dcp100168 Posted April 11, 2019 Share Posted April 11, 2019 Tânăr bătut cu sălbăticie de mai mulţi taximetrişti Un tânăr din Galaţi nu va uita, cu siguranţă, niciodată aniversarea vârstei de 19 ani. Tânărul, Sebastian Robert Zaharia, a petrecut, alături de prieteni, la Brateş, iar la finalul chefului a chemat un taxi pentru a se duce acasă. Cum avea multe bagaje în urma petrecerii, tânărul nu a reuşit să le bage pe toate în portbagajul maşinii. De aici au început şi nemulţumirile, Sebastian şi taximetristul având un schimb de replici, în urma cărora tânărul a trântit uşa maşinii, susţinând că va chema un alt taxi. Lucrurile au degenerat însă, iar taximetristul şi-a chemat colegii în ajutor. Mai mulţi bărbaţi şi-au făcut apariţia la locul cu pricina şi s-au năpustit asupra tânărului. Scenele, de o violenţă ieşită din comun, au fost filmate de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se vede cum taximetriştii îl lovesc pe tânărul de 19 ani, în ciuda faptului că, la un moment dat, acesta se află la pământ. După ce l-au lovit minute în şir, taximetriştii au revenit la maşini şi s-au făcut nevăzuţi. „După terminarea petrecerii, am chemat un taxi, eram doar cu un prieten. A venit taxiul şi am început să încărcăm bagajele. Aveam o sacoşă mai voluminoasă, murdară, iar taximetristului nu i-a convenit că este prea murdară şi prea mare şi nu i se închidea portbagajul. Am vrut să punem şi o boxă, dar, la fel, era nemulţumit că nu se închide portbagajul. I-am spus că o bag în maşină, nu i-a convenit. I-am spus atunci să plece, că o să chem altă maşină. Am scos toate bagajele, i-am închis portbagajul, nu s-a închis din prima şi l-am mai trântit o dată. S-a dat jos şi mi-a spus că îi stric maşina”, povesteşte Sebastian Zaharia (foto). Imediat după această scenă, la faţa locului şi-au făcut apariţia mai multe taxiuri, dar şi taximetristul care a plecat fără client. „Au venit o grămadă de maşini, s-a întors şi cel cu care m-am certat. El a fost cel care mi-a dat primul pumn, iar apoi au tăbărât toţi pe mine. M-au pus la pământ, mi-au dat cu pumnii, cu picioarele, cu tot ce au apucat. Prietenul meu a reuşit să scape şi a sunat la poliţie”, a adăugat tânărul, care susţine că în altercaţie i-a dispărut şi telefonul mobil. Tânărul agresat a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, unde a primit îngriji medicale. Deşi medicii l-au sfătuit să rămână internat, acesta a refuzat. „După investigaţiile specifice, i s-a recomandat internarea, dar pacientul, pe semnătură, a refuzat, motiv pentru care a fost îndrumat către serviciul de medicină legală”, ne-a explicat dr. Ionuţ Băneşanu. Ulterior, acesta şi-a scos un certificat medico-legal, conform căruia are nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale. Cu documentul în mână, gălăţeanul a mers la poliţie, unde a depus o plângere. „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe. După vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zona respectivă, precum şi după audierea victimei care ar fi declarat că în timpul altercaţiei i-ar fi fost sustras telefonul mobil şi i-ar fi fost distruse mai multe bunuri, cercetările din dosar au fost extinse şi pentru infracţiunile de furt şi distrugere”, ne-a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, iar la finalizarea lor vor dispune şi măsurile legale care se impun. Cel mai probabil, o anchetă va avea loc şi la firma de taxi, cei implicaţi în altercaţie riscând să îşi piardă locurile de muncă. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 11, 2019 Author Share Posted April 11, 2019 Taximetriştii din Galaţi care au bătut cu bestialitate un tânăr, cercetaţi în stare de libertate Taximetriştii din Galaţi care au bătut cu bestialitate un tânăr sunt cercetaţi în stare de libertate. Patru dintre cei implicaţi au fost audiaţi la Poliţie, dar poliţiştii continuă cercetările pentru a-i depista şi pe ceilalţi agresori. Reprezentanţii IPJ Galaţi au anunţat că poliţiştii au identificat patru bărbaţi bănuiţi că l-ar fi agresat pe tânărul de 19 ani. Printre cei identificaţi este şi bărbatul care ar fi furat telefonulul mobil al victimei. Cercetările sunt continuate cu aceştia în stare de libertate, au precizat reprezentanţii Poliţiei. Bărbaţii sunt cercetaţi într-un dosar de loviri şi alte violenţe, furt şi distrugere. O anchetă a început şi în interiorul societăţii pentru care lucrează şoferii care l-au bătut pe tânărul de 19 ani. Reprezentanţii firmei au anunţat pe Facebook că intenţionează să renunţe la şoferii implicaţi în scandal. „În urma incidentului mediatizat se desfăşoară o anchetă atât internă, cât şi a organelor abilitate. Cum scuzele în astfel de situaţii sunt de prisos, vă asigurăm că vor fi aplicate cele mai