Jump to content

Seră de plante exotice la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii


Recommended Posts

(30 martie)

O investiţie exotică va atrage aproape 100.000 de noi vizitatori la un muzeu din Galaţi

O seră de mari dimensiuni pentru plante exotice va creşte cu 50% numărul vizitatorilor de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Estimarea aparţine specialiştilor instituţiei, iar proiectul de trei milioane de euro a fost aprobat de consilierii judeţeni gălăţeni. Sera va fi construită pe scheletul unei clădiri abandonate şi ar putea fi terminată în partea a doua a anului viitor.

Grădina Botanică din Galaţi va avea o seră de plante exotice cu palmieri, arbori de cafea şi liane, după ce autorităţile gălăţene au decis să reia un proiect abandonat în urmă cu două decenii şi să investească în scheletul metalic inestetic din curtea complexului muzeal.

Lucrările au început în 1997, au fost abandonate doi ani mai târziu şi vor fi reluate anul acesta, după ce consilierii judeţeni au aprobat o investiţie de 15 milioane de lei. Lucrarea va fi realizată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi va scăpa oraşul Galaţi de o clădire abandonată şi inestetică.

„În primul rând, oraşul scapă de o imagine urâtă. Scheletul metalic este vizibil de pe Dunăre şi din diferite puncte ale oraşului. Chiar dacă este parţial mascat de vegetaţie, este foarte urât... Investiţia este mare, dar dacă o făceam de la zero ajungeam pe la 10 milioane de euro. Mi s-a propus să dărâm construcţia. Expertiza tehnică a arătat că scheletul poate fi reabilitat, are nevoie doar de mici consolidări pentru că cei care l-au realizat au folosit foarte mult fier. Eu sper să fie gata la mijlocul anului viitor, cel târziu până la sfârşitul anului 2020, pentru că nu facem o construcţie de la zero.... Plantele sunt foarte scumpe, firma care va reabilita structura se va ocupa de plante, sunt incluse în preţ”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, în interiorul căruia se află Grădina Botanică, au făcut calcule şi estimează că noua seră de plante exotice va atrage zeci de mii de vizitatori din judeţele din sud-estul ţării. Asta înseamnă că într-un singur an, instituţia ar putea avea cel puţin 250.000 de vizitatori, exact cât populaţia oraşului Galaţi.

„Partea inedită este că s-a găsit o soluţie să se termine un proiect început în urmă cu 22 de ani. În interior vor fi specii spectaculoase şi estimăm că după apariţia serei cu plante exotice numărul vizitatorilor la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va creşte cu 50%. Anul trecut am avut peste 180.000 de vizitatori, asta înseamnă că doar ca să vadă sera cu palmieri vom avea circa 90.000 de vizitatori în plus. Complexul Muzeal este foarte aproape de malul Dunării şi adăposteşte singura Grădina Botanică din sud-estul ţării, avem vizitatori din Brăila, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Tulcea, chiar şi din Ialomiţa. Vin pe cont propriu sau în grupuri organizate, foarte multe şcoli participă la diferite activităţi”, a spus corespondentului MEDIAFAX, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Mădălin Şerban.

Conform proiectului, sera principală va avea plante mediteraneene, precum mirt, dafin şi măslin, dar şi plante subtropicale cu colecţii de citrice (lămâi, mandarin, portocal, grepfrut) şi de muşcate. De asemenea, în interior vor fi plante tropicale, pe listă aflându-se specii de bananier, avocado, arbore de cafea, Yucca, Ficus, Asparagus, Araucaria şi liane.

Tot în sera principală, vizitatorii vor admira specii de cactuşi din Mexic, Brazilia, Peru, Venezuela, Argentina şi specii de aloe din Africa şi America de Sud. În corpul vertical al serei vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya şi palmieri din Asia (China, Japonia, Laos, Indonezia), America de Nord (Florida şi Colorado), din America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina, Guatemala) şi din Madagascar, Malta şi Insulele Canare.

