Jump to content

Fisură în asfalt, apărută lângă un bloc de opt etaje


Recommended Posts

Posted

O fisură de aproximativ 10 metri în asfalt, apărută lângă un bloc de opt etaje din Galaţi, sursă de PANICĂ pentru locuitori

O fisură de aproximativ 10 metri lungime şi de câţiva centimetri lăţime a apărut pe o alee din apropierea unui bloc cu opt etaje din Galaţi, oamenii fiind îngrijoraţi că imobilul ar putea fi în pericol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fisura a apărut în urmă cu câteva zile pe o alee asfaltată de lângă un imobil cu opt etaje din centrul municipiului Galaţi, în urma unei lucrări efectuate de societatea Apă Canal. Oamenii care stau în zonă au anunţat autorităţile despre pericolul din apropierea blocului, iar luni vor fi demarcate verificări.

„Situaţia de acolo este luată în vizor de noi şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii, acolo se vor face verificări începând de luni. Toate echipele Apă Canal, ale Primăriei, ale societăţii Apă Canal vor merge acolo ca să vadă de ce s-a produs fisura din asfalt. Înţeleg că a apărut zilele acestea, cei de la Apă Canal au avut o lucrare la o conductă dar la o distanţă destul de mare de fisură. Este foarte posibil să nu aibă nicio legătură, cei de la societate mi-au zis că-i cam mare distanţa până la lucrare, peste o sută de metri. Situaţia este sub control, Inspectoratul de Stat în Construcţii va demara luni o verificare şi va lua măsurile care se impun dacă Doamne fereşte există un pericol”, a explicat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.

Zilele trecute, angajaţii Apă-Canal Galaţi au efectuat o lucrare de reparaţie la o conductă de apă.

Zona în care a apărut fisura a fost împrejmuită şi marcată de angajaţii Primăriei Galaţi.

mediafax.ro

Posted

Crăpături în asfalt şi fisură de la ultimul etaj până la parter, la un bloc din Galaţi

Crăpături în asfalt au apărut în mai multe zone ale unui cartier din centrul oraşului Galaţi, iar unul dintre blocuri are o fisură de la ultimul etaj până la parter. Autorităţile locale au convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

Gălăţenii care locuiesc în blocul cu patru etaje pe care au apărut fisuri spun că zilele trecute în zonă a avut loc o lucrare a societăţii edilitare Apă Canal şi cred că de vină pentru apariţia crăpăturilor este şantierul deschis de muncitori. Oamenii spun că sunt speriaţi de faptul că situaţia s-ar putea agrava. În plus, ei se plâng că numeroase uşi şi geamuri din apartamente nu se mai pot închide de când s-a produs tasarea. „De parchet se loveşte, nu se închide, crăpături au apărut sub grindă, este plin apartamentul de fisuri. Şi pe sus sunt. Sigur că îmi este teamă... Nici uşa asta nu se închide, nu merge, îmi intră mâna pe lângă uşă. Termopanul de la balcon nu-l deschid pentru că îmi este teamă că se strică, vine iarna”, a spus proprietara unui apartament afectat.

Oamenii dau vina pe societatea Apă Canal şi spun că tasarea se accentuează în fiecare zi. „Sută la sută ei sunt vinovaţi. S-a fisurat o ţeavă, o conductă mare ca diametru şi pierderile de apă sunt de ani de zile. Nu le-au observat la timp şi uitaţi ce dezastru este acum. Geamurile, uşile nu se mai închid, avem crăpături în pereţi la apartamentele de la două scări ale blocului. Mişcare vedem în fiecare dimineaţă, stăm cu teamă”, a afirmat un bărbat care locuieşte în blocul afectat.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi s-a reunit luni pentru a analiza situaţia. Autorităţile încearcă să afle de ce au apărut mai multe fisuri în asfalt şi în structura blocului şi dacă situaţia se poate agrava, punându-i în pericol pe oameni. Biroul de Presă al Primăriei Galaţi a anunţat că primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a dispus efectuarea în regim de urgenţă a unei expertize tehnice, pentru care banii vor fi alocaţi din fondul de rezervă.

La rândul lor, reprezentanţii Apă Canal se pregătesc să monteze o conductă provizorie pentru a o înlocui pe cea veche care recent a fost reparată şi care ar putea fi vinovată de producerea accidentului de sol. „Sunt 40 de metri de la lucrarea efectuată de noi până la fisură, nu ştiu dacă au legătură. Vom afla în urma forajelor geo care vor arăta gradul de umiditate din sol şi a măsurătorilor topo. Acestea se desfăşoară luni şi marţi, probabil rezultatele vor veni până la finalul săptămânii. Noi nu am închis şantierul tocmai pentru că nu avem nimic de ascuns, vom afla în curând de ce au apărut fisurile. Oricum, noi montăm şi o conductă provizorie, ca să eliminăm orice risc, oamenii vor avea apă chiar dacă vechea conductă este stricată şi are pierderi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al societăţii Apă Canal, Cornelia Arnăutu.

mediafax.ro

Posted

O fisură din Mazepa 1 i-a pus pe jar pe locatari şi edili

Cartierul central al Galaţiului revine în atenţie cu o nouă problemă majoră legată de stabilitatea solului şi siguranţa unor blocuri. Fisura, apărută adiacent blocului R2, la finele săptămânii trecute, scoate la iveală probleme grave la imobilele din vecinătate. Alimentarea cu apă ar putea fi afectată în următoarea perioadă. Autorităţile nu ştiu deocamdată de unde a pornit această situaţie. 

