dcp100168 Posted May 24, 2019 Posted May 24, 2019 Omorât cu sânge rece în plină stradă. A vrut să ajute şi a devenit victimă Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Galaţi, şi-a pierdut viaţa după ce a fost bătut crunt şi înjunghiat în plină stradă. Rudele susţin că bărbatul venise în zonă pentru a ajuta o persoană, care fusese atacată de patru indivizi. Altercaţia s-a terminat tragic pentru gălăţeanul care nu a mai putut fi salvat de medici, aceştia explicând că bărbatul a fost înjunghiat în inimă. Tragedia s-a petrecut la intersecţia străzii Traian cu strada Prundului, în apropierea Şcolii nr. 20, vineri dimineaţă, în jurul orei 03,00 şi a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se vede cum mai mulţi indivizi se fugăresc pe strada Traian, unii dintre ei având bâte în mâini. Persoanele implicate în scandal s-au lovit reciproc, iar bărbatul de 41 de ani este atacat cu pumnii şi picioarele de mai mulţi indivizi, unul dintre ei lovindu-l de mai multe ori cu o bâtă în cap, în ciuda faptului că acesta era căzut la pământ. Ulterior, atacatorii s-au făcut nevăzuţi, iar o altă persoană a sunat la 112 şi a chemat ajutoare. La faţa locului a fost trimisă de urgenţă o ambulanţă cu medic. „Serviciul nostru a fost solicitat să intervină la un pacient găsit căzut, într-o baltă de sânge, pe trotuar. S-a deplasat imediat echipajul cu medic, care a constatat că este vorba despre un bărbat aflat în stop cardio-respirator, cu multiple leziuni traumatice. Pacientul prezenta o plagă tempo-parietală stângă, extrem de sângerândă şi o plagă înjunghiată în zona inimii. Pacientul era în asistolie, s-a început protocolul de resuscitare, cordul a dat, la început, mici semne de pornire, s-a preluat pacientul în ambulanţă şi cu manevre în curs a fost transportat la Spitalul Judeţean «Sf. Apostol Andrei», unde s-a declarat decesul”, ne-a explicat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar medicii legişti vor stabili care dintre răni i-a provocat decesul. La medicină legală au venit şi rudele celui decedat, care susţin că acesta a ieşit din casă pentru a sări în ajutorul unui cunoscut. „El dormea şi a fost chemat să îl ajute pe ginerele lui, care fusese atacat. Am înţeles că au fost patru indivizi care i-au atacat. Era un om la locul lui, muncitor, cu doi copii acasă. Păcat că a murit nevinovat. A vrut să îşi ajute un cunoscut”, ne-au spus, îndurerate, rudele bărbatului. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care face acum, cu ajutorul poliţiştilor, cercetări pentru a-i identifica pe autorii crimei. Tot oamenii legii vor stabili şi care a fost cauza scandalului şi vor dispune şi măsurile legale care se impun în astfel de cazuri. viata-libera.ro UPDATE. Doi suspecți audiați. Ancheta în cazul bărbatului ucis în plină stradă avansează. Anchetatorii au reușit să identifice două persoane suspecate de săvârșirea faptei. Este vorba despre doi tineri în vârstă de 18 și 19 ani, ambii elevi. Conform unor surse apropiate anchetei, cei doi nu aveau nicio legătură cu victima, întregul scandal pornind de la un conflict spontan. Cei doi sunt audiați la această oră la parchet, urmând ca la finalul audierilor, procurorul de caz să dispună și măsuri preventive, dacă se constată că cei doi suspecți sunt autorii faptei.
