Jump to content

Modernizarea parcului de la Turnul de Televiziune


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Modernizarea parcului de la Turnul de Televiziune, în viziunea tinerilor arhitecţi

La sediul Primăriei municipiului Galaţi a avut loc, luni, 08 iulie 2019, vernisajul proiectelor realizate de studenţii şi cadrele didactice din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, pentru modernizarea Parcului de la Turnul de Televiziune.

Vernisajul face parte din proiectul de experimentare a interactivităţii dintre studenţi şi administraţia publică locală, prin intervenţii tematice într-un spaţiu dat. Metoda inter-disciplinară are la bază lucrul în echipă şi stimulează interesul participanţilor pentru implicarea în proiecte ce ţin de domeniile urbanismului şi peisagisticii, aducând plus valoare la nivelul ideilor/conceptelor ce pot sta la baza modernizării unor spaţii care au nevoie de un suflu nou.

Expoziţia cuprinde cinci proiecte realizate de echipe formate din 2-3 studenţi ai universităţii care şi-au prezentat astfel ideile, schiţele şi colajele relevante pentru a descrie propunerile de design urban şi peisagistic a zonei Parc Turn TV din municipiul Galaţi.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Parcul de la Turnul TV, reinventat de studenţii la Arhitectură

Degradat, îmbătrânit şi neglijat, Parcul de la Turnul de Televiziune s-a transformat, cel puţin pe hârtie, într-un spaţiu unic, surprinzător şi fascinant, graţie studenţilor Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" București. Aceştia şi-au dat frâu liber imaginaţiei, realizând proiecte de modernizare, pe care, până la finele săptămânii, le puteţi vedea expuse în holul de la primul etaj al sediului Primăriei municipiului Galaţi.

Platforme suspendate deasupra falezei care să formeze un punct de belvedere către Dunăre, jocuri şi oglinzi de apă, cinema în aer liber, amfiteatru cu scenă, spaţii senzoriale, jocuri de culori, locuri de joacă reinventate, o seră de portocali, un canal care să străbată întregul parc sunt doar câteva dintre ideile cu care au surprins tinerii arhitecţi care au încercat să transforme parcul de la Turnul Tv într-o grădină urbană. Din proiectele lor nu lipsesc propuneri de amenajare de foişoare, pavilioane, zone de fitness, de sport, skatepark, zone dedicate animalelor de companie, zone de relaxare şi yoga.

Pe toate acestea şi încă multe alte propuneri le puteţi admira pe panourile şi machetele expuse în holul Primăriei Galaţi. Vernisajul acestei expoziţii inedite a avut loc ieri, în prezenţa viceprimarului PSD Sorin Enache şi a arhitectului-şef al municipiului Galaţi, Dragoş Buhociu.

"Sperăm să devină obişnuinţă ca aceste proiecte de şcoală să fie făcute pe terenuri de la Galaţi", a spus arhitectul-şef, înainte de a le da cuvântul studenţilor. Împărţiţi în echipe de câte doi-trei, zece viitori arhitecţi şi peisagişti au realizat cinci proiecte pe cât de interesante pe atât de îndrăzneţe.

"A fost o provocare pentru ei, pentru că, în momentul de faţă, o colaborare cu o administraţie publică înseamnă o experienţă benefică atât pentru ei, cât şi pentru Primărie. Au studiat amplasamentul cu foarte mare atenţie, contextul oraşului, avantajul Dunării, iar proiectele realizate abundă în idei foarte interesante", a declarat conf. univ. dr. arh. Cristina Enache, coordonatoarea echipei de îndrumare, formată din cadre didactice.

Prezentarea fiecărui proiect s-a încheiat cu aplauze, iar studenţii şi cadrele didactice au primit din partea Primăriei diplome şi câte un trofeu "Cer plutitor", operă a regretatului Sergiu Dumitrescu". "Mi-aş dori ca pe aceşti tineri să-i regăsim peste câţiva ani în cabinete de arhitecţi, poate chiar la Primărie, şi cu creativitatea lor să schimbe faţa oraşului", a spus viceprimarul Sorin Enache.

Mai trebuie spus că în cadrul proiectului dedicat tinerilor arhitecți, demarat de Primăria municipiului Galați, a avut loc și o consultare a populației și a agenților economici din zonă, precum și a ONG-urilor privind zona parcului. Care, deocamdată, râmâne la fel de trist, degradat şi bătrân cum îl ştiţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Parcul de lângă Turnul Tv aşteaptă să fie salvat de la distrugere

Deși arată puţin mai bine decât alte locuri de agrement din municipiul Galați, parcul de lângă turnul de televiziune din Micro 21 va ajunge o dărăpănătură, un loc aproape pustiit, în care doar câinii maidanezi vor rămâne stăpâni, dacă nu se intervine rapid.

