Jump to content

Fabricile de diplome universitare au scăpat de sub control


Recommended Posts

Posted

Fabricile de diplome universitare au scăpat de sub control

S-a deschis sezonul înscrierilor la facultate. Din peste o sută de universităţi autorizate sau acreditate provizoriu, ARACIS a evaluat doar unsprezece. Alte opt universităţi au depus dosarele şi sunt în aşteptarea comisiilor de experţi. În schimb, sute de masterate sunt autorizate pe bandă rulantă. Evaluarea calităţii instituţiilor de învăţămånt continuă să fie un subiect extrem de disputat. În primul rånd, din cauza statutului ARACIS (Agenţia Romånă de Asigurare a Calităţii în Învăţămåntul Superior) care se pretinde a fi cel mai autorizat „evaluator”, deşi nu are decåt statutul de membru candidat al ENQA (European Association for Quality Assurance in Higher Education). Înscrierea în acest registru este o condiţie obligatorie stipulată în cadrul legislativ de funcţionare a ARACIS. Numai că registrul cu pricina încă nu există! Şi metodologia folosită de experţii ARACIS a făcut obiectul multor critici. Fostul ministru al educaţiei, Andrei Marga, aprecia criteriile de evaluare ca fiind la nivelul anului 1985. Atenţia evaluatorilor, focalizată asupra structurilor formale de funcţionare a instituţiilor şi de desfăşurare a proceselor didactice, nu are în vedere rezultatele învăţămåntului. „Relaţia sistemului de învăţămånt cu mediul economic este un indicator asupra căruia am avut mari discuţii, recunoaşte Alexandru Popovici. Nu toate universităţile urmăresc ce se întåmplă cu absolvenţii lor pe piaţa muncii.”

În viitoarea metodologie, experţii ARACIS vor să nuanţeze grila de calificative, de la trei la patru niveluri, şi să oblige facultăţile să aibă măcar creat un sistem formal de urmărire a absolvenţilor pe piaţă. Cåt i-ar putea ajuta viitoarele schimbări pe actualii candidaţi în alegerea celei mai bune facultăţi? Nici măcar concluziile experţilor cu privire la cele 11 universităţi evaluate, afişate pe site-ul ARACIS, nu sunt relevante din perspectiva relaţiei acestora cu nevoile candidaţilor sau cu piaţa muncii. „În viaţă, din păcate, lucrurile merg pe drumul minimei rezistenţe. Candidaţii se duc acolo unde le este mai comod.”

Miniştrii educaţiei din UE nu mai vor topul universităţilor

„Grupul ministerial de urmărire a procesului Bologna (BFUG) este împotriva catalogării/ierarhizării universităţilor, ne explică liderul sindicatului Alma Mater, Răzvan Bobulescu. Personal, nu am fost de acord cu această poziţie, dar majoritatea se impune. Evident că ţări care au universităţi în top 100 nu mai sunt interesate de o astfel de ierarhizare.” Profesorul Bobulescu este de părere că ierarhizarea ar trebui făcută chiar de candidaţi. „Ce ne facem însă cu cei care vor doar o patalama sau diplomă şi se vor duce acolo unde o pot obţine mai uşor?!” Universităţile ştiu acest „secret”şi mizează pe comportamentul candidaţilor. Deşi toate au depăşit termenul de cinci ani de la autorizare, foarte puţine au solicitat ARACIS să fie reevaluate, potrivit legii. „Există multe facultăţi care nici nu îndrăznesc să ne solicite evaluarea, ştiind în ce situaţie sunt”, ne prezintă sintetic situaţia învăţămåntului superior secretarul general al ARACIS, Mihai Aristotel Ungureanu. Surprinzător este însă alt aspect. Aceleaşi universităţi, care n-au curajul să se prezinte la evaluarea periodică, din cinci în cinci ani, au depus dosare de evaluare pentru sute de masterate. Universitatea Bucureşti – 140 dosare, Universitatea „Babeş Bolyai” – 166 dosare, Universitatea „Al. I. Cuza” – 114 dosare, Universitatea de Vest din Timişoara – 115 dosare etc. În total, ARACIS a primit 1.300 de dosare numai pentru autorizarea masteratelor de la universităţile de stat. Cifrele arată că ponderea masteratelor în oferta educaţională este acum mult mai mare decåt a programelor universitare! Logic, te întrebi cum au primit autorizare pentru masterate, dacă au eludat evaluarea periodică a programelor universitare de bază? Am solicitat explicaţii secretarului de stat pentru învăţămåntul superior, Remus Pricopie. Tăcerea domniei sale este tot un răspuns.

