Jump to content

A fi şofer în SUA nu este suficient ca să conduci în România


dcp100168

Recommended Posts

A fi şofer în SUA nu este suficient ca să conduci în România

Românii rezidenţi sau cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii nu pot şofa în ţara de origine decât dacă bat drumul pe la autorităţle locale şi cheltuie bani ca să aibă dreptul de a se urca la volan. Un gălăţean din Piscu, şofer de ani buni, va pleca în ţara adoptivă cu dosar penal, după ce a fost prins în ofsaid de poliţiştii rutieri.

Nu a ştiut că permisul de conducere eliberat de autorităţile americane nu îi este suficient ca să poată şofa legal în România sau a vrut să fenteze birocraţia inerentă obţinerii unui document care să îi dea acest drept. Cert este că un bărbat de 45 de ani, din Piscu, a fost tras pe dreapta zile trecute, la Umbrăreşti, de un echipaj de poliţie, care constatat că acesta era şofer cu acte în regulă, dar... în SUA. Gălăţeanul le-a prezentat agenţilor un permis de conducere valabil, eliberat de statul american Tennessee. Nu mică i-a fost surpriza când oamenii legii i-au spus că nu ar fi avut voie să se urce la volan, în lipsa unui permis internaţional, motiv pentru care i-au deschis un dosar penal, pentru care Codul Penal Român prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între unu şi cinci ani!

De ce permis internaţional?

Pentru că, potrivit Convenţiei asupra Traficului Rutier de la Viena din 1968, la care şi România este parte, persoanele care conduc pe teritoriu străin au nevoie de un permis de conduecere internaţional, fiind o traducere legalizată a permisului în şapte limbi de circulatie internaţională şi recunoscut de toate statele semnatare. Pentru obţinerea documentului sunt necesari o serie de paşi, timp şi bani, în caz contrar cei care circulă doar cu permisele străine riscând să fie acuzaţi penal şi să rămână cu cazierul pătat, pentru o formalitate obligatorie.

Aceasta se îndeplineşte la Automobil Clubul Român, unde titularul trebuie să se prezinte cu un act de identitate în original şi copie, permisul de conducere în original şi copie şi două fotografii 4x3 cm. La acestea se adaugă taxele, care, conform ACR, sunt de 400 de lei pentru eliberarea permisului şi pentru că, aşa cum se precizează pe site-ul oficial al instituţiei, permisul se acordă membrilor ACR, obţinerea acestei calităţi se face şi ea în schimbul unei sume de 200 de lei. Cotizaţia anuală care trebuie plătită de un membru ACR este de 450 de lei. Permisul de conducere internaţional, obţinut în aceste condiţii, este valabil un an, după care trebuie făcută o nouă procedură.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.