dcp100168 Posted July 22, 2008 Posted July 22, 2008 Permis de poluareArcelorMittal poluează apele legal, cu ajutorul autorităţilor. Ultimul control al Gărzii de Mediu a scos la iveală faptul că valorile substanţelor nocive deversate de ArcelorMittal în apele din jurul oraşului au o valoare aproape dublă faţă de normele legale. Cu toate acestea, unitatea siderurgică nu poate fi trasă la răspundere pentru că Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Galaţi a aprobat, în luna mai, o derogare de şase luni pentru combinat, valabilă până în noiembrie. Astfel, combinatul poate deversa o cantitate de substanţe nocive mult mai mare decât cele prevăzute de lege. „Autorizaţia SGA prevede o serie de derogări, şi anume ca valorile înregistrate la anumiţi parametri, cum ar fi amoniul sau unele tipuri de suspensii, să poată fi mai mari decât limita legală“, a declarat directorul executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului, Carmen Sandu. „Noua autorizaţie a modificat pragurile de poluare, dar şi locul de măsurare. Înainte pragul era de Amoniu 3, acum este de Amoniu 5. Înainte, măsurătorile se făceau pe Siret, acum se fac pe bălţile de lângă combinat“, ne-a explicat Carmen Sandu. În urmă cu o lună, Garda de Mediu a constatat depăşirea indicatorilor specifici de calitate ai apei uzate deversate de ArcelorMittal cu până la 90%.Din Siret, în DunăreApele uzate ajung mai întâi în bălţile Cătuşa şi Mălina. Acestea se varsă în Siret, care la rândul său este legat de Dunăre. Distanţa dintre bălţi, Siret şi fluviu este foarte mică, în jur de un kilometru. „Pentru populaţie nu cred că există vreun pericol pentru că apele uzate nu se varsă direct în Dunăre (n.r. - sursa de apă potabilă a oraşului Galaţi). E drept, apele poluate ies în Siret care are legătură directă cu Dună rea“, ne-a declarat Daniel Tudorache, fostul director interimar al Gărzii de Mediu. Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi ne-a declarat că nu ne poate oferi declaraţii legate de acest subiect. Nici cei de la SGA Galaţi nu ne-au dat declaraţii până la închiderea ediţiei.ArcelorMittal face economii200.000 de lei a trebuit să plătească combinatul siderurgic de la începutul acestui an pentru poluări repetate ale aerului şi apelor. Combinatul siderurgic urma să mai primească noi amenzi în valoare de alte 200.000 lei pentru poluarea apelor, dar a scăpat graţie aprobărilor acordate de SGA. Până în anul 2014, ArcelorMittal Galaţi trebuie să pună la punct toate deficienţele legate de mediu, pentru a primi autorizaţia de funcţionare impusă de standarele Uniunii Europene.http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... e-poluare/
dcp100168 Posted July 29, 2008 Author Posted July 29, 2008 La ArcelorMittalApe uzate cu... derogare* Autorizaţia de Gospodărire a Apelor a combinatului siderurgic, revizuită şi adăugită * Derogări pentru unii indicatori chimici ai efluenţilor deversaţi în bazinele decantoare * Concesiile nu afectează Siretul şi Dunărea, precizează Direcţia Apelor Prut * Combinatul va prezenta, până în septembrie, un plan pentru îmbunătăţirea sistemelor de epurareÎncadrarea în limitele legale a indicatorilor chimici ce caracterizează efluenţii (fluidele tehnologice) rămâne o problemă deschisă între combinatul ArcelorMittal Galaţi şi Administraţia Naţională "Apele Române" - Direcţia Apelor Prut ‑ Iaşi. În fapt, este vorba de apele deversate în bazinele de decantare de la Cătuşa şi Mălina, pentru care combinatul a obţinut, pentru perioada mai - decembrie a.c., o derogare de la limitele legale ale indicatorilor chimici. Revizuirea Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor s‑a făcut însă în baza asumării de către combinat a unor obligaţii în sensul modernizării sistemului de epurare a apelor industriale.Limite admiseDupă cum ne‑a explicat Dan Buruiană, purtător de cuvânt al Direcţie Apelor Prut, derogările acordate combinatului se referă la valorile maxime admise în