dcp100168 Posted May 25, 2019 Author Posted May 25, 2019 Elevi de liceu reținuți în cazul crimei de pe strada Traian Cei doi elevi, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, duși la audieri vineri seară, fiind suspecți în cazul omorului de pe strada Traian, au fost reținuți pentru 24 de ore. Conform unor surse apropiate anchetei, cei doi sunt elevi la Seminarul Teologic din Galați. Cei doi elevi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzați de omor. Procurorii continuă cercetările în acest caz. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 25, 2019 Author Posted May 25, 2019 Cei doi elevi de la Seminarul Teologic, arestați preventiv pentru crimă Cei doi elevi acuzați că l-au ucis pe bărbatul în vârstă de 41 de ani, vineri dimineață, pe strada Traian, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Asta au decis judecătorii de la Tribunalul Galați, care au admis propunerea procurorilor. ”Am înaintat către Tribunalul Galați dosarul care conține propunerea de arestare preventivă față de cei doi inculpați reținuți în cursul serii de 24 mai, inculpați care sunt cercetați pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor. Nu există, până la acest moment, un mobil al acestei infracțiuni. A fost un conflict spontan. Inculpații se întorceau de la o petrecere, au trecut pe strada pe care locuia victima și acolo a avut loc agresiunea. Victima a fost lovită cu un cuțit și apoi cu bâte în zona capului, leziunile traumatice fiind incompatibile cu viața. A fost o discuție contradictorie între o rudă a victimei, fiul acesteia, și cei doi inculpați, dar cei care au agresat au fost inculpații”, ne-a explicat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Cei doi, elevi ai Seminarului Teologic din Galați, și-au recunoscut fapte și le-au povestit anchetatorilor că ei veneau de la banchet când au fost abordați de fiul victimei și de încă un tânăr. Mai mult decât atât, inculpații nu au mai dorit să dea declarații în fața judecătorilor, preferând să meargă pe procedura recunoașterii. ”Sunt niște copii, nu au prevăzut acest incident, a fost un conflict spontan. A fost o abordare pe stradă. Cei doi veneau de la banchet și, în urma acestor discuții, situația a degenerat. Putem spune că a existat și o provocare, pentru că au fost urmăriți de părintele unuia dintre copii cu care a existat conflictul anterior. De aici nu a fost decât un pas până la crearea acestei altercații între tatăl, cel care îl însoțea, și cei doi inculpați. Banchetul a aparținut seminarului, de acolo ei au plecat spre cămin și pe traseu a apărut această abordare din partea celor doi tineri, iar tatăl unuia dintre ei, victima, a venit pentru că băiatul său a participat la o altercație anterioară incidentului final. Regretă fapta. Toți și-au recunoscut faptele, o să mergem pe o procedură simplificată, și-au manifestat această opțiune încă de la faza de urmărire penală”, ne-a declarat Julieta Popescu, avocata unuia dintre inculpați. Apărătorul a explicat faptul că unul dintre inculpați purta frecvent cuțit asupra lui. ”Cuțitul îl avea unul dintre inculpați, îl avea în permanență pentru că îi plăcea să dețină acest accesoriu”, a adăugat Julieta Popescu. Se pare că cei doi elevi erau însoțiti de încă un coleg, dar acesta din urmă nu a avut nicio participare la conflict. Conducerea Seminarului Teologic ”Sf. Andrei” Galați a postat pe pagina de internet un punct de vedere legat de acest incident. ”Referitor la abominabilul incident produs în noaptea de 23 mai a.c., în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galaţi îşi exprimă mâhnirea faţă de această situaţie. În cazul nefericit în care se va constata implicarea unor elevi din şcoala noastră în acest regretabil eveniment, după finalizarea cercetărilor legale se vor lua măsurile administrative care se impun. Condamnând cu fermitate asemenea atitudini, ne exprimăm regretul profund pentru pierderea vieţii unei persoanei şi ne unim în rugăciune cu familia îndurerată”, se arată în comunicat. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 22, 2019 Author Posted June 22, 2019 Unul dintre cei doi seminarişti care au zdrobit cu bâtele un bărbat în plină stradă şi apoi l-au înjunghiat a fost eliberat din arest Tribunalul Galaţi a revocat arestarea preventivă în cazul lui Lucian Gabriel Zaharia (18 ani), elev la Seminarul Teologic din Galaţi, acuzat alături de alt seminarist de uciderea înfiorătoare a unui bărbat. Prcurorii nu au contestat decizia instanţei. Tribunalul Galaţi a hotârât pe 12 iunie să revoce arestarea preventivă pentru Lucian Gabriel Zaharia (18 ani), elev la Seminarul Teologic din Galaţi, acuzat alături de alt seminarist de omor. Procurorii nu au contestat decizia instanţei, astfel că aceasta a rămas definitivă, iar tânărul a fost eliberat efectiv din arest. Tânărul şi un alt elev al Seminarului Teologic, George Micu (19 ani), au zdrobit cu bâtele şi au înjunghiat un bărbat de 41 de ani, tatăl unui coleg de seminar cu care avuseseră un conflict spontan pe 23 mai. Scena sângeroasă a omorului a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zona unde a avut loc agresiunea. Pe imagini se vede cum două grupuri de persoane înarmate cu bâte şi cuţite se urmăresc reciproc pe stradă, iar la un moment dat bărbatul de 41 de ani încearcă să intervină pentru aplanarea conflictului, dar este trântit la pământ şi înjunghiat cu un cuţit în piept. Medicii de la ambulanţă au stabilit că bărbatul a suferit un traumatism grav în partea stângă a capului, dar şi o rană în zona pieptului, care i-au fost fatale. Victima a fost resuscitată, dar pe drumul spre spital, inima i-a cedat, iar medicii au declarat decesul. „Inculpaţii se întorceau de la o petrecere, au trecut pe strada pe care locuia victima şi acolo a avut loc agresiunea. Victima a fost lovită cu un cuţit şi apoi cu bâte în zona capului, leziunile traumatice fiind incompatibile cu viaţa. Cei doi inculpaţi nu au fost agresaţi de victimă, a fost o discuţie contradictorie între o rudă a victimei şi cei doi inculpaţi, dar cei care au agresat au fost inculpaţii. Fiul victimei a fost implicat în discuţia contradictorie. Au recunoscut fapta”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. De cealaltă parte, avocatul tinerilor, Julieta Popescu, a explicat că nu aceştia au iniţiat conflictul cu final tragic, ci că au fost acostaţi şi înjuraţi de fiul şi ginerele victimei, care a intervenit ulterior, înarmat cu o bâtâ, deşi situaţia conflictuală nu impunea acest lucru, fiind doar la nivel verbal. „Cei doi veneau de la un banchet şi în urma acestor discuţii, a degenerat. Putem spune că a existat şi o provocare, pentru că au fost urmăriţi de părintele unuia dintre copii, cu care a existat conflictul anterior. De aici nu a fost decât un pas la crearea acestei altercaţii între tatăl, cel care îl însoţea, şi cei doi inculpaţi. Banchetul a aparţinut seminarului, de acolo ei au plecat spre cămin şi pe traseu a apărut această abordare din partea celor doi tineri, iar tatăl unuia dintre ei, victima, a venit pentru că băiatul său a participat la o altercaţie anterioară incidentului”, a precizat avocata. Inculpaţii şi-au recunoscut vina în faţa procurorilor şi în faţa judecătorilor Tribunalului Galaţi. „Regretă fapta. Cuţitul îl avea unul dintre inculpaţi, îl avea în permanenţă pentru că îi plăcea să deţină acest accesoriu. Toţi şi-au recunoscut faptele, o să mergem pe o procedură simplificată, şi-au manifestat această opţiune încă de la faza de urmărire penală”, a mai spus avocata tinerilor. adevarul.ro
