Jump to content

Liceul de Marină are 33 de centrale termice


Recommended Posts

Posted

Liceul de Marină are 33 de centrale termice

Liceului Tehnologic de Marină i-au fost montate, în toamna aceasta, nu mai puţin de 33 de centrale termice, cifră care pare destul de mare, având în vedere că nu vorbim de un spaţiu cât Spitalul de Urgenţă. La un calcul simplu, reiese că investiţia a costat de cel puţin două ori mai mult decât ar fi fost normal.

Deşi iniţial a părut contrariată, susţinând că nu se poate, inspectoarea generală, Mioara Enache, ne-a confirmat faptul că, într-adevăr, instituţia de învăţământ a fost dotată cu acest număr mare de centrale termice, dar ne-a menţionat şi faptul că Primăria este cea care a derulat lucrările de achiziţie şi montare a agregatelor. Lucru confirmat şi de directoarea liceului, Antoaneta Costea. Aceasta ne-a informat că la liceu nu există niciun contract de pe care să ne poată spune suma cheltuită pentru această investiţie, ci numai un act adiţional prin care Primăria îi dă în administrare toate cele 33 de centrale.
Partea cea mai frumoasă este că 22 dintre acestea au 120 de KW şi şapte au 100 de KW, în condiţiile în care o centrală de apartament are numai 24 de KW. "Firma care ne-a făcut proiectul şi a câştigat licitaţia pentru montarea centralelor e din Galaţi şi se numeşte AEG Tehnology. Ne-a explicat că e bine să avem mai multe unităţi, pentru că le putem închide, astfel încât să nu consumăm, dacă nu folosim anumite spaţii din liceu", ne-a mai spus directoarea Antoaneta Costea.

Ce spune un specialist în montarea centralelor

Cum nu deţinem cunoştinţele necesare, ne-am interesat la o firmă specializată în montarea centralelor termice şi am aflat următoarele: "Nu ar fi fost nicio problemă dacă centralele erau din cele de 24 KW, acelea care se montează în apartament. În primul rând, pentru că, într-adevăr, s-ar fi putut folosi în funcţie de necesităţi şi sunt mult mai ieftine decât cele de 100 şi 120 de KW. Nu se justifică montarea a 33 de centrale de asemenea capacitate pentru spaţiul respectiv. Centralele de apartament care sunt foarte căutate vin la preţuri mult mai mici, pentru că sunt aduse angro. Centralele de capacitate mai mare, ca acelea de 120 sunt aduse pe comandă, transportul costă mai mult, iar preţul lor ajunge să fie mult mai mare. În plus, montarea centralelor de 120 de KW vine la pachet cu alte cheltuieli legate de unele piese pe care acestea nu le deţin, vase de expansiune, boilere. În plus, şi costurile legate de automatizare sunt mai scumpe. Centralele de 24 de KW nu necesită astfel de cheltuieli suplimentare. E o nebunie, miroase a ţeapă de la o poştă! Nici Spitalul Judeţean nu cred că are nevoie de 33 de centrale de 120 de KW! Şi din punctul de vedere al consumului, aceste centrale de 120 KW aduc cheltuieli în plus", ne-a declarat reprezentantul firmei respective.

Cum se încălzeşte un alt liceu gălăţean cu aproximativ aceeaşi suprafaţă

Am încercat să aflăm ce soluţie s-a găsit pentru încălzirea unui alt liceu din Galaţi cu suprafaţă comparabilă cu aceea a Liceului Tehnologic de Marină. "Avem o centrală de 160 de KW şi două cazane de câte 700 de KW, montate de o firmă din Sibiu. Avem o suprafaţă de 8.726 de metri pătraţi", ne-a spus directorul de la liceul respectiv, care însă, de asemenea, nu ne-a putut da detalii despre preţul investiţiei, întrucât Primăria s-a ocupat de licitaţie şi derularea contractului.
Cu alte cuvinte, acestui liceu i-au fost suficienţi pentru încălzire 1.560 de KW, în timp ce pentru Liceul de Marină s-au instalat agregate care însumează 3.820 de KW pentru o suprafaţă de  8.195 de metri pătraţi.
De altfel, când am fost în vizită la  liceu, ieri, doar cinci din cele 33 de centrale funcţionau, iar în clase era chiar foarte cald. Administratorul instituţiei ne-a explicat: "Când e cald afară, cum e acum, funcţionează prin rotaţie doar cinci. Când au fost minus 15 grade, au pornit zece. La minus 20 funcţionează 15. Numărul centralelor nu e mare, dacă ne gândim că la spaţii cum e liceul nostru trebuie să avem centrale la dublu. Ca să avem de rezervă dacă se defectează celelalte".

