Jump to content

A încercat să își ucidă bebelușul și apoi să își ia zilele


dcp100168

Recommended Posts

A încercat să își ucidă bebelușul și apoi să își ia zilele

Un apel la 112 a pus pe jar autoritățile și cadrele medicale de la ambulanță și SMURD. Apelul telefonic a fost dat de un bărbat în vârstă de 40 de ani, care și-a găsit soția plină de sânge și bebelușul, în vârstă de doar opt luni, inconștient.

Bărbatul fusese plecat la plimbare cu celălalt copil al familiei, iar când s-a întors acasă a făcut macabra descoperire. A sunat imediat la 112, iar în apartamentul lor, situat într-un bloc din Micro 17, au ajuns polițiștii.

”Am fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, care ne-a spus că, atunci când a revenit la domiciliu, și-a găsit fiul, în vârstă de opt luni, în stare de inconștiență. La fața locului, s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 3, care a constatat că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care s-a solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței”, ne-a declarat subcms. Anca Goliță, șeful Secției 3 Poliție.

Medicii sosiți la fața locului au constatat că micuțul era în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. ”Am găsit un copil de opt luni, în stop cardio-respirator, cianozat intens, cineva a spus că este posibil să fie de aproximativ jumătate de oră, după manevrele de resuscitare am reușit să obținem puls, deci are activitate cardiacă, și acum îl ducem la Spitalul de Pediatrie. Mama merge la Spitalul Județean, iar apoi la Spitalul de Psihiatrie pentru că are o depresie acută. De obicei, la copii mici și nou-npăscuți, stopul cardio-respiraror se produce prin asfixie mecanică. Mama avea venele tăiate, era șocată și nu a putut să vorbească”, ne-a explicat dr. Cătălin Țimpău, medic UPU-SMURD Galați.

În timp ce mama și pruncul erau transportați la spital, în apartamentul familiei, polițiștii au început ancheta.

Povestea i-a șocat pe vecinii familiei, care spun că femeia se comporta foarte bine cu cei doi copii pe care îi avea și că nu a dat niciodată semne că ar putea face un astfel de gest.

Polițiștii continuă, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, ancheta în acest caz și urmează, în funcție de evoluția stării de sănătate a copilului, să stabilească încadrarea faptei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

UPDATE, 12 mai 2019. Bebeluşul, în vârstă de opt luni, preluat în stare gravă de medici de la SMURD, sâmbătă după-amiază, a pierdut lupta cu viaţa. Micuţul a decedat la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici. Anchetatorii aşteaptă acum raportul medico-legal pentru a stabili încadrarea juridică a faptei. Cel mai probabil, mama micuţului va fi acuzată de omor.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Bebeluşul strangulat de mamă, în Galaţi, era bolnav. Copilul a murit duminică, la spital

Bebeluşul de 8 luni din Galaţi, strangulat de propria mamă, a murit în duminică dimineaţă, la spital. Femeia în vârstă de 35 de ani este internată la o clinică de Psihiatrie, în timp ce anchetatorii află noi informaţii. Potrivit unor surse, părinţii ar fi aflat că băieţelul este bolnav, iar mama ar fi căzut de atunci în depresie. O afecţiune care, în România, este încă tabu. 75% dintre femei nu sunt diagnosticate niciodată. Iar în lipsa unui tratament, efectele pot fi extrem de periculoase.

Eduard a fost luat în comă de lângă mama care, într-un moment de rătăcire, a decis să-i ia viaţa. Medicii au reuşit să-l aducă la viaţă, dar doar pentru scurt timp. Duminică, bebeluşul s-a stins pe patul de spital.

”Chiar cu o săptămână în urmă m-am întâlnit cu mama, cobora cu copilaşul pe scări şi am vorbit cu ea. Mi-a spus ”merg la aer cu copilul”. Cu cel mic era în braţe.

