Jump to content

Camera de Comerţ Galaţi rămâne fără sediul din str. Mihai Bravu


Recommended Posts

Posted

Ion Mocanu - preşedinte interimar la Camera de Comerţ şi Industrie

Ion Mocanu, fost director al Şantierului Naval Damen Galaţi şi ulterior al Şantierului Naval din Giurgiu, a fost desemnat preşedinte interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi până la organizarea alegerilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere, care ar urma să aibă loc la toamnă.

Desemnarea lui Ion Mocanu, care a deţinut, potrivit informaţiilor noastre, funcţia de vicepreşedinte, s-a făcut pentru asigurarea unei conduceri la nivelul acestei instituţii după ce fostul preşedinte, Dan Lilion Gogoncea, şi-a dat demisia acum câteva săptămâni din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, pe care a deţinut-o ani buni.

Surse demne de încredere ne-au declarat că unul dintre cei care au dorit funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi a fost deputatul liberal Victor Paul Dobre, care este membru al Colegiului director al acestei structuri şi care şi-ar fi oferit disponibilitatea de a deveni preşedinte. Lucru care nu este însă posibil din punct de vedere legal şi asta deoarece fotoliul de deputat pe care îl ocupă este incompatibil cu funcţia de preşedinte al Camerei.

http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/presedinte-interimar-la-camera-de-comert-si-industrie-galati-4238.html

  • 1 year later...
Posted

Ion Mocanu, reales preşedinte al Camerei de Comerţ

Adunarea Generală a Acţionarilor ai Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi a ales recent, prin vot, atât preşedintele cât şi pe cei 11 membri ai Colegiului de Conducere. Astfel, actualul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, Ion Mocanu, a fost reales în această funcţie, mandatul său fiind pe o perioadă de 4 ani. Ion Mocanu ocupa funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din luna aprilie 2011, în cartea sa de vizită profesională figurând postul de director al Şantierului Naval Damen Galaţi şi ulterior postul de director al şantierului naval din Giurgiu.

În ceea ce priveşte componenţa Colegiului de Conducere, din care fac parte 11 persoane, pe listă se află Viorel Mânzu, care reprezintă Universitatea Dunărea de Jos, Marian Filimon, reprezentantul IMM-urilor gălăţene, Oprea Răducanu, care reprezintă Registrul Comerţului, Costel Hârţan, care reprezintă societatea Navrom. Din structura de conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie mai face parte şi Dan Lilion Gogoncea, cel care a condus Camera de Comerţ şi Industrie acum câţiva ani şi care a fost şi preşedinte al Consiliului Judeţului.

monitoruldegalati.ro

  • 8 months later...
Posted

Ion Mocanu, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ a României

Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, Ion Mocanu, va fi, în următorii 4 ani, unul dintre cei 4 vicepreşedinţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). Alături de Ion Mocanu, ceilalţi membri ai conducerii la vârf a CCIR sunt: Mihail Vlasov (Iaşi) - preşedinte, Vasile Bar (Bistriţa Năsăud), Mihai Daraban (Constanţa) şi Sorin Dimitriu (Bucureşti) - vicepreşedinţi. Alegerea noii echipe s-a făcut la sfârşitul anului trecut, iar Ion Mocanu va coordona direct activitatea a 11 Camere de Comerţ teritoriale, de pe întreaga parte de est a României: Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău şi Constanţa.

L-am întrebat pe Ion Mocanu ce avantaje aduce Galaţiului această alegere a sa în conducerea Camerei de Comerţ a României: „Înseamnă, practic, o altă perspectivă pentru Galaţi, înseamnă că vom avea parte de mult mai multe oportunităţi şi întâlniri de afaceri. Pentru că la întâlnirile cu fiecare delegaţie străină formată din ambasador şi oameni de afaceri va participa şi unul dintre vicepreşedinţii Camerei. Acest lucru este benefic, eşti primul informat. Toate delegaţiile străine cu potenţial financiar ajung la Camera de Comerţ a României, iar de acolo pot direcţionate şi spre oraşul nostru”, ne-a declarat actualul preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi.

