Jump to content

CSM Dunărea, preluată de Primăria Galaţi


Recommended Posts

Posted

Surpriză, CSM Dunărea va trece la Primărie

Anunţata trecere a Clubului Sportiv Municipal Dunărea la Consiliul Judeţean nu mai este de actualitate, fiind înlocuită de trecerea în subordinea municipalităţii, a Consiliului Local Galaţi, conform unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Proiectul legii privind transferul de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului şi sportului se află deja în consultare publică, informează MTS, într-un comunicat de presă. ''Facem paşi importanţi şi rapizi cu acest proiect şi sunt mândră că am reuşit să ajungem la un stadiu atât de avansat. Procesul de descentralizare este una dintre priorităţile programului nostru de guvernare şi toţi cei implicaţi fac eforturi pentru ca acesta să ajungă cât mai repede la o formă optimă, pentru a fi trimis către Legislativ'', a spus ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, conform sursei citate.

Proiectul reglementează cadrul legal privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe ale Ministerului Tineretului şi Sportului către consiliile judeţene, consilii locale, concomitent cu asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare exercitării acestora. Direcţiile pentru sport şi tineret, casele de cultură pentru studenţi, centrele de agrement vor trece în subordinea consiliilor judeţene, în timp ce în subordinea consiliilor locale ale primăriilor vor trece cluburile sportive aflate în subordinea MTS. Printre acestea din urmă se află şi CSM Dunărea Galaţi, entitate în cazul căreia, în luna iunie, se anunţa altceva, că urmează să treacă la Consiliul Judeţean, în cadrul acestui program de descentralizare.

''După consultarea cu structurile asociative din administraţia publică locală, faza obligatorie şi premergătoare procedurii de avizare interministerială a proiectului de lege, acesta a fost transmis către Secretariatul General al Guvernului'', menţionează comunicatul.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.