Intrarea la complexul muzeal gălăţean costă 6 lei, pentru adulţi, şi 1,5 lei, pentru elevi şi studenţi.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Seră de plante tropicale la Grădina Botanică. Investiţie de aproape 15 milioane lei

Abandonat la sfârşitul anilor ’90, scheletul metalic deprimant din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii se va transforma, anul viitor, într-o seră modernă cu plante tropicale şi exotice. Spaţiile vor putea fi folosite şi pentru realizarea unor activităţi didactice sau de cercetare.

Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru proiectul serei de plante tropicale de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea Ideal Windows SRL & Ark Management Concept SRL & Structi Punct SRL iar valoarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor este de 11.020.541 de lei, din care 285.125 de lei reprezintă partea de proiectare.

„Mă bucur că am reuşit să finalizăm achiziţia publică, astfel încât să putem demara cât mai repede lucrările de transformare a scheletului metalic inestetic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii într-o seră modernă cu plante tropicale. Vom consolida scheletul metalic existent, vom monta geamuri speciale pentru sere, vom amenaja un spaţiu pentru expoziţii temporare şi vom instala sisteme de climatizare, încălzire şi irigaţii. Astfel, anul viitor, gălăţenii vor putea admira la ei în oraş arbori de cafea, palmieri, cocotieri, liane sau diverse specii de cactuşi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Lucrările la scheletul metalic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii au început în 1997 şi au fost abandonate doi ani mai tarziu. Conform reprezentanţilor CJ, contractul semnat ieri prevede 30 de zile pentru proiectare de la emiterea ordinului de începere a activităţii de proiectare şi 10 luni pentru realizarea lucrării de la emiterea ordinului de începere a lucrării. Investiţia este realizată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. Valoarea totală a investiţiei este de 14,8 milioane lei, sumă care include contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor şi achiziţionarea plantelor exotice.

Sera de plante tropicale va avea o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi, iar spaţiul pentru expozitii temporare tematice va fi de 500 mp. Palmariumul (sera de palmieri) va avea o înălţime de 22 de metri. Spaţiile vor putea fi folosite şi pentru realizarea unor activităţi didactice sau de cercetare. În noua seră vor fi transferate şi cele aproximativ 300 de specii (circa 2.500 de plante) din sera existentă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

”Undă verde” pentru sera de plante tropicale de la Grădina Botanică

Proiectul de refacere şi extindere a serelor de plante tropicale din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) "Răsvan Angheluţă" intră în linie dreaptă, consilierii judeţeni urmând să aprobe în şedinţa de astăzi, 22 octombrie, Proiectul tehnic şi detaliile de execuţie ale investiţiei. Conform indicatorilor tehnico-economici, pentru realizarea acestui obiectiv, CJ Galaţi va aloca din bugetul propriu aproape 15 milioane de lei, urmând ca investiţia să fie finalizată până în vara anului viitor.