„Am avut deja o întâlnire pe această temă cu primarul Marius Stan, care ne-a solicitat să-i prezentăm cât mai multe oportunităţi de finanţare şi de afaceri pentru Zona Liberă şi Parcul Industrial, în special - două dintre priorităţile actualei administraţii locale”, ne-a mai spus Ion Mocanu.

presagalati.ro
 

  • 6 years later...
Posted

Camera de Comerţ Galaţi rămâne fără sediul din str. Mihai Bravu

După ani buni în care s-au dus procese îndelungate în instanţa, Consiliul Judeţean Galaţi a pierdut Casa Memorială „Costache Negri”, imobilul situat pe str. Mihai Bravu, nr. 46 fiind revendicat şi câştigat de Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei” Galaţi. De peste 20 de ani, în acest imobil îşi desfăşoară activitatea Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, însă clădirea se afla în proprietatea Unităţii Administrativ Teritoriale Judeţul Galaţi şi în administrarea Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.

Consiliul Judeţean Galaţi va fi nevoit să pună în aplicare decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă, din 19 iunie 2019, prin care a fost respinsă ca nefondată, ultima cale de atac, extraordinară, exercitată de Consiliul Judeţean Galaţi - contestaţia în anulare împotriva deciziei din 20 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I Civilă, pronunţată în Dosarul civil nr. 3108/121/2016, având ca obiect revendicarea de către Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei” Galaţi a imobilului situat în municipiul Galaţi, str. Mihai Bravu nr. 46, în temeiul titlului de proprietate - act vânzare/cumpărare nr.1715 din 06.04.1912 şi a Sentinţei civile nr. 1394/04.10.2005, pronunţată de Tribunalul Galaţi. În acest context, va fi pusă în aplicare Sentinţa Civilă nr. 939/27.09.2017 a Tribunalului Galaţi care obligă U.A.T. Judeţul Galaţi să lase Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, imobilul situat în municipiul Galaţi, str. Mihai Bravu nr. 46, altfel spus, imobilul să fie reintrodus în circuitul civil şi să fie transmis fostului proprietar.

Casa „Costache Negri” a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea de Costache Negri, pârcalab de Galaţi. În luna octombrie a anului 1856 Costache Negrii a cumpărat un loc în „Uliţa Grădinii Vechi” şi a reînoit actele de proprietate pentru alte locuri pe care le avea în „Uliţa Mihai Vodă” şi în „Mahalaua Sârbească”. La 8 iunie 1862, G.Alevra întocmea o cerere către Consiliul Galaţi, prin care solicita eliberarea unui aviz de construcţie pentru Constantin Negre pe „Uliţa Mihai Vodă”. Consiliul îi răspunde favorabil după examinarea planului şi a locului. În decembrie 1862 se efectuau ultimele lucrări la casa din strada Mihai Bravu. În iulie-august 1867 Costache Negri dorea să vândă casa. Casele vândute mai târziu au fost închiriate, în octombrie 1878, de Şcoala Normală de băieţi, strămutată de la Ismail. A funcţionat aici până în anul 1923 în vechiul local situat pe acelaşi teren, fostă proprietate a lui Costache Negri. La 3 septembrie 1924 s-a sfinţit, pe locul casei, piatra fundamentală a clădirii Seminarului „Sfântul Apostol Andrei“.

monitoruldegalati.ro

Posted

Camera de Comerţ, în gazdă la Seminarul Teologic

Consilierii judeţeni gălăţeni vor aproba, în şedinţa de luni, proiectul de hotărâre conform căruia clădirea din str. Mihai Bravu nr. 46, care găzduieşte sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, trece în proprietatea Seminarului Teologic "Sfântul Andrei", în baza unei hotărâri definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin adresa nr. 6491 din 2.08.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă a comunicat Consiliului Judeţean Galaţi Decizia Civilă nr. 1296 din 19 iunie 2019, definitivă, prin care a fost respinsă, ca nefondată, ultima cale de atac, extraordinară, exercitată de Consiliul Județean Galați - Contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 337 din 20 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I Civilă, pronunțată în Dosarul civil nr. 3108/121/2016, având ca obiect revendicarea de către Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Apostol Andrei" Galați a imobilului situat în municipiul Galați, str. Mihai Bravu nr. 46, în temeiul titlului de proprietate - act vânzare/cumpărare nr. 1715 din 06.04.1912 și a Sentinței civile nr. 1394/04.10.2005, pronunțată de Tribunalul Galați, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 115/A/19.04.2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția Civilă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 9730 din 27.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre de CJ, care va ajunge luni în mapele consilierilor judeţeni.

