dcp100168 Posted July 21, 2008 Posted July 21, 2008 Prima Buruiană politică scotocită la avereDeputaţii Daniela Buruiană (fost PRM), Nicolae Bădălău (PSD) şi Ion Dumitru (PSD) sunt primii demnitari ale căror averi sunt controlate de Agenţia de Integritate. Averile a 17 parlamentari, un prefect, trei magistraţi, 14 primari şi viceprimari, 15 consilieri locali, un preşedinte de Consiliu Judeţean, şase rectori, trei medici, 15 ofiţeri de poliţie (cazul „permise auto Argeş“), opt directori de instituţii de stat, trei inspectori şcolari şi alţi 20 de funcţionari publici sunt controlate de către inspectorii ANI. Aceştia au în lucru, în cele două luni de când funcţionează instituţia, 90 de dosare, majoritatea acestora fiind în stadiu de finalizare. Conform unor surse din Agenţie, dintre cei 17 parlamentari controlaţi de ANI, dosare aproape finalizate au deputaţii Nicolae Bădălău (PSD), Daniela Buruiană (fostă PRM, din decembrie 2007 - independentă) şi Ion Dumitru (PSD). Daniela Buruiana zice ca si-a completat declaratia de avere "la misto". Vede acum cat de misto e sa faci glume in acte publice.http://cotidianul.ro/prima_buruiana_pol ... 52352.html
dcp100168 Posted July 22, 2008 Author Posted July 22, 2008 Suspiciuni privind declaraţiile de avere ale deputatei Daniela Buruiană AproduÎn cazul deputatei Daniela Buruiană Aprodu, inspectorii ANI au găsit suspect modul în care au dispărut fără urmă mai multe bunuri din declaraţiile de avere. Concret, la începutul anului 2006, deputatul Buruiană şi-a trecut în declaraţia de avere un apartament în Galaţi şi o casă în Buzău, primite ca donaţie, un teren de două hectare situat în judeţul Dâmboviţa, o pianină de 50.000 de euro şi un împrumut de 700.000 de euro acordat în nume personal firmei Terra Invest. Toate aceste bunuri au dispărut din declaraţiile de avere aferente anilor 2007 şi 2008, fără ca Buruiană să specifice ceva la capitolul "bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni". Daniela Buruiană dezminte aceste afirmaţii.http://www.realitatea.net/inspectorii-a ... 19096.html
dcp100168 Posted October 1, 2008 Author Posted October 1, 2008 Deputata Daniela Buruiană, acuzată de fals în declaraţia de avere Deputata Daniela Buruiană-Aprodu este cercetată de procurorii Parchetului General pentru fals în declaraţii. Ancheta a debutat la sesizarea făcută, marţi, de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care au început să verifice, încă din vara acestui an, neconcordanţ ele din declaraţiile de avere completate de Buruiană din 2004 şi până acum. Astfel, potrivit ANI, „doamna deputat Buruiană-Aprodu Daniela a completat şi depus spre înregistrare declaraţii de avere ce nu corespund adevărului, datele menţionate în acestea fiind inexacte şi incomplete“. Concret, încă de anul trecut, din declaraţia de avere a lui Buruiană „au dispărut“ un teren de două hectare, pe care, potrivit documentelor semnate anterior, aceasta îl deţinea în judeţul Dâmboviţa, două imobile în Galaţi şi Buzău (primite ca donaţie), şase tablouri, semnate Daniela Buruiană, în valoare de 200.000 de euro, o pianină, estimată la 50.000 de euro, şi un împrumut de 700.000 de euro acordat firmei Terra Invest. „Deşi, potrivit legii, doamna deputat era obligată să înscrie în declaraţiile de avere din 2007 dacă a înstrăinat aceste bunuri, nu a făcut-o“, au precizat surse din cadrul ANI. Mai mult, odată cu bunurile, din documentele completate în 2007 şi 2008, au dispărut fără urmă „căţeluşa caniche, an de fabricaţie 2007“ şi „veveriţa din Anzi-Chinchilla, an de fabricaţie 2003“, înscrise de deputat în declaraţia de avere din 2006 la rubrica „autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării...“. Deranjată de demersul ANI, Daniela Buruiană s-a lansat, ieri, în acuzaţii dure la adresa inspectorilor şi a calificat sesizarea acestora drept „o imbecilitate“. „Este vorba despre o răfuială politică, pentru că reprezentantul PRM din ANI este subordonatul lui Corneliu Vadim Tudor“, a replicat deputatul, fost membru PRM.121 de angajaţi ai AVAS, amendaţiNu mai puţin de 121 de angajaţi ai Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului au fost amendaţi de inspectorii de integritate cu câte 500 de lei fiecare. Motivul: „au omis“ să-şi depună declaraţiile de avere şi interese în termenul prevăzut de lege.http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... -de-avere/
Recommended Posts