Din cauză că nu a mai fost renovat și nu s-au făcut îmbunătățiri, câteva plăci de beton din gard au căzut, ceea ce reprezintă un pericol, mai ales pentru copii. În spatele plăcilor căzute au fost aruncate multe deșeuri, care, în combinație cu vegetația crescută, au transformat locul într-o ghenă de gunoi. Buruienile şi iarba crescută peste măsură au invadat toate spaţiile, inclusiv pe cel de joacă pentru copii, loc care n-a fost renovat de mult timp, dovadă fiind vechile tobogane și leagăne din fier, ruginite și care scârțâie. Timpul și-a pus amprenta și asupra cimentului de pe alei, care în anumite locuri s-a sfărâmițat, transformându-se în pietriș, iar în alte părți a dat naştere câtorva gropi destul de mari. Pe spațiul verde sunt bănci de lemn, majoritatea putrezite sau dărâmate, păzite de câini maidanezi destul de agresivi, care își apără teritoriul. La marginea parcului te întâmpină câțiva copaci uscați, care așteaptă să cadă la următorul vânt, și o groapă imensă, un pericol pentru cei ce vin în parc, în special pentru cei mici.

Planuri de refacere au fost

"Parcul de la Turnul TV, reinventat de studenţii la Arhitectură", scriam, în ediţia din 9 iulie 2019, a ziarului "Viaţa liberă". Parcul degradat, îmbătrânit şi neglijat, se transformase, pe hârtie, într-un spaţiu unic, surprinzător şi fascinant, graţie studenţilor Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" București. Aceştia îşi dăduseră frâu liber imaginaţiei, realizând proiecte de modernizare, care au fost expuse în holul Primăriei Galaţi. De făcut însă, nu s-a făcut acolo nimic.
În septembrie 2021, după mai multe proceduri anulate, Primăria a atribuit un contract de servicii de proiectare pentru obiectivul "Reabilitare parc Turn TV". Câştigător este ATU Consulting SRL, durata contractului este de 90 de zile, iar valoarea finală de 82.000 de lei fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, "prin proiect se urmăreşte elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii prin reabilitarea suprafeţei şi amenajarea unui spaţiu public destinat activităţilor de agrement şi socializare". Proiectanţii vor trebui să aibă în vedere: amenajarea aleilor pietonale, a spaţiilor de joacă pentru copii pe categorii de vârstă, amenajare peisagistică prin plantare de arbori şi arbuşti, montarea de mobilier urban specific parcurilor - bănci, cişmele, rastel de biciclete, coşuri de gunoi, sistem de iluminat exterior şi ambiental, reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare după caz, sistem automat de irigaţii spaţii verzi şi montarea unui sistem de supraveghere video.
Când se vor realiza toate acestea, rămâne de văzut.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Roată panoramică în Parcul de la Turnul Tv. Proiect pe masa aleșilor locali

O roată panoramică având înălțimea de 36 de metri ar putea fi atracția Parcului de la Turnul Tv. Cel puțin așa prevede proiectul de hotărâre privind modernizarea acestui parc, aflat pe masa aleșilor locali. Valoarea totală a investiției propuse consilierilor se ridică la 17.152.397 de lei, pentru lucrări care să transforme acest obiectiv într-un spațiu de odihnă, relaxare, socializare, agrement și promenadă.

Documentul prevede, pe lângă refacerea și reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale și reamenajarea spațiilor verzi, amenajarea unei piste pentru bicicliști, a unui teren de sport și fitness în aer liber, locuri de joacă pe categorii de vârste, realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală și a unei fântâni arteziene cu jeturi de apă la nivelul pavimentului.

Roata panoramică este cuprinsă în documentația de renovare a parcului. Gălățenii își amintesc cu nostalgie de Roata care a existat în zona Inelul de Rocadă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Turnul TV trebuie transformat în atracție turistică

Aceasta este convingerea primarului Ionuț Pucheanu, care a vorbit la Reperul Tv despre roata panoramică, obiectiv cuprins în proiectul de modernizare a Parcului de la Turnul Tv: "Așa ne dorim. O apariție!".
Întrebat dacă va fi precum London Eye, celebra roată panoramică din capitala Marii Britanii, primarul s-a arătat destul de rezervat: "Nu știu dacă reușim noi să o facem chiar atât de mare! Măcar de-am face-o precum cea de la București! Indiferent cât de mare o să fie - n-o să punem acum un cauciuc care să se învârtă, evident - vor trebui făcute studii. Și solul își va spune cuvântul cât de sus ne vom putea ridica. Dar mi-aș dori fantastic de tare ca întreaga zonă de la Turnul TV - inclusiv Turnul să fie transformată într-o atracție turistică așa cum se întâmplă oriunde în lume - continuând cu Faleza și toată Valea Țiglinei să fie un mega pol de distracție și de atracție. În primul rând pentru gălățeni, cât și pentru toți locuitorii întregii zone: brăileni, tulceni, vasluieni, focșăneni și, de ce nu, și de peste Prut. Și banii lor sunt foarte bine veniți în a fi cheltuiți la Galați!", a declarat Ionuț Pucheanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Roată panoramică și modernizare în parcul de la Turnul TV