 Zona centrală a Galaţiului, unde s-au născut celebrele cratere transformate ani în şir în gropi de dimensiuni gigantice, revine cu o nouă problemă ivită din subteran. De data aceasta, în buricul cartierului Mazepa 1, într-o zonă intens circulată, înţesată de blocuri şi maşini şi bătută la pas, zilnic, de sute de oameni. Aleea aferentă intrării în blocul R2, scara 2 a devenit celebră, după ce o crăpătură lungă de circa zece metri, care începe din dreptul uşii imobilului până spre parcul din faţă, s-a căscat inexplicabil, trăgând după ea, ameninţător, şi pavajul aleii din parc, nu departe de locul unde, în urmă cu câteva zile, a avut loc o lucrare a celor de la Apă-Canal, care au avut de remediat o avarie la conducta care alimentează tot cartierul. Situaţia i-a speriat pe locatarii de la R2 şi a dat imediat prilej de speculaţii privind posibilele cauze. Toţi cei cu care am stat de vorbă sunt însă de acord că imobilul în care locuiesc de 40 de ani, adică de când a fost construit, nu e în pericol să se surpe.

"Fisura pe lângă bloc a apărut de câteva zile. Credem că e de la lucrările care s-au făcut la conductele de apă în ultima vreme. Nu ne temem pentru bloc, e un bloc solid, construit cu simţ de răspundere. Noi stăm aici de 40 de ani, şi nu am avut niciodată probleme", ne-a spus Marivona Răduţ, o pensionară care locuieşte la etajul unu. 
Alţi vecini, alte etaje, aceleaşi ipoteze, şi încredere pe măsură în stabilitatea blocului. În plus, ceva revoltă la adresa autorităţilor care, spun oamenii, ar fi trebuit să monitorizeze mai atent infrastructura zonei.

"Aici fisura era de mai demult, dar era subţire şi în ultima săptămână s-a mărit deodată. A apărut ca o crăpătură cu apă. Se vedea că avea apă dedesubt, deci presupunem că sunt infiltraţii pe undeva. Blocul a fost făcut cu simţ de răspundere. Un an de zile au bătut cu sonda, fiecare pilon, bucată cu bucată, pentru a preveni ca loessul să se taseze în timp", ne explică Radu Moţoc, proprietarul unui apartament de la etajul al nouălea.

De la etajul cinci, vine un alt pont: în urmă cu un an, în vecinătatea blocului ar mai fi apărut scurgeri inexplicabile de apă. "Acum un an şi jumătate, aici, la canalizarea asta din faţă, curgea apa ca la cascadă. Până când nu m-am dus cu poză, nu a venit nimeni. Nu era prin canalul de scurgere, ci între pământ şi ciment. Aici, în fisura asta de acum, se va infiltra apa de la ploi. Asta va duce la surpare dacă nu se iau măsuri rapid. Chiar dacă este oprită sursa de infiltraţie de la conducte", ne informează o altă locatară. 

Probleme la blocurile vecine

Fisuri au ieşit la iveală nu doar în asfalt, ci şi în blocurile vecine cu fanta ivită pe alee. Blocul B8, adiacent aleii "vedetă" şi cu blocul R2 este şi el împrejmuit cu crăpături care brăzdează pământul de pe spaţiul verde şi asfaltul, deopotrivă. Mai mult, pereţii sunt şi ei crăpaţi, fisuri fiind vizibile până la etajul al patrulea, mulţi dintre locatari plângându-se că nu mai pot închide uşile în apartamente şi că pe pereţi au început să le apară cratere inestetice şi ameninţătoare.

Primăria monitorizează şi cercetează

Situaţia, care ar pute avea efecte grave nu doar pe termen mediu şi lung, a fost luată în atenţie de Primărie şi instituţiile abilitate, luni dimineaţă, când a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. După o vizită la faţa locului a primarului Ionuţ Pucheanu şi a unei echipe tehnice, cei de la Apă-Canal au început măsurătorile şi investigaţiile. Urmează ca, în câteva zile, în Mazepa 1 să fie montată o nouă conductă de apă, anunţă autorităţile, cu caracter de provizorat, pentru ca echipele să poată lucra, cât şi unde este cazul, la coloana de apă care alimentează toată zona şi care ar putea fi o posibilă cauză a problemelor apărute.

