dcp100168 Posted July 23, 2008 Posted July 23, 2008 Noul sistem de asigurări medicale a creat un adevărat haos la GalaţiCasa de Asigurări de Sănătate abia dacă face faţă valului de solicitări venite din partea oamenilor care trebuie să facă dovada că sunt asiguraţi. Noul sistem informatic, implementat în toată ţara, face ca lista nouă a asiguraţilor să nu mai coincidă cu cea veche. Pentru a face faţă numărului mare de solicitanţi, s-a recurs la metoda inventată probabil de români: veşnicele liste, pe care oamenii se înscriu şi aşteaptă apoi, mai împăcaţi, să le vină rândul. Gălăţenii vor mai avea de aşteptat câteva zile, pentru ca problema să fie rezolvată. Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate susţine că acesta este capacitatea maximă de lucru, mai ales că mulţi dintre angajaţi sunt în concediu de odihnă.http://www.protv.ro/stiri/social/noul-s ... os-la.htmlCoadă pentru SănătateAsediu la Casa de AsigurăriZilnic, în faţa sediului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, se formează cozi la care sute de persoane îşi aşteaptă rândul la ghişeele unde trebuie să li se rezolve problemele. Din cauza caniculei, dar şi pentru a fi primii pe lista de aşteptare (limitată la 300 de persoane pe zi) ,mai ales vârstnicii vin din zori. În ciuda listei care ar trebui să impună ordinea de acces, între cei care stau la rând se mai lasă şi cu îmbrânceli şi sudalme atunci când răbdarea ajunge la limită.În ultimele două săptămâni, coada s-a îngroşat ca urmare a implementării Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) de evidenţă medicală. Se ştie deja că, sistemul informatizat a raportat numeroşi falşi neasiguraţi care au fost radiaţi automat din listele medicilor de familie. Deşi multe erori au fost corectate, un mare număr de persoane au fost puse pe drumuri, pentru a dovedi că au dreptul să deţină calitatea de asigurat.Să fi fost asta adevărata soluţie?"Din păcate, medicii de familie n-au fost receptivi la apelul nostru prin care le-am sugerat o soluţie. Dacă medicii ar fi colectat documentele cu care persoanele identificate de SIUI ca neasigurate pot dovedi contrariul, nu ne-am fi confruntat cu această situaţie. Fiecare medic putea aduna documentele de la, să zicem, 50 de persoane radiate şi să le aducă la noi când ar fi avut drum pentru rezolvarea altor probleme. După cum se vede, nu au agreat soluţia noastră deşi, până la urmă este şi interesul lor" - ne-a declarat dr. Ioana Grecu, medicul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.Pentru obiectivitate, trebuie remarcat că medicii de familie au tot mai multe sarcini birocratice şi implicit mai puţin timp pentru medicină .Dr. Grecu a mai precizat că la acele cozi respectabile nu stau doar persoane care trebuie să facă dovada calităţii de asigurat, ci şi aparţinătorii bolnavilor (sau chiar bolnavii) care au de depus dosare pentru programele naţionale de sănătate. Stau în soare, în picioare. Ar trebui să nu fie nevoiţi să îndure asta, dar sunt siliţi de "sistem" şi de suferinţă."La ora actuală, se lucrează cu şapte salariaţi ai CJAS la cele patru ghişee. Au fost detaşaţi de la alte servicii, dar solicitările sunt multe şi, deşi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le rezolva operativ, cozile se formează în continuare şi lumea este nemulţumită. Păcat că medicii nu ne dau o mână de ajutor, şi nouă şi pacienţilor !" - a mai afirmat medicul şef al CJAS Galaţi.Una dintre persoanele care au ţinut să-şi exprime nemulţumirea inclusiv prin intermediul "Vieţii libere" este dna Maria Gabu din Galaţi. În sesizarea remisă redacţiei afirmă că: "În ziua de 22 iulie, în jurul orei 10,30, am mers la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru a mă interesa cum se obţine cardul european de sănătate. Am fost surprinsă neplăcut văzând că este curtea plină de persoane de toate vârstele. Mi s-a spus că nu am altă soluţie decât să stau la acel rând infernal înscriindu-mă pe lista de aşteptare".În finalul misivei, cititoarea se întreabă:" Care ar fi soluţia ca din banii noştri să putem obţine civilizat acest card de sănătate european ? Asta în cazul în care chiar facem parte dintre ţările civilizate�"Chiar aşa, care ar fi soluţia? Cine ne oferă răspunsul?http://www.vlg.sisnet.ro/index.php?page ... l&id=25656
Recommended Posts