Fie că e vorba de Grădina botanică, Planetariu, Acvariu sau expoziţiile tematice, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii are o carte de vizită impresionantă, admirată nu numai de publicul larg, ci şi de cei interesaţi de derularea unor activităţi cu caracter ştiinţific sau didactic. Singurul segment care trena era cel a serelor pentru plante tropicale, unde lucrările bat de ani buni pasul pe loc. După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, lucrările s-au împotmolit în anul 2000, din lipsă de fonduri, resursele bugetare fiind concentrate pe finalizarea actualului sediu al Complexului Muzeal. Astfel, în loc de serele exotice mult dorite, până în prezent gălăţenii s-au ales doar cu imaginea dezolantă a unui schelet metalic ce ar fi trebuit să fie Palmariul (sera pentru creşterea palmierilor - n.r.).
"Era şi timpul să scăpăm de acea imagine care nu făcea deloc cinste Galaţiului. Aceste sere au fost foarte dorite de gălăţeni şi chiar dacă puţini mai sperau că ele vor deveni realitate, iată că, în sfârşit, le vom realiza! Avem chiar planuri foarte ambiţioase privind acest obiectiv - atât ca dotare, cât şi ca diversitate a plantelor tropicale care vor fi expuse acolo. Aceste sere vor fi printre cele mai frumoase din ţară şi vor constitui unul dintre cele mai interesante puncte de atracţie pentru Galaţi şi pentru vizitatorii complexului muzeal de ştiinţele naturii", a arătat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Conform proiectului, valoarea totală a investiţiei va fi de 14,82 milioane de lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcţii-montaj (C+M) va fi de 11,77 milioane de lei, inclusiv TVA.
"Obiectul proiectului îl reprezintă realizarea serei nr. 2 formata din trei corpuri (corp 2A - sera pentru plante subtropicale, corp 2B - sera pentru plante suculente şi corp 2C - sera pentru plante tropicale), a Palmariului (sera pentru arbori tropicali), a serei noi cu nr. 2D (seră pentru plante tropicale), precum şi a unui spaţiu expoziţional cu tematica temporară, racordarea la utilităţi, sistematizare verticală şi plan general", se arată în proiectul hotărârii de CJ.
După aprobarea proiectului tehnic şi a indicatorilor investiţiei, urmează finalizarea obţinerii avizelor necesare pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie, astfel ca în cursul lunii noiembrie să se poată da ordinul de începere a lucrărilor. Conform proiectului, lucrările ar urma să fie finalizate undeva în cursul lunii iunie 2020, însă finalizarea efectivă depinde şi de ritmul în care lucrările se vor putea executa în perioada sezonului rece.
"Serele urmează să fie acoperite cu o sticlă specială, rezistentă la intemperii, pentru a evita inclusiv situaţii precum cea de acum câţiva ani, când vechile sere au fost distruse aproape în totalitate, în urma unei furtuni puternice. Dacă timpul va permite instalarea acestei structuri, atunci constructorul va putea lucra la interior, iar proiectul va avansa mai repede. Pe partea tehnică vor fi asigurate toate echipamentele ce ţin de climatizare, controlul umidităţii şi tot ce ţine de păstrarea acelui microclimat special de care plantele tropicale au nevoie. De asemenea, va fi instalată o centrală termică şi echipamente pentru gestionarea materialului biologic. Exponatele vor fi şi ele foarte spectaculoase, fie că vorbim de palmieri, bananieri, cocotieri, arbori de cafea sau alte exemplare reprezentative pentru tematica acestor sere. De altfel, pentru a realiza această "oază" tropicală, numai pentru achiziţia de plante au fost alocate în cadrul proiectului în jur de 3,5 milioane de lei", a arătat preşedintele CJ Galaţi.
Dincolo de componenta turistică şi de petrecere a timpului liber, viitoarele sere pentru plante exotice vor reprezenta un cadru şi pentru derularea unor activităţi didactice atât pentru studenţi, cât şi pentru elevii din şcolile şi liceele gălăţene. De altfel, o serie de spaţii din cadrul complexului muzeal vor fi dedicate organizării unor expoziţii temporare tematice, dar şi derulării unor programe de cercetare, de educaţie non-formală şi de recreere.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Investiţie de peste 3 milioane de euro la Galaţi pentru construcţia unei sere cu plante exotice

O seră de mari dimensiuni pentru plante exotice va fi construită în Grădina Botanică din Galaţi. Consilieri judeţeni au aprobat proiectul şi în următoarele zile va fi dat ordinul de începere a lucrărilor pentru investiţia de peste 3 milioane de euro.

Sera cu plante exotice din interiorul Grădinii Botanice trebuie să fie gata anul viitor, iar reprezentanţii instituţiei estimează că, îu urma acestei investiţii, va creşte mult numărul de vizitatori din Galaţi şi din judeţele apropiate: Brăila, Vrancea, Tulcea, Vaslui şi Buzău. Practic, autorităţile estimează că se va ajunge la aproape 300.000 de vizitatori pe an, în condiţiile în care anul trecut Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi a fost vizitat de aproximativ 180.000 de persoane.

Sera va fi construită pe scheletul unei clădiri abandonate, după ce consilierii judeţeni din Galaţi au aprobat ultimele proceduri. Practic, ridicarea serei de plante exotice cu palmieri, arbori de cafea şi liane presupune reluare unui proiect abandonat în urmă cu două decenii. Lucrările au început în 1997, au fost abandonate doi ani mai târziu şi vor fi reluate luna viitoare. Investiţia se ridică la 15 milioane de lei, bani de la bugetul judeţean.

zf.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Încep lucrările la sera de plante exotice

Consiliul Judeţean Galaţi a emis ordinul de lucrări pentru amenajarea unei sere de plante exotice la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Răsvan Angheluţă” Galaţi. Valoarea totală a investiţiei este de 14.830.074 de lei, sumă care include contractul de lucrări, precum şi achiziţionarea plantelor exotice. Fondurile sunt asigurate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.