Potrivit unor surse din anchetă, copilul se îmbolnăvise imediat după naştere, iar din acest motiv tânăra mamă de 35 de ani ar fi dezvoltat o formă gravă de depresie. Apropiaţii spun însă că, de o perioadă, nu îşi mai lua tratamentul.

CIPRIAN GROZA, director adjunct la Protecția Copilului Galați: Se derulează o anchetă. Familia va fi luată şi consiliată psihologic, îi vom oferi acest suport. Tatăl şi-a asumat creşterea celuilalt copil în continuare, vom vedea dacă este şi în stare.

Depresia după naştere afectează una din nouă femei şi apare în primele 12 săptămâni. Prima fază este denumită de specialişti "baby blues" şi e caracterizată de simptome mai uşoare de tristeţe, anxietate şi lipsă de energie. Fără un sprijin constant din partea familiei, afecţiunea se poate agrava.

MONA CIUREZU, psiholog: E foarte importantă percepţia mamei, cât de bine se simte ea în a avea grijă de bebeluş, pentru că dacă bebeluşul plânge şi ea are anumite vulnerabilităţi cognitive care îi spun că eu nu sunt o mamă suficient de bună, de aici cumva poate să fie un drum spre despresie.

De multe ori însă, mamele nu conştientizează şi nici nu acceptă că trec printr-o astfel de tuburare. Aşa se face că 75 la sută dintre femei nu sunt diagnosticate niciodată. Multe trăiesc cu boala ani la rând şi transferă starea de nefericire şi asupra copilului.

Mama care şi-a ucis copilul riscă ani grei de închisoare. Poliţiştii fac cercetări pentru omor şi aşteaptă verdicul medicilor psihiatri.

observator.tv

Link to comment
Share on other sites

Femeia care şi-a sugrumat bebeluşul de opt luni a fost reţinută, fiind acuzată de omor

Femeia din Galaţi care şi-a sugrumat bebeluşul de 8 luni, acesta decedând la spital, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor. Potrivit reprezentanţilor IPJ Galaţi, femeia de 35 de ani a fost reţinută, duminică seară, pentru 24 de ore şi este acuzată de omor. 

Anchetatorii vor stabili, luni, dacă ea va fi supusă unei expertize neuropsihiatrice şi dacă va fi prezentată instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Sâmbătă, în timp ce soţul şi celălalt copil erau plecaţi la plimbare, femeia de 35 de ani şi-a sugrumat copilul de 8 luni după care a încercat să-şi ia viaţa, tăindu-şi venele. Cei doi au fost găsiţi ulterior de soţul femeii care a anunţat Poliţia şi Salvarea. Atât mama cât şi bebeluşul au fost duşi la spital. Copilul a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Femeia care şi-a sugrumat bebeluşul de 8 luni era în depresie şi se afla sub tratament de specialitate.

news.ro

Link to comment
Share on other sites

Femeia din Galaţi, acuzată că şi-a omorât copilul de opt luni prin sugrumare, a fost arestată preventiv

Femeia din Galaţi acuzată că şi-a omorât bebeluşul prin sugrumare a fost arestată preventiv, luni, pentru 30 de zile, în baza unei decizii a magistraţilor de la Tribunalul Galaţi. Duminică, femeia fusese reţinută sub acuzaţia de omor calificat.

Femeia care şi-a omorât copilul şi-a petrecut ultimele 24 de ore în arestul Poliţiei Galaţi. Luni, instanţa a decis să o trimită în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Incidentul a avut loc sâmbătă, într-un apartament din oraşul Galaţi. Potrivit poliţiştilor, un bărbat a anunţat la numărul unic de urgenţă 112 că o femeie şi-ar fi strâns de gât fiul, în vârstă de opt luni.

Femeia era cunoscută cu probleme psihice, iar la sosirea ambulanţei aceasta avea venele tăiate. Ambulanţa a făcut manevre de resuscitare asupra copilului, reuşind să-l stabilizeze hemodinamic şi să-l transporte la spital, unde, ulterior, copilul a murit.