"Pentru a se constata cu precizie care sunt cauzele care au condus la apariţia acestui fenomen, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a dispus demararea în regim de urgenţă a unei expertize tehnice. Pentru această expertiză banii vor fi alocaţi din fondul de rezervă. Astfel, vor fi monitorizate fisurile apărute la nivelul solului, vor fi verificate sistemele de preluare a apelor pluviale, reţelele de apă şi subsolurile imobilelor din această zonă", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

În funcţie de rezultatele expertizei tehnice, se vor lua măsurile care se impun pentru înlăturarea cauzelor, remedierea efectelor apărute şi prevenirea apariţiei altor fenomene de acest gen, se mai arată în documentul citat.

viata-libera.ro

Posted

Se pregătește evacuarea locatarilor blocului B8 din cartierul Mazepa

Locatarii din blocurile B8 şi R2 din cartierul Mazepa, panicaţi încă de săptămâna trecută când au bătut la uşile autorităţilor pentru a reclama că pământul se crapă alarmant în jurul celor două blocuri, sunt şi mai îngrijoraţi după ce au aflat că ar putea fi evacuaţi din locuinţele lor. Astăzi (n.r. - miercuri, 10 octombrie 2018) echipe de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Galaţi au bătut la uşile oamenilor şi i-au pus să semneze un document prin care îşi exprimă acordul pentru a fi evacuaţi din locuinţele lor, în cazul în care situaţia o impune. Ba mai mult de atât, li s-a spus că vor fi relocaţi într-un bloc nou cu gasoniere şi apartamente de 2 camere din cartierul Micro 17.

”Au venit la fiecare apartament şi ne-au dat şi am semnat că suntem de acord să ne mutăm. Ne-au spus că vom fi mutaţi în Micro 17, bloc nou, două camere şi garsonieră, complet utilat. Nu vom fi evacuaţi cu toate lucrurile, ci doar persoanele”, ne-a povestit Any Năstase, o locatară de la parterul blocului B8 care ne-a mai spus şi că la ea în apartament au apărut fisuri în hol.

Un alt locatar care a dorit să-şi păstreze anonimatul era foarte revoltat că nimeni nu le spune exact ce se întâmplă şi cât de periculos este să mai stea în propria casă. ”Noaptea mă tem cel mai mult. La orice zgomot sar ca ars de frică să nu se dărâme blocul peste mine. Se zvoneşte că apa a săpat în terenul ăsta prost pe care stă Galaţiul şi s-ar fi făcut o groapă mare sub noi. Dumnezeu ştie care o fi adevărul. Aştia care ne-au bătut pe la uşi mai tare se încurcau în explicaţii decât să ne lămurească”, ne-a spus locatarul vădit îngrijorat.

Cert este că în jurul blocului B8 este plin de crăpături, iar oamenii se tem pe bună dreptate de ce e mai rău mai ales când văd atâta forfotă, foraje, excavatoare, comisii peste comisii care dau ocol blocului şi dau din cap cu îngrijorare, fără ca nimeni să le spună ceva.

Ce spun totuşi autorităţile

Primăria municipiului Galaţi a convocat luni, 8 octombrie, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, stabilindu-se ca Apă Canal S.A. Galați să monteze o conductă provizorie pentru alimentarea cu apă a zonei, astfel încât conducta veche, ce a suferit mai multe avarii în ultimele luni să fie anulată. În plus, s-a decis ca o firmă de specialitate să facă foraje să vadă cât de grav este afectat terenul. Între timp, alte comunicări oficiale pe această temă nu au mai fost.

În această seară (n.r. - 10 octombrie 2018) cotidianul nostru a reuşit să obţină următoarea declaraţie oficială de la Biroul de presă al municipiului Galaţi: ”Primăria municipiului Galaţi face anchete sociale pentru a identifica nevoile cetăţenilor care locuiesc în blocul B8 (două scări) privind o eventuală relocare dacă aceasta va fi necesară. Este o procedură firească în astfel de situaţii pentru a putea fi pregătite, dacă va fi nevoie, locuinţe de necesitate”.

Se pare că ancheta pentru nevoile cetăţenilor, în realitate este de fapt acordul pentru relocare, iar dacă deja este stabilit şi blocul unde vor fi mutaţi, după cum ne-au spus locatarii, atunci e clar că oamenii sunt îndreptăţiţi să fie îngrijoraţi. 

monitoruldegalati.ro

Posted

Proprietarii din două scări de bloc riscă evacuarea. Situaţie tot mai alarmantă în jurul fisurilor din Mazepa

Fisurile care au apărut în urmă cu câteva zile în jurul blocurilor R 2 şi B8 din Mazepa 1 se lărgesc văzând cu ochii, la fel ca şi crăpăturile care brăzdează, de sus până jos, zidurile celui de-al doilea imobil. În zonă încă se forează, iar autorităţile nu ştiu, deocamdată, cauza. Unii proprietari au început deja să se mute.

Starea de spirit din zona unde nişte crăpături uriaşe au înflorit în ultima săptămână este tot mai tensionată şi a devenit de-a dreptul alarmantă nu doar din cauză că fisurile se măresc pe zi ce trece, dar şi pentru că autorităţile au început deja să le pună în vedere proprietarilor de la blocul B8 că vor face anchete sociale ca să vadă dacă imobilul mai poate fi locuit fără riscuri majore. Două scări ale blocului, cele mai apropiate de locul unde au fost făcute lucrări de Apă-Canal, care a avut de reparat o avarie la conducta care alimentează cartierul, sunt vizate. 20 de apartamente sunt pe lista celor de la Primărie, proprietarii fiind înştiinţaţi, la începutul acestei săptămâni, că urmează ca locuinţele, unde au apărut crăpături în grinzi şi în pereţi, să fie evaluate. 

