dcp100168 Posted June 4, 2019 Posted June 4, 2019 Hotelurile "Dunărea" şi "Galaţi" intră în administrarea Orbis şi se transformă în Mercure & ibis Styles Galaţi Orbis Hotel Group, partener strategic al Accor din Europa de Sud-Est, a semnat un acord de management în România, la Galaţi, pentru operarea celor două hoteluri emblematice din centrul Galaţiului, Hotelul ”Dunărea” (Danube Star) şi Hotel ”Galaţi” (Centrum) - aşa cum sunt cunoscute de gălăţeni - care vor fi supuse modernizării şi vor fi redeschise sub două branduri noi: Mercure Galaţi Centrum (66 de camere) şi ibis Styles Galaţi Dunărea (79 de camere). "Îmbunătăţim în continuare poziţia noastră de lider în România prin extinderea dinamică a reţelei de hoteluri sub brandurile Accor nu numai în capitală, ci şi în principalele oraşe regionale precum Galaţi. Împreună cu partenerii noştri locali, prin deschiderea Mercure Galaţi Centrum şi ibis Styles Galaţi Dunărea, dorim să oferim clienţilor din mediul de afaceri şi de agrement din România o ofertă cat mai largă de hoteluri", a declarat Frank Reul, Head of Development of Orbis & Accor in Eastern Europe. "Mercure şi ibis Styles sunt branduri de renume mondial care vor aduce valoare adăugată celor două hoteluri din Galaţi. Ambiţia noastră este de a face din aceste hoteluri cele mai bune destinaţii din oraş, pe segmentele lor. Dorim să aducem noi standarde pe piaţa ospitalităţii locale. Galaţi este acum pe un val de schimbări pozitive şi dorim să fim o parte din el", a declarat Traian Sandu, proprietarul celor două hoteluri. Acesta a mai precizat că: "Acest parteneriat ne confirmă poziţia de companie de turism şi ospitalitate cu cea mai mare experienţă din regiunea Galaţi-Brăila, suntem încrezători în potenţialul de creştere al regiunii şi suntem siguri că aceste branduri puternice din portofoliul Accor ne vor ajuta să ne dezvoltăm activitatea in domeniul ospitalităţii şi să ne consolidam poziţia de lideri. Acesta este un semnal puternic pentru companiile regionale că vom rămâne partenerul lor de încredere". Planul de renovare a celor două hoteluri va include modernizarea camerelor, a restaurantelor şi a spaţiilor publice, pentru a le aduce la standardele brandurilor Mercure şi ibis Styles, precum şi investiţii în cele mai moderne servicii IT şi digitale. Hotelurile se vor deschide în al doilea trimestru din 2020. Acordul de management a fost semnat pentru o perioadă de 15 ani. monitoruldegalati.ro Hotelurile, care se vor deschide în al doilea trimestru din 2020, se vor alătura lanțurilor hoteliere Mercure și ibis Styles, mărcile recunoscute pe segmentele midscale si economic, la nivel internațional Mercure este singurul brand hotelier de tip midscale, ce combină forța unei rețele internaționale cu un angajament puternic în ceea ce privește calitatea și oferă oaspeților o experiență primitoare, specifică hotelurilor înrădăcinate în comunitatea locală. Astăzi, mai mult de 790 de hoteluri din întreaga lume operează sub marca Mercure în 63 de țări. Mercure este considerat unul dintre cele mai puternice branduri hoteliere din întreaga lume. ibis Styles este marca economică a Accor, ce oferă design unic și o atmosferă aparte, un serviciu relaxat și prietenos, unde oaspeții pot simți convivialitatea, specificul local. Creativitatea și umorul de calitate sunt semnele distinctive ale acestor hoteluri confortabile, de designer, care formează o rețea de aproape 470 de proprietăți în 45 de țări. economica.net
dcp100168 Posted June 5, 2019 Author Posted June 5, 2019 Fostele hoteluri Galaţi şi Dunărea intră în reţeaua Accor Unul dintre cele mai importante grupuri hoteliere la nivel mondial, Accor, a semnat, prin partenerul său în Europa de Sud-Est, Orbis Hotel Group, un acord de management, pe 15 ani, pentru operarea a două dintre cele mai cunoscute hoteluri din Galaţi – Galaţi Centrum şi Danube Stars, fostele hoteluri Galaţi şi Dunărea din centrul oraşului, ambele deţinute de omul de afaceri Traian Sandu. Grupul Accor numără printre brandurile sale hoteluri ca Sofitel, Pullman, Novotel, Mercure, Ibis şi All Seasons. Brandurile sub care vor opera cele două hoteluri din Galaţi, începând din aprilie 2020, vor fi Mercure Galați Centrum și ibis Styles Galați Dunărea. I-am cerut lui Traian Sandu mai