dcp100168 Posted October 8, 2019 Share Posted October 8, 2019 Copiii cu paralizie cerebrală au o șansă la Galați O mamă care a adus pe lume un băieţel diagnosticat cu o cruntă suferință împotriva căreia luptă și acum, la doi ani de la naștere, este fondatoarea singurului centru de recuperarare din sud-estul țării destinat terapiei pentru micuții cu paralizii cerebrale și alte afecțiuni neurologice. Aportul oamenilor de bine este singura sursă prin care iniţiativa mămicii a prins contur și prin care are șanse să se dezvolte pentru a-i ajuta pe copii. Povestea centrului Regional de Recuperare "Vasile Andrei" s-a născut, practic, într-o noapte de Revelion, odată cu venirea pe lume a lui Alexandru, un băieţel care are acum vârsta de 2 ani şi 8 luni. La cumpăna anilor 2017-2018 micuţul, cel de-al doilea copil al Mihaelei Lupu, şi-a făcut intrarea în lume prematur, la 32 de săptămâni, bucuria naşterii fiind umbrită la scurt timp. Copilul nu reacţiona în niciun fel, deşi lunile treceau, iar medicii din Bucureşti, luaţi la rând de mămica tot mai îngrijorată, nu au oferit o soluţie. La Galaţi, oraşul natal al tatălui micuţului Alexandru, a venit şi vestea cea teribilă, dar şi şansa ca băieţelul şi alţi copii cu suferinţe asemeni lui, să-şi găsească alinare. "Am făcut o analiză a oraşului Bucureşti şi ca să facem terapia acolo însemna să petrecem 3-4 ore în trafic. E drept că numărul de terapeuţi e mai mare, dar şi incidenţa e mai mare. Hotărârea de a pune bazele centrului a fost foarte simplă. Mă internasem deja la Sibiu, la Alba Iulia, între timp eram însărcinată cu al treilea copil şi după trei reprize de câte trei săptămâni prin ţară, am decis: ori nu mai fac nimic, ori aduc recuperarea acasă", îşi aminteşte Mihaela Lupu, mama lui Alexandru şi fondatoarea a ceea ce din toamna anului trecut se numeşte Centrul Regional de Recuperare "Vasile Andrei". O nebunie care a prins Familia Lupu s-a mutat la Galaţi cu cei trei copii, dintre care unul cu probleme grave de sănătate. Convinsă că numai luptând să atragă oameni de bine, care să creadă în planul ei de a ajuta copii cu suferinţe neurologice într-o zonă nu prea bine cotată la capitolul implicare civică şi caritate, Mihaela Lupu a îndrăznit să îşi facă ideea cunoscută. Şi, suprinză, a prins! "Nimeni nu a crezut la început, pentru toţi părea o nebunie. Toţi îmi ziceau că nu există caritate la Galaţi şi că societatea nu este pregătită pentru aşa ceva. A fost o surpriză plăcută. E suficient să fie un om care să fie de acord cu nebunia asta şi lucrurile se pun în mişcare. Absolut toţi banii provin din sponsorizări, tot ce s-a făcut provine din sponsorizări. Eu aveam un mare minus, necunoscând societatea civilă. Împreună cu oamenii care au crezut în mine, alţi oameni ni s-au alăturat". Şi rezultatele nu au întârziat să apară. La prima ediţie a Galei Caritabile "Nemo", organizată la nici două luni de la deschiderea Centrului, s-au strâns 10.000 de euro, bani investiţi în amenajarea cabinetelor de terapie, în materiale, în spaţii unde 15 voluntari lucrează zilnic, cot la cot, cu 32 de copii diagosticaţi cu cele mai diverse forme de afecţiuni neurologice pentru a-i recupera sau măcar pentru a le face viaţa mai uşoară. "Pentru a avea şanse de recuperare, copilul nu trebuie să piardă vremea, trebuie să înceapă terapia cât mai devreme. Principala luptă pe care o dai în afecţiunile neurologice este lupta cu timpul. Ce nu se face în primii trei ani de viaţă, nu se mai face niciodată, pentru că atunci se asimilează informaţia. Copiii trec mai întâi pe la medic, unde se face diagnosticarea, şi apoi vin la noi. Într-un procent de peste 80 la sută ei pleacă cu acest diagnostic imediat după naştere, din spital. Cel mai mic pacient pe care îl avem are 4 luni, iar cel mai mare, are 14 ani. Important este să le facem viaţa mai uşoară, pentru că nu toţi se recuperează sută la sută", ne explică Mihaela Lupu. Echipă de specialişti şi terapii diverse Alături de voluntarii care se implică în îngrijirea copiiilor cu suferinţe, şi al căror număr poate ajunge, la diversele evenimente ale asociaţiei "Mă bucur de viaţă", la peste 200, Centrul beneficiază de colaborarea cu o echipă complexă de specialişti: psihiatru, neurolog, neonatolog, psiholog clinician. Toţi lucrează pro-bono pentru Centrul care, în în perioada imediat următoare, se va extinde nu doar pentru copiii din Galaţi şi Brăila, ci şi pentru cei din Tulcea şi celelalte judeţe apropiate. "Suntem acum într-un proces de dezvoltare inclusiv în ce priveşte terapiile. În prezent practicăm, sută la sută, kinetoterapie, logopedie, terapie ocupaţională şi integrare senzorială. Urmează terapia Vojta la începutul anului viitor şi meloterapia", completează fondatoarea centrului. Cuşca Rocher, un vis necesar Un câştig foarte important pentru Centrul de la Galaţi, singurul din sud-estul ţării, şi implicit pentru copiii care fac terapie aici, ar fi o Cuşcă Rocher, un echipament special destinat pacienţilor cu tulburări de echilibru. Costurile sunt însă uriaşe, de 35.000 de euro, sumă din care Centrul a strâns, prin evenimentele de până acum, puţin peste 3.100 de euro. "Această cuşcă este foarte importantă pentru că ajută foarte mult la echilibru. Una dintre problemele pe carele au copiii cu paralizie cerebrală şi nu numai este un sistem vestibular inhibat. În Cuşca Rocher se fac exerciţii de balans. Ei sunt prinşi în nişte centuri cu ajutorul cărora fac echilibru", explică Mihaela Lupu. Speranţa atragerii de fonduri în vederea achiziţionării acestui dispozitiv complex stă în următoarea ediţie a Galei Caritabile "Nemo" de pe 29 noiembrie 2019, dar şi într-un eveniment organizat pe 3 decembrie - "Biletul de fapte bune", prin care se va încerca atragerea întreprinzătorilor gălăţeni ce vor să îşi direcţioneze, către Centru, a cotei de 20 la sută din impozitul pe profit. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now