normativele NTPA 002/2005 (care se referă şi la descărcările în staţiile de epurare - n.r.) pentru patru indicatori generali: pH, materii în suspensie, amoniu, sulfuri. "Ideea este ca, în loc să se dea bani pe amenzi, ei să‑şi facă o serie de lucrări la sistemele de epurare", a arătat Dan Buruiană. Grijulii cu banii contribuabililor s‑au arătat chiar şi guvernanţii. La baza acestei derogări au stat o serie de hotărâri guvernamentale referitoare la mediu. ArcelorMittal are o situaţie specială deoarece derulează investiţii pe mediu din fonduri proprii, cu termene precise, cuprinse în Programul de etapizare - parte componentă a Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor şi a Autorizaţiei Integrate de Mediu. De asemenea, dată fiind complexitatea lucrărilor, combinatul a obţinut prin Tratatul de Aderare o perioadă de tranziţie, până în 2014, pentru a se adapta normelor europene de mediu. "Desigur, esenţiale sunt şi obligaţiile ce revin ArcelorMittal, prevăzute prin Autorizaţia de Gospodărire a Apelor. Prima obligaţie este de a prezenta în luna septembrie Studiul cu privire la măsurile complementare de epurare a apelor uzate astfel încât efluentul pe fiecare colector în parte să se încadreze în limitele maxime admise pentru descărcările în apele de suprafaţă (NTPA 001/2005), termen la care va avea loc şi revizuirea programului de etapizare, funcţie de măsurile prezentate în studiu. A doua obligaţie se referă la revizuire până la sfârşitul anului a actualei Autorizaţii de Gospodărire a Apelor şi apoi revizuiri după finalizarea fiecărei lucrări din programul de etapizare, în vederea stabilirii noilor valori-limită de evacuare a efluentului", a precizat reprezentantul Direcţiei Apelor Prut.Totul până la decantoareDesigur, o îngrijorare firească este dacă derogările obţinute de combinat nu vor avea efecte negative asupra calităţii mediului şi asupra sănătăţii cetăţenilor. "Trebuie înţeles că este vorba doar de apele care intră în bazinele de decantare. În derogare se vorbeşte doar de efluenţi, a se înţelege gurile lor de evacuare în iazurile de decantare, şi nu de cursurile de apă precum Siret şi Dunăre. Mai exact, deşi avem o creştere a concentraţiilor la decantare, ingredientele în sine dispar până la întâlnirea cu cursurile de apă. Pe scurt, calitatea cursurilor de apă Siret şi Dunăre nu este afectată", a explicat Dan Buruiană.Autorizaţia, ca atareTrebuie precizat că Autorizaţia de Gospodărire a Apelor obţinută de combinat este doar o componentă a mai vastei Autorizaţii Integrate de Mediu. După cum ne‑a declarat directorul executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Galaţi, Carmen Sandu, combinatul a fost informat că Autorizaţia Integrată va fi la rândul ei revizuită: "Noi am solicitat combinatului toate documentele legate de această revizuire, documente care aşteptăm să ne fie transmise. Autorizaţia pe ape este parte integrantă a autorizaţiei de mediu, autorizaţie pe care o iau ca atare, ea fiind de competenţa Sistemului de Gospodărire a Apelor. Desigur, în acordarea Autorizaţiei Integrate se ţine cont şi de celelalte elemente ce ţin de protecţia mediului."La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Ion Drugan, a arătat că verificările care se fac la bazinele colectoare ţin cont de noii indicatori aprobaţi de autoritatea în domeniu, Apele Române. "Dacă ar fi să facem o comparaţie cu vechii indicatori, există într‑adevăr în prezent unele creşteri, dar acestea sunt minime. Acestea nu se resimt la nivelul Siretului şi Dunării pentru că, prin diluţie şi procesul de omogenizare, vârfurile se aplatizează", a precizat Ion Drugan.Cam multă teorie, nu‑i aşa? Cu explicaţiile stăm bine, mai rămâne să vedem şi care vor fi rezultatele concrete ale derogărilor, amânărilor şi autorizaţiilor de tot felul cu care autorităţile se tot învârt ca titirezul în jurul combinatului gălăţean.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=25816
Recommended Posts