Jump to content

Echipa de fotbal a României, în preliminariile CE-2020


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Echipa de fotbal a României, în preliminariile CE-2020

Echipa naţională a României va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe şi Malta, potrivit tragerii la sorţi efectuate ieri la Dublin. Primele meciuri din preliminarii vor fi în intervalul 21-23 martie 2019.

Cosmin Contra, selecţionerul echipei României, a apreciat că este o grupă echilibrată. "Nu e nici cea mai grea, nici cea mai uşoară grupă. Ne vom bate cu toată energia pentru calificare. Cred că foarte mult va conta calendarul grupei, adică ordinea disputării partidelor şi perioada din an când vom întâlni adversarii din această grupă'', a declarat Contra, citat de site-ul FRF.

La rândul său, mijlocaşul Alexandru Chipciu (Sparta Praga) a apreciat că Spania este favorita gruei și că se așteaptă la o luptă pentru locul 2, calificant, cu Suedia și Norvegia. ''Cred ca suntem într-o grupă echilibrată, dar Spania e favorita principală. Din prima urna valorică, Spania era cea mai puternică, alături de Franţa şi de Belgia. Suedia este o adversară puternică, dar cu care ne putem bate de la egal la egal, la fel şi Norvegia. Până la urmă, ca să te califici la un turneu final trebuie să te baţi cu cele mai bune echipe, nu poţi să te califici jucând doar cu Malta şi Feroe'', a spus Chipciu.

Nicolae Stanciu, coleg cu Chipciu la Sparta, crede că se poate obține calificarea din această grupă: ''Din punctul meu de vedere, Spania e favorita grupei, fără doar şi poate. Iar pentru locul 2 ne vom lupta cu Suedia şi Norvegia. Cred că avem forţa necesară să mergem la EURO. Chiar dacă Suedia e echipa mai bine cotată decât noi şi a avut un Campionat Mondial foarte bun, eu zic că o putem învinge''.

Componența celorlalte grupe ale preliminariilor

Grupa A: Anglia, Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo;
Grupa B: Portugalia, Ucraina, Serbia, Lituania, Luxemburg;
Grupa C : Olanda, Germania, Irlanda de Nord, Estonia, Belarus;
Grupa D : Elveţia, Danemarca, Irlanda, Georgia, Gibraltar;
Grupa E: Croaţia, Ţara Galilor, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan;
Grupa G: Polonia, Austria, Israel, Slovenia, Macedonia, Letonia;
Grupa H: Franţa, Islanda, Turcia, Albania, R. Moldova, Andorra;
Grupa I: Belgia, Rusia, Scoţia, Cipru, Kazahstan, San Marino;
Grupa J: Italia, Bosnia-Herţegovina, Finlanda, Grecia, Armenia, Liechtenstein.

La EURO 2020 se vor califica doar primele două clasate din fiecare grupă. Ultimele patru naţionale calificate la turneul final vor fi stabilite în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor, în martie 2020. Cele mai bune patru echipe din fiecare grupă valorică a Ligii Națiunilor, dintre cele care nu obţin calificarea directă prin intermediul preliminariilor (repartizarea se face pornind de la Liga D spre Liga A, cu posibilitatea alocării locului unei echipe dintr-o ligă inferioară în eventualitatea în care toate celelalte sunt deja calificate), îşi vor disputa câte un loc la EURO. Se vor juca semifinale, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate în Liga Naţiunilor, şi finala (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea play-off-ului fiecărei ligi va merge la EURO 2020.
Pe 22 noiembrie va avea loc tragerea la sorţi a barajelor din Liga Naţiunilor, iar pe 1 decembrie 2019 este programată tragerea la sorţi a grupelor pentru turneul final al EURO 2020. Pe 26 şi 27 martie au loc semifinalele barajelor din Liga Naţiunilor, iar în zilele de 30 şi 31 martie finalele barajelor din Liga Naţiunilor. 
Meciurile turneului final al Campionatului European se vor desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, în 12 ţări, Anglia, Azerbaidjan, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, România, Rusia, Scoţia, Spania şi Ungaria.
Arena Naţională din Bucureşti va fi gazda a patru meciuri de la turneul final de peste doi ani, trei partide din cadrul Grupei C (14, 18 şi 22 iunie) şi un meci din optimile de finală (29 iunie). Finala EURO 2020 va avea loc pe stadionul Wembley din Londra, pe 12 iulie 2020.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.