Jump to content

Ziua Marinei, la Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

(Luni, 15 august 2022)

De Ziua Marinei, pirații au răpit inima domnițelor din Galați

Mult așteptată de gălățeni, ziua de Sf. Maria, în care se sărbătorește și Ziua Marinei, a fost întâmpinată pe Faleză, pe malul Dunării, unde fiecare, cu mic, cu mare, a găsit câte un punct de atracție.

Prima parte a zilei a fost dedicată ”luptelor cu pirați”, întâlniri cu zeități ale mării, jocuri marinărești, dar și relaxării pe terasă sau degustării deliciilor gastronomice prezentate la standurile special amenajate.
Vedetele zilei au fost, desigur, pirații. Destul de tineri, de altfel, cu multă trecere la doamnele și domnițele Galațiului, dacă este să ne luăm după numărul mare de fotografii făcute ca suvenir al acestei zile. Desigur, și copiii au fost extrem de încântați să stea față în față cu personaje desprinse din Pirații din Caraibe! Iar domnii au avut ocazia să-și arate dibăcia în mânuirea spadei și retezarea ”căpățânilor”... de varză.
Pistoale, tunuri, săbii, flamuri cu însemne ale lupilor de mare au completat scenografia unui spectacol stradal în care animația a fost combinată cu mici cascadorii, glume, jocuri de forță sau de păstrarea echilibrului și lupte aprige, dar în limitele coregrafiei.
La ”concurență” cu pirații s-au aflat terasele – pline ochi de mușterii – dar și standurile târgului de bunătăți gastronomice, unde producători din toate colțurile țării au tot ”combătut”, pe Faleză, de vreo trei zile încoace. De la dulciuri fel de fel, la produse din stupină, arome și felurite licori din lavandă, dar și tradiționalul porumb fiert sau mititeii și berea s-au aflat la loc de cinste în oferta zilei.
Iar dacă pirații ar fi putut să-l aleagă în fruntea lor pe căpitanul pe cât de hâtru, pe atât de priceput în mânuirea sabiei, negustorii ar fi putut să-l aleagă drept căpetenie pe ciobanul Nicolae, venit la Galați cu niște bunătăți de la stâna lui din Alba ce-ți lăsau gura apă numai cât te uitai la ele!
Acum, pentru cei mai puțini amatori de adrenalină sau mai grijulii cu silueta și colesterolul, la fel de plăcută a fost chiar și o simplă plimbare pe malul Dunării. Asta mai ales că trubadurii moderni, cu chitara, făceau atmosfera mai plăcută și poate chiar ceva mai romantică.
Pe lângă toate acestea, mai pe seară, erau așteptate momentele mai speciale, de ceremonial, dedicate Zilei Marinei – Gardă de Onoare, paradă navală și exerciții de luptă pe Dunăre.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Ziua Marinei – Crucea de Flori, pentru binecuvântarea apelor Dunării 

Ceremonialul militar și religios, urmat de aruncarea Crucii de Flori în apele Dunării, precum și de parada navelor Flotilei Fluviale și a navelor civile, au marcat punctul culminant, din punct de vedere simbolic și spiritual, al manifestărilor dedicate Zilei Marinei, la Galați.

Crucea de flori este un omagiu pe care comunitatea îl aduce în amintirea marinarilor dispăruți, dar și un gest de binecuvântare a apelor Dunării și a tuturor celor care viețuiesc pe malul fluviului.

De altfel, nu trebuie uitat că, deloc întâmplător, Ziua Marinei este sărbătorită de ziua Sfintei Marii, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății.

Înaltpreasfințitul părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de reprezentanți ai autorităților administrației publice, dar și de reprezentanți ai Marinei Militare, au purtat crucea de flori prin mijlocul mulțimii, mii de gălățeni fiind prezenți pentru a asista la eveniment.

Cu ajutorul unei șalupe, crucea a fost purtată până în mijlocul Dunării, acolo fiind eliberată în apele fluviului, iar Înaltpreasfințitul Casian i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

La fel de așteptat a fost și momentul paradei navelor militare și civile. Două vedete ale Flotilei Fluviale au deschis reprezentația, fiind incluse și o serie de exerciții de luptă. Chiar dacă a fost folosită muniție de manevră, exercițiile nu și-au pierdut din spectaculozitate, spre încântarea publicului.

Din seria de ambarcațiuni civile care au participat la defilare s-au numărat navele unor instituții publice sau companii a căror activitatea este legată, într-un fel sau altul, de Dunăre – precum Poliția de Frontieră, AFDJ și APDM Galați sau NAVROM.

Fiecare navă a fost întâmpinată cu aplauze, semn că, la Galați, marinăria înseamnă deopotrivă respect și admirație pentru cei care, zi de zi, își împletesc viața cu apele Dunării.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.