 “Vom construi la Galaţi una dintre cele mai frumoase sere de plante exotice din ţară. Astfel, după mai bine de 20 de ani de când a fost abandonat, scheletul metalic inestetic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii va fi transformat într-o spectaculoasă seră, în care gălăţenii vor putea admira palmieri de aproape 20 de metri înălţime şi sute de plante exotice. Noua seră va deveni cu siguranţă unul dintre cele mai vizitate locuri din Galaţi. De asemenea, vom amenaja şi un spaţiu pentru expoziţii temporare, unde elevii vor putea desfăşura diverse activităţi didactice”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.  

Proiectul prevede consolidarea scheletului metalic existent, montarea unor geamuri speciale pentru sere, realizarea instalaţiilor de climatizare şi irigaţie, precum şi dotarea cu toate echipamentele necesare.  Lucrările de amenajare a serei vor fi realizate de către Asocierea SC Sowiens SRL & SC Ark Management Concept SRL & SC Structi Punct SRL. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 10 luni.

Consiliul Judeţean Galaţi

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Stadiul lucrărilor de la sera de plante exotice

Conform unei postări de pe pagina de socializare, președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea, a făcut o recentă vizită pe șantierul serei de plante exotice de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, pentru a discuta la fața locului, inclusiv cu patronul firmei care realizează această investiție. Vizita a avut în vedere stadiul lucrărilor și ceea ce trebuie făcut și rezolvat, astfel încât gălățenii să se bucure cât mai curând de una dintre cele mai frumoase sere de plante exotice din România.

"Se lucrează la spațiul expozițional exterior, se montează restul de sticlă, se pregătesc să demareze și lucrările la partea electrică, au fost puse straturile drenante, iar în săptămânile ce urmează vor fi puse amestecurile de pământ vegetal, turbă, nisip de râu spălat, perlit și mraniță pentru sutele de plante care vor fi aduse la Galați din diferite colțuri ale lumii", a adăugat Costel Fotea, pe Facebook.

Această investiție, de aproximativ 15 milioane de lei, este finanțată din bugetul propriu al CJ Galați.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

(15 mai)

Sera exotică de la Muzeul de Științe ale Naturii bate pasul pe loc

În prezent, lucrările la sera de plante exotice de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Răsvan Angheluţă” par a fi abandonate. La ultima noastră vizită în teren, de vineri, 12 mai, șantierul era pustiu, deși am putut identifica în zonă măcar un utilaj și o baracă.

Conform reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Galați, autoritatea contractantă a investiției, contractul cu asocierea responsabilă de finalizarea proiectului a fost reziliat, după mai multe prelungiri. Este vorba despre asocierea Sowiens SRL - Ark Management Concept SRL - Structi Punct SRL. De altfel, dacă ar fi să ne raportăm la durata lucrărilor, termenul este de multă vreme depășit. Ordinul de începere a acestora a fost emis în urmă cu aproape trei ani, ele fiind prevăzute să se încheie în mai puțin de un an, mai exact în doar 10 luni.

”Constructorul a promis că va mobiliza oameni la această lucrare, dar nu s-a dovedit serios până la capăt, lucrările aflându-se în prezent la un stadiu de doar circa 60% și, ca atare, nu a beneficiat de decontarea finală”, ne-au mai declarat reprezentanții CJ. Potrivit aceleiași surse, în teren a fost finalizată evaluarea investiției de către experți, conform tuturor procedurilor legale, urmând a fi emis raportul pentru reluarea procedurii de achiziție, în vederea desemnării unui alt constructor.

