Jump to content

Trupa de teatru independent "Şapte"


dcp100168

Recommended Posts

Singura trupă de teatru independent din Galaţi îşi inaugurează, în weekend, propria sală de spectacole

Primul spectacol care va fi jucat de teatrul „Şapte” în noua sală (amenajată în incinta  Casei de Cultură a Sindicatelor) este „Hei, oameni buni”, de William Saroyan. Reprezentaţiile au loc vineri, 28 iunie şi, respectiv, duminică, 30 iunie, începând cu ora 21,00.

Dublu eveniment în acest sfârşit de săptămână la Galaţi. Teatrul Muzical „Şapte” din Galaţi vă invită la avanpremiera şi premiera spectacolului „Hei, oameni buni”, de William Saroyan, vineri, 28 iunie şi, respectiv, duminică, 30 iunie, începând cu ora 21,00.

Acţiunea piesei are loc într-un oraş din America, uitat cu totul de Dumnezeu. Un aventurier (Vlad Ajder) cu care viaţa nu a fost deloc darnică întâlneşte, într-un context tulbure, o modestă fată (Gianina Sion).

Dincolo de a zugrăvi totul în alb şi negru, dramaturgul american William Saroyan se apleacă plin de compasiune asupra nuanţelor gri ale vieţii. Şi nu se dă în lături să caute şi să invoce umanitatea („Hei, oameni buni” e laitmotivul piesei), acolo unde e mai mare nevoie de ea: unde nenorocul şi eşecul bântuie personajele.

„E o piesă foarte bine scrisă, nu foarte mulţi dramaturgi reuşesc să surprindă atât de complex dramatismul trăirilor umane. „Hei, oameni buni!” e strigătul, şoapta, chemarea, ecoul, invocarea auzit(ă) la tot pasul - în ciuda singurătăţii, a prostiei, a etichetării sociale sau a eşecurilor de care personajul principal se loveşte”, declară regizorul spectacolului, Mihai Păun, membru al echipei Teatrului Muzical „Şapte”.

William Saroyan (1908 - 1981) a fost un scriitor american (de origine armeniană) de povestiri scurte, romancier şi dramaturg, laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie (1940), precum şi al Premiului Academiei pentru cel mai Bun Scenariu adaptat de film (1943 – romanul „Comedia umană”).

O nouă sală de spectacole în Galaţi

Cu spectacolul „Hei, oameni buni” se inaugurează, de fapt, seria de spectacole „Teatrul din Buzunar”. „Credem că avem în Galaţi iubitori ai acestui gen de teatru, cu număr redus de personaje, jucat într-un spaţiu neconvenţional, pentru un public restrâns, amator de teme psihologice sau care vrea să experimenteze teme profunde, existenţiale”, declară şi managerul Teatrului Muzical „Şapte”, regizoarea şi actriţa Isabela Oancea.

Cu ocazia premierei „Hei, oameni buni” seinaugurează şi noua sală de spectacole a Teatrului Muzical „Şapte”, cu 40 de locuri, aflată în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi, la etajul 1, aripa de nord (intrarea lateral stânga).

Din repertoriul abordat în viitor la „Teatrul din Buzunar” menţionăm spectacolele „Second Hand”, de Victor Cilincă şi „Adânca şi întunecata pădure”, de Neil LaBute.

Teatrul Muzical „Şapte” a apărut acum opt ani şi este singura companie privată de teatru din Galaţi, formată din profesionişti cu experienţă în domeniu (actori, regizori, coregrafi, balerini).

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.