Jump to content

Recommended Posts

Posted

Delta Siretului, paradisul turistic de la Doaga

Fondurile europene au transformat un loc trist, aflat la graniţa judeţelor Vrancea şi Galaţi, într-un paradis turistic care începe să rivalizeze cu Delta Dunării. Întinsă pe 82 de hectare, „Delta Siretului“ le oferă turiştilor experienţe de neuitat.

În urmă cu cinci ani, nimeni nu îndrăznea să creadă că o zonă aflată aproape de malul Siretului, la graniţa dintre judeţele Vrancea şi Galaţi, care nu spunea nimic din punct de vedere al turismului, un loc unde parcă timpul se oprise în loc, ei bine, că poate ajunge a doua deltă a României. Pentru că aşa este supranumit astăzi acest loc: „Delta Siretului“, cel mai mare parc de agrement din ţară, ZagaZaga Resort, amplasat pe malul Siretului, în zona Doaga, pe o suprafaţă de 82 de hectare.

Este un loc aproape feeric, departe de zgomotul oraşelor, aflat la 20 de kilometri de Focşani şi 200 de kilometri de Bucureşti, acolo unde Siretul „îşi ramifică braţele care se risipesc ca nişte vene peste o întindere nesfârşită, dând naştere unui loc care deapănă frumuseţea pământului românesc“, după cum este descris complexul.

La ZagaZaga se ajunge din Drumul European 85, iar la Tişiţa ţineţi drumul spre Tecuci. Înainte de intrarea pe podul peste Siret de la Cosmeşti, se face un drum secundar la dreapta, semnalizat cu indicatoare spre locaţie, apoi se parcurge un drum neasfaltat de aproximativ 400 de metri, până la poarta de intrare în complex.

Cum spuneam, investiţia a fost demarată acum cinci ani, pentru construcţia complexului şi săparea canalelor Deltei lucrându-se încontinuu, până vara trecută, când resortul a fost deschis pentru publicul larg.

Afacerea îi aparţine unui artist local, Eugen Radu, component al formaţiei de muzică uşoară „Provincialii“, care administrează şi un restaurant în Focşani, dar şi sorei acestuia. Eugen a investit în locaţie peste 9 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP). „Totul a plecat de la intenţia noastră de a construi o fermă piscicolă. După ce am văzut oportunităţile pe care le oferă locaţia, am considerat că trebuie să ne dezvoltăm şi în zona de turism şi sper eu ca în doi-trei ani să devenim una dintre principalele zone de vizitat din România, în primele zece dacă se poate spune aşa. În orice caz, este un concept unic chiar şi pentru Europa. Pentru acest complex şi ferma piscicolă s-au folosit doar fonduri europene şi bani împrumutaţi de la bănci, fără fonduri de investiţii sau alte surse de finanţare“, ne spune Eugen Radu, administratorul ZagaZaga.

Resortul este o zonă de confort complexă, cu tot ceea ce trebuie pentru o vacanţă de vis, singurul din ţară cu acces pe apă către spaţiile de cazare şi spre restaurant. Turiştii care se cazează aici pot ajunge oriunde doresc cu barca, după ce se înscriu la recepţie. Într-o linişte care te conectează cu natura, cei care aleg să se plimbe cu barca se pot rătăci în zona de canale, străjuită de o parte şi de alta de vegetaţie şi faună exact ca în Delta Dunării. Practic, dacă cineva te-ar aduce în zonă legat la ochi şi te-ar întreba unde te afli, nu ai putea să zici decât Delta Dunării, pentru că aşa de mare este asemănarea. „Siretul, gelos pe Dunăre şi Delta sa, şi-a desfăcut apele când a prins pământ mai jos, l-a inundat cu bălţi, ghioluri şi canale, a capturat păduri între ele, creându-şi astfel propriul paradis“, spune managerul despre locaţia pe care o administrează. Complexul turistic dispune de 52 de bungalow-uri, dintre care 11 plutitoare, cu dotări de 4 stele.

Prietenos cu mediul, complexul te transformă din observator în purtător tainic al unor mistere vii, păstrate încă de la facerea lumii. Vorbim de un concept unic, ecologic, unde maşina este lăsată în parcare, înainte de intrarea în complex. Turiştii sunt întâmpinaţi de trăsuri trase de cai, cu ajutorul cărora ajung la spaţiile de cazare aflate pe malul canalelor. Potrivit managerului ZagaZaga Resort, capacitatea de cazare a complexului este în prezent de 200 de persoane, adulţi şi copii, iar intenţia este ca numărul locurilor să se dubleze. Acest lucru se va întâmpla prin construirea unor corturi mai mari, numite iurte, cu toate facilităţile, mai puţin toalete, care se vor afla în exterior.