"Primăria municipiului Galați a demarat anchete sociale prin Direcţia de Asistenţă Socială. Scopul acestora este de a identifica nevoile cetăţenilor care locuiesc în cele două scări ale blocului B8 privind o eventuală mutare, în cazul în care va fi necesar. Dacă situaţia din teren, ce va fi relevată în urma expertizei care se efectuează în prezent, va arăta că este necesară o mutare a cetăţenilor care locuiesc aici, trebuie să existe o bază de date privind numărul de persoane, starea de sănătate, dacă există sau nu persoane cu dizabilităţi, care ar avea nevoie de o locuinţă de necesitate", se arată în punctul de vedere al Primăriei Galaţi, dat publicităţii joi, 11 octombrie.

Mutaţi, dar unde?

Cea mai vehiculată ipoteză privind locaţia unde ar putea fi mutaţi proprietarii de la B8, în cazul în care situaţia o va impune, este blocul M 11, cu locuinţe sociale, din Micro 17. Cel puţin asta a ajuns la urechile oamenilor, care nu sunt foarte încântaţi să plece din centru, unde stau chiar mai bine de cinci decenii, la periferie. În plus, sunt sceptici în privinţa termenului cât vor trebui să stea departe de casele lor şi a condiţiilor în care vor fi nevoiţi să trăiască, mai ales că mulţi sunt în vârstă.

"Aseară (n.r. miercuri) am fost anunţaţi că s-a făcut inventarierea apartamentelor şi că va trebui să ne mutăm, în Micro 17. Nu pot să spun acum dacă îmi convine sau nu, poate nu o să fie cazul, o să analizeze până vor lua o hotărâre definitivă. Mai am curaj să stau în casa mea acum. Nu ni s-a explicat ce presupune mutarea, sunt doar zvonuri, că ar dura un an - un an şi jumătate. Dacă va fi un pericol, dacă se decide asta, o să plecăm", ne-a spus Virgil Anton, proprietarul unui apartament de la etajul I.

Vecina sa de palier, Alla Viliavskaia, are 84 de ani şi locuieşte în acest bloc de când a fost construit, din 1966. Un bloc cum s-au făcut majoritatea în acele vremuri în Galaţi, doar cu subsol tehnic. Acum este singură în apartamentul în care, de la o zi la alta, crăpăturile din pereţi se extind tot mai mult, iar uşile de la camere nu se mai închid. 

"Am zis că, dacă e să mă mut, voi pleca ultima. Nu vreau să mă mut. Deocamdată nu ştim în ce măsură e blocul în pericol, dacă vom mai avea utilităţi, dacă nu cumva se va putea repara cu noi aici. Eu îl aştept pe fiul meu să vină şi o să văd ce o să fac. Nu ştiu ce condiţii am avea în acele garsoniere unde spun ei că vor să ne mute. Ce facem cu lucrurile noastre, de care avem nevoie? Unde duc eu toate astea?", se întreabă doamna Alla. În timp ce vârstnicii care locuiesc în bloc trăgeau joi, 11 octombrie, speranţa să poate nu va fi nevoie să îşi părăsească apartamentele, alţi vecini deja se mutau. Dintr-un apartament de la etajul al doilea, câteva echipe de muncitori deja cărau mobile şi electrocasnice, proprietarul găsindu-şi, probabil, pe cont propriu, o soluţie ca să evite evacuarea forţată. Unde vor ajunge oamenii, dacă vor fi nevoiţi să plece o perioadă, nu se ştie, la fel ca şi cauza acestei situaţii ce va fi aflată abia după ce în zonă vor fi finalizate forajele. 

"Se caută soluţii pentru spaţii ce ar putea deveni, pentru o perioadă determinată de timp, locuinţe de necesitate. În felul acesta, se scurtează considerabil timpii de așteptare în cazul în care expertiza va arăta că aceste acțiuni sunt necesare", mai precizează Primăria Galaţi în documentul citat.

viata-libera.ro

Posted

Pericolul cumplit care pândeşte sub pământ în centrul oraşului Galaţi: „Se dărâmă blocurile peste noi!“

Zeci de tasări, de surpări şi de crăpături de mari dimensiuni au apărut în ultimele zile în cartierul gălăţean Mazepa I. Câteva blocuri sunt afectate de mişcarea terenului, iar în cazul unuia dintre acestea se pune problema evacuării oamenilor.

De mai bine de o săptămână, sute de locuitori din zona centrală a oraşului Galaţi trăiesc clipe de teroare, după ce pământul a început pur şi simplu să se mişte, cu tot cu blocuri, ca şi cum ar fi frământat de un uriaş care sălăsluieşte în subteran. Problemele din zona respectivă au început, de altfel, încă de acum doi ani, când pe spaţiul verde şi pe trotuare au apărut mai multe tasări ale terenului şi mici surpări.

După semnalarea problemelor, la faţa locului au sosit, în câteva rânduri, muncitori de la Serviciul de Gospodărire Urbană din cadrul Primăriei, care au astupat găurile de 1-3 metri cubi lăsate de surpări, iar în cursul anului 2018 au existat patru situaţii în care s-au constatat că poblemele au fost cauzate de avarii la conducta magistrală de apă (DN400mm) din cartier, după cum ne-a confirmat chiar societatea Apă Canal SA Galaţi, care gestionează întreaga reţea publică.