aspre măsuri, mai exact eliminarea din firmă”, au anunţat reprezentanţii societăţii de taximetrie. Şi reprezentanţii administraţiei locale din Galaţi au luat atitudine şi au vorbit despre retragerea licenţelor tuturor maşinilor care apar în imaginile video. „În urma incidentului din dreptul intrării la plaja Brateş din data de 7 aprilie în urma căruia un tânăr a fost bătut cu bestialitate de către mai mulţi taximetrişti care s-au anunţat printr-un cod de urgenţă, ştiut numai de ei, vă anunţ că voi purta discuţii cu colegii din conducerea primăriei şi cu dl. primar astfel încât licienţele taxiurilor implicate să fie anulate urmând apoi să facem demersurile legale prin adresă către Autoritatea Rutieră Română pentru anularea atestatelor de taximetrişti ale celor implicaţi în evenimentul crud care se putea transforma foarte uşor în crimă cu atât mai mult cu cât un timp, tânărul a fost bătut exact pe liniile de cale ferată”, a scris pe Facebook viceprimarul oraşului Galaţi, Picu Apostol Roman. Un tânăr de 19 ani a fost bătut crunt de mai mulţi taximetrişti în oraşul Galaţi, după ce între el şi taximetristul care-l ducea acasă de la serbarea zilei sale de naştere s-a iscat un conflict. Şoferul de taxi a chemat ajutoare şi mai mulţi colegi de la firmă au ajuns în zonă. Aceştia l-au bătut crunt pe tânăr, întreaga scenă fiind filmată de o cameră video stradală. În urma bătăii, victima a fost grav rănită şi are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale. În altercaţie, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un complex de agrement, tânărului i-a căzut telefonul mobil din buzunar, care a dispărut. mediafax.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 12, 2019 Author Share Posted April 12, 2019 Tânărul desfigurat de taximetrişti în Galaţi, despre starea sa: Am maxilarul fracturat, hemoragie internă la ochi, vânătăi pe abdomen Tânărul bătut de mai mulţi taximetrişti la Galaţi declară că a avut un conflict verbal cu un şofer de taxi, în urma căruia a trântit portbagajul maşinii acestuia. În acel moment, taximetristul a chemat ajutoare şi toţi „au sărit” pe el „cu răngi, bâte” şi l-au pus la pământ. La câteva zile de la producerea incidentului deosebit de violent, tânărul a povestit ce s-a întâmplat în faţa zonei de agrement din oraşul Galaţi. El a declarat că a avut un conflict cu un taximetrist căruia i-a trântit portbagajul maşinii. Şoferul a chemat ajutoare prin staţie şi în câteva minute la faţa locului s-au adunat numeroşi taximetrişti care l-au înconjurat şi bătut pe clientul recalcitrant. „Eu am chemat un taxi după terminarea petrecerii. Am rămas doar cu un prieten. Taxiul a venit, ne-a aşteptat, am urcat cu bagajele. Aveam o sacoşă mai voluminoasă şi nu i-a convenit că era murdară, era foarte mare şi nu i se închidea lui porbagajul. Am mai avut şi o boxă, am încărcat-o. S-a dat jos şi tot aşa şi mi-a spus că nu se închide portbagajul. I-am spus <bine, o bag în maşină>, nu i-a convenit. I-am zis <bine pleacă, lasă-mă în pace, eu chem altă maşină>. Când mi-am scos toate bagajele, nu s-a închis portbagajul din prima şi l-am mai trântit odată. El s-a dat jos şi mi-a spus că-i stric maşina. A întors maşina şi a dat prin staţie. Între timp, au venit multe maşini de la firmă. S-a întors şi el, mi-a dat primul pumn şi apoi au sărit toţi pe mine cu răngi, bâte, m-au pus la pământ, mi-au dat cu picioarele, cu pumnii, cu tot ce au apucat. Prietenul meu a reuşit să scape şi a sunat la Poliţie. Am rămas singur. Telefonul mi-a căzut, eram tras în toate părţile şi mi l-au luat”, a declarat vineri presei tânărul. Acesta a spus că la faţa locului au venit echipaje de la Poliţie şi SMURD. Echipa medicală l-a transportat la spital, unde a aflat că are maxilarul fracturat şi hemoragie internă. „M-au lăsat acolo, a venit Poliţia, a venit SMURD-ul şi m-au dus la spital. Am fost la Medicină Legală, mi-am scos certificat, am primit 18 zile de îngrijiri medicale. Am maxilarul fracturat, un fel de hemoragie internă la ochi, am vânătăi pe abdomen, spatele mă doare tare”, a spus victima. Cinci dintre taximetriştii bănuiţi că l-au bătut pe tânăr sunt cercetaţi în stare de libertate. O anchetă a început şi în firma pentru care lucrează şoferii, reprezentanţii societăţii anunţând că intenţionează să renunţe la şoferii implicaţi în scandal. „În urma incidentului mediatizat se desfăşoară o anchetă atât internă, cât şi a organelor abilitate. Cum scuzele în astfel de situaţii sunt de prisos, vă asigurăm că vor fi aplicate cele mai aspre măsuri, mai exact eliminarea din firmă”, au anunţat reprezentanţii societăţii de taximetrie. Şi reprezentanţii administraţiei locale din Galaţi au luat atitudine şi au vorbit despre retragerea licenţelor tuturor maşinilor care apar în imaginile video. Tânărul de 19 ani a fost bătut crunt de mai mulţi taximetrişti în oraşul Galaţi, după ce între el şi taximetristul care-l ducea acasă de la serbarea zilei sale de naştere s-a iscat un conflict. Şoferul de taxi a chemat ajutoare şi mai mulţi colegi de la firmă au ajuns în zonă. Aceştia l-au bătut crunt pe tânăr, întreaga scenă fiind filmată de o cameră video stradală. În urma bătăii, victima a fost grav rănită şi are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale. În altercaţie, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un complex de agrement, tânărului i-a căzut telefonul mobil din buzunar, care a dispărut. mediafax.