multe amănunte despre acest contract. - În ce anume a constat înțelegerea? - Este un contract de franciză și management. Practic, preluăm modelul de business al Accor și managementul va fi efectuat de către ei. A venit momentul ca eu să fac pasul înapoi, în sensul în care îmi păstrez proprietatea, numai că activitatea executivă va fi coordonată de un general manager selectat de ei, dar împotriva căruia am drept de veto. Ar putea fi ori român, ori străin. - Pe ce durată a fost semnat contractul? - Contractul a fost semnat pe 15 ani și a început acum o lună și jumătate. Prima etapă e cea în care ne aflăm acum și în care, după ce s-au făcut toate evaluările și estimările, încheiem în curând partea de organizare, după care trecem la operațiunile propriu-zise de modernizare, de schimbare, de transformare, de adaptare la standardele de brand solicitate de ei pe fiecare dintre cele două modele pe care noi le-am ales. Adică ibis Styles, care e un hotel de 3 stele, și Mercure, care e hotel de 4 stele. Vom păstra o parte din denumirile vechi ale hotelurilor, adică vor fi Mercure Galați Centrum şi ibis Styles Dunărea. Din luna aprilie a anului viitor, este prevăzută intrarea în funcțiune a noilor modele de business. - Concret, ce se va schimba? - Se face o transformare, o îmbunătățire a tot ce există în prezent, și în camere, și în spațiile comune, și în restaurante, și în lobby-urile hotelurilor... Se fac investiții care să alinieze cele două hoteluri la standardele de brand pe care le are Accor în toată lumea. Practic, noi intrăm într-un club de 4.500 de hoteluri din întreaga lume. După analiza de piață care s-a făcut, noi am constatat că trebuie să menținem un hotel de trei stele, adică ibis Styles, un hotel prietenos, colorat, care se adresează tinerilor, familiilor, și Mercure, un hotel de calitate superioară, care se adresează în principal segmentului de business. - Evident, vor fi şi schimbări de preţuri pentru tot ce înseamnă servicii. - Necondiționat. În politica generală a Accor, prețurile sunt în funcție de poziția geografică, deci Galaţiul va avea alte tarife decât cele din București. Avem și exclusivitate pentru perioada de 15 ani pentru zona Galați-Brăila. Asta înseamnă că, timp de 15 ani, Accor nu va mai putea să deschidă altceva din portofoliul lor în Galați și Brăila. - Aşadar, contractul semnat de dumneavoastră este cu Accor. - În toată Europa de Est acţionează grupul Orbis, care este din Polonia și care este deținut în procent de 85-90 la sută de către Accor. Toate standardele sunt Accor, iar Orbis este un operator general. Noi am semnat cu Accor, care este cel mai mare operator de hoteluri din Europa și al cincilea din lume. În industria noastră, Accor este similar cu ceea ce este ArcelorMittal în industria siderurgică și nu e nicio exagerare, au o cifră de afaceri de 4,5 miliarde de euro. Am negociat 13 luni acest contract. Suntem mulțumiți că ne aducem și noi contribuția, dacă tot se schimbă și centrul ăsta cât de cât. Am răspuns imediat la ceea ce se încearcă să se facă și arătăm astfel că se pot face lucruri bune și în acest oraș pe care unii îl consideră marginal. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 22, 2020 Author Posted August 22, 2020 Modernizarea a două hoteluri a repus Galațiul pe harta turistică a Europei Se schimbă fața Galațiului și, în curând, despre orașul port la Dunăre se va auzi în toată Europa. Binecunoscutul om de afaceri, Traian Sandu este cel care a pus umărul pentru a contribui la această îmbunătățire care va avea efecte pozitive atât în plan turistic, cât și economic. În plină pandemie, când toate domeniile au fost aproape blocate, Traian Sandu a avut curajul să investească în domeniul ospitalității. Astfel, fostele hoteluri ”Dunărea” și ”Galați” au fost modernizate la cel mai înalt nivel și au devenit branduri celebre: ”Ibis Styles” și ”Mercure”. Aspectul nou al camerelor și al restaurantelor sau teraselor, atitudinea angajaților care știu să-și întâmpine oaspeții cu zâmbete, politica de marketing au făcut ca cele două hoteluri gălățene să facă parte din rețeaua hotelieră mondială Accor. ”Despre turism se vorbește destul de mult, iar acest discurs este susținut atât de oameni care se pricep, cât și de oameni care nu se pricep. Dacă am reuși să vorbim mai puțin și să facem mai mult, cu certitudine ar exista un mare potențial și o mare perspectivă. Chestiunea e cum înțelegem această strategie, pentru că aici se vorbește pe foarte multe voci (…). Noi am făcut un pas și am arătat că se poate pentru că toată lumea ignora acest oraș din punct de vedere turistic. Ne-am asumat acest risc pentru că în spate este o investiție importantă, dar am vrut să demonstrăm că putem să stăm la masă cu cel mai mare operator de turism din Europa și al cincilea din lume și că am găsit o soluție”, a declarat la Reperul TV, omul de afaceri, Traian Sandu. Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România, prezent la Galați pentru a da o mână de ajutor la dezvoltarea celor două proiecte ”Ibis Styles” și ”Mercure” a dezvăluit la Reperul TV că orașul nostru are un potențial fantastic în domeniul turismului, iar prin apariția celor două hoteluri, Galațiul va câștiga imaginea pe care o merită. ”Galațiul are un potențial turistic pe care, din păcate, până în acest moment nu l-am exploatat. Apariția unor astfel de hoteluri aduce un mesaj extrem de important pentru potențialii turiști: încredere se numește. Dacă un grup internațional de talia asta a avut încredere să vină într-un oraș precum Galațiul, existența unor astfel de hoteluri într-o destinație aduce încredere. Turiști din toată lumea când vin într-un hotel de lanț spun: domnule găsesc aceleași condiții pe care le găsesc în Berlin, Praga, Roma sau oriunde, pentru că standardele sunt aceleași. faptul că găsești în Galați același gen de hotel, înseamnă pentru foarte mulți clienți acel sentiment de încredere care-i face să vină”, a precizat la Reperul TV, Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România. reperul.ro
dcp100168 Posted August 24, 2020 Author Posted August 24, 2020 Accor deschide hotelul ibis Styles Dunărea Galaţi Accor își consolidează poziția pe piața românească și deschide primul său hotel în Galați, ibis Styles Dunărea Galați. Proprietatea din Galați este cea de-a doua deschisă în România în 2020 și va fi urmată îndeaproape de încă 5 în acest an, inclusiv Mercure Galați Centrum, până la sfârșitul lunii septembrie. Pe 24 august 2020, Accor deschide primul său hotel în Galați, care operează sub brandul ibis Styles. Hotelul este situat ideal pe Strada Domnească 13, la câțiva pași de Centrul Vechi al orașului Galați și în proximitatea Portului Galați, cel mai mare port de pe Dunăre și al doilea ca mărime din România. În apropiere se află și teatre, parcuri, universități și alte instituții civice și culturale ale orașului. Planul de renovare a inclus modernizarea camerelor, restaurantelor și a zonelor publice în conformitate cu standardele brandului ibis Styles, precum și investiții în cele mai noi servicii IT și digitale care vor oferi oaspeților o experiență optimă, eficientă și personalizată. Hotelul are 80 de camere de design, precum și o zonă de conferințe complet echipată. „Viteza dezvoltării Accor în România nu a fost influențată de provocările fără precedent pe care le-am întâmpinat în industria ospitalității în ultimele luni. Dovada este dată de deschiderea a 7 noi hoteluri în acest an, care vor însuma 802 camere. Primele hoteluri deschise sunt ibis Styles București Centrul, pe 22 iunie și ibis Styles Dunărea Galați, pe 24 august. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele hoteluri noi care se deschid în România în acest an. În următoarele câteva luni, vor fi urmate de Mercure Galați, Mercure Timișoara, ibis Styles Bucharest Airport, ibis Timișoara și ibis Bucharest Politehnica. Suntem entuziasmați de deschiderea a două noi piețe promițătoare în acest an - Galați și Timișoara. Alături de partenerii noștri, suntem nerăbdători să aducem experiența superioară oferită de Accor oaspeților și comunităților locale din aceste două orașe minunate." – declară Christophe Chamboncel, VP Operations Management Romania & South-Eastern Europe. Pentru următorii doi-trei ani, Accor a asigurat un plan de dezvoltare solid în România, cu 10 noi proprietăți, ce totalizează peste 1.344 de camere. Noile deschideri includ Swissotel Bucharest, un hotel de cinci stele în capitală, și alte branduri noi care vor intra pe piața românească. Cu 5.000 de hoteluri la nivel mondial, Accor oferă expertiză atât în ceea ce privește contractele management hotelier, cât și de franciză, în funcție de nevoile investitorului. Grupul este alături de investitori de la debutul proiectului, în etapa de proiectare tehnică, până la deschidere și operare. Portofoliul Accor este format din 39 de mărci diferite și include branduri îndrăgite și atractive, precum Mercure, ibis și ibis Styles. economica.net