La începutul lunii octombrie, însă, lucrurile au luat-o razna. În zona blocurilor B8, B3, R2, C9, C10, C11 şi C12 au început să se apară şi o serie de deformări ale terenului, precum şi crăpături, ca nişte falii, destul de mari. De asemenea, în locuinţe au apărut fisuri ale pereţilor, dar şi deplasări ale pereţilor, care fac ca uşile şi ferestrele să nu se mai închidă cum trebuie.

Cea mai gravă situaţie este la blocul B8, acolo unde mişcările subterane au dus deja la avarierea faţadelor şi la crăpături serioase ale structurii de rezistenţă. De asemenea, terenul din zonă pare ca suprafaţa vălurită a unui lac, iar din loc în loc se cască tot mai mult crăpături hidoase.

„Se dărâmă blocurile peste noi, iar ei spun să fim calmi. Păi cum să fim calmi? Dacă - Doamne fereşte! - vine un cutremur, ăştia suntem. Ne adună din moloz! Vinovaţii sunt cei care nu au reparat conductele de apă sparte. Cei de la Primărie. Acuma, să ne repare blocul”, ne-a spus unul dintre locatarii de la B8.

În acelaşi timp, un proprietar de la B3 ne-a atras atenţia că au apărut fisuri şi acolo, iar un altul, de la C11, ne-a  delarat că de câteva zile i-au apărut crăpături în pereţi , deocamdată pe la îmbinările acestora, semn că terenul se mişcă pe o suprafaţă mai extinsă decât se credea iniţial.

Primăria: „Luăm în calcul evacuarea oamenilor”

Primăria municipiului Galaţi ne-a confirmat că deja a făcut anchete sociale în blocurile afectate şi că nu este exclusă posibilitatea ca, în funcţie de expertiza tehnică aflată în derulare, să se facă evacuarea oamenilor.

„Dacă situaţia din teren, ce va fi relevată în urma expertizei care se efectuează în prezent, va arăta că este necesară o mutare a cetăţenilor care locuiesc aici, trebuie  să existe o bază de date privind numărul de persoane care ar avea nevoie de o locuinţă de necesitate. În paralel, se caută soluţii pentru spaţii ce ar putea deveni, pentru o perioadă determinată de timp, locuinţe de necesitate. În felul acesta se scurtează considerabil timpii de aşteptare în cazul în care expertiza va arăta că aceste acţiuni sunt necesare”, ne-a transmis instituţia.

Până să se decidă autorităţile ce-i de făcut, unul dintre locatarii de la blocul B8 s-a mutat deja în altă parte, iar vecinii lui se gândesc foarte serios să-i urmeze exemplul deoarece cred că nu este cazul să aştepte ca Primăria să-i mute prin cine ştie ce imobile abandonate şi murdare.

Deocamdată, expertiza tehnică este încă departe de a fi gata. În schimb avem la îndemână alte două studii geotehnice realizate între 2000 şi 2014 în zonă. Astfel, raportul de specialitate legat de stabilitatea falezei Dunării (aflată la doar 500 de metri), întocmit în 2014 de către Academia Română şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, a scos la iveală faptul că versantul alunecă rapid către fluviu, cu până la 10 milimetri pe lună, adică aproximativ 12 centimetri pe an, din cauza unor grave probleme cu pânza freatice.

Tot cu privire la acest fenomen, un studiu făcut în anul 2000 de către regretatul prof.dr.ing. Octavian Coşovliu (recunoscut ca unul dintre cei mai mari experţi din ţară), indica mecanismul care provoacă surpări în oraş. „Sub influenţa pânzei freatice, care s-a ridicat de la 40 la 15 metri, în stratul de loess (N.R.: sol lutos, de culoare galbenă, format din praf compactat) s-a format numeroase caverne şi tasări care pun în pericol siguranţa clădirilor”, se consemna în document.

Totuşi, cine-i vinovat?

În ceea ce priveşte cauzele pentru care pânza freatică s-a ridicat şi a provocat cavernele amintite, specialişti indică drept principală cauză infliltraţiile din reţelele publice defecte. De altfel, conducta magistrală din cartier a fost închisă de acum câteva zile, iar în locul ei a fost montată o conductă provizorie .

Însă în vreme ce proprietarii apartamentelor din blocurile afectate spun că este vorba de pierderi din reţeaua publică de apă potabilă, societatea Apă Canal SA a transmis ziarului „Adevărul” că aceste afirmaţii sunt nefondate şi că, de fapt, problemele sunt cauzate de subsolurile inundate ale blocurilor, a căror asanare este în grija proprietarilor.