dcp100168 Posted August 15, 2019 Author Posted August 15, 2019 Răsturnare de situaţie în cazul elevilor de la Seminarul Teologic acuzaţi că au ucis un bărbat în plină stradă Cei doi tineri de la Seminarul Teologic din Galaţi au fost filmaţi de o cameră de supraveghere în timp ce fugăresc pe stradă un bărbat, iar apoi îl lovesc cu bâtele şi îl înjunghie. Elevii se întorceau de la petrecerea de absolvire. După audierea martorilor şi vizionarea imaginilor cu atacul din 23 mai 2019, procurorii au stabilit că doar unul dintre elevii de la Seminarul Teologic din Galaţi este vinovat de uciderea unui bărbat de 42 de ani după ce au fost implicaţi într-un conflict spontan cu victima. Este vorba de George Micu (19 ani), care a fost trimis în judecată pentru omor, în timp ce al doilea elev, Lucian Gabriel Zaharia (18 ani) a fost pus sub acuzare pentru lovire şi alte violenţe. De altfel, acesta din urmă a şi fost pus în libertate de către instanţă în luna iulie. Pe 12 august, Tribunalul Galaţi a prelungit arestarea preventivă în cazul lui George Micu pentru 60 de zile. Instanţa a stabilit legalitatea administrării probelor şi a rechizitoriului, primul termen în proces fiind programat pe 25 septembrie 2019. Potrivit anchetatorilor, nu a existat un mobil al omorului, totul având la origine un conflict spontan, pe care Lucian Gabriel Zaharia şi George Micu l-au avut iniţial cu fiul celui pe care l-au ucis. Crima a avut loc după ce seminariştii au plecat de la petrecerea de absolvire. Pe drumul spre cămin, tinerii s-au întâlnit cu victima, care a fost lovită cu un cuţit şi apoi cu bâte în zona capului, leziunile fiindu-i fatale. „Inculpaţii se întorceau de la o petrecere, au trecut pe strada pe care locuia victima şi acolo a avut loc agresiunea. Victima a fost lovită cu un cuţit şi apoi cu bâte în zona capului, leziunile traumatice fiind incompatibile cu viaţa. Cei doi inculpaţi nu au fost agresaţi de victimă, a fost o discuţie contradictorie între o rudă a victimei şi cei doi inculpaţi, dar cei care au agresat au fost inculpaţii. Fiul victimei a fost implicat în discuţia contradictorie. Au recunoscut fapta”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Înarmat permanent cu un cuţit De celaltă parte, avocatul tinerilor, Julieta Popescu, a explicat că nu aceştia au iniţiat conflictul cu final tragic, ci că au fost acostaţi şi înjuraţi de fiul şi ginerele victimei, care a intervenit ulterior, înarmat cu o bâtâ, deşi situaţia conflictuală nu impunea acest lucru, fiind doar la nivel verbal. „Cei doi veneau de la un banchet şi în urma acestor discuţii, a degenerat. Putem spune că a existat şi o provocare, pentru că au fost urmăriţi de părintele unuia dintre copii, cu care a existat conflictul anterior. De aici nu a fost decât un pas la crearea acestei altercaţii între tatăl, cel care îl însoţea, şi cei doi inculpaţi. Banchetul a aparţinut seminarului, de acolo ei au plecat spre cămin şi pe traseu a apărut această abordare din partea celor doi tineri, iar tatăl unuia dintre ei, victima, a venit pentru că băiatul său a participat la o altercaţie anterioară incidentului”, a precizat avocata. Cei doi tineri şi-au recunoscut faptele atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa instanţei. „Regretă fapta. Cuţitul îl avea unul dintre inculpaţi, îl avea în permanenţă pentru că îi plăcea să deţină acest accesoriu. Toţi şi-au recunoscut faptele, o să mergem pe o procedură simplificată, şi-au manifestat această opţiune încă de la faza de urmărire penală”, a mai spus avocata tinerilor. Măsuri administrative după finalizarea anchetei Reprezentanţii Seminarului Teologic au precizat că vor lua măsuri împotriva celor doi elevi după finalizarea anchetei în acest caz. „Referitor la abominabilul incident produs în noaptea de 23 mai a.c., în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, Seminarul Teologic Ortodox «Sf. Andrei» din Galaţi îşi exprimă mâhnirea faţă de această situaţie. În cazul nefericit în care se va constata implicarea unor elevi din şcoala noastră în acest regretabil eveniment, după finalizarea cercetărilor legale se vor lua măsurile administrative care se impun. Condamnând cu fermitate asemenea atitudini, ne exprimăm regretul profund pentru pierderea vieţii unei persoanei şi ne unim în rugăciune cu familia îndurerată“, se arată în comunicatul Seminarului Teologic Ortodox. adevarul.ro