dcp100168 Posted September 8, 2020 Author Posted September 8, 2020 Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour – Dunărea Galaţi: A fost foarte dificil pentru noi, atât din perspectiva pandemiei cât şi a programului de investiţii, suntem la 15-20% faţă de afacerile de anul trecut Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour – Dunărea Galaţi: Lipsa turismului de afaceri a afectat mult oraşul pentru că în ultima perioadă erau două componente, şi anume turismul de afaceri şi evenimentele culturale care reuşeau să atragă turişti. Galaţiul are potenţialul de a atrage turişti prin amplasarea sa pe malul Dunării, dar e nevoie de o strategie de promovare. Traian Sandu a redeschis fostul hotel Danube Stars din Galaţi sub brandul Ibis Styles, din portofoliul grupului hotelier Accor. Planurile de dezvoltare ale omului de afaceri vizează deschiderea unei crame bazate atât pe producţie cât şi pe turismul viticol în zona Galaţiului. Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour – Dunărea Galaţi, spune că perioada de la izbucnirea crizei pandemice şi până acum a fost una dificilă atât din perspectiva efectelor negative pe care pandemia le-a avut asupra industriei de turism, cât şi din cauza faptului că această perioadă l-a prins pe antreprenor în plin proces de investiţii. “A fost extrem de dificil sub presiunea a doi factori, epidemia, pe de o parte, şi programul de investiţie pe care l-am început încă de anul trecut în iulie. Noi ne-am întrerupt activitatea la unul din activele noastre importante care a devenit acum hotel Mercure încă de anul trecut din iulie. La Ibis am întrerupt încă din februarie, agenţia de turism este în ton cu piaţa. Este extrem de dificil, deocamdată încă supravieţuim, dar dacă nu identificăm un suport de acum încolo până când piaţa intră într-o dinamică cât de cât normală va fi dificil. Noi încercăm să începem activitatea, am început să consolidăm puţin, să creştem la nivelul de 15-20% faţă de ceea ce am reuşit să facem anul trecut. Nu există termen de comparaţie cu anul trecut“, spune pentru ZF Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour – Dunărea Galaţi. zf.ro
dcp100168 Posted May 6, 2021 Author Posted May 6, 2021 Hotelul Mercure din Galaţi, deţinut de Traian Sandu, îşi amână deschiderea pentru luna iunie: „Se înregistrează o uşoară revenire, dar faţă de cifrele din 2019 distanţa este în continuare foarte mare“ Traian Sandu: Numărul turiştilor va fi determinat de specificul activităţilor turistice pe care le derulăm şi de zona geografică în care ne aflăm. Grupul Galtour, controlat de omul de afaceri Traian Sandu, operează mai multe restaurante în Galaţi, un centru de afaceri şi hotelurile Galaţi Centrum şi Danube Stars, care au trecut printr-un proces de investiţii, acum operând sub brandurile Ibis Styles şi Mercure, branduri din portofoliul Accor. Hotelul Mercure din Galaţi îşi amână deschiderea pentru luna iunie, deşi în planul iniţial hotelul ar fi trebuit deschis în luna iunie a anului trecut. „Deocamdată, hotelul Mercure nu este deschis. Preconizăm acest lucru în jurul datei de 1 iunie, în funcţie de măsurile etapizate anunţate de autorităţi, dar şi de necesitatea angajării unor persoane calificate necesare în hotelurile de patru stele. Nu în ultimul rând, aşteptăm în continuare derularea măsurii 2, cu speranţa că vom beneficia totuşi de această facilitate”, spune pentru ZF Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour. zf.ro