Deşi am solicitat Apă Canal SA să ne spună şi care este cantitatea de apă pierdută anual de reţeaua publică a oraşului Galaţi (ce se trimite în reţea versus ce se facturează), această informaţie nu ne-a fost furnizată, sub pretextul că „este nevoie de timp pentru documentare”. Totuşi, dintr-un raport din 2010 al Primăriei Galaţi (ultima oară când astfel de cifre au fost făcute publice), am aflat că din cele 36 de milioane de metri cubi distribuiţi în anul respectiv, 26,82% se pierdeau prin fisurile din conductele principale şi din branşamente. În total vorbim de peste 9 milioane de metri cubi de apă pe an, adică echivalentul volumului total de precipaţii căzute într-un pe teritoriul oraşului.

Între timp, pe fondul unor lucrări de modernizare, volumul pierderilor e posibil să fi scăzut foarte mult, însă,  problemele cauzate de tasările rămân cât se poate de vizibile. În tot cartierul Mazepa I, trotuarele prezintă din loc în loc zone mai joase, care arată că pământul se scufundă, surpările sunt la tot pasul, asfaltul se crapă, clădirile se fisurează.

Costuri uriaşe pentru reparaţii

Consolidarea clădirilor afectate şi stabilizarea terenului înseamnă costuri enorme. Deşi nu s-a făcut încă o evaluare, alte două accidente de teren similare petrecute în Galaţi în ultimii ani pot fi relevante.

În zona „La Elice”, unde în 2010 a apărut un crater de patru metri în diametru şi 10 de metri adâncime, s-au cheltuit peste patru milioane de euro, deşi suprafaţa afectată era mult mai mică decât cea de acum. În 2005, o surpare similară cu cea din Mazepa I s-a petrecut în cartierul Ţiglina I. La 13 ani distanţă, zona este în continuare instabilă deşi s-au cheltuit acolo peste 12 milioane de euro.

adevarul.ro

Posted

Blocul care se scufundă aşteaptă rezultatul expertizelor. Măsuri în funcţie de părerea specialiştilor

Gălăţenii din blocul B8, cartierul Mazepa I, vor trebui să dea o declaraţie pe propria răspundere că îşi sumă toate riscurile locuind în propriile apartamente, în cazul în care se va impune relocarea, iar ei nu vor dori să se mute. Deocamdată, autorităţile locale nu pot spune nici cauza accidentului de teren, nici cât de afectat este blocul şi nici ce măsuri se impun, pentru că expertizele sunt în desfăşurare.

Situaţia blocului B8 din Mazepa I, afectat de un accident de teren, a constituit unul dintre subiectele conferinţei de presă susţinute ieri de primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. Potrivit edilului, municipalitatea a găsit tocmai la Iaşi experţii de care avea nevoie. Astfel, firma Proexrom se ocupă de expertiza geo pentru 86.000 de lei, iar Proconrim va efectua expertiza structurală pentru 17.000 de euro, durata contractelor fiind de zece zile. Primăria îşi asumă în totalitate costurile pentru că, după cum spune primarul, este o situaţie de urgenţă.

Stabilizare?

"În momentul de faţă, o evaluare finală a acestui fenomen nu avem. Am început, de mai bine de o săptămână, forajele în zonă. Situaţia nu e nici cea mai gravă, dar nici foarte bună. Pare că solul şi blocul tind să se stabilizeze. Din măsurătorile care ne parvin zilnic, mişcările au mai scăzut ca intensitate. Pare că această mişcare nu e doar într-un colţ, ci şi în celelalte colţuri ale blocului, ceea ce înseamnă că el revine, cumva, pe poziţii. Nu e nici primul şi nici ultimul bloc care a suferit sau va suferi de astfel de tasări", a spus Pucheanu, adăugând că este un imobil construit înainte de cutremurul din ’77, care nu are subsol tehnic, iar cartea tehnică nu este nici ea de găsit.

Bâjbâieli

"Se pare că, din cauza unor acumulări de apă din zona respectivă, pământul pare extrem de îmbibat cu apă. E posibil ca unul dintre motivele care au dus la situaţia cu care ne confruntăm să fie numeroasele avarii pe care le-a înregistrat Apă Canal. La toate aceste întrebări vor răspunde experţii, n-aş putea să vă spun cine este de vină. Dacă se va demonstra că cei de la Apă Canal sunt vinovaţi, ne vom îndrepta împotriva lor în instanţă, în vederea recuperării cheltuielilor pe care Primăria le-a făcut cu acest bloc", a spus Pucheanu.

O nouă anchetă socială

Primăria aşteaptă ca expertul să spună cât de afectată este structura blocului, ce măsuri se impun, dacă va fi necesară reabilitare completă sau parţială şi mai ales dacă locatarii trebuie evacuaţi. Cert este că se face o nouă anchetă socială. "La prima analiză, doar nouă dintre cei care locuiesc acolo ar fi avut nevoie de o relocare într-o locuinţă pusă la dispoziţie de Primărie. Imediat ce se va finaliza ancheta socială, vom avea o situaţie exactă. Dacă se va impune relocarea, pot rămâne să locuiască acolo doar în urma unei declaraţii pe propria răspundere că îşi asumă eventualele neplăceri", a precizat primarul.