“Vom construi la Galaţi una dintre cele mai frumoase sere de plante exotice din ţară. Astfel, după mai bine de 20 de ani de când a fost abandonat, scheletul metalic inestetic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii va fi transformat într-o spectaculoasă seră, în care gălăţenii vor putea admira palmieri de aproape 20 de metri înălţime şi sute de plante exotice. Noua seră va deveni cu siguranţă unul dintre cele mai vizitate locuri din Galaţi. De asemenea, vom amenaja şi un spaţiu pentru expoziţii temporare, unde elevii vor putea desfăşura diverse activităţi didactice”, spunea, în luna mai 2020, Costel Fotea, preşedintele CJ.

Pe atunci, valoarea totală a investiţiei era estimată la 14,83 milioane lei, sumă ce includea contractul de lucrări, dar şi achiziţionarea plantelor, cu fonduri asigurate din bugetul propriu al instituției. Când va fi gata, ”la cheie”, proiectul prevede consolidarea scheletului metalic existent, montarea unor geamuri speciale pentru sere, realizarea instalaţiilor de climatizare şi irigaţie, precum şi dotarea cu toate echipamentele necesare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

Au reînceput lucrările la sera de la Grădina Botanică

Au fost reluate lucrările la sera de plante exotice. Noul constructor este S.C. Servland S.R.L., iar valoarea lucrărilor rămase de executat este de 11.193.661 lei (TVA inclus).

“Se lucrează din nou la sera de plante exotice de la Complexul Muzeal de Științele Naturii. Din cauza unui constructor neserios, care nu şi-a făcut treaba şi nu a respectat termenele de finalizare, a trebuit să reziliem contractul și să reluăm procedurile de licitație, după ce am făcut și o expertiză tehnică în prealabil. În plus, suntem în proces cu vechiul constructor. 

Astăzi, noul constructor, o firmă din Galați, a început deja să lucreze la sera de plante. Și este multă muncă de făcut, de la finalizarea închiderilor la realizarea tuturor amenajărilor interioare - instalații electrice, termice, sanitare, de climatizare, irigație și aspersie. În noua seră, vor putea fi admirați palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice. De asemenea, va exista și un spațiu pentru expoziții temporare, unde elevii vor putea desfășura diverse activități didactice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Sera de plante exotice va avea o suprafață de aproximativ 2500 mp, din care 1000 de mp pentru activităţi didactice. În noua seră vor fi transferate și cele aproximativ 300 de specii (2500 de plante) din sera existentă.

Comunicare CJ Galati

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

La Grădina Botanică din Galați, o seră cu „pădure tropicală” de la Amazon și din Madagascar, Guatemala și Canare

La Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați este în stadiul final construirea unei sere în care va fi înființată o pădure tropicală, cu copaci din pădurea amazoniană, palmieri, cocotieri, arbori papaya și celebrii cactuși din peisajul mexican.

Construirea unei sere pentru plante tropicale la Grădina Botanică din Galați este un proiect mai vechi. Încă din anii 90, când a fost înființată grădina botanică, în patrimoniul grădinii exista și o colecție de plante exotice, dar acestea erau crescute în sere obișnuite, de mici dimensiuni. Există și un sector destinat palmierilor, cu înălțimea de aproape zece metri, în care palmierii creșteau cu frunzele lipite de acoperișul de sticlă.

Primul proiect al serei a fost început în 2003, dar a rămas în stadiul de structură metalică, pentru că politicienii care s-au perindat la conducerea Consiliului Județean (CJ) Galați nu au considerat că „sera tropicală” ar fi o prioritate.

În 2021, actualul președinte al CJ Galați, Costel Fotea, a trecut pe lista investițiilor prioritare și obiectivul „Clădire didactică pentru plante tropicale”, pentru care a fost alocată suma de 14 milioane de lei, bani alocați din bugetul consiliului.

La acest moment, construirea „serei tropicale” este în stadiul final. O mare parte din instalația electrică, precum și o parte din tubulatura și instalațiile de climatizare, încălzire și dezgheț au fost deja montate. „Am decis ca palmariumul serei, care va avea aproximativ 20 de metri înălțime, să ofere o experiență unică pentru vizitatori, care se vor simți ca într-o <<pădure tropicală >>. Cu siguranță, acest loc, în care gălățenii vor putea admira plante exotice aduse din diverse colțuri ale lumii, va deveni unul dintre cele mai apreciate și vizitate locuri din Galați”, ne-a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Valoarea totală a investiţiei, de 14.830.000 de lei, include contractul de lucrări, precum şi achiziţionarea plantelor exotice.

