70 de ani de la moartea compozitorului Ionel Fernic

[dcp100168]

70 de ani de la moartea compozitorului Ionel Fernic

Astăzi se împlinesc 70 de ani de la moartea compozitorului Ionel Fernic, autorul unor şlagăre de mare succes în perioada interbelică. Născut în 29 mai 1901, la Târgovişte, compozitor, pianist, chitarist, ziarist, Ionel Fernic a fost totodată pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români. Pilot la Galaţi şi Bucureşti între 1936–1938, în 1937 devenea comandant al Şcolii de Aviaţie Civilă ARPA din Cernăuţi.

Îşi făcuse studiile muzicale la Galaţi cu Theodor Fuchs, apoi la Bucureşti cu Iosif Paschill, pentru ca în 1930 să absolve cursurile de artă dramatică ale Conservatorului din Bucureşti, la clasa Ion Soreanu şi Aristide Demetriad. Nu a făcut însă o carieră teatrală notabilă ca actor la Teatrul Naţional din Bucureşti şi în trupe particulare (Ion Cigalia, Ion Manolescu).

Pianist la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi pilot, se afirmase de tânăr ca autor de romanţe, unele pe versuri proprii. Prima compoziţie publicată data din 1918 („Balada crucii de mesteacăn” pe versuri de Artur Enăşescu şi Ion Sângiorgiu, apărută La Editura Ţicu Eşanu din Bucureşti, care îi va publica aproape toate melodiile începând de la mijlocul deceniului al treilea). Publică articole în „Realitatea ilustrată”, Cerul nostru”, „Dreptatea Prahovei” şi „Să nu te superi că te-njur”, revistă satirică pe care o înfiinţează la Ploieşti, în 1928. În 1927 îi apare volumul de schiţe „Misterele din Mizil”, urmat de un volum de versuri şi cărţi pentru copii. La Ploieşti, compune mai ales romanţe şi câteva valsuri („Amorul nu este o sărutare” „Margarita”, „Plâns de ţigan”).

La începutul anilor ’30 se mută în Bucureşti. În 1935 absolvă şcoala de pilotaj de la Bănesa şi primeşte brevetul de aviator. Compozitorul Ionel Fernic devenise însă celebru de câţiva ani buni. Chitara îl însoţea la bordul avionului: nu era probabil un gest excentric, una dintre „micile nebunii” ale aviatorilor, ci mai degrabă sprijinul sufletesc atât de necesar în aventura zborului.

„Pe boltă când apare luna”, primul său tango, publicat în 1931, pe versuri ale compozitorului şi ale lui Aurel Felea, interpretat de Cristian Vasile, avusese un succes enorm. Era înregistrat pe disc, ca şi „Iubesc femeia”, şlagăr cântat ani la rând. Titlul iniţial al tangoului „Pe boltă când apare luna” fusese „Minciuna”: „Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian. Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii”, mărturiseşte Ionel Fernic.

În 1932 îi apăruse o primă culegere de „Melodii de mare succes”. În 1931 lansase romanţa „Îţi mai aduci aminte, doamnă” pe versuri de Cincinat Pavelescu, urmată de tangourile „Ştiu că voi plânge”, „Aş vrea să uit”, „Te vreau”, „Despărţire”, de „Nina-Rumba” pe versurile Nunuţei Morţun-Fernic, de nocturna pentru voce şi pian „Visul unei nopţi de vară”, Romanţa celui care minte” (versuri de Ion Minulescu) ş. a. Tangoul se dovedeşte a fi ritmul preferat statornic de Ionel Fernic pentru cântecele de muzică uşoară. În 1934 Cristian Vasile lansează „Pentru tine am făcut nebunii”, succes de asemenea extraordinar, ca şi „Aprinde o ţigară”.

Din cele peste 400 de romanţe, cântece de muzică uşoară, cântece în stil popular, cuplete compuse într-o viaţă nedrept de scurtă, rămân câteva zeci de creaţii absolut remarcabile, care au impus numele lui Ionel Fernic printre marii melodişti din istoria muzicii româneşti.