În consecinţă, prin hotărârea care urmează să fie aprobată în şedinţa de CJ, se constată încetarea uzului public al unităţii administrativ-teritoriale Județul Galați în ceea ce priveşte imobilul din Mihai Bravu nr. 46, se aprobă trecerea clădirii din domeniul public în domeniul privat al județului Galați, ca urmare a încetării uzului public, şi se aprobă încetarea dreptului de administrare al Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galați asupra imobilului. Justificarea temeinică a încetării uzului public județean o reprezintă tocmai Sentința Civilă nr. 939/27.09.2017 a Tribunalului Galaţi, care obligă U.A.T. Județul Galați să lase Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Apostol Andrei" Galați, în deplină proprietate și pașnică folosință, imobilul situat în municipiul Galați, str. Mihai Bravu nr. 46, altfel spus, imobilul să fie reintrodus în circuitul civil și să fie transmis fostului proprietar.

Arhiepiscopia permite Camerei să rămână în sediul actual

Deşi a câştigat în instanţă clădirea din str. Mihai Bravu 46, Arhiepiscopia Dunării de Jos dă dovadă de "înţelegere" şi permite Camerei de Comerţ să rămână în continuare în acest sediu. "Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Andrei" din Galaţi presupune şcolirea liceală a elevilor pentru Artă Sacră şi Patrimoniu Cultural naţional şi, de asemenea, în aceleaşi clădiri, este găzduită o Şcoală Generală deschisă tuturor locuitorilor oraşului, începând de la clasa pregătitoare până la clasa a 8-a. În total, în aceste clădiri insuficiente se şcolesc 500 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a 12-a. Şcoala nu poate face faţă solicitărilor din ce în ce mai multe şi mai insistente ale părinţilor copiilor. Cu toate că nu există spaţii suficiente pentru cei 500 de elevi, Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Andrei" din Galaţi dovedeşte înţelegere pentru Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, care rămâne în această clădire până la timpul în care se va identifica soluţia cea mai bună pentru toată lumea, în virtutea bunei slujiri şi cooperări cu toţi oamenii de bună credinţă şi bine informaţi asupra rolului Bisericii în viaţa comunităţii", se menţionează într-un comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Acest lucru ne-a fost confirmat şi de preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, Ion Mocanu: "În virtutea relaţiei excelente pe care o avem cu Arhiepiscopia, vom semna un contract de chirie, pe baza căruia ne vom putea desfăşura în continuare activitatea în acest sediu, pe o durată care va fi stabilită ulterior, de comun acord cu Arhiepiscopia".

Camera de Comerţ ar putea avea, totuşi, un nou sediu, dacă va câştiga în instanţă procesul pe care îl are cu Universitatea "Dunărea de Jos", prin care revendică proprietatea asupra clădirii din str. Gării nr. 61-63, fostul sediu al Facultății de Chimie Alimentară.

viata-libera.ro

  • 3 years later...
Posted

Camera de Comerț se mută într-un fost cabinet stomatologic din Bădălan

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Galați, organizație înființată în anul 1990 cu scopul de a sprijini mediul de afaceri local, pleacă din sediul din strada Mihai Bravu în care și-a desfășurat activitatea de la jumătatea anilor ’90. Clădirea va reveni Seminarului Teologic, care a câștigat-o în instanță acum patru ani și care o va adapta procesului de învățământ pentru elevii proprii. Președintele Camerei, Ion Mocanu, spune că mutarea într-un fost cabinet stomatologic din Bădălan este doar o variantă intermediară și că CCIA s-ar putea muta într-o clădire mai reprezentativă, în fostul sediu al Registrului Comerțului, în apropiere de Baia Comunală.

Consiliul Local Galați a aprobat, în decembrie anul trecut, atribuirea către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a unui fost cabinet stomatologic al Șantierului Naval Galați, în folosință gratuită, pe o perioadă de zece ani. Imobilul, situat pe strada Cetățuiei nr. 1, se află undeva în zona Bădălan, relativ aproape de Damen Galați și de sediile mai multor contractori olandezi ai șantierului.

Locul unde își va desfășura activitatea fosta "Mecca" a firmelor din Galați constă într-o suprafață de teren de 696 metri pătrați și două imobile, unul cu regim P+2 cu o suprafață desfășurată de 294 mp și o anexă cu regim P, de mărimea unui apartament (60 mp), totul având o valoare de inventar de 364.641,47 lei, conform proiectului de hotărâre de CL. Toate cheltuielile de întreținere a noului sediu urmează să fie suportate de CCIA.

Camera, notificată de Seminarul Teologic să elibereze sediul

Mutarea Camerei de Comerț din sediul de pe strada Mihai Bravu în strada Cetățuiei a fost solicitată de către Cameră, printr-o adresă înregistrată în octombrie 2021 la Registratura Generală a Primăriei municipiului Galați. "Motivația solicitării este dată de faptul că solicitanta a fost notificată de către Seminarul Teologic Ortodox «Sfântul Apostol Andrei», în calitate de proprietar, să elibereze imobilul din str. Mihai Bravu nr. 46, unde își desfășura activitatea", se arată în referatul de aprobare a Hotărârii de Consiliu Local.