Condiţiile de cazare se ridică la cele mai înalte standarde calitative. Beneficiezi de confort sporit, cu tehnologie şi tehnică la îndemână. Camerele sunt adaptate atât pentru cupluri cât şi pentru familiile cu copii. Turiştii care vin la aici plătesc pentru o noapte de cazare într-un bungalou sau o căsuţă plutitoare 280 de lei, în timpul săptămânii şi 350 de lei în weekend.

Toate bungalourile şi căsuţele plutitoare dispun de două paturi (unul matrimonial la parter şi unul pentru copii la etaj/mansardă). Pentru cel de-al doilea pat se percepe o taxa de 30 lei/noapte. Fiecare bungalou are pontonul propriu, de unde se şi poate pescui. Aşa cum menţionam, complexul dispune şi de 11 căsuţe plutitoare. Fiecare dintre ele au o suprafaţă de 32 mp, la care se adaugă 6 mp de terasă, un pat matrimonial şi un pat pentru copii la mansardă.

Reprezentanţii complexului din Lunca Siretului au anunţat că primesc turişti şi pe baza voucherelor de vacanţă. Astfel, cei care beneficiază de asemenea tichete le pot folosi şi pentru petrecerea unor zile de neuitat în această adevărată deltă de pe malul Siretului. Proprietarii de animale de companie trebuie să ştie că nu este permis accesul cu ele în complex.

Locaţia este perfectă pentru iubitorii de pescuit. Peste 200 de trofee de crap între 15-26 kg se regăsesc în lacul resortului. Tariful este de 200 lei/12 ore în sistem catch&realease. Turiştii pot face plimbări cu barca sau pe jos, pot admira crescătoriile de sturioni, crapi şi păstrăvi, pot mânca la cherhana preparate specifice din peştele din bălţile proprii.Nu lipseşte, bineînţeles, caviarul.

„Din dorinţa de autenticitate, am construit în cadrul resortului restaurantul plutitor ZagaZaga. Pentru că nimic nu se compară cu o cină pe malul râului Siret, cu preparate locale, tradiţionale şi mai ales, naturale. Este un meniu foarte diversificat, bazat în special pe peşte: păstrăv, sturion, de la crescătoria proprie“, explică Bogdan Luca, managerul ZagaZaga Resort.

Astfel, un borş de peşte costă 15 lei porţia de 300 ml, un păstrăv prăjit cu mămăligă şi usturoi costă 32 de lei, un sturion prăjit este 42 de lei, dar turiştii pot alege şi alte feluri de peşte precum sturion la plită, saramură de păstrăv, file de păstrăv, cu preţuri între 33 şi 45 de lei. Un platou pescăresc pentru două persoane costă 80 de lei. Pe lângă peşte, la restaurant se pregăteşte carne pe pui, porc şi vită, iar vegetarienii au parte, şi ei, de un meniu bogat.

În această vară va fi dată în folosinţă şi piscina complexului, amplasată chiar pe malul lacului şi realizată de asemenea după un concept unic, astfel încât să creeze o iluzie optică, în sensul că apa recirculată a piscinelor să pară că se scurge în lac.

De curând, pentru cei care simt nevoia de mişcare în aer liber, au fost amenajate două terenuri de tenis de câmp, care întregesc oferta de petrecere a timpului liber.

„Foarte mulţi prieteni mă întreabă de ce vin aşa de des la ZagaZaga. Sunt două motive mari. În primul rând ar fi că atunci când sunt stresat şi caut un loc liniştit în care să mă relaxez, un loc natural şi sălbatic, un loc unde să mă plimb în liniştea naturii, aleg clar ZagaZaga. În al doilea rând, vin pentru gustul bun al produsului final, peştele şi băuturile naturale. Aştept momentul în care o să pot sa mă relaxez la soare. Ca sugestie pentru viitor, un SPA ar fi minunat în cadrul complexului“, spune Corneliu Diaconu, un vizitator constant al complexului.

Potrivit managerilor, în zilele de weekend gradul de ocupare al complexului este de 100%, iar în cursul săptămânii procentul de ocupare al camerelor este de 60-70%, dar având în vedere că vacanţele abia încep capacitatea complexului va fi aproape de limita maximă. 