Sera destinată viitoarei „păduri tropicale” de la Grădina Botanică din Galați va avea o suprafață de peste 2.500 mp și un „palmarium”, un turn de sticlă construit pentru arborii înalți, palmieri, cocotieri, papaya, etc., cu înălțimea de 20 de metri. În noua seră vor putea fi admirați arbori din pădurea amazoniană, dar și plante din alte zone tropicale. În „palmarium” vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya si palmieri America de Nord, din Florida și Colorado. În „pădurea tropicală” de la Galați vor fi și plante tropicale din Brazilia, Argentina, Guatemala, China, Japonia, Laos, Madagascar, Malta şi Insulele Canare. Nu vor lipsi specii de aloe din Africa şi America de Sud precum și celebrii cactuși din Mexic și Texas, pe care cei mai mulți români îi cunosc din filme.

Pe lângă sera tropicală va fi amenajat și un spațiu cu suprafața de 1.500 de metri pătrați, care va fi destinat activăților didactice, pentru ca școlile și liceele din oraș să poată ține aici orele de botanică.

Totul a început cu plantele unui gălățean autodidact, pasionat de botanică

Grădina Botanică face parte din Complexul Muzeal pentru Științele Naturii din Galați, care mai include Observatorul Astronomic și Planetariul, Acvariul și Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele. Grădina Botanică se întinde pe o suprafață de 18 ha și are un patrimoniu format din peste 260.000 de exemplare de arbori, arbuști și flori.

Înființarea grădinii a început în 1972, când pe actualul amplasament de pe promontoriul Falezei Dunării a fost înființat un parc dendrologic cu sprijinul unui gălățean pasionat de plante. Gheorghe Vanghelie, de profesie altoitor, era un autodidact în botanică și a contribuit la plantarea, altoirea și semănarea multor plante ornamentale, multe dintre acestea fiind rezultatul unor corespondențe și schimburi de semințe cu alți pasionați de plante, din Statele Unite și Brazilia.

Înființarea grădinii botanice a început în 1993, iar inaugurarea a avut loc în 2003. Grădina de pe malul Dunării are și câteva sectoare speciale, Lacul Japonez, Rosariumul cu peste 6.200 de exemplare de trandafiri, zona vegetației din munții României dar și Grădina Senzorială.

Rosariumul de la Galați, cu 6.200 de trandafiri, de la „Danse du feu” și „Blue Moon” la „Cicago peace” și „Imperatrice Farah”

În perioada estivală, cei mai mulți vizitatori sunt atrași de Rosariumul grădinii botanice, care este unic în România din punct de vedere arhitectural şi al diversităţii soiurilor de trandafiri. Rosariumul a fost amenajat în 1996 pe o suprafață de 3,5 ha.

Printre cele 6200 de exemplare, din 250 soiuri trandafiri, pot fi admirați trandafiri celebri precum „Claude Monet”, „Cicago peace”, „Blue moon”, „Imperatrice Farah”, „Black velvet” și „Las Vegas” din soiul Thea hibrida, trandafirii englezești „Abraham Darby”, „Charles R. Mackintosh”, „Eden rose”, „Falstaff” și „Graham Thomas”, dar și tandafiri urcători și semiurcători „Climbing sutter’s gold”, „Compassion”, „Danse du feu”, „Dublin bay” și „Westerland”.

„Grădina senzorială”, un spațiu al regăsirii legăturii cu natura

Una dintre atracțiile Grădinii Botanice din Galați este „Grădina Senzorială”, care a fost înființată în 2014, fiind la vremea respectivă o premieră națională. A fost amenajată pe o suprafaţă de 750 mp, pe care au fost construite cinci grădini verticale, cinci alveole cu plante aromatice și o alee terapeutică.

Cea mai atractivă este aleea terapeutică pe care vizitatorul poate umbla desculţ pe suprafeţe cu pietriş, piatră spartă, piatră de râu, fân, conuri de brad, cărămidă, nisip, scoarţă de copac şi buşteni de lemn, care le oferă senzații deosebite în primul rând celor care au pierdut legătura cu natura.

puterea.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.