Primăria a  cerut termen pentru documentare

De la Primărie, unde am întrebat de ce s-a recurs la această soluţie şi cât a costat investiţia, am primit prin biroul de presă răspuns doar la prima întrebare, restul informaţiilor urmând să  ne fie furnizate în cursul zilei de astăzi. Prin urmare, vom reveni pe subiect.
Nici de la firma AEG Tehnology nu am putut obţine un punct de vedere, întrucât singurul număr găsit pe internet ca aparţinând societăţii este dezafectat.
"S-a recurs la această soluţie tehnică, deoarece a fost găsită ca fiind cea mai bună. Centralele pornesc secvenţial. Au capacitate mică şi nu a fost necesară angajarea unui fochist şi au consum redus", ni s-a răspuns de la biroul de presă.
E adevărat că nu s-a angajat un fochist, dar personalul şcolii a fost obligat să semneze că se va ocupa de supravegherea numărului mare de centrale, iar firma care a montat agregatele se va ocupa de mentenanţă. Bineînţeles, pe bani.
Centralele instalate la Liceul de Marină sunt produse de Immergas. La o simplă căutare pe internet se poate constata că, în funcţie de firma de la care este achiziţionată, o astfel de centrală termică de 120 de KW costă în jur de 17.000 de lei, în timp ce o centrală de apartament, de 24 KW, costă cu aproximaţie, între 2.500 şi 3.000 de lei. Totodată, în specificaţiile tehnice scrie că o centrală Immergas de 120 de KW încălzeşte optim o suprafaţă de 1.050 de metri.
Chiar dacă nu am primit o sumă de la Primărie, Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) informează că asocierea AEG Tehnology SRL - Tehnoterm SRL a avut o ofertă de 1.797.034 de lei cu TVA, în condiţiile în care valoarea estimată a contractului a fost de 2.292.059 de lei cu TVA. Conform datelor oficiale, suma respectivă a fost deja plătită.

Hotărâre de Consiliu Local

Montarea celor 33 de centrale termice la Liceul de Marină este consfinţită de Hotărârea Consiliului Local nr. 280 din 31 mai 2017, privind achiziţia de centrale termice pentru unele unităţi de învăţământ din Galaţi. Anexa hotărârii precizează că la Liceul de Marină sunt necesare 28 de centrale pentru corp şcoală şi alte cinci pentru internat, cantină, extindere liceu şi sala de sport, valoarea investiţiei fiind de 2.292.059 de lei. Consultatul Primăriei a fost firma Termostil SRL. Hotărârea a fost votată în unanimitate de aleşii locali.

De cel puţin două ori preţul!

Pentru montarea centralelor termice în peste 40 de unităţi de învăţământ, Primăria municipiului Galaţi a organizat o singură licitaţie deschisă, împărţind grădiniţele, şcolile, liceele şi colegiile în 12 loturi, în funcţie de adresă.
Liceul Tehnologic de Marină a constituit un singur lot, Lotul 7, adjudecat, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, de asocierea AEG Tehnology SRL - Tehnoterm SRL, cu o ofertă de 1.797.034 de lei cu TVA, în condiţiile în care valoarea estimată a contractului a fost de 2.292.059 de lei cu TVA. Dacă împărţim suma plătită pentru investiţia de la Marină la 33, vom ajunge la suma de 54.455 lei pentru o centrală cu tot cu alte cheltuieli. Adică aproape de trei ori mai mult preţul de pe internet, unde agregatul cu tot cu kit costă 17.700 de lei. Conform datelor oficiale, suma respectivă a fost deja plătită.
Mai trebuie spus şi faptul că dotarea cu centrale termice a instituţiilor şcolare este prima pe lista investiţiilor suportate din creditul de 100.000.000 de lei contractat de Primăria municipiului Galaţi la CEC Bank, prin urmare, vom plăti şi dobândă pentru ele!

viata-libera.ro

Posted

31.000 de lei - o centrală care costă 17.000 de lei pe internet

Primăria ne-a trimis, aşa cum a promis, punctul de vedere cu privire la montarea celor 33 de centrale termice la Liceul Tehnologic de Marină.

