dcp100168 Posted December 4, 2018 Share Posted December 4, 2018 Universitatea, premiată de preşedintele României Preşedintele României, Klaus Iohannis, a conferit, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de Cavaler Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Medalia recunoaşte rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, pentru promovarea calităţii învăţământului universitar românesc, de către instituţia de învăţământ superior din Galaţi. "Consider că e o distincţie care ne onorează şi care a avut în vedere întreaga activitate a universităţii atât în plan didactic cât şi pentru cercetare (premii, medalii, conferinţe) şi îi vizează şi pe absolvenţii noştri, care, în ultimii 30-40 de ani, ne reprezintă cu mândrie atât în ţară, cât şi în străinătate. Spre deosebire de celelalte universităţi, noi ne-am remarcat prin extensia de la Cahul, Facultatea transfrontalieră, un proiect creaţie a prof. univ. dr. ing. Iulian Bîrsan, rectorul nostru, care a fost dus mai departe: avem extensiuni în Italia şi, de anul acesta, la Ismail, Ucraina, unde cei din comunitate studiază deja în an pregătitor, pentru specializarea ucraineană-română. Asta înseamnă că suntem una dintre cele mai importante universităţi din ţară şi jucăm un rol decisiv, cel puţin regional. Distincţia e cu atât mai importantă, cu cât anul acesta am împlinit 70 de ani de învăţământ superior la Galaţi. Este meritul tuturor cadrelor didactice de până acum, nu numai al celor aflate în activitate, dar şi al studenţilor", a declarat conf. dr. ing. Ştefan Baltă, prorectorul Universităţii. Nu întâmplător, spune Baltă, la Cotroceni a fost prezent şi liderul Ligii Studenţilor din Galaţi, care este, în premieră, un basarabean - Sergiu Bodlev. "Am fost singura universitate care a avut în delegaţia oficială şi un reprezentant al studenţilor şi mi se pare normal, pentru că premiul este şi al lor. Profesorii fără studenţi nu reprezintă nimic", precizează Baltă. "Sunt onorat că am făcut parte, alături de colegii Ştefan Baltă, prorector, şi Sergiu Bodlev, preşedintele Ligii Studenţilor, din delegaţia Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. De remarcat că toţi trei suntem foşti sau actuali membrii ai Ligii Studenţilor din Galaţi! Consider că este meritul întregii Comunităţi Academice din Universitatea noastră", a declarat Dinu Gîndu, consilierul pentru afaceri externe, prezent la ceremonie. Preşedintele României a mai acordat Ordinul "Meritul pentru învăţământ" în grad de Mare Ofiţer Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Ordinul "Meritul pentru învăţământ" în grad de Comandor - Universităţii "Politehnica" din Bucureşti şi Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Ordinul "Meritul pentru învăţământ" în grad de Ofiţer - Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, Universităţii din Petroşani şi Universităţii "Transilvania" din Braşov. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now