezvoltarea incendiului este rapidă şi posibilitatea propagării focului la alte materiale combustibile este ridicată. Lăsând focul deschis nesupravegheat, se pot genera mari pierderi material şi de vieţi omeneşti atât în propria gospodărie și locuinţă, cât şi în cele învecinate. Pentru a preîntâmpina apariţia incendiilor de vegetaţie uscată la nivelul localităţilor se vor identifica şi curăţa toate locurile unde este pericol de aprindere a vegetaţiei şi propagare a incendiului, vor fi stabilite semnale cunoscute de toţi cetăţenii localităţii în cazul producerii de incendii marii şi se vor asigura mijloace de primă intervenţie (găleţi, furci, lopeţi, cazmale, rezerve de apă etc.). Din momentul izbucnirii incendiului, va fi anunţat serviciul de urgenţă voluntar de pe raza localităţii şi forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi la numărul unic de apel de urgenţă 112. Arderea vegetației uscate provoacă multe efecte negative solului. În primul rând, odată cu arderea resturilor vegetale, se distruge şi microfauna folositoare de la suprafaţa solului. Un alt efect negativ cauzat de arderi îl reprezintă evaporarea apei din stratul superior al solului, iar prin crăpăturile rezultate se va pierde de asemenea şi apa din adâncime. În plus, aceste focuri, lăsate nesupravegheate și scăpate de sub control, necesită eforturi considerabile din partea echipelor noastre de intervenție, precum și alocarea de resurse umane și materiale permanente pentru acest tip de incendii. Din păcate, aceasta este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor și tragem un semnal de alarmă că, prezența noastră permanent pe terenurile județului pentru stingerea acestor incendii, poate determina scăderea timpului de intervenție la alte tipuri de situații de urgență, în care oameni, animale, și bunuri pot fi puse în pericol”, informează I.S.U. Galați. reperul.ro
dcp100168 Posted July 6, 2022 Author Posted July 6, 2022 Vegetația uscată a ars ca iasca în județul Galați. Alte două incendii au izbucnit miercuri Mai multe incendii care au afectat terenuri acoperite cu vegetație urcată au ars în cursul zilei de miercuri, 6 iulie 2022, în condițiile în care temperatura resimțită la soare, în județ, a fost de peste 40 de grade Celsius. Mai multe hectare de vegetație au ars în cursul zilei pe Calea Prutului, posibil de la o țigară aprinsă aruncată în iarbă. Focul, care a cuprins rapid buruienile uscate de caniculă, s-a extins cu viteză și a necesitat intervenția pompierilor, care au acționat cu trei autospeciale. Focul și-a făcut simțită prezența și la Frumușița, pe marginea unui drum din apropierea unei ferme. Vegetația uscată a luat foc, posibil tot de la o țigară aruncată de un trecător, flăcările fiind însă stinse de angajații de la fermă, fără a fi nevoie de intervenția pompierilor. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 6, 2022 Author Posted July 6, 2022 Incendiu puternic izbucnit într-un lan de grâu din zona localităţii Şendreni Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, la un lan de grâu din localitatea Şendreni, judeţul Galaţi. Pompierii intervin cu patru autospeciale de la ISU Galaţi şi SVSU Şendreni Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, la faţa locului se acţionează cu 4 autospeciale de la ISU Galaţi şi SVSU Şendreni, focul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare şi la un moment dat a existat pericolul să se extindă la o serie de anexe gospodăreşti din zonă, însă intervenţia promptă a pompierilor a limitat amplificarea incendiului. La faţa locului acţionează în jur de 30 de pompieri militari ajutaţi de voluntari. Pompierii încearcă să stingă flăcările, înteţite de vântul care îşi schimbă direcţia. În prezent nu mai există pericol de propagare la imobilele din zonă vântul suflând în prezent spre o zonă nelocuită. news.ro
dcp100168 Posted July 21, 2022 Author Posted July 21, 2022 600 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări De la începutul lunii iulie și până în prezent, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “G-ral. Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi au fost solicitate să stingă 60 de incendii de vegetație uscată pe raza mai multor localități. În total, au ars aproximativ 600 ha de vegetaţie uscată, mărăciniș, lăstăriș și cereale. Cele mai mari incendii au avut loc în localitățile: Sat Costi (100 ha), Nicorești (100 ha), Tulucești (60 ha), Movileni (50 ha), Slobozia Conachi (15 ha) și Slivna (10 ha). Principala cauză a producerii incendiilor de vegetație uscată o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, incendierea intenţionată, neglijenţa fumătorilor, jocul copiilor cu focul sau utilizarea necorespunzătoare a utilajelor agricole. reperul.ro
