Jump to content

Câine înjunghiat mortal într-o scară de bloc din Galați


dcp100168

Recommended Posts

Câine înjunghiat mortal într-o scară de bloc din Galați. Atac fără precedent, chiar sub ochii stăpânului

Un gălăţean a dat dovadă de o cruzime ieşită din comun şi va fi cercetat penal de poliţiştii gălăţeni. Bărbatul, care locuieşte într-un bloc din cartierul Micro 40, a înjunghiat mortal un câine din rasa Amstaff, doar pentru a se răzbuna pe stăpânii animalului. Întreaga poveste a fost adusă la cunoştinţa poliţiştilor, care au deschis un dosar penal.

Povestea Ritei, un Amstaff în vârstă de 12 ani, pare să fie desprinsă din filme. Patrupedul şi-a pierdut viaţa după ce a fost înjunghiat de un bărbat fără suflet, care a  încercat întâi să îşi rănească vecinul. „Soţia mea a curăţat nişte ţurţuri şi o parte dintre ei au ajuns în balconul vecinului. Am auzit scandal, am venit în spatele blocului şi l-am întrebat de ce înjură. Când am venit acasă, am trecut prin faţa uşii lui. A deschis uşa şi, pur şi simplu, a dat cu cuţitul. Prima dată a încercat să dea în mine, mi-a agăţat puţin geaca, eu m-am ferit, după care s-a aplecat şi a dat exact în câine. Dacă nu mă feream eu, probabil dădea în mine. Dar nu m-a nimerit pe mine, s-a aplecat şi a dat în câine”, ne-a povestit Laurenţiu Costel Bocioc, proprietarul patrupedului.

Bărbatul susţine că vecinul său, care nu se află la prima abatere de la lege, acesta fiind eliberat din penitenciar, are o problemă cu toţi locatarii de pe scara blocului.

În ciuda faptului că au apelat imediat la ajutor medical, câinele nu a mai putut fi salvat. Stăpânii săi sunt încă şocaţi de cele întâmplate, mai ales că Rita făcea parte din familie încă de pe vremea când avea doar două luni. „Noi am sunat imediat la medic. S-a chinuit şase ore, dar nu a mai putut-o salva. Ne-a spus că rana a fost prea profundă, a fost mortală. Sunt în stare de şoc, pentru că pentru noi a fost ca un copil, nu a fost un câine, a fost ca al doilea copil. Totul de la nişte ţurţuri, a omorât un căţel nevinovat, un suflet nevinovat”, ne-a spus Mariana Iorga, proprietara câinelui.

Pe Rita o ştia tot cartierul. Deşi făcea parte dintr-o rasă considerată agresivă, ea nu era deloc aşa. Se juca cu toată lumea, era sociabilă şi dornică de afecţiune. „În 12 ani de zile nu am avut nicio reclamaţie. Era un câine tare cuminte. Cred că s-a răzbunat pe câine pentru mine, asta a fost intenţia lui”, a conchis Laurenţiu Bocioc.

Întâmplarea a fost adusă la cunoştinţa poliţiştilor, care au deschis un dosar penal în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere fără drept a unui animal. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul fără suflet va ajunge, cel mai probabil, după gratii. Până atunci însă, vecinii săi au motive serioase de îngrijorare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Condamnat la închisoare cu executare pentru uciderea unui câine

Este vorba despre un bărbat de 47 de  ani care, acum doi ani, a fost acuzat că a ucis câinele vecinilor. Este prima sentinţă de acest fel din Galaţi.

Animalul a fost ucis când sărise să îşi apere stăpânul de vecinul agresiv, care îl atacase cu un cuţit. În acel moment, cel care avea să cadă victimă a fost căţelul, un Amstaff pe nume Rita, în vârstă de 13 ani, lovită de mai multe ori cu cuţitul.

Pe 26 martie, instanţa gălăţeană avea să dea o soluţie în premieră, un an de închisoare cu executare pentru autor. „Hotărârea instanţei, momentan, după 2 ani şi 3 luni de judecată şi de anchete. S-a ajuns la concluzia că trebuie pedepsit cu închisoare cu executare. Instanţa i-a dat maximul de un an pentru cruzime şi tot ceea ce a făcut el. Animalul a fost omorât într-un stil... mai rău ca la măcelărie“, spune Laurenţiu Costel Bocioc, proprietarul câinelui.

Fiica bărbatului a rămas cu traume după ce vecinul le-a ucis câinele şi face terapie, iar familia este ameninţată constant de autor.

Asociaţiile de protecţie a animalelor susţin că această condamnare este un pas spre normalitate. Sentinţa nu este definitivă, ea a fost atacată la instanţa imediat superioară.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...