dcp100168 Posted June 9, 2021 Author Posted June 9, 2021 Hotelul Mercure din Galaţi a fost inaugurat oficial, un an mai târziu faţă de planul iniţial Hotelul Mercure din Galaţi, deţinut de omul de afaceri Traian Sandu, a fost inaugurat oficial, un an mai târziu faţă de planul iniţial. Grupul Galtour, controlat de omul de afaceri Traian Sandu, operează mai multe restaurante în Galaţi, un centru de afaceri şi hotelurile Galaţi Centrum şi Danube Stars, care au trecut printr-un proces de investiţii, acum operând sub brandurile Ibis Styles şi Mercure, branduri din portofoliul Accor. Noul hotel este construit pe structura vechiului hotel Danube Stars, care a trecut printr-un proces de design şi renovare, amenajarea fiind inspirată de mişcarea Bauhaus. Hotelul are 70 de camera şi este situat în centrul oraşului. zf.ro
dcp100168 Posted November 29, 2021 Author Posted November 29, 2021 Compania Dunărea SA a încheiat anul 2020 cu afaceri de 2,3 milioane lei, după o scădere de 74% faţă de 2019 Antreprenorul local Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour - Dunărea Galaţi, care deţine printre altele hotelurile ibis şi Mercure din Galaţi, estimează venituri în jur de 1 mil. euro, ceea ce ar însemna aproape o dublare a veniturilor faţă de 2020, când businessul a fost puternic afectat şi a înregistrat chiar şi pierderi de 2 milioane lei. „Cel de-al patrulea val al pandemiei ne-a afectat considerabil. Luna septembrie a fost cea mai bună de la începutul anului, lucrurile au mers bine, iar în septembrie am atins vârful, ca în octombrie să avem o scădere de 25% a veniturilor din cauza restricţiilor. Luna noiembrie este mai slabă decât octombrie“, spune Traian Sandu. Antreprenorul precizează faptul că sectorul ospitalităţii funcţionează încă sub semnul incertitudinii, de aceea planurile pentru anul viitor sunt construite pe trei scenarii, primul este acela în care niciun hotel nu va fi închis, al doilea face referire la închiderea unor servicii din cadrul unui hotel, iar cel de-al treilea scenariu se bazează pe închiderea totală a unui hotel din cele două pe care le deţine Traian Sandu. El precizează că au existat turişti străini, însă aceştia au fost de fapt studenţi veniţi prin programe de studii, ceea ce a creat o cerere favorabilă pentru hotelurile pe care le deţine. Cu toate acestea, turiştii străini veniţi în scopuri de business au fost într-un număr foarte mic. zf.ro
dcp100168 Posted March 23, 2023 Author Posted March 23, 2023 Hotelurile care au pus Galațiul pe harta mondială a turismului În urmă cu patru ani, cele mai cunoscute nume turistice ale Galațiului, fostele hoteluri "Dunărea" și "Galați", și-au schimbat numele și "fața", odată cu intrarea în cel mai mare grup hotelier din Europa și unul dintre cele mai mari din lume - Accor. Ele se numesc acum "Ibis Styles Dunărea Galaţi" și "Mercure Galați Centrum". Totul a trecut la nivelul următor - dotările, amenajările, utilitățile, iar Galațiul a intrat pe harta mondială a grupului Accor. Există însă și nostalgici care par să nu se obișnuiască deloc cu noua realitate. Despre toate acestea am vorbit cu președintele Consiliului de Administrație al Dunărea SA și administratorul grupului de firme Galtour&Dunărea, omul de afaceri Traian Sandu. În paranteză fie spus, Galtour a fost prima întreprindere mică înființată în Galați după decembrie 1989 și a 70-a din toată România. - Hotelurile "Ibis Styles Dunărea Galați" și "Mercure Galați Centrum", parte a grupului Accor, au devenit deja o emblemă a centrului orașului, așa cum erau și când se numeau "Dunărea" și "Galați”. Ca să clarificăm din start o chestiune care îi frământă pe mulți, ale cui sunt acum cele două hoteluri? - Procesul de trecere de la modelul antreprenorial la cel corporatist de business a început în 2019, odată cu semnarea contractului de franciză și management cu cel mai mare grup hotelier din Europa și unul dintre cele mai mari din lume - Accor Franța. Acordul juridic încheiat pentru o perioadă lungă de timp prevede, între altele, menținerea dreptului nostru exclusiv de proprietate asupra activelor hoteliere, precum și exclusivitatea colaborării cu Accor în zona Galați - Brăila. Pentru a evita orice confuzie, Dunărea SA își menține așadar proprietățile, dar francizele hoteliere "Ibis Styles" și "Mercure" și cele pentru restaurantele "Winestone" și "Wise" sunt proprietatea grupului francez. - S-a finalizat integrarea în grupul Accor? - Desigur că din 2019 până acum am parcurs mai multe etape în procesul de integrare, care au presupus lucrări importante de investiții atât pentru modernizarea hotelurilor și restaurantelor, echiparea acestor spații cu