dcp100168 Posted July 27, 2022 Author Posted July 27, 2022 Zeci de hectare de teren din Galați, arse în două zile Focurile în câmp deschis au fost la ordinea zilei la finele săptămânii trecute, zeci de hectare de teren fiind afectate de incendiile de vegetație. Potrivit ISU Galați, care a intervenit la 13 misiuni de stingere, în urma sesizărilor primite de la cetățeni, au fost mistuite de flăcările necontrolate 25 de hectare de vegetație uscată, aprinsă, cel mai probabil, din neglijență, dar posibil și din cauze intenționate. Asta în ciuda faptului că, în timp ce echipajele de militari interveneau să prevină producerea unor nenorociri, alte echipe de pompieri continuau să îi informeze pe oameni despre riscurile aprinderilor necontrolate sau ale actelor neglijente. "Inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire au efectuat 18 controale pe linia de prevenire a incendiilor, fiind aplicate nouă avertismente. De asemenea, au fost efectuate 30 de acțiuni de informare preventivă pentru limitarea și, respectiv, stoparea incendiilor", a precizat sg. maj. Teodora Diaconița, din cadrul ISU Galați. Întrucât în perioadele caniculare, cu o secetă accentuată, crește riscul apariției și propagării rapide a incendiilor, pompierii ne reamintesc să nu aprindem focuri în zone cu vegetație uscată sau în păduri, să nu aruncăm la întâmplare resturile de țigări, mai ales nestinse, și să nu lăsăm în mașină recipienți de genul brichetelor sau sprayurilor. Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 31, 2025 Author Posted October 31, 2025 Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a nouă lui în care județul a fost mistuit de focuri violente, cele mai multe provocate de neglijența umană. 322 de intervenții la incendiile care au provocat pagube nu doar pe terenurile agricole sau în fondul forestier constituie majoritatea situațiilor în care forțele de intervenție au fost mobilizate în cursul acestui an. Nerespectarea măsurilor de igienizare a terenurilor agricole, dar și neglijența prin utilizarea focului deschis în zone cu risc de incendiu au transformat județul Galați într-un veritabil câmp încins. De la începutul acestui an, sute de incendii, unele de mare amploare, au pârjolit sute de hectare de teren, fie agricol, fie forestier. În unele situații, au pus în pericol grav infrastructura și chiar siguranța oamenilor, cum s-a întâmplat, spre exemplu, la Tg. Bujor, în luna iulie, când orașul și împrejurimile au fost sub asediul focului mai bine de 12 ore. Din păcate, în majoritatea cazurilor care au provocat incendii din neglijență, cu o țigară aprinsă sau utilizarea în alte scopuri a focului, autorii nu au fost identificați și nici trași la răspundere, costurile intervențiilor și pericolul generat de pârjoluri rămânând în contul statului. Și al pompierilor, care au făcut eforturi supraomenești ca să salveze ce se mai putea salva. Din cele 416 intervenții la incendii pe care le-a contabilizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galați de la începutul anului până la finele lunii septembrie, 322 au fost focuri de vegetație. În medie, cel puțin o intervenție pe zi, dar realitatea a arătat că situațiile s-au concentrat pe perioade, când forțele umane și tehnica au fost suprasolicitate, în ciuda repetatelor mesaje de avertizare și recomandare venite din partea instituției privind măsurile preventive. Dezastrul de 12 ore de la Tg. Bujor Două fabrici distruse, două case și patru autovehicule arse, circa 50 de hectare de vegetație pârjolite, la fel ca și peste 2.700 de metri cubi de lemne, aflate în depozitul din apropierea fabricii de oțet au reprezentat, pe scurt, bilanțul oficial al unuia dintre cele mai grave incendii care au avut loc în județul Galați în acest an. Locuitorii orașului și cei din împrejurimi au trăit ore de teroare, la propriu, după ce un panou electric aflat în apropierea fabricii de oțet, dar și a unui depozit de butelii, a lua foc. Scânteile căzute pe vegetația uscată și purtate de vânt au declanșat dezastrul, unul greu de gestionat de forțele de intervenție, care s-au văzut la un moment-dat în situația de a nu mai avea cu ce să stingă focul. A fost nevoie ca operatorul Apă-Canal să asigure alimentarea de la nouă hidranți aflați în zona Tg. Bujor. Cantitatea mare de apă trasă din hidranți într-un timp scurt a afectat însă calitatea apei care a ajuns ulterior la robinetele localnicilor, aceasta fiind plină de impurități și improprie consumului timp de mai multe zile. Mai multe persoane au ajuns atunci la spital cu atacuri de panică. Iar ancheta declanșată ulterior stabilirii cauzei incendiului avea să ridice suspiciuni rezonabilă că a fost vorba de ceva mai mult decât de neglijență. ”În urma desfășurării activităților de cercetare la fața locului, a fost stabilită cauza probabilă de incendiu, respectiv instalații electrice defecte, cu cablu electric defect, cu izolația deteriorată”, preciza lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU, la finalul intervenției și după primele cercetări la fața locului. ISU Galați a deschis o anchetă în urma căreia a constatat mai multe deficiențe legate de întreținerea instalațiilor electrice, consemnând o serie de improvizații și defecțiuni și a aplicat trei sancțiuni contravenționale unor operatori economici, pentru încălcarea prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor. Valoarea totală a amenzilor a fost de 16.000 de lei. Totodată a fost deschis un dosar penal la nivelul Poliției Tg. Bujor, ancheta fiind coordonată de Parchetul local. Culturi distruse Din seria incendiilor care au provocat distrugeri grave mai amintim focul care a pârjolit 50 de hectare de teren cultivat cu grâu, lângă Tulucești, de la începutul lunii iulie, când inclusiv Pădurea Gârboavele a fost amenințată de flăcările scăpate de sub control. La finele lunii august, un alt incendiu major a mistuit cinci hectare de lizieră în satul Salcia, comuna Umbrărești. Echipaje de pompieri de la trei unități, respectiv Ivești, Tecuci și Galați, au luptat o noapte întreagă cu flăcările, după ce o persoană a făcut focul intenționat lângă pădure. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now