Ucigașul Ritei, după gratii! O decizie în premieră națională

Decizie luată în premieră națională la Galați, unde magistrații Curții de Apel au menținut o decizie a Judecătoriei Galați, prin care un bărbat este condamnat la un an de închisoare cu executare pentru că a ucis un câine. Totul s-a întâmplat acum 3 ani, pe 22 ianuarie 2019, când un bărbat, atunci de 47 de ani, a dat să își înjunghie vecinul, supărat că soția acestuia curăța țurțurii de gheață și aceștia i-ar fi căzut și lui în balcon. Câinile însă și-a apărat stăpânul. Așa că, în acel moment, cel care avea să cadă victimă a fost cățelul, un Amstaff pe nume Rita, în vârstă de 13 ani, lovită de mai multe ori cu cuțitul.

Pe 26 martie 2021, instanța gălățeană avea să dea o soluție în premieră: un an de închisoare cu executare pentru autor, iar acum Curtea de Apel Galați avea să mențină sentința care rămâne definitivă – închisoare un an de zile, pedeapsa maximă, pentru uciderea unui cățel și 5.000 de lei daune morale.

"După trei ani de judecată pentru cățelul care mi-a fost omorât, puteam fi eu astăzi în locul ei, acum s-a luat decizia definitivă de a pedepsi agresorul. Mă bucur nespus de mult, i-au dat pedeapsa maximă, nu poate decât să mă bucure. A fost condamnat la  un an de zile cu executare. Astăzi când am plecat de acasă l-am văzut în fața blocului cu bagajul. Se pregătea pentru închisoare, cred. O să imi platească o daună de 5.000 de lei, dar nu mă interesează banii, oricum o să îi donez la Help Lăbuș", spune Laurențiu Costel Bocioc, proprietarul câinelui.

Reprezentanții asociațiilor de protecție a animalelor spun că acesta este un semnal de alarmă și pentru cei care nesocotesc drepturile animalelor. "Este o victorie amară a întregii societăți, tot românul din mediul rural, din mediul urban să înțeleagă că orice formă de abuz, maltratare și ucidere cu intenție a animalelor se pedepsește în această țară și mai nou cu închisoare cu executare", a spus Ana Maria Dandeș, reprezentat Asociația Help Lăbuș.

Pentru a trece mai ușor peste durerea suferită, proprietarul câinelui și-a cumpărat alt exemplar din aceeași rasă. Autorul faptei s-a prezentat la arest.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Un campion la datorii va fi închis pentru uciderea unui câine

Gălățeanul judecat și condamnat de uciderea unui Amstaff, în urmă cu exact doi ani, va ajunge după gratii. Curtea de Apel a menținut decizia Judecătoriei Galați, care l-a condamnat la un an de închisoare cu executare și la plata câtorva mii de lei ca despăgubiri către proprietarul câinelui ucis cu cruzime. Condamnatul este însă o persoană cu multiple probleme cu legea, având la activ, numai în ultimii ani, zeci de amenzi, pe care nu le-a plătit.

Uciderea Ritei, cățeaua din rasa Amstaff, care a sfârșit sub o lovitură de cuțit ce îi era destinată stăpânului ei, a fost soluționată definitiv în justiție, cu o premieră: condamnare la închisoare cu executare, ucigașul animalului, un anume Lucian Aurel Sefer urmând să stea după gratii un an și să îi plătească lui Laurențiu Bocioc, proprietarul câinelui omorât, 5.000 de lei, cu titlu de daune morale. Două instanțe, respectiv Judecătoria, cea care a dat-o în primă fază, și mai apoi Curtea de Apel, unde condamnatul a încercat o reducere a pedepsei, au considerat că Sefer ”merită” o asemenea sancțiune, care reprezintă maximul prevăzut de lege.

În condițiile în care, în urmă cu doi ani, un alt caz de ucidere a unui animal, înregistrat la Galați, era soluționat de instanță doar cu amendă penală, putem presupune că la această ultimă condamnare au atârnat decisiv felul în care Sefer a omorât-o pe Rita, înjunghiind-o cu un cuțit cu care îi atacase inițial stăpânul cu care se certa din cauza unor țurțuri de gheață, dar și trecutul condamnatului, pigmentat cu numeroase probleme cu legea.

Colecționar de amenzi 

Lucian Aurel Sefer a fost, cel puțin în ultimii ani, abonat la amenzi. Conform informațiilor publicate pe portalul Judecătoriei Galați, gălățeanul a contabilizat nu mai puțin de 38 de sancțiuni pe care nu le-a plătit și pentru care Primăria Galați a cerut înlocuirea cu muncă în folosul comunității. Conform sentințelor judecătorești, pentru amenzi totale de peste 35.000 de lei, Sefer a fost obligat la sute de ore de muncă, evident neremunerată, în folosul comunității, respectiv la una dintre societățile edilitare. În aceste condiții, este greu de crezut că individul, care va fi scutit o  vreme de grija zilei de mâine, își va achita obligațiile financiare care decurg din sentința judecătorească.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.