Unul dintre cele mai mari festivaluri internaţionale de blues este cel de la Focşani, care anul acesta a ajuns la ediţia cu numărul 4. După trei ediţii de excepţie la Focşani, anul acesta, organizatorii au decis să mute festivalul la ZagaZaga. Evenimentul va avea loc în perioada 29-31 august 2019, iar cei care vor dori să rămână în inima festivalului se pot caza la ZagaZaga în bungalouri, corturi de lux şi chiar case plutitoare. De asemenea, tot pentru festival se va organiza o zonă de campare. Focşani Blues Festival va asigura pe perioada festivalului transportul gratuit din Focşani la ZagaZaga.

Principalul invitat este celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, câştigătorul a zece premii Grammy, şase premii Billboard şi un premiu Emmy, decorat de preşedintele Barack Obama cu cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite ale Americii, „Medalia Libertăţi“. 

Eugen Radu ne mai spune că anul viitor ZagaZaga va găzdui alte două festivaluri, un festival naţional de muzică folk şi altul de muzică clasică.

Pentru copii şi nu numai, resortul pune la dispoziţie trasee prin copaci şi celebra tiroliană. În funcţie de înălţimea copiilor, traseele prin copaci au fost clasificate pe culori, respectiv Mov (110cm), Galben (140 cm), Verde (155 cm) şi Albastru (pste 155 cm). Copiii care au înălţimea între 110 cm şi 155 cm vor plăti 35 lei pentru două ore şi cei care au înălţimea de peste 155 cm vor plăti 50 lei. O plimbare cu barca pe lacurile şi canalele resortului te va face să admiri frumuseţile naturii şi să te bucuri deplin de fiecare minut petrecut aici. Dacă veniţi cu bicicletele, aveţi la dispoziţie 8 km de trasee pentru plimbări în pădure şi nu numai.

adevarul.ro

  • 1 year later...
Posted

Eugen Radu, fondatorul resortului ZagaZaga din Delta Siretului are în plan investiţii de 5 milioane de euro

Antreprenorul Eugen Radu, care a condus afacerile unui restaurant din Focşani, a pornit businessul cu o invesţie de 9 mil. euro, bani proveniţi din fonduri europene prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), într-un complex turistic din Delta Siretului, care poartă numele ZagaZaga, iar acum are în plan investiţii noi de 5 mil. euro.

Fondatorii resortului ZagaZaga din Delta Siretului, amplasat la graniţa judeţelor Vrancea şi Galaţi, au în plan să crească numărul locurilor de cazare cu încă 100 în 2021 şi vor să le dubleze în 2022 având în vedere cererea tot mai mare, cu toate că zona nu era una deloc exploatată turistic până în urmă cu şase ani. „Vrem să mărim capacităţile de cazare, încă din acest an. În 2021 vrem încă 100 de noi locuri de cazare în 35 de camere. Vor fi iurte noi care au toalete proprii de 10 mp, cu 70 mp suprafaţă utilă, canapea, inclusiv în copaci sau cu ponton la apă. Din destinaţie de weekend, a devenit destinaţie de vacanţă. Ne gândim acum la un proiect de vacanţă pentru copii de luni până vineri şi vacanţă pentru adulţi de vineri până duminică. Durata medie a unui sejur este de patru zile, dar avem şi clienţi care stau mai mult. Avem aventura park, piscină, terenuri de tenis, plimbări cu barca şi o fermă de animale“, a declarat în cadrul emisiunii Investiţi în România! antreprenorul Eugen Radu, care conduce resortul alături de fiica sa, Francesca Radu şi sora sa Camelia Dobrişan.

Complexul cuprinde 41 de bungalouri mobile, 10 case plutitoare, 26 de iurte, o cherhana, un hambar pentru evenimente private şi corporate, dar şi un parc de aventură, o piscină şi două terenuri de tenis, investiţia totală în acest business ridicându-se la aproxi­ma­tiv 10 milioane de euro. Ca­pacitatea maximă de ca­zare pe care ZagaZaga o are în acest moment este de 200 de persoane. Toate restaurantele pot servi peste 2.000 de oameni pe zi. Complexul ZagaZaga se întinde în acest moment pe o suprafaţă totală de 82 de hectare. „Anul trecut, cât am avut deschis, chiar şi în condiţiile în care restaurantul a fost închis iar piscina nu a funcţionat la capacitate maximă, am reuşit chiar şi în acele luni să depăşim rezultatele din 2019. Creşterea a fost de circa 50%, iar anul acesta vrem o creştere între 50 şi 100%, noi vrem să dublăm cifra. Încă nu am deschis modulul de rezervări deoarece încă facem probe pentru acesta. Anul viitor vrem să avem o capacitate dublă de cazare, să putem organiza şi festivalurile, avem trei – un festival de muzică clasică, unul de muzică acustică şi unul de muzică modernă“, a spus Eugen Radu.