"Valoarea totală a contractului de furnizare şi montaj este de 1.510.113,15 lei fără TVA pentru cele 33 de centrale complet utilate. În preţul mai sus menţionat sunt incluse costuri privind achiziţionarea şi montarea tuturor instalaţiilor, inclusiv cele electrice, termomecanice şi automatizări (aproximativ 400.000 de lei), racordurile de la centralele termice interioare pentru toate cele cinci spaţii în care au fost montate (aproximativ 100.000 de lei), gaze, instalaţii utilizare, proiectare, branşament (aproape 100.000 de lei), autorizaţii şi avize pentru punerea în funcțiune (peste 23.000 de lei), amenajare spaţii şi dotări PSI - peste 30.000 lei", se arată  în comunicatul primi de la biroul de presă. Un calcul simplu arată că pentru toate aceste operaţiuni s-au plătit 653.000 de lei fără TVA, adică 777.070 de lei cu TVA.

"Conform contractului, au fost achiziţionate şi montate 28 de cazane complet utilate pentru a putea fi puse în funcţiune cu o capacitate de 120 KW (786.623 lei cu TVA) şi cinci cazane cu o capacitate de 100 KW (78.141 lei cu TVA)", continuă informarea primită de la Primărie.
Prin urmare, centralele termice au costat în total 864.764 de lei fără TVA, respectiv 1.029.069 de lei cu TVA. Astfel, printr-un alt calcul, aflăm că o centrală termică a costat în medie 31.183 de lei, comparativ cu preţul cu care acestea pot fi găsite pe internet, care variază de la 17.000 până la maximum 20.000 de lei. Asta în condiţiile în care se ştie că la licitaţie câştigă firmele care oferă preţul cel mai mic. În plus, oricine ar achiziţiona 33 de centrale de la aceeaşi firmă ar beneficia, cu siguranţă, şi de un discount.

Primăria ne mai informează şi faptul că societatea SC Termostil SRL este cea care a stabilit soluţia optimă pentru încălzirea unităţii de învăţământ cu toate dependinţele sale. "Conform raportului tehnic, suprafaţa totală de încălzit este de 4.829 metri pătraţi. Volumul de aer de încălzit pentru toată suprafaţa amintită este de 106.303,60 metri cubi. A fost stabilită această soluţie de către specialişti tocmai pentru ca unităţile de producere a energiei termice să poată fi pornite şi să funcţioneze individual, în timp reducându-se costurile de încălzire. Având în vedere dimensiunea cazanelor, unitatea de învăţământ nu a fost obligată să angajeze personal specializat - fochist, ci doar să asigure un serviciu de mentenanţă pentru funcţionarea lor", motivează Primăria montarea celor 33 de centrale.

viata-libera.ro

Posted

Directorul Cristian Capeţis, despre încălzirea Liceului de Marină: "Numărul de 33 de centrale pare mare, dar..."

La solicitarea "Vieţii libere", reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi au ieşit cu încă o declaraţie oficială despre cele 33 de centrale termice de la Liceul Tehnologic de Marină, oferind detalii legate de preţuri şi o motivaţie a alegerii acestei controversate soluţii de încălzire.

Este a treia intervenţie pe care o facem pentru a obţine informaţii complete şi acestea ne-au fost oferite, ieri, de Cristian Capeţis, directorul executiv al Direcţiei de Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul Primăriei Galați.

Liceul Tehnologic de Marină are în componenţă cinci corpuri de clădire. Aşa am aflat o a treia valoare a cubajului de aer pe care-l are această instituţie de învăţământ, cubaj în funcţie de care se face estimarea numărului de KW necesari. Întâi, Primăria ne-a comunicat că sunt 106.303,60 metri cubi. În caietul de sarcini al achiziţiei publice pe baza căreia s-a contractat consultantul (SC Termostil) care a stabilit soluţia personalizată de încălzire a Liceului de Marină, figurează 58.200 de metri cubi pe toate cele cinci corpuri de clădire. Însă Cristian Capeţis susţine că cifra adevărată este cea furnizată, ieri, în declaraţia de presă: "Amprenta la sol a acestor corpuri de clădire este de 4.829 metri pătrați, suprafaţa construită desfăşurată este de 19.054 metri pătrați, volumul total al acestei suprafeţe este de 67.000 metri cubi".