Nu mai puțin de 12.850.604 lei fără TVA este valoarea estimată a contractului scos la licitație de Primăria municipiului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de „Reabilitare Parc Turn TV”. Data-limită pentru depunerea ofertelor este 11 octombrie 2022.
Conform Primăriei, prin proiect s-au prevăzut, în primul rând, reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale, reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații, reabilitarea împrejmuirii și modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă. Mai sunt cuprinse: amenajarea de locuri de odihnă, recreere și socializare, înlocuirea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele bicicliști, cișmele, mese șah/table etc.), instalarea de echipamente specifice pentru terenul multisport, echipamente fitness și pentru locurile de joacă; amenajare pistă pentru bicicliști; amenajarea unui teren pentru sport si fitness; realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală, amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului. Se impun: realizare rețea de apă și canalizare; modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental și arhitectural, montarea unui sistem de supraveghere video. „Perla” proiectului este montarea unei roți panoramice cu o înălțime de 36 de metri.
Termenul prevăzut pentru proiectare este de trei luni de la data încheierii contractului, iar termenul pentru execuția lucrărilor este de 12 luni de la data predării amplasamentului, sursa de finanțare fiind bugetul local.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Cine va moderniza, cu peste 12,8 milioane de lei fără TVA, Parcul de la Turnul Tv

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, asocierea Rovis Lider – Tancrad - ATU Consulting a câştigat licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru „Reabilitare Parc Turn TV – proiectare și execuție” cu o ofertă de 12.837.400 de lei fără TVA. Contractul a fost atribuit pe criteriul „cel mai bun raport calitate – preţ”.

La momentul lansării licitaţiei, Primăria declara că prin proiect s-au prevăzut, în primul rând, reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale, reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații, reabilitarea împrejmuirii și modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă.

Mai sunt cuprinse: amenajarea de locuri de odihnă, recreere și socializare, înlocuirea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele bicicliști, cișmele, mese șah/table etc.), instalarea de echipamente specifice pentru terenul multisport, echipamente fitness și pentru locurile de joacă; amenajare pistă pentru bicicliști; amenajarea unui teren pentru sport si fitness; realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală, amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului. Se mai impun: realizare rețea de apă și canalizare; modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental și arhitectural, montarea unui sistem de supraveghere video.

„Perla” proiectului va fi montarea unei roți panoramice cu o înălțime de 36 de metri.

Conform datelor din portalul achiziţiilor publice, termenul de realizare al contractului este de 15 luni din care trei luni de proiectare și 12 luni - execuție.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Contract atribuit pentru modernizarea Parcului de la Turnul TV

Primăria municipiului Galați informează că a fost atribuit contractul pentru modernizarea Parcului de la Turnul TV, unde va fi montată și o roată panoramică de 36 de metri înălțime.

Astfel, prin proiect s-a prevăzut reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale; reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații; reabilitarea împrejmuirii; modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă; amenajarea de locuri de odihnă, recreere și socializare; înlocuirea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele bicicliști, cișmele, mese șah/table etc.); instalarea de echipamente specifice pentru terenul multisport, echipamente fitness și pentru locurile de joacă; amenajare pistă pentru bicicliști; realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală; amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului; realizare rețea de apă și canalizare; modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental și arhitectural; montarea unui sistem de supraveghere video; amenajarea unui teren pentru sport si fitness; montarea unei roți panoramice cu o înălțime de 36 de metri.

Pentru obiectivul „Reabilitare Parc Turn TV”, oferta declarată câștigătoare în urma licitației publice a fost cea depusă de Asocierea Rovis Lider SRL - Tancrad SRL - ATU Consulting SRL. Astfel, valoarea contractului este de 12.837.400 lei fără TVA. Termenul prevăzut pentru proiectare este de trei luni de la data încheierii contractului, iar termenul pentru execuția a lucrărilor este de 12 luni de la data predării amplasamentului, sursa de finanțare fiind bugetul local.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.