dcp100168 Posted November 7, 2019 Posted November 7, 2019 Persoanele cu handicap grav din Nicoreşti, lăsate fără însoţitori Zeci de locuitori din comuna Nicoreşti, angajaţi ale Primăriei ca asistenţi personali ai unor persoane cu handicap grav, au fost concediate. 28 este numărul celor care au rămas fără locuri de muncă din cauza a ceea ce primarul comunei numeşte o criză financiară căreia nu îi poate faţă altfel. Unii dintre cei care au rămas fără serviciu şi implicit fără salariu au contestat deciziile de concediere, în timp ce alţii au fost forţaţi să opteze pentru indemnizaţii de handicap. Situaţia persoanelor cu nevoi speciale din comuna gălăţeană Nicoreşti a cunoscut punctul culminant în ultimele săptămâni, când o serie de decizii ale Consiliului Local au dus la decimarea efectivului de asistenţi personali şi, implicit, la imposibilitatea acestora de a mai primi bani pentru îngrijirea bolnavilor pe care îi aveau în custodie. Nu mai puţin de 28 de asistenţi personali au fost concediaţi, pe 5 septembrie 2019, prin decizii emise de Primăria Nicoreşti, oamenii trezindu-se în faţa a două opţiuni: fie să conteste actele administrative, fie să ceară plata indemnizaţiei de handicap pe numele persoanelor aflate în îngrijire. Situaţia nu este deloc confortabilă, având în vedere că mulţi dintre ei erau angajaţi, deci aveau acest loc de muncă, de 10, 11, chiar 20 de ani, iar statutul de salariaţi le asigura până la urmă şansa de a avea o vechime şi, într-un final, o pensie. Obligat-forţat, a ales indemnizaţia Unul dintre foştii angajaţi ai Primăriei Nicoreşti este Ionuţ Postolache, un localnic al cărui fiu de 14 ani este ţinutuit la pat de cumplita tetrapareză spastică cu retard. Practic, adolescentul este o fiinţă total depedentă de ajutor, primit oficial din partea propriilor părinţi. Până anul trecut de la mama sa, care i-a fost asistent, dar care a fost nevoită să renunţe din cauză că a suferit un transplant de rinichi, iar din 2018, de tatăl său, care s-a angajat în locul soţiei pentru a putea avea grijă de copil şi astfel de a aduce un ban în casă. "Eu nu pot merge la muncă pentru că trebuie să am grijă de el tot timpul, soţia nu mai poate. M-am trezit pe 29 octombrie, când am mers la Primărie să întreb dacă pe 6 noiembrie luăm banii, că am fost concediat. Mi s-a spus că nu mi s-a comunicat nimic pentru că au crezut că m-am dus şi eu cu ceilalţi că facem contestaţii. Dar eu sunt asistentul propriului meu copil, nu are cine să aibă grijă de el, iar cei 1.290 de lei pe care îi luam ca salariu, reprezintă singurul venit pe lângă pensia de boală a soţiei, de 500 de lei! Nu am avut încotro şi obligat-forţat am mers la Galaţi, la DGASPC, să optez pentru indemnizaţia de 1.260 de lei. Altă soluţie nu aveam", ne-a spus Ionuţ Postolache. Bărbatul recunoaşte că, dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi ales şomanjul, dar nu s-a putut, pentru că nu avea nici măcar un an vechime. Mai mult, spune că a contestat şi el decizia de concediere, alături de alţi asistenţi aflaţi în situaţia lui, sperând că actul va fi revocat şi îşi va recăpăta locul de muncă. În instanţă, fără bani Şi-au asumat riscul ca timp de luni de zile, cât ar putea dura un proces, să nu primească niciun leu, deşi au în grijă chiar şi câte două persoane cu handicap grav. Este situaţia mai multor asistenţi concediaţi, care au ales să atace în contencios administrativ actele emise de Primărie, fără a-şi exprima opţiunea plăţii indemnizaţiei de handicap prin completarea formularului special de la DGASPC. Este cazul soţilor Pârvu, care au în grijă două femei, cu grad de handicap accentuat. Acestea sunt total dependente de îngrijire, nu vorbesc şi nu se pot deplasa, având nevoie continuă de ajutor pentru cele mai mici nevoi şi acţiuni. "Fetele pe care le îngrijim, eu şi soţul meu, sunt adulte, au până în 40 de ani, au retard şi nu se mişcă. Eu sunt asistentă de aproape 11 ani şi m-am trezit, în septembrie, că am fost concediată. Soţul, la fel. Păi din ce mai putem noi să le asigurăm îngrijirea acestor bolnave, că au nevoie de pampers, de mâncare, de medicamente? Am ales să nu optăm pentru indemnizaţia de handicap şi am contestat în instanţă decizia. Dacă optam, puteau pe urmă să susţină că am ales indemnizaţia care nu este cu mult mai mică decât salariul şi în felul ăsta nu ar mai putea fi obligaţi să ne angajaze sau să ne despăgubească. Dar până atunci, nu mai primim nimic. Miercuri