De ce 33 de centrale

Iată ce spune acesta şi despre motivul pentru care s-a ajuns la dotarea instituţiei de învăţământ cu 33 de centrale: "Numărul de centrale termice a fost ales după dimensionarea făcută de SC Termostil. Soluţia tehnică aleasă de Termostil a fost detaliată de cei care au câştigat proiectarea şi execuţia lucrărilor, asocierea AEG Tehnology - Termoterm. Precizez că în această dimensionare se ţine cont de faptul că ne aflăm în zona climatică 3, unde temperaturile exterioare la care se face calculul sunt de minus 18 grade. Referitor la modul în care funcţionează centralele şi la faptul că n-au pornit decât cinci centrale, şapte, nouă, nu ştiu dacă a stat cineva noaptea, când temperaturile sunt mai scăzute. Nu ştiu dacă cineva a luat în calcul faptul că în aceşti KW, pe care a fost dimensionată soluţia de încălzire, există şi boilerele pentru apă caldă. Boilere pe care le avem în corpul de şcoală, internat, cantină. Aceste 33 de cazane nu se află într-o singură locaţie, ele sunt în diverse corpuri. Cele mai multe sunt în corpul-şcoală - 20 de centrale, totalizând 2.212 KW. Funcţionarea centralelor în cascadă asigură o economie majoră. Dacă am fi pus un singur cazan, necesarul total pentru toate clădirile fiind de 3.860 KW, pornirea cazanului se făcea în trei trepte. Pe când aici pornesc exact câte centrale trebuie. Numărul de centrale pare foarte mare, dar ţineţi cont că sunt 19.000 de metri pătraţi şi 67.000 de metri cubi".

Directorul Capeţis a precizat că preţul unei centrale de 120 KW este de 13.715 lei, ceea ce înseamnă în total 384.023 de lei fără TVA. Restul, până la 786.623 lei fără TVA, au costat echipamentele necesare, altele decât racordurile şi partea de electronică şi automatizare.

De ce la alte licee a fost mai ieftin

Întrebat de ce investiţia pentru reţeaua termică pentru două instituţii de învăţământ - Metalurgicul şi Liceul CFR, cu aproximativ acelaşi cubaj (unde s-au montat una sau două centrale şi două, respectiv, trei cazane de dimensiuni mai mari) a costat în jur de 600.000 de lei fără TVA, în timp ce la Liceul de Marină s-a ajuns la peste 1,5 milioane de lei fără TVA, de aproape trei ori mai mult, directorul care a coordonat aceste lucrări explică: "La cele două instituţii de învăţământ existau acele puncte termice şi toate reţelele interioare, existau coşurile de fum. Toate aceste anexe ale centralei termice nu a trebuit să fie construite. La Liceul de Marină, dacă am fi vrut să alegem soluţia cu trei sau patru cazane, care şi acelea puteau lucra, cumva, în tandem, ar fi trebuit să construim o locaţie separată, un coş de fum separat, ar fi trebuit să construim toată reţelistica interioară".

Exista şi un punct termic transformat în microcentrală...

Întrebat dacă Liceul de Marină putea fi conectat la punctul termic transformat în microcentrală de cartier, situat chiar lângă instituţia de învăţământ, directorul Cristian Capeţis ne-a declarat: "La nivelul anului 2017, nu se luase de către Consiliul Local hotărârea să se renunţe la agentul termic de la Termocentrale. Deci la nivelul anului 2017, când a pornit activitatea de încălzire a unităţilor de învăţământ, nu exista în logica noastră să modernizăm punctele termice. Aceasta a venit ulterior". La insistenţele noastre, dacă aceasta nu ar fi fost, totuşi, o soluţie tehnică viabilă şi mai ieftină, directorul a evitat să răspundă.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.