Investiţia iniţială în acest proiect a fost în anul 2014 de 5 milioane de euro fără TVA, compania apelând la fondurile europene, prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), cu sprijinul CEC Bank. Fondurile au fost folosite doar pentru partea de piscicultură, în  investiţiile în ferma de sturioni, dragarea lacurilor.

Investiţia totală este de aproximativ 10 milioane de euro, care a provenit din fonduri europene, de la CEC Bank şi fonduri proprii. „În clipa în care spuneam povestea unei alte bănci, ei ne-au spus că noi avem o politică investiţională foarte agresivă. La CEC nu am avut această problemă, ne-au cerut cifre şi fapte şi ne-au aprobat finanţarea. Până acum au fost două momente în care dacă CEC nu era alături de noi, eram istorie. Ai nevoie de o bancă cu empatie“, a spus Eugen Radu.

Următorul pas vizează expansiunea resortului dar şi valorificarea potenţialului fermei. „Anul acesta vom implementa micul dejun de la fermă cu produse livrate în cameră direct din fermă. Vrem să implementăm posibilitatea de a merge cu caiacul pe Siret până la Dunăre. Am început şi să procesăm peşte, producem caviar, zacuscă, peşte afumat. Jumătate din fermă este populat cu sturion. Caviarul este momentan doar pentru clienţii din complex. Noi avem 50 de tone de sturion în hală, păstrăv avem circa 60 de tone. Suntem producător mare, doar că vrem ca tot ce pleacă din fermă, să plece direct la consumator, nu în magazine sau restaurante“, a subliniat Eugen Radu.

zf.ro

  • 1 year later...
Posted

Complexul Zaga Zaga pregăteşte o investiţie de 20 mil. euro prin care va fi construit un hotel de cinci stele, dar şi alte facilităţi de cazare

Complexul Zaga Zaga din Delta Siretului, amplasat la graniţa judeţelor Vrancea şi Galaţi şi administrat de către Eugen Radu, alături de fiica sa, Francesca Radu şi sora sa Camelia Dobrişan, urmează să îşi extindă capacitatea de cazare în urma unei investiţii de 20 milioane euro.

♦ „Avem o cerere foarte mare şi nu reuşim să facem faţă“ ♦ Complexul Zaga Zaga se întinde în acest moment pe o suprafaţă totală de 82 de hectare. La finalul investiţiei, complexul va avea o suprafaţă totală de circa 180 de hectare.

Complexul Zaga Zaga din Delta Siretului, amplasat la graniţa judeţelor Vrancea şi Galaţi şi administrat de către Eugen Radu, alături de fiica sa, Francesca Radu şi sora sa Camelia Dobrişan, urmează să îşi extindă capacitatea de cazare în urma unei investiţii de 20 milioane euro.

„Proiectul constă în dezvoltarea unui hotel de cinci stele, un ansamblu de 100 de bungalouri, 20 de case plutitoare autonome, o piscină de 6.000-8.000 mp, un restaurant cu o capacitate de 250-300 de persoane, un centru spa, iar pentru a ne asigura consumul vom construi şi un parc fotovoltaic de 3 MW“, spune Francesca Radu.

Din suma totală a investiţiei, circa 8 milioane vor veni din credite bancare şi aportul propriu, iar restul dintr-o schemă de ajutor de stat.

Complexul Zaga Zaga se întinde în acest moment pe o suprafaţă totală de 82 de hectare. La finalul investiţiei, com­plexul va avea o suprafaţă totală de circa 180 de hectare. Lucrările ar putea începe de anul acesta şi vor dura circa trei ani. „În câteva săptămâni vom depune proiectul, iar când va fi aprobat, vom începe“, precizează ea.

Antreprenorul Eugen Radu, care a condus afacerile unui restaurant din Focşani, a pornit businessul cu o invesţie de 9 mil. euro, bani proveniţi din fonduri europene prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), într-un complex turistic din Delta Siretului.