Ionel Fernic a murit la 22 iulie 1938, într-un accident aviatic. Aflându-se la Cernăuţi, este chemat în interes de serviciu la Bucureşti. Reuşeşte cu greu să găsească un loc în cursa companiei LOT, Varşovia–Cernăuţi–Bucureşti, convingându-şi un prieten să-i cedeze biletul. Avionul se prăbuşeşte din motive necunoscute în pădurea Negrileasa, lângă satul Stulpicani, între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc.

http://www.amosnews.ro/index.php?name=N ... me=Printer

[dcp100168]

Viaţa furtunoasă a trubadurului care a compus 400 de şlagăre

Cu un destin scurt şi spectaculos, Ionel Fernic a fost o „figură“ a începutului de secol XX din România. Compozitor a peste 400 de şlagăre, aviator medaliat de Carol al II-lea, scriitor şi gazetar, Fernic a lăsat în urmă romanţe şi tangouri cu succes şi astăzi. Excentric şi boem, zbura cu o chitară în carlingă şi s-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu, pentru a ilustra o vorbă în circulaţie în epocă

„Trubadurul zărilor albastre“, Ionel Fernic (1901-1938) a fost un personaj care a marcat începutul de secol XX în România. Multe din romanţele şi tangourile care ne încântă de generaţii, cu mare succes şi astăzi, îi aparţin lui Fernic. „Iubesc femeia“, „Minciuna“, „La umbra nucului bătrân“, „De ce mi-ai spus că mă iubeşti“ sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă“, cântate de Cristian Vasile, Zavaidoc, Jean Moscopol, Ioana Radu, Gică Petrescu, sunt doar câteva dintre cele 400 de melodii compuse de Fernic, adevărate şlagăre ale timpului său şi ale prezentului.

Ionel Fernic a avut un destin scurt - a murit la doar 37 de ani - dar foarte spectaculos. S-a născut la Târgovişte, însă familia sa se mută la Galaţi, unde Ionel îl cunoaşte pe profesorul de muzică şi compozitorul Teodor Fuchs, de la care va lua primele lecţii de chitară şi pian. Pasionat de muzică, dar şi de aparatele de zbor, Ionel Fernic este îndrumat de părinţi să-şi continue studiile într-o facultate tehnică. Totuşi, va opta pentru Conservatorul din Bucureşti, unde intră la secţia de artă dramatică cu cea mai bună medie. Deşi remarcat de profesorii săi, tânărul nu se impune pe specializarea aleasă. Are însă ocazia să joace alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mişu Fotino.

La încheierea studiilor, în 1924, Fernic îşi satisface stagiului militar la Şcoala de ofiţeri în rezervă din Ploieşti, după care va rămâne în oraş pentru câţiva ani şi tot aici va compune o parte importantă a repertoriului său. „Absolvent de Conservator şi tânăr ofiţer, este detaşat la Ploieşti, oraş în care îşi va descoperi pasiunea pentru muzică şi poezie, începând să compună tangouri pe care le vor interpreta Cristian Vasile ori Jean Moscopol. Este ceea ce îl face cu adevărat faimos şi îl va îndrepta către un hobby, aviaţia, de fapt o preocupare de familie, pentru că fratele său, George (1900-1930) e cunoscut ca un inventator de avioane, fondator, în 1927, al Fernic Aircraft Corporation of Staten Island din New York“, scrie despre Ionel Fernic profesorul ploieştean Dan Gulea în volumul „Pluviografii“.

Într-adevăr, Ionel Fernic devine şi pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români, pe lângă preocupările de scriitor, poet, textier şi gazetar.

Între nevoia de a-şi câştiga existenţa şi succes în epocă

Prima melodie compusă de Fernic a fost în ultimul an de liceu, balada „Cruce albă de mesteacăn“ (1919). După ce se va stabili la Ploieşti, nevoit să-şi câştige existenţa, dar simţind şi şi potenţialul pe care îl oferă „muzica de succes“, îşi testează capacităţile de compozitor cu romanţe şi tangouri. Primul său tango, compus în 1931, este „Minciuna“ (mai cunoscut prin titlul „Pe boltă când apare luna“, primul vers din refren). Melodia este o adaptare a unei piese franţuzeşti, versurile în limba franceză fiind înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.

„Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian. Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii”, descrie Ionel Fernic experienţa.

