dcp100168 Posted February 4, 2008 Posted February 4, 2008 Amsterdam - Veneţia norduluiDacă aţi ratat Veneţia şi mai cu seamă celebrul carnaval, meritaţi din plin să vă luaţi revanşa descoperind un oraş minunat: Amsterdam. Capitala Olandei are un farmec greu descriptibil în cuvinte. Arhitectura, casele colorate, vechi de sute de ani, care arată de parcă ieri ar fi fost construite, zecile de canale care şerpuiesc, muzeele, terasele unde se bea bere, miile de biciclete la liber, cartierul cu felinar roşu şi drogheriile de unde poţi cumpăra, de exemplu, o acadea cu marihuana, toate acestea merită văzute. Van Gogh sau Nemo? Vrei cultură? Pe alese: Muzeul Van Gogh, Casa memorială Rembrandt, Palatul regal, Rijksmuseum, Muzeul municipal. Chiar şi cei mici au un muzeu al ştiinţei şi tehnologiei, Nemo. Clădirea are formă de vapor şi o puteţi admira chiar şi din vaporaşul de croazieră. Ah, şi să nu uit de Piaţa Dam, în centrul căreia se înalţă Monumentul Naţional, un obelisc alb decorat cu imagini alegorice, construit în memoria victimelor celui de Al Doilea Război Mondial. Un monument al libertăţii şi păcii. Turist fascinat la bord Nu, n‑ai voie să ratezi plimbarea pe canale, până în Marea Nordului. Cele 75 de minute de croazieră costă diferit, de la zece la 55 de euro, în funcţie de serviciile care îţi sunt oferite: poţi lua prânzul sau cina pe vas sau poţi doar să te bucuri de plimbare. E nemaipomenit să pluteşti pe canale întortocheate şi să simţi parfumul sărat‑amărui al Mării Nordului. Dar, cu siguranţă, cel mai mult te vor surprinde casele‑ponton. Pentru că, într‑adevăr, sunt olandezi care au ales să‑şi ducă viaţa pe apă. Pe acoperişul lor locatarii au plantat gazon, iar zecile de ghivece cu flori le transformă în mici grădini plutitoare. Red Light District Deşi cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare, cartierul Red Light District este un veritabil obiectiv turistic şi al plăcerilor de tot soiul. Nu e de mirare că, de cum se lasă noaptea, vei întâlni pe acolo chiar şi grupuri organizate de turişti, cu ghidul în frunte, inspectând zona. În vitrine zâmbesc mai mult sau mai puţin nude fete şi femei pe toate gusturile, culorile, înălţimile şi gabaritele. 50 de euro, atât costă o experienţă. Sex‑shop‑urile te vor şoca dacă eşti ceva mai slab din fire! Atenţie: fotografiatul este interzis şi, dacă rişti, e posibil să rămâi fără aparat. Cartierul e faimos pentru liberalizarea consumului de droguri uşoare ‑ marihuana sau haşiş. Poţi să cumperi orice, de la ţigări, plicuri cu ceai, acadele, tricouri şi cărţi cu şi despre aceste droguri. Primeşti şi pliante în care ţi se explică amănunţit creşterea, dezvoltarea şi prelucrarea cânepii indiene. Atenţie, nu întinde coarda, că în ţările vecine, consumul de droguri, fie şi uşoare, se pedepseşte! Suveniruri Mori de vânt, saboţi şi lalele, ei bine, de astea găseşti la tot pasul! Saboţi de lemn, de la cei în miniatură până la măsuri uriaşe, pictaţi sau simpli, totoşi în formă de saboţi, saboţi‑breloc, saboţi din porţelan umpluţi cu ciocolată delicioasă olandeză ori cu bulbi de lalele, n‑o să ştii ce să iei ca amintire pentru tine şi pentru cei dragi. Paradis de lalele prin pieţe! Lalele negre, albastre, în forme ciudate, roşii, multicolore, lalele cum nu credeai că pot exista! N‑o să rezişti să nu‑ţi cumperi moară de vânt magnet pe care s‑o prinzi pe frigider! Cât despre lalele, nu garantăm că chiar se vor prinde în ghiveciul tău. E posibil să ţină olandezii un secret al florilor numai pentru ei! http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=21820
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now