Faptul că, în acest moment, Primăria a scos la licitaţie un contract în valoare de 10,2 milioane de lei, pentru înfrumuseţarea zonei cuprinse între Potcoava de Aur şi strada Roşiori, nu pare ciudat pentru administraţia publică: "Lucrările de înfrumuseţare pot întârzia oricât este nevoie pentru a rezolva eventualele probleme ce se vor găsi în subsol".

viata-libera.ro

Posted

Expertiza blocului unde s-a tasat terenul: structura de rezistenţă poate ceda fără seism

Tasarea care a afectat un imobil din Galaţi a fost provocată de infiltraţiile de apă şi de defectele de construcţie de la fundaţia blocului, acestea fiind rezultatele preliminare ale unei expertize comandate de Primăria Galaţi după apariţia pe sol şi pe pereţii blocului a unor crăpături mari.

Expertiza în cazul imobilului din Galaţi arată că tasarea s-a produs din cauza infiltraţiilor, dar şi a defectelor de construcţie, iar în prezent, Primăria aşteaptă rezultatele finale ale investigaţiei pentru a decide cine consolidează clădirea şi ce se întâmplă cu locatarii din scările de bloc afectate.

Tasarea care s-a produs în urmă cu aproape trei săptămâni a afectat două scări ale unui bloc din centrul oraşului Galaţi. Atunci, autorităţile locale au comandat mai multe expertize tehnice pentru a afla ce a provocat mişcarea terenului. Primele rezultate confirmă scenariile vehiculate încă de la început, şi anume că blocul s-a scufundat în pământ din cauza pierderilor de apă de la reţeaua blocului şi de la reţelele urbane.

„Experţii au constatat că la subsolul blocului există o serie de modificări care au apărut din cauza neîngrijirii corespunzătoare (lipsa unui sistem de ventilare care să asigure o umiditate scăzută, prezenţa unor pierderi de apă din reţeaua interioară a blocului). Totodată, betonul utilizat la fundaţie este de clasă inferioară, nu este armat şi prezintă defecte de turnare. De asemenea, s-a constatat că există numeroase canale tehnice aferente reţelei de canalizare, reţelei de apă şi reţelei de preluare ape pluviale. Pierderile de apă din aceste reţele, care sunt realizate din beton de slabă calitate şi nu sunt etanşe, au stagnat în interior şi s-au infiltrat în terenul de fundare”, se arată într-un comunicat de presă, transmis marţi, corespondentului MEDIAFAX, de Primăria Galaţi.

De asemenea, rezultatele expertizei arată că imobilul trebuie să fie consolidat chiar dacă structura de rezistenţă a blocului nu prezintă risc iminent de cedare.

„Concluziile raportului preliminar arată că, la acest moment, structura de rezistenţă a blocului B8 (scările I şi II) nu prezintă risc iminent de cedare în regim static. Cu toate acestea, dacă tasările diferenţiate nu se opresc (dacă nu se intervine cu lucrări de consolidare a terenului de fundare) este posibil ca structura de rezistenţă să cedeze şi fără producerea unui seism. Sunt necesare lucrări de punere în siguranţă a structurii de rezistenţă a blocului B 8 (scările I şi II) prin consolidare şi lucrări de consolidare a terenului de fundare. Până la executarea oricăror lucrări de consolidare a terenului de fundare, specialiştii recomandă imperativ stoparea imediată a oricăror pierderi de apă din reţelele de la subsolul blocului şi de la cele din zona acestuia”, a precizat Primăria Galaţi.

Deoarece nu este vorba despre rezultatele finale ale expertizei, Primăria municipiului Galaţi nu a stabilit cine trebuie să execute lucrările de consolidare şi dacă operaţiunea presupune mutarea locatarilor în alte imobile.

Chiar şi aşa. municipalitatea a anunţat că are locuinţe în care îi poate caza pe gălăţenii care locuiesc în cele 20 de apartamente afectate şi că va sprijini asociaţia de proprietari să obţină fonduri guvernamentale, prin OUG 20/1994, pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Galaţi, blocul B8, unde există probleme, a fost construit în perioada 1965-1967 şi de atunci a trecut peste trei cutremure importante, în anii 1977, 1986 şi 1990.

mediafax.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Concluziile finale ale experţilor. Blocul B8 din Mazepa, încadrat în clasa de risc seismic I

 

Blocului B8 de pe strada Melodiei nr. 8, grav afectat de tasări, tocmai a fost încadrat în clasa de risc seismic I – risc de prăbușire la cutremur, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria municipiului Galaţi după ce a intrat în posesia raportului final al expertizei privind structura de rezistență. Potrivit experților, la momentul actual, în regim static, structura de rezistență a blocului B8 (scara 1 și 2), nu prezintă risc iminent de cedare. Cu toate acestea, dacă tasările diferențiate existente nu se opresc (dacă nu se intervine în primă fază prin consolidarea terenului de fundare) este posibil ca structura de rezistență să cedeze și fără producerea unui seism. Mai grav, fenomenele de tasare care au afectat terenul de fundare al blocului (scările 1 și 2) se transmit și perimetral, tocmai de aceea sunt propuse măsuri de expertizare/consolidare și pentru blocurile învecinate. Specialiştii recomandă luarea în calcul a realizării unui imobil nou, pe o structură recomandată pentru un sol care prezintă atributele celui pe care se află blocul B8, urmând normele actuale în vigoare.

