Jump to content

Alegeţi proiectele prioritare pentru Galaţi!


Recommended Posts

Posted

Campanie de consultare iniţiată de Banca Mondială. Alegeţi proiectele prioritare pentru Galaţi!

Construcţia aeroportului Galaţi, conectarea municipiului nostru la Autostrada A2 prin Drumul Expres DN21 Brăila - Slobozia, extinderea şi modernizarea Portului Galaţi, inclusiv platforma intermodală, construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Galaţi sau consolidarea şi amenajarea Falezei? Care credeţi că ar trebui să fie ordinea acestor proiecte prioritare? Este demersul prin care Banca Mondială, în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România, îi invită pe gălăţeni să se implice civic, în cadrul campaniei de consultare "Alege Priorităţile Oraşului Tău!", realizată în parteneriat cu Urbanize Hub.

Până pe 22 martie, gălăţenii şi locuitorii celorlalte reşedinţe de judeţ din România sunt invitaţi să participe la campania de consultare publică "Alege Priorităţile Oraşului Tău!". Concret, ei trebuie să acceseze linkul către chestionar (kwiksurveys.com/s/e7k9afsk), să aleagă oraşul Galaţi şi să ierarhizeze proiectele pe care le vor găsi acolo, în funcţie de importanţa şi de impactul asupra comunităţii locale şi a regiunii metropolitane. Respectivele proiecte de dezvoltare au fost identificate de Banca Mondială, cu sprijinul autorităților publice. "Selecţia a avut loc în urma unor scrisori de solicitare din partea Băncii Mondiale către primăriile reşedinţă de judeţ, consiliile judeţene şi prefecturile din ţară, pentru identificarea a cel mult zece proiecte strategice, cu impact metropolitan", se arată în comunicatul de presă primit la redacţie. Proiectele selectate sunt incluse într-un document strategic sau programatic existent, au un prag valoric minim, ajustat în funcţie de capacitatea bugetară a fiecărei reşedinţă de judeţ, şi nu au finanţare asigurată.

Zece pentru Galaţi

Iată care ar fi în viziunea autorilor chestionarului, cele zece priorităţi ale judeţului, pe care gălăţenii sunt solicitaţi să le pună în ordinea importanţei pentru dezvoltarea zonei urbane Galaţi:

1.Construcția Spitalului Regional de Urgență Galați;
2.Conectarea accesului la Trecerea Ro-Ro cu Varianta de Ocolire în zona de Sud;
3.Lucrările de amenajare hidrotehnică a cursurilor de ape mici din județ ca măsură de prevenire a inundațiilor;
4.Construcția unui Aquapark în zona Plaja Dunărea;
5.Consolidarea şi amenajarea Falezei Dunării ca zonă de promenadă și agrement;
6.Realizarea unei Piețe de gros cu specific vegetal în zona municipiului Tecuci;
7.Extinderea și modernizarea Portului Galați, inclusiv platforma intermodală;
8.Conectarea municipiului Galați la Autostrada A2 prin Drumul Expres DN21 Brăila - Slobozia;
9.Construcția Aeroportului Galați;
10.Drumul Expres DN 22B Galați - Brăila.

La ce bun acest demers

"Imboldul acestui exerciţiu este de a identifica proiecte majore ce pot încuraja şi cataliza dezvoltarea principalelor zone metropolitane din România. În acelaşi timp, este esenţial să se identifice care dintre aceste proiecte strategice sunt mai importante pentru fiecare comunitate locală în parte. La finalul campaniei va fi dezvoltată o listă finală de proiecte prioritare majore, atât pentru Bucureşti, cât şi pentru fiecare dintre cele 40 de reşedinţe de judeţ. Fiind agreate pentru prima dată atât de către administraţia publică, cât şi de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea influenţa deciziile viitoare de investiţii publice, respectând o viziune comună", se arată în comunicat.

Desigur, ca exerciţiu de implicare civică este binevenit. Însă e greu de crezut cât şi pentru cine va conta ierarhia noastră. Poate pentru politicienii care ne vor cere votul anul acesta şi anul viitor. Chiar şi aşa, e greu de spus dacă, în viitorul apropiat, vreunul dintre aceste proiecte va deveni realitate.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Ce-au ales gălăţenii şi brăilenii. Priorităţile oraşului, stabilite de cetăţeni

Conectarea municipiului Galaţi la Autostrada A2 prin Drumul Expres DN21 Brăila – Slobozia, Construirea Spitalului Regional de Urgenţă şi construcţia aeroportului reprezintă top trei al investiţiilor votate de gălăţenii care au răspuns campaniei de consultare "Alege Priorităţile Oraşului Tău!". Pentru brăileni, topul trei al priorităţilor arată astfel: construirea podului rutier peste Dunăre, construirea spitalului regional Brăila – Galaţi, construirea aeroportului „Dunărea de Jos” Brăila - Galaţi.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, până pe 22 martie, gălăţenii şi locuitorii celorlalte reşedinţe de judeţ din România au fost invitaţi să participe la campania de consultare publică "Alege Priorităţile Oraşului Tău!", completând nişte chestionare. Un demers prin care Banca Mondială, în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România şi cu Urbanize Hub, a încercat să stabilească o ierarhie a proiectelor de dezvoltare, aşa cum se văd ele din perspectiva importanţei acordată de cetăţeni. Rezultatele acestei consultări publice ne-au parvenit ieri.

Top Galaţi

1. Conectarea municipiului Galaţi la Autostrada A2 prin Drumul Expres DN21 Brăila – Slobozia – investiţie cu o valoare estimată de 52 de milioane de euro;
2. Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Galaţi;
3. Construcţia Aeroportului Galaţi;
4. Drumul Expres DN 22B Galaţi – Brăila (15 km, dig);
5. Extinderea şi modernizarea Portului Galaţi, inclusiv platforma intermodală;
6. Consolidarea şi amenajarea Falezei Dunării ca zonă de promenadă şi agrement;
7. Conectarea accesului la Trecerea Ro-Ro cu Varianta de Ocolire în zona de sud;
8. Lucrările de amenajare hidrotehnică a cursurilor de ape mici din judeţ ca măsură de prevenire a inundaţiilor;
9. Construcţia unui Aquapark în zona Plaja Dunărea;
10. Realizarea unei Pieţe de gros cu specific vegetal în zona municipiului Tecuci.

Top Brăila

1. Pod rutier peste Dunăre Brăila – Măcin;
2. Spital Regional Brăila – Galaţi şi spital pentru copii;
3. Construcţia aeroportului “Dunărea de Jos” Brăila – Galaţi;
4. Drum Expres “Muntenia” (Buzău - Brăila);
5. Drum Expres “Milcovia” (Focşani - Brăila - Galaţi - Giurgiuleşti);
6. Drumul TransRegio “Ister” (Călăraşi - Slobozia - Brăila);
7. Modernizarea Căii Ferate Buzău - Brăila – Galaţi;
8. Amenajarea cursului Dunării;
9. Înfiinţarea parcului industrial/logistic;
10. Construcţia construirea campusului universitar Brăila.

Concluzii

Organizatorii acestei consultări publice speră că prioritizarea proiectelor votate de către cetățeni să fie utilă pentru dezvoltarea economică a României. Desigur, ca exerciţiu de implicare civică este bine-venit. Însă e greu de crezut cât şi pentru cine va conta ierarhia noastră. Important este că gălăţenii şi brăilenii par să aibă aceleaşi priorităţi. Autorităţi care să le transpună în realitate lipsesc…

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.