De altfel, nu o dată, Fernic descrie în poemele sale condiţia precară a artistului, aşa cum o face în „Balada milionului“, citată în lucrarea „Pluviografii“. „Milion cu şase nule şi c-un băţ în fruntea lor! Numai cât gândesc la tine, fără voie mă-nfior / Cugetând umplut de scârbă şi scuipând ca un birjar / Câte hârci neputincioase nu te au în buzunar (…) / Câţi poeţi cu plete negre nu suspină, milion / Cerşind dragostea iubitei, cu chitara, sub balcon / Milion, stăpân al lumii şi rival cu Dumnezeu / Te urăsc cu-neverşunare, fiindcă… nu te am şi eu!“.

Sărăcia scriitorilor este punctată, autoironic, şi în „Balada paltonului“ : Paltonul „este născut din truda / creierului meu bizar / închinând o poezie / prea iubitului primar“. Fernic a publicat şi un volum de schiţe, poezii şi cărţi pentru copii, însă cunoaşte succesul în epocă ca autor a peste 400 de şlagăre.

S-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu

Avangardist, boem şi excentric, Fernic a fost o adevărată „figură“, dovadă şi un episod consumat la Ploieşti, în perioada cât a trăit în oraş. Potrivit profesorului Dan Gulea, scriitorul Radu Tudoran (şi el ploieştean) l-a transformat în personaj în fresca „Sfârşit de mileniu“: „În oraşul copilăriei mele, trăia un autor de romanţe care se mai cântă şi astăzi. L-am cunoscut şi mi-a fost simpatic. Fiindcă avea o fire boemă, târgoveţii nu dădeau pe el multe parale. Odată s-a fotogafiat gol şi cu ceas la brâu, ca să ilustreze o vorbă în circulaţie pe vremea aceea, «vedea-te-aş în pielea goală şi cu un ceas la brâu!». Avea un ceas de buzunar, ca o ceapă. L-a legat cu lanţul de un cordon pus pe mijloc, lipsind orice obiect de îmbrăcăminte, până şi ultimul, vorba era respectată întocmai“.

Alergat de simpatizanţii lui Iorga

Ziarist implicat în politică, Fernic nu este scutit nici de aventuri neplăcute. Episodul este menţionat în volumul „Pluviografii“. Opozant al partidului lui Iorga, Fernic este numit observator tocmai la Vălenii de Munte, în fieful istoricului, de unde este nevoit să fugă pe jos la Ploieşti (sunt 30 km între cele două oraşe) pentru a scăpa de „un numeros grup de mustăţi răsucite şi nuiele noduroase“. La 6 km de Ploieşti, a aţipit pe o pajişte. Spre sfârşitul zilei vin cu o maşină şi colegii săi observatori, cărora ţine să le spună imediat, cu umorul specific: „Aţi văzut, stimabililor, ce frică au ăia de mine! Ia uitaţi-vă la ce distanţă îi ţin de mine! Unde-s eu şi unde-s ei!“.

Pasiunea pentru aviaţie şi sfârşitul dramatic

La începutul anilor ‘30, Ionel Fernic îşi încheie aventurile de la Ploieşti şi se mută definitiv la Bucureşti. A absolvit Şcoala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935 şi primeşte brevetul de zburător. Obişnuia să zboare în carlinga din faţă a avionului cu o chitară legată în chingi despre care spunea că este iubita lui, care îl însoţeşte pretutindeni.

Se arată interesat şi de paraşutism şi execută primul salt cu paraşuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Va trebui să renunţe la paraşutism din pricina unui accident la o aterizare, în urma căruia a suferit mai multe fracturi la piciorul stâng.

Este numit directorul Şcolii de pilotaj din Cernăuţi şi va fi medaliat de însuşi regele Carol al II-lea cu o distincţie importantă, „Virtutea Aeronautică”.

Destinul a fost la fel de „glumeţ“ cu Ionel Fernic ca personajul în sine. Şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani, culmea, ca pasager al unui zbor pe ruta Varşovia-Bucureşti-Salonic. Venea în Bucureşti pentru a participa la înmormânarea Reginei Maria. Alături de el şi-au pierdut viaţa alături de toţi ceilalţi pasageri, iar cauza prăbuşirii avionului, în pădurea bucovineană de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, judeţul Suceava, este şi acum necunoscută.

La incinerarea sa, în Bucureşti, au participat prietenii din lumea muzicii şi aviatori care l-au omagiat cântându-i cele mai frumoase piese şi printr-o demonstraţie de zbor deasupra Bucureştiului.

adevarul.ro