Jump to content

A încetat din viaţă scriitorul Apostol Gurău


dcp100168

Recommended Posts

8 septembrie

A încetat din viaţă scriitorul Apostol Gurău

A mai dispărut dintre noi un prozator gălăţean, romancierul, în primul rând, Apostol Gurău!

S-a născut la 18 noiembrie 1940, la Independenţa, iar vâna pământului i-a fost, cred, explicaţia pentru o gândire robustă şi pentru forţa expresiei puse pe hârtie. O viaţă profesor de şcoală – a predat la Liceul „Elena Doamna” – , editor, membru activ în comunitatea culturală a judeţului, rebel, ba chiar şeful „Guvernului” provizoriu din decembrie ´89 la Galaţi, arestat odată cu ceilalţi membri în acele zile de mare tensiune despre care scria, Apostol Gurău a fost întotdeauna „o voce”.

 Mi-l amintesc din Cenaclul scriitorilor gălăţeni, prin anii ´70, citind de pildă o povestire  plină de forţă, „Victoriţa lux”, în care un personaj era om al Combinatului Siderurgic. Scria în final autorul că o piatră a lovit „iconiţa frunţii”, într-o vreme în care nu se putea citi public despre cele sfinte…

Cel care păşea pe stradă ca pe puntea unui vapor, cu o eleganţă de dansator, un om cald, sincer, a fost un scriitor harnic şi „cu oase tari”, după cum spunea Marin Preda, cel care a scris prefaţa la volumul de debut al gălăţeanului –  „Începutul verii astronomice”, povestiri, volum publicat în 1978 la prestigioasa Editură Cartea Românească, al cărei director era pe atunci chiar autorul „Celui mai iubit dintre pământeni”.

Scriitorul nostru a fost primit cu căldură şi de cunoscutul critic, născut la Galaţi, Ovid S. Crohmălniceanu. Apostol Gurău era membru al Uniunii Scriitorilor din România încă din anul 1984.

A publicat la Cartea Românească şi romanul „Defonia” (1981), foarte bine primit, şi  „Ispita mării verzi”, nuvele (1986). Autorul unei istorii romanţate a tentativei construcţiei unei bombe atomice româneşti, pasionat de istoria prinţesei Bălaşa Cantacuzino, a mai publicat romanul „Sâmbure înflorit” (Editura Porto-Franco, 1990, „Omul Nopţii (proze narative)” (1997, la Editura Logos, 1997), „Celălalt” - eseuri, cronici literare (aceeaşi editură, în 2000), „Brofft-Moft”, eseuri, cronici literare (Editura Sinteze, 2003),  „€-Anonimii” (Editura Pax Aura Mundi,  2010). Editura „Axis Libri“ i-a scos o antologie.

A fost „unul dintre cei mai importanţi scriitori români la ora actuală”, spunea scriitorul Theodor Parapiru. Acum, într-un moment îndoliat, pare şi mai tragic titlul antologiei cu povestirile sale,  „Mic tratat despre arta învierii”, carte din colecţia „Opera Omnia” a Editurii „TipoMoldova” Iaşi, 2012. Acum, intră în „antologia” lui Dumnezeu, pe care îl rugăm să îl odihnească în pace pe neobositul nostru prozator.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.