dcp100168 Posted November 12, 2019 Author Posted November 12, 2019 Condamnări pentru seminariştii care au ucis un om în stradă Tribunalul Galaţi i-a condamnat pe George Micu (19 ani) şi Lucian Gabriel Zaharia (18 ani), elevi la Seminarul Teologic din Galaţi, la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor, respectiv 6 luni de închisoare cu suspendare pentru lovire şi alte violenţe. George Micu a fost obligat să îi plătească 15.000 de lei drept daune morale unei rude a bărbatului ucis în bătaie. Decizia instanţei nu este definitivă. adevarul.ro
dcp100168 Posted November 15, 2019 Author Posted November 15, 2019 Cinci ani şi jumătate după gratii pentru o viaţă Crima de pe strada Traian, din luna mai a acestui an, a şocat întreaga ţară. Doi elevi ai Seminarului Teologic au ajuns atunci în centrul atenţiei, fiind acuzaţi că au omorât un om. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus imediat şi reţinerea celor doi, iar apoi o instanţă de judecată a decis arestarea preventivă. Ambii tineri au fost de acord cu această măsură şi, de după gratii, au aşteptat să fie trimişi în judecată de procurori. Ancheta nu a durat mult, aşa că dosarul a ajuns pe masa judecătorilor, care au luat şi o primă decizie condamnându-i pe cei doi inculpaţi. Pedepsele primite sunt însă mici, iar asta nu face decât să ne arate că legea-i lege, chiar dacă nu este întotdeauna dreaptă. Dosarul cu privire la crima de pe strada Traian a primit, la nici şase luni de la comiterea faptelor, o primă decizie, una care nu-i mulţumeşte pe cei rămaşi în urma bărbatului decedat într-o baltă de sânge. Cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care, după ce au analizat probele de la dosar, au decis încadrarea faptelor. Astfel, unul dintre inculpaţi, Gabriel Zaharia, a fost acuzat de lovire şi alte violenţe, iar colegul său, George Micu, a fost acuzat de omor. Asta pentru că, susţin procurorii, doar unul dintre ei se face vinovat de moartea lui Tudorel Scheff. Întreaga poveste a fost spusă, atât de cei doi tineri, cât şi de martori, în faţa judecătorilor gălăţeni. Astfel, magistraţii au aflat firul întâmplărilor şi ce s-a întâmplat cu exactitate în seara zilei de 23 mai, atunci când şi-a pierdut viaţa Tudorel Scheff. Mai exact, au aflat cum a ajuns să fie înjunghiat, iar apoi lovit de mai multe ori cu bâta în cap bărbatul care a decedat într-o baltă de sânge, sub privirile rudelor sale. Mai mult, atât procurorii, cât şi judecătorii au putut viziona imaginile de pe camerele de supraveghere din zona în care a avut loc crima. Recunoaşterea faptelor Puşi în faţa probelor, cei doi foşti elevi ai Seminarului Teologic au recunoscut faptele. Ba mai mult, aceştia au cerut instanţei să judece dosarul în procedură simplificată, aşa cum prevede legea. „La termenul din data de 30 octombrie 2019, inculpaţii Micu George şi Zaharia Gabriel au arătat că doresc judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 345 Cod Procedură penală, respectiv doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”, arată judecătorii. Astfel, cei doi tineri au beneficiat, pe lângă un proces extrem de scurt, şi de micşorarea pedepselor cu o treime. În aceste