Actualul resort a început ca o fermă de păstrăvi şi sturiori, inaugurată în 2016. Pornind de la această idee, proprietarii au investit pe parcurs în săparea unor canale, populate ulterior cu sturioni şi crapi. Abia în 2018 au fost deschise primele bungalouri şi case plutitoare.

Cu toate că resortul a fost în primă fază destinat amatorilor de pescuit, investiţiile şi dezvoltările ulterioare s-au concentrat şi pe facilităţile oferite turiştilor veniţi la Zaga Zaga pentru relaxare.

Francesca Radu spune că hotelul de cinci stele va avea circa 130 de camere, cu o capacitate totală de cazare de 250-300 de persoane. Noua investiţie, care va creşte considerabil capacitatea de cazare, vine să răspundă cererii tot mai mari pe care complexul o are.

„În acest moment, avem weekendurile aproape complet rezervate până în august, am avut cerere mare în fiecare an. Ne-am dezvoltat an de an, anul trecut am deschis casele din copac, bungalourile de la lac, dar nici aşa nu facem faţă. În plin sezon avem peste 90% grad de ocupare“, precizează Francesca Radu.

Până în prezent, în complex au fost investiţi circa 15 milioane euro în cele 137 unităţi de cazare şi facilităţile destinate turiştilor. Complexul cuprinde, ca facilităţi de cazare, bungalouri mobile, case plutitoare, iurte, şi include şi o cherhana, un hambar pentru evenimente private şi corporate, dar şi un parc de aventură, o piscină şi două terenuri de tenis, cât şi patru restaurante care pot servi peste 2.000 de oameni pe zi.

Turiştii străini reprezintă cam 5% din numărul total al celor care ajung la Zaga Zaga, însă Francesca Radu spune că vor să atragă mai mulţi turişti străini prin acest nou proiect.

businessmagazin.ro

 

  • 2 years later...
Posted

Complexul Zaga Zaga oferă turiştilor ocazia de a se caza în căsuţe pe apă

Complexul Zaga Zaga, situat în Delta Siretului, pe limita dintre judeţele Vrancea şi Galaţi, oferă turiştilor ocazia de a se caza în căsuţe pe apă, dar şi de a redescoperi zone de mult uitate.

Complexul Zaga Zaga, deţinut de Radu Ioana Francesca şi Camelia Dobrisan, situat la 20 km distanţă de Focşani, în al doilea an de funcţionare au ajuns la un grad de ocupare de 100% în weekendurile de vară şi la 80% în săptămânile din anotimpul călduros. Antreprenoarele au apelat la fonduri europene, dar doar pentru partea de piscicultură, astfel cu ajutorul investiţiilor au realizat o fermă de sturioni, dragarea lacurilor şi construcţia canalelor.

„Suntem iubitori de apă şi tot ce ţine de Delta Dunarii. Am vrut să aducem Delta Dunării cât mai aproape de casă şi am construit de la zero tot ce este astăzi, Delta Siretului”, spune Bogdan Luca, managerul  resortului.

În complexul Zaga Zaga, turiştii vin în medie pentru 3-4 zile, lunile de vară fiind preferate, dar cei care le trec cel mai des pragul sunt pescarii. Resortul are  41 bungalouri mobile, 11 bungalouri plutitoare, 26 iurte, pe o suprafaţă totală de 82 hectare, cu o capacitate maximă a complexului de 200 persoane. Preţurile de cazare variază de la 40 la 89 de euro pe noapte, în funcţie de tipul de cazare ales, dar şi de sezon.

„Am  dezvoltat în cadrul complexului şi componenta de agroturism – o stână, o microfermă de animale cu iepuri, păsări, cai şi vaci în care turiştii să poată participa efectiv la activităţile specifice. În acest moment există la ZagaZaga o livadă, în care, începând din acest an, turiştii vor găsi mere, prune, caise, zmeura şi căpşuni“, precizează Bogdan Luca, managerul resortului.

Complexul Zaga Zaga a avut o cifră de afaceri de 6 milioane lei în 2019, iar antreprenoarele îşi doresc să investească şi mai mult în complex pentru o producţie a peştelui, procesarea şi vânzarea lui în restaurantele şi magazinele proprii. Totodată, un alt plan de dezvoltare ar fi creşterea capacităţii de cazare de la 200 de locuri la 800.

businessmagazin.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.