Universitati verificate si catalogate

Pånă în acest moment, ARACIS a evaluat 11 instituţii de învăţămånt superior din 82 acreditate şi alte 24 autorizate provizoriu. Majoritatea a primit calificativul „grad de încredere ridicat”, dar cu recomandări.

Universitati evaluate de ARACIS

1. Universitatea Politehnica din Bucureşti

2. Universitatea Transilvania din Braşov

3. Universitatea Tehnică din Cluj

4. USAMV Ion Ionescu de la Brad din Iaşi

5. Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

6. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

7. Universitatea Constantin Bråncuşi din Tårgu Jiu

8. UMF Victor Babeş din Timişoara

9. Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad (particulară)

10. Universitatea din Oradea: grad de încredere limitat

11. Universitatea Petre Andrei din Iaşi (particulară): lipsă de încredere

Universitati care asteapta verdictul

Secretarul general al ARACIS, Mihai Ungureanu, apreciază că doar simpla solicitare a universităţilor de a fi evaluate contează foarte mult. Gestul lor dovedeşte că s-au pregătit pentru a face faţă cerinţelor experţilor.

Universitati care au solicitat sa fie evaluate de ARACIS

1. Institutul Protestant din Cluj

2. Academia de Studii Economice din Bucureşti

3. Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

4. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

5. Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava

6. Universitatea din Bacău

7. Universitatea George Bacovia din Bacău

8. Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti (particulară)

http://www.capital.ro/index.php?section ... &id=110697

  • 3 years later...
Posted

Numarul absolventilor de facultate a crescut de aproape sapte ori in ultimii ani

Invatamantul superior nu mai e ce a fost, spune o reclama. E mult mai slab! Iar vinovati sunt, in primul rand, cei care afirma ca au contribuit la ‘cresterea calitativa’ a invatamantului superior! Anume, universitatile particulare. Este binecunoscuta ‘baza calitativa’ a universitatilor particulare, ea consta intr-un fundament preponderent financiar. Pentru ca studentii sunt, pentru cele mai multe universitati particulare, doar niste simpli clienti. Cum sa nu fii tolerant cu acesti clienti, care iti cresc baza financiara?

Practic, acest domeniu social s-a transformat rapid intr-o afacere. Acest lucru poate fi dovedit simplu, nu doar prin bugetele tot mai mari ale acestor universitati sau prin sediile impozante pe care si le construiesc ‘din resurse proprii’.

Dar sa revenim! Spuneam ca transformarea invatamantului superior intr-unul eminamente financiar poate fi dovedit simplu. Cum? Prin analizarea numarului de absolventi ai facultatilor. Econtext va arata cu cat a crescut numarul de absolventi de facultate din 1993 si pana in 2009, acestea fiind cele mai recente date. Este vorba atat despre absolventii de la facultatile de stat, cat si de la cele private, despre numarul total al absolventilor de facultate din Romania. In plus, publicam si cum a evoluat numarul absolventilor de invatamant preuniversitar in perioada mentionata, cea mai mare parte din acestia fiind absolventi de liceu. Si, de asemenea, cum a evoluat paritatea dintre absolventii de liceu si cei de facultate (cati din absolventii de liceu au absolvit si facultate).

Absolventi de facultate

Astfel, numarul de absolventi de facultate a crescut de aproape sapte ori din anii de dupa Revolutie si pana in prezent! SAPTE ORI! In 1993, numarul de absolventi de facultati a fost de 34.240 de persoane. Numarul lor a urcat aproape constant, astfel incat in 2007 numarul de absolventi de facultate era de 232.885! Ulterior acestui an, care a fost valoarea absoluta, numarul romanilor cu diplome de facultate s-a diminuat usor, ajungand pana la 191.291 de persoane.

In acelasi timp insa, populatia nu a crescut exploziv (dimpotriva, e in scadere), iar numarul absolventilor de liceu a scazut! In 1993 am avut 596.343 de absolventi de invatamant preuniversitar. Iar in 2009 avem cu circa 14% mai putin! Adica, 512.881 de absolventi de liceu.

De asemenea, paritatea dintre absolventii de liceu si cei din invatamantul superior s-a modificat puternic. In 1993, unul din 17 absolventi de liceu urmau si absolveau o facultate. In anii urmatori, aceasta paritate s-a redus considerabil.

econtext.ro

Dar iata numarul de absolventi de invatamant preuniversitar, de invatamant superior si paritatea dintre acestia din 1993 si pana in prezent:

post-2782-0-11889100-1317114459_thumb.jp

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.