condiţii, magistraţii au decis că George Micu trebuie să execute o pedeapsă de cinci ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Colegul său, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de lovire şi violenţe, s-a ales cu o pedeapsă de şase luni închisoare cu suspendare. Tot el va trebuie să facă şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” sau în cadrul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechea”. Judecătorii au decis şi ca George Micu să plătească familiei victimei 15.000 de lei cu titlu de daune materiale. Prin aceeaşi sentinţă, judecătorii au menţinut şi măsura arestului preventiv faţă de George Micu, perioada petrecută după gratii urmând să fie scăzută din pedeapsa primită. Decizia luată de judecătorii Tribunalului Galaţi nu este definitivă, ea putând fi atacată atât de procurori, cât şi de rudele bărbatului care şi-a pierdut viaţa. Rudele bărbatului chiar şi-au manifestat intenţia de a depune apel, fiind nemulţumite de faptul că cei doi au primit pedepse mult prea mici pentru gravitatea faptelor săvârşite. Dacă decizia va fi contestată, atunci dosarul va ajunge la un alt complet de judecată, de la Curtea de Apel, pentru decizia finală. Oricum, şi la această instanţă, judecătorii vor ţine cont de faptul că legea prevede micşorarea pedepselor cu o treime pentru cei care optează să fie judecaţi în procedură simplificată. Rămâne de văzut ce pedepse vor stabili judecătorii Curţii de Apel. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 28, 2020 Author Posted August 28, 2020 Unul dintre seminariştii care au ucis un om în stradă a fost eliberat din arest. Seminarul Teologic i-a permis să-şi dea Bac-ul netezindu-i calea spre preoţie Deşi a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor, unul dintre tinerii care a înjunghiat un bărbat de 42 de ani a primit aviz favorabil de la judecători pentru a susţine examenul de Bacalaureat, deşi Seminarul Teologic promitea că va lua măsuri împotriva acestuia dacă va fi găsit vinovat. Lovitură de teatru în cazul elevilor seminarişti puşi sub acuzare pentru uciderea cu brutalitate a unui gălăţean de 42 de ani după ce plecaseră de la petrecerea de absolvire. Tribunalul Galaţi i-a condamnat iniţial pe George Micu (19 ani) şi Lucian Gabriel Zaharia (18 ani), elevi la Seminarul Teologic din Galaţi, la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor, respectiv 6 luni de închisoare cu suspendare pentru lovire şi alte violenţe. Parchetul a atacat cu apel decizia, iar dosarul este judecat în prezent de Curtea de Apel Galaţi. Pe 23 martie 2020, George Micu a fost eliberat din arest, fiind plasat în arest la domiciliu. Reprezentanţii Arhiepiscopiei ”Dunărea de Jos” declarau iniţial că vor lua măsuri drastice împotriva elevilor dacă se va dovedi că se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse. „Referitor la abominabilul incident produs în noaptea de 23 mai a.c., în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, Seminarul Teologic Ortodox «Sf. Andrei» din Galaţi îşi exprimă mâhnirea faţă de această situaţie. În cazul nefericit în care se va constata implicarea unor elevi din şcoala noastră în acest regretabil eveniment, după finalizarea cercetărilor legale se vor lua măsurile administrative care se impun. Condamnând cu fermitate asemenea atitudini, ne exprimăm regretul profund pentru pierderea vieţii unei persoanei şi ne unim în rugăciune cu familia îndurerată“, precizau reprezentanţii Seminarului Teologic Ortodox. Până la urmă, faţă de cei doi tineri nu s-a mai luat nicio măsură, nici măcar faţă de George Micu, care a fost condamnat pentru omor. Pe 11 august 2020, Curtea de Apel Galaţi i-a permis lui George Micu să meargă la Seminarul Teologic pentru a-şi ridica diploma de Bacalaureat, după ce a admis cererea acestuia ca pe 4, 22, 24 şi 25 iunie 2020 să susţină probele examenului naţional. adevarul.ro