„Din primele verificări s-a constatat că femeia suferă de depresie, fiindu-i administrate medicamente în acest sens, iar când soţul, împreună cu celălalt fiu, s-au întors de la cumpărături, aceasta le-a spus că l-a sugrumat pe celălalt copil al lor”, au spus reprezentanţii IPJ Galaţi.

Iniţial, mama a fost internată în spital. Duminică, după decesul bebeluşului, femeia a fost dusă în faţa procurorilor şi, ulterior, reţinută şi plasată în arestul Poliţiei.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Cazul bebeluşului ucis de mamă. Şi-a sugrumat copilul pentru ”a-l scăpa de suferinţă”

Gălăţeanca în vârstă de 35 de ani, care şi-a strâns de gât bebeluşul şi apoi a încercat să se sinucidă, a fost arestată pentru 30 de zile, sub acuzaţia de omor.

Ancheta în acest caz este în plină desfăşurare, iar poliţiştii şi procurorul de caz continuă cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate, sâmbătă după-amiază, în apartamentul familiei. Cea care ştie cum au decurs lucrurile este chiar gălăţeanca în vârstă de 35 de ani, ea fiind singură acasă cu bebeluşul de doar opt luni, soţul ei fiind plecat cu celălalt copil al familiei.

În timp ce rudele se pregătesc de înmormântarea băieţelului, care a decedat duminică dimineaţă, pe patul de spital, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a dispus primele măsuri. „Se va face o anchetă socială, iar familia va fi consiliată psihologic. Mai există un copil în această familie şi s-a dispus monitorizarea lui pe o perioadă de cel puţin trei luni. Tatăl, cel care se va ocupa de creşterea şi îngrijirea minorului, va fi şi el, dacă doreşte, inclus într-un program de consiliere psihologică”, ne-a declarat Ciprian Groza, directorul adjunct al DGASPC Galaţi.

Mama micuţului, despre care medicii sosiţi sâmbătă la faţa locului spuneau că are o depresie acută, a fost prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis că femeia trebuie să stea după gratii în următoarele 30 de zile, emiţând pe numele ei mandat de arestare sub acuzaţia de omor.

"S-a dispus arestarea preventivă pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor asupra unui membru al familiei, mandatul este pentru o perioadă de 30 de zile. În ziua de 11 mai, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla la locuinţa sa, inculpata, pe fondul unei depresii, şi-a agresat fiul minor, în vârstă de opt luni, sugrumându-l, în urma acestei agresiuni producându-se decesul minorului. Inculpata a fost audiată atât în faza de urmărire penală, de procurorul criminalist, dar a răspuns şi întrebărilor adresate de instanţă. Încearcă să explice comiterea  acestei infracţiuni pe fondul stării de depresie, pe fondul stării de oboseală pe care o simţea după naşterea celui de-al doilea copil, ajungând să considere că afecţiunile medicale pe care le-a constatat la bebeluşul său şi care au fost constate şi de către medici sunt deosebit de grave şi că acesta suferea  foarte mult. Nu poate să îţi explice ce s-a întâmplat în momentul în care, rămasă singură cu copilul în domiciliul său, a recurs la acest gest. În cauză se va dispune şi o expertiză psihiatrică, pentru a i se stabili discernământul”, ne-a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Femeia va ajunge în arestul IPJ, dar, spun specialiştii, are mare nevoie de tratament. „Mama are nevoie de terapie psiho-temperamentală pentru a depăşi greutăţile momentului naşterii. De asemenea, are nevoie de un consult de specialitate, neuro-psihiatric, şi de un tratament medicamentos. Urmările tratamentului medicamentos nu se văd în primele zile sau în prima săptămână. Este nevoie de un tratament de lungă durată, de cel puţin şase luni, pentru ca acesta să îşi poată face efectul”, ne-a explicat psihologul Ana Maria Gherman.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.