Reamintim că, pentru a identifica gradul de afectare a structurii de rezistenţă a imobilului şi starea terenului de fundare Primăria Galaţi a plătit 92.820 de lei cu TVA firmei Proconrim din Iaşi, şi de asemenea, a fost contractat, pentru 77.350 de lei cu TVA, un studiu geotehnic, realizat de Proexrom SRL din Iaşi.

viata-libera.ro

Posted

Experţii recomandă reconstruirea blocului B8 din Mazepa

Primăria municipiul Galaţi a primit raportul final al expertizei privind structura de rezistenţă a blocului B8, situat în Mazepa, pe strada Melodiei nr. 8, imobil afectat grav, încă de acum mai bine de o lună, de zile tasări ale terenului.

Raportul a fost realizat de societatea Proconrim SRL Iaşi, a costat 92.820 de lei cu TVA şi reiterează aceleaşi concluzii ca şi documentul preliminar. „Experţii îşi menţin opiniile comunicate anterior, în raportul preliminar, referitoare la cauzele care au condus la tasarea solului şi la degradarea structurii de rezistenţă a imobilului”, se arată într-un comunicat al Primăriei Galaţi.

Ce spun experţii

Subiectul expertizei l-a reprezentat blocul B 8 (scările 1 şi 2). „Se poate concluziona că degradările structurale (diafragmele din beton) şi implicit nestructurale (fisuri şi crăpături la finisaje, pereţi compartimentare, de închidere) sunt cauzate de tasările apărute la nivelul terenului de fundare care a fost umezit din diverse surse de apă, conducând la înclinarea blocului pe direcţie Sud-Est/Nord-Vest, şi de faptul că structura de rezistenţă nu este conformată seismic”, se arată în raportul întocmit.

Documentul vorbeşte de „diferite surse de apă”, iar autorităţile locale precizează că acestea au fost reprezentate de scurgerile de apă din subsolul blocului, dând vina pe asociaţie şi pe locatari. Oamenii însă spun că toate problemele au apărut din cauza multiplelor avarii ale societăţii Apă Canal. „Au fost cel puţin cinci avarii în această zonă. De la ultimele două au apărut şi problemele. Stă mărturie şi căminul de aici , care are şi acum apă în el. Ţevile din subsol nu au nicio problemă”, ne-au spus locatarii.

Temerile locatarilor

Locatarii erau speriaţi şi până acum, iar raportul de expertiză nu vine decât să le alimenteze şi mai mult teama. „Imobilul expertizat a fost declarat ca fiind încadrat în Clasa Risc Seismic I – risc de prăbuşire la cutremur. Totodată, potrivit experţilor, la momentul actual, în regim static, structura de rezistenţă a blocului B8 (scara 1 şi 2) nu prezintă risc iminent de cedare. Cu toate acestea, dacă tasările diferenţiate existente nu se opresc (dacă nu se intervine în primă fază prin consolidarea terenului de fundare) este posibil ca structura de rezistenţă să cedeze şi fără producerea unui seism”, se mai arată în raportul de expertiză.

Mai grav este faptul că tasarea nu se opreşte doar la blocul B8, experţii susţinând că este nevoie de consolidare şi la blocurile din jur. „Fenomenele de tasare care au afectat terenul de fundare al blocului (scările 1 şi 2) se transmit şi perimetral şi sunt propuse măsuri de expertizare/consolidare şi pentru blocurile învecinate”, spun experţii.

Consolidăm, dar mai bine reconstruim

Firma Proconrim recomandă, în primul rând, stoparea tuturor scurgerilor de apă de reţelele existente în subsolul blocului, dar şi în perimetrul acestuia, iar apoi să fie făcută consolidarea imobilului. În ciuda acestei precizări, experţii susţin că „se recomandă luarea în calcul a realizării unui imobil nou, pe o structură recomandată pentru un sol care prezintă atributele celui pe care se află blocul B8, urmând normele actuale în vigoare”.

Ajutor pentru obţinerea fondurilor

Primăria Galaţi susţine că nu poate aloca fonduri pentru consolidarea blocului, fiind proprietăţi private, dar că îi va ajuta pe oameni să obţină fonduri guvernamentale. Până atunci e cale lungă, aşa că recomandările făcute de experţi ar trebui să fie repede luate în calcul, astfel încât să fie evitate neplăceri, mai ales că există varianta, din cauza tasărilor, a avarierii ţevilor de gaze, apă sau a rețelei de energie electrică.

„Realizarea urgentă a unor lucrări de împrejmuire a imobilului şi de semnalizare vizibilă atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte asupra riscurilor la care se pot expune cei care se află în apropierea clădirii. Înştiinţarea tuturor proprietarilor de utilităţi cu privire la riscurile de avariere/distrugere a dotărilor edilitare din zonă (gaz, apă potabilă, reţea canalizare, energie electrică, telefonie etc.) – ca urmare ca fenomenului de tasare care continuă”, sunt doar două dintre recomandările care ar trebuie transpuse în realitate cât mai repede.

Ieri, blocul nu era încă împrejmuit, aşa că de panouri de semnalizare nici nu poate fi vorba. Până se vor lua măsuri concrete, Primăria municipiului Galaţi va monitoriza cu măsurători topografice perimetrul afectat.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.