dcp100168 Posted October 19, 2021 Author Posted October 19, 2021 Crimă sancționată mai blând decât un furt de găini. Cum a fost iertat un acuzat de omor "Înțelegerea" cu care sunt tranșate dosarele de mare violență, ajunse pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Galați, este o cutumă greu de înfrânt și a bifat un nou episod în cazul crimei care a șocat opinia publică în primăvara lui 2019, prin sălbăticia cu care s-au derulat evenimentele, dar și prin calitatea acuzaților. Doi absolvenți ai Seminarului Teologic au fost acuzați de moartea unui bărbat, pe care unul dintre ei l-a înjunghiat. Pedepsele mici, obținute la Tribunal grație unei proceduri legale în România de câțiva ani, au fost micșorate și mai mult de Curtea de Apel, în fața căreia crima a căpătat aproape o justificare legală: provocarea. Probabil peste 90 la sută dintre conflictele sângeroase, soldate cu pierderi de vieți omenești sau vătămări grave, au la bază "conflicte spontane". Este modul în care anchetatorii și jurisprudența denumesc acele situații care apar fără un temei prealabil, fără antecedente clar stabilite și care să fi escaladat într-o așa măsură încât să determine direct un act sângeros. Fără premeditare, între persoane care nici măcar nu se cunoșteau până la acel moment, s-a petrecut și o crimă care a avut loc în plină stradă, în primăvara anului 2019, implicați fiind, în tabăra acuzaților, doi proaspăt absolvenți de Seminar, care, în loc să apuce calea Bisericii, pentru a cărei slujire probabil se pregătiseră, au luat calea arestului, iar de acolo, a boxei acuzaților. Se întâmpla în luna mai, când George Micu și Lucian Gabriel Zaharia se întorceau de la banchetul de absolvire, împreună cu mai mulți colegi. Un gest aparent prietenesc, pe care cei doi l-au făcut din solidaritate față de un coleg aflat într-o stare avansată de ebrietate, avea să se transforme într-o bătaie de stradă cu necunoscuți, bătaie finalizată cu o crimă. Provocați, au devenit agresori Asta aveau să rețină anchetatorii care au instrumentat dosarul de omor și în fața cărora absolvenții au susținut tot timpul că au fost, la rândul lor, victime. Micu și Zaharia au declarat că, întorcându-se de la plaja Brateș, unde avusese loc petrecerea de absolvire, s-au decis să îl însoțească pe un alt coleg, care exagerase cu numărul de beri consumate și care, sub influența alcoolului fiind, mergea singur pe stradă în toiul nopții, certându-se aprig cu prietena, la telefon. Pe strada Traian, în apropiere de Barieră, i-au pierdut urma, numai că tonul ridicat cu care colegul vorbea la telefon i-a scos din curte pe doi tineri, care stăteau la o bere. Dând cu ochii de Micu și Zaharia, celor doi le-a venit o idee provocatoare, pe care au și pus-o în aplicare în momentul în care seminariștii i-au întrebat dacă nu l-au văzut pe colegul lor. Le-au cerut țigări și, cum aceștia le-au spus că nu au, le-au cerut bani, indicându-le totodată o direcție greșită. Lucrurile au escaladat mai apoi, pe fondul tensiunii evidente născute din cerințele tinerilor "deranjați" de la bere. Ca să scape de șicanatori, Micu ar fi scos din buzunar un cuțit, pe care știa să îl mânuiască cu dexteritate, așa cum văzuse pe Youtube. Le-a pus în vedere "însoțitorilor" să le dea pace, numai că acest lucru nu s-a întâmplat, iar conflictul verbal a degenerat într-unul fizic. Unul dintre cei care îi șicanau a dat fuga în curte și l-a trezit din somn pe tatăl său, Tudorel Scheff, care a venit într-un