dotările necesare, dar și pentru digitalizarea tuturor operațiunilor și conectarea la platformele operate de Accor în cele aproximativ 4.500 de hoteluri din 110 țări din întreaga lume, deținute, francizate sau manageriate de grupul francez. Simultan, am derulat un program de restructurare a echipelor operaționale și a celor suport, având ca obiectiv cunoașterea noilor proceduri de lucru, eficientizarea tuturor fluxurilor interne, inclusiv în relațiile cu clienții noștri. - Ați prins și pandemia, ca să zic așa, dar și inflația și creșterile agresive de prețuri la energie, alimente, utilități... - O bună parte din operațiunile derulate simultan în cele două hoteluri am fost obligați să le realizăm în perioada pandemiei, care ne-a prins cu multe lucrări de modernizare în curs de execuție. Apoi a fost post-pandemia, cu multe perturbații majore și pentru noi: creșterea costurilor la energie și utilități, curbele inflaționiste la materiile prime alimentare, la serviciile publice și cele prestate de terți. Peste acestea s-a manifestat agresiv, și continuă și în prezent, criza majoră pe piața forței de muncă, nu doar numeric, dar mai ales prin lipsa unor oferte cu nivel de competențe profesionale. Acest lucru generează oferte de muncă pentru salarii mici, probabil cu plata la negru, deci evaziune și, evident, concurență neloială între operatori. Cum se întâmplă adeseori, dezavantajați suntem noi, cei care respectăm legea! - Căutați și dumneavoastră să angajați străini, nu numai români? - Pentru criza de personal noi am găsit câteva soluții, între care și integrarea angajaților români cu echipe din alte țări. Acest proces decurge normal și probabil că vom continua în această direcție, mai ales dacă nu vom identifica lucrători români calificați, determinați să lucreze cu seriozitate într-un grup internațional care le oferă perspective diverse. Vom rămâne receptivi la orice cerere care răspunde corect criteriilor profesionale. Scopul nostru este să oferim servicii la cele mai bune standarde. - Nu pot să nu vă întreb despre intenția autorităților locale de a dezvolta un Galați turistic. Ce părere aveți? - Noi am făcut o investiție apreciabilă, inclusiv din punct de vedere financiar, cu speranța că intențiile exprimate de persoane autorizate de a le face vor deveni realitate. Realmente, prin apartenența la grupul Accor, noi am contribuit prin hotelurile "Ibis Styles Dunărea Galați" și "Mercure Galați Centrum" la înscrierea și menționarea orașului nostru pe harta mondială a marelui operator de turism. Oricine caută Accor în lume, pe continent sau în România, va constata că orașul Galați este prezent. Apropo de dimensiunea și impactul Accor, doar ca fapt divers, grupul este sponsorul oficial al echipei Paris Saint-Germain, iar sigla ALL se vede mereu pe tricourile lui Messi și Mbappe. Ce credeți, pare interesant? Revenind, pe de altă parte, am constatat faptul că am rămas în continuare tributari unor mentalități greu de explicat. Mă refer concret la nostalgici sau "patrioți locali", care deplâng dispariția vechilor denumiri ale celor două hoteluri, fără să sesizeze că atât "Dunărea", cât și "Galați" sunt incluse în noile denumiri, fiind acceptate de Accor alături de brandurile lor. Probabil că și strada Domnească trebuia să rămână Republicii sau marile companii din oraș să poarte vechile denumiri. Apoi, coexistăm cu nihiliștii care văd doar vechituri și care nu depun niciun efort pentru a afla că cele două hoteluri sunt parte din istoria adevărată a acestui oraș. Ele au un stil arhitectonic specific, sunt foarte bine întreținute și la exterior în raport cu multe alte construcții din oraș și, foarte important, la interior, tematicile, designul, amenajările, dotările și facilitățile sunt la standardele hotelurilor internaționale de 3 stele ("Ibis Styles Dunărea Galați") și 4 stele ("Mercure Galați Centrum"). Datorită îndeplinirii acestor criterii, au fost eligibile pentru a intra în rândul hotelurilor de brand din întreaga lume. În concluzie, așa înțelegem noi să ne aducem aportul concret la viața economică a comunității. Nu am fost și nu suntem indiferenți la necesitatea ca acest oraș să se dezvolte și să dobândească prestigiul pe care îl merită. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now