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 12, 2019 Author Share Posted April 12, 2019 Cei patru taximetrişti din Galaţi cercetaţi pentru agresarea unui tânăr, sub control judiciar; ei nu pot practica taximetria timp de 45 de zile Cei patru taximetrişti din Galaţi cercetaţi pentru agresarea unui tânăr de 19 ani au fost puşi sub control judiciar pentru 45 de zile. Totodată, ei au interdicţie de a practica taximetria pentru aceeaşi perioadă. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Galaţi au anunţat, vineri seară, că cei patru bărbaţi cercetaţi pentru lovire şi alte violenţe, îin speţa din 7 aprilie, au primit control judiciar pentru o perioadă de 45 de zile. Totodată, ei au interdicţie de a exercita profesia de taximetrist, pe aceeaşi perioadă. În cazul celui acuzat că i-a furat telefonul tânărului nu s-a dispus nicio măsură. Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, în urma cercetărilor, au fost identificaţi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 38 de ani, patru fiind acuzaţi că l-au bătut pe tânăr, iar al cincilea că i-ar fi sustras telefonul mobil. Recent, tânărul de 19 ani a organizat o petrecere de ziua sa, iar spre dimineaţă a chemat un taxi pentru a ajunge acasă. La un moment dat, între taximetrist şi client ar fi izbucnit un conflict spontan. Atunci, taximetristul ar fi cerut ajutorul colegilor săi, prin staţie. Un grup de 6-7 şoferi a ajuns imediat unde se afla taxiul cu tânărul de 19 ani, iar şoferii s-au năpustit asupra acestuia. Bătaia a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se vede cum tânărul este trântit la pământ, apoi lovit cu pumnii şi picioarele. Iniţial, a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. După vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere au fost extinse cercetările pentru furt şi distrugere. În urma loviturilor, tânărul a ajuns la spital cu multiple traumatisme. Medicii au stabilit că pacientul are nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale după agresiunea suferită. Firma pentru care lucrează taximetriştii a anunţat că va renunţa la şoferii implicaţi în dosarul de agresiune. De asemenea, Primăria Galaţi ia în calcul retragerea licenţei maşinilor care apar în filmarea incidentului. news.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 3, 2019 Author Share Posted July 3, 2019 Dosarul "Samatax", trimis în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor : - VOICUŞ GICU, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b Cod penal, lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal; - GHINTUIALĂ ADRIAN-IONUŢ, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, - CHIRICUŢĂ MIRCEA-DANIEL, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, - FUDULU CRISTIAN, sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, - NEAGU IONUŢ, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b Cod penal, În fapt, s-a reţinut că inculpatul Voicuş Gicu la data de 07.04.2019, în jurul orei 04:30, la intrarea în complexul Plaja Brateş din municipiul Galaţi, pe fondul unui conflict izbucnit din cauza unei curse de taximetrie ce trebuia efectuată pentru persoana vătămată Z.R.S., l-a agresat fizic pe acesta, împreună cu inculpaţii Ghintuială Adrian-Ionuţ, Fudulu Cristian, Chiricuţă Mircea Daniel prin lovirea cu pumnii, picioarele şi cu obiecte contondente, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, tulburând astfel liniştea şi ordinea publică. Totodată, inculpatul Voicuş Gicu în aceeaşi noapte, şi-a însuşit pe nedrept geanta persoanei vătămate D.A.M., aflată pe bancheta din spate a taximetrului condus, în care se afla suma de aproximativ 1.200 lei, două încărcătoare tip Samsung şi un tricou, iar ulterior a aruncat geanta lângă un punct de transformare curent electric în zona barierei Traian. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului instanţei spre judecare, situaţie care nu poată să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați pcagalati.mpublic.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now