suflet, înarmat cu un par pe care îl rupsese atunci dintr-un oțetar. A urmat o bătaie din care nu au lipsit atacuri cu borduri, lovituri de par, de pumni și picioare, aplicate reciproc între cele două grupuri. Într-o altercație care a însumat 23 de secunde, Micu l-a înjunghiat în inimă pe Tudorel Scheff, după ce în prealabil îl dezarmase de par. "Bonus", Zaharia ar fi sărit asupra bărbatului căzut la pământ și l-ar fi lovit de mai multe ori cu picioarele în cap, ca să fie sigur că nu îi va mai ataca. Lucru care s-a și întâmplat, pentru că, așa cum aveau să constate și medicii legiști, Scheff a murit din cauza înjunghierii în inimă. Lovitura dată de seminarist a fost atât de puternică și precisă, încât i-a provocat o hemoragie puternică, ce l-a ucis în câteva minute. Sentința mică s-a micșorat până la absurd Micu și Zaharia, doi tineri care până atunci nu avuseseră probleme cu legea, au ajuns, peste noapte, inculpați într-un dosar de mare violență. Primul a fost acuzat de omor, faptă ce, conform legii, este pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare, în timp ce al doilea a fost cercetat și judecat pentru loviri și alte violențe. Amândoi au optat pentru judecare în procedură simplificată, o cale legală, permisă în România, prin care inculpatul își recunoaște faptele, admite să renunțe la administrarea altor probe decât cele contabilizate în cadrul urmăririi penale și beneficiază, în schimb, de reducerea cu o treime a pedepsei. Grație acestei proceduri, Micu a fost condamnat de Tribunalul Galați la cinci ani de închisoare, iar prietenul său, la șase luni de pușcărie, procurorii apreciind că agresiunile comise de acesta nu au contribuit la uciderea victimei. Sentința avea să îi nemulțumească profund pe membrii familiei victimei. Contestată de rudele lui Scheff, pedeapsa a fost însă redusă și mai mult, pentru că și seminariștii au atacat-o. Astfel, Curtea de Apel Galați avea să dea o altă interpretare conflictului, apreciind că "inculpatul și persoana decedată au fost, pe rând, agresor și victimă", precum și că Micu s-ar fi aflat în legitimă apărare, determinată de temerea pe care i-ar fi insuflat-o nu victima, Tudorel Scheff, ci fiul și prietenul acestuia, care îi șicanaseră pe seminariști, cerându-le bani și țigări. Astfel, judecătorii instanței superioare au decis că Micu a fost injust condamnat pentru omor și l-au achitat pentru această faptă, condamnându-l la 2 ani și 10 luni cu suspendare, pentru tentativă de omor. "Tentativa la infracțiunea de omor este săvârșită în condițiile circumstanței atenuante legale a provocării, dacă inculpatul, după ce a fost agresat de două persoane și a reușit să-și asigure scăparea prin fugă, a fost urmărit de cei doi agresori și de victima care s-a alăturat agresorilor, iar în momentul în care a fost ajuns din urmă de grupul format din cele trei persoane, a lovit victima cu un cuțit, interpretând, în mod justificat, în aceste circumstanțe, că și victima era un potențial agresor. În acest caz, faptul că victima nu a exercitat acte de agresiune sau amenințare împotriva inculpatului nu înlătură existența circumstanței atenuante legale a provocării, întrucât în psihicul inculpatului a fost produsă starea de puternică tulburare sau emoție specifică provocării, ca urmare a pericolului la care inculpatul s-a considerat expus din partea grupului de persoane din care făcea parte victima". La rândul lui, Zaharia a fost achitat complet pentru fapta de lovire și alte violențe, sub aceeași argumentare. Familia victimei nu a avut pretenții civile, doar Micu fiind obligat la plata a 700 de lei, cheltuieli judiciare. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now