Prin Legea camerelor de comerț din România, acestea sunt organizații autonome, de utilitate publică, cu personalitate juridică. Camera de Comerț și Industrie Galați a fost înființată prin HG nr. 799/1990 privind recunoașterea înființării unor camere de comerț și industrie teritoriale județene. Imobilul situat în strada Cetățuiei nr. 1, cu destinația fost cabinet stomatologic SNG, face parte integrantă din domeniul public al Municipiului Galați, conform Hotărârii de Guvern nr. 866/2002. De asemenea, în noiembrie 2022 s-a obținut acordul Ministerului Sănătății privind schimbarea destinației imobilului din strada Cetățuiei nr. 1, din imobil cu destinație sanitară în imobil cu destinație administrativă, se mai arată în referatul de aprobare citat. 

"Nu puteam să-i lăsăm în stradă"

În 2019, în urma unei sentințe definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, clădirea din strada Mihai Bravu nr. 46 a trecut în proprietatea fostului proprietar, Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Apostol Andrei". Tot atunci, clădirea a trecut din domeniul public în domeniul privat al Județului Galați, încetând și dreptul de proprietate al Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" asupra imobilului. Toate acestea au fost consemnate de "Viața liberă" în articolul "Camera de Comerț, în gazdă la Seminarul Teologic", publicat pe 28 septembrie 2019.

Deși a câștigat în instanță clădirea în care găzduia sediul Camerei de Comerț, Arhiepiscopia Dunării de Jos a dat dovadă de înțelegere și a permis Camerei să activeze în continuare în clădire, pe baza unui contract de chirie. Însă Seminarul Teologic are tot mai multe clase de școală, iar acum are nevoie de spațiu pentru noi săli de clasă.

"În 2019 am semnat cu Camera de Comerț un contract de chirie pe un an, care a fost reînnoit. Pe 15 decembrie 2022 s-a semnat un nou contract, valabil pe șase luni. Școala noastră s-a extins, avem clase de la învățământul primar până la cel gimnazial. A mai fost o discuție cu Primăria pentru găsirea unui nou sediu pentru Camera de Comerț, dar nu s-a concretizat până acum. A fost o chestiune amiabilă, dacă nu le dădea Primăria un sediu, îi înțelegeam, nu aveam cum să-i aruncăm în stradă. Acum, în condițiile în care s-a găsit un nou sediu pentru Camera de Comerț, sperăm ca, din toamnă, dacă vor fi și fonduri, să adaptăm clădirea procesului de învățământ dedicat elevilor noștri", a declarat pentru "Viața liberă" directorul Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Apostol Andrei", preotul Costel Bulgaru.

"Doar o variantă intermediară"

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, Ion Mocanu, a declarat pentru "Viața liberă" că mutarea în fostul cabinet stomatologic din Bădălan este o soluție provizorie și că instituția pe care o conduce ar putea reveni într-un sediu "mai reprezentativ", cel în care până acum 15 ani a fost Oficiul Registrului Comerțului, în zona Băii Comunale.

"Prima soluție pentru noul sediu al Camerei și cea care, practic, rămâne în picioare, o reprezintă clădirea din strada Basarabiei, vizavi de Baia Comunală, acolo unde a fost Registrul Comerțului. Sediul din strada Cetățuiei este doar o variantă intermediară. Deocamdată, rămânem aici, pe Mihai Bravu, unde contractul a fost prelungit până pe 30 iunie 2023. Dacă, până atunci, se eliberează sediul din Basarabiei, ne mutăm direct acolo, în vechiul sediu al Registrului Comerțului, pe care CCIA l-a vândut acum 15 ani către Consiliul Local. De altfel, domnul primar și Consiliul Local și-au exprimat intenția de a ne sprijini în găsirea unui sediu mai reprezentativ. La sediul din strada Cetățuiei există tot confortul, nu facilitățile lipsesc. Poziția este cea care ne defavorizează, mai ales că avem mai multe structuri camerale care necesită vizibilitate. Rămânem recunoscători primarului și consilierilor locali pentru gestul făcut, pentru că e neplăcut să știi că trebuie să te muți și să nu ai unde", ne-a spus președintele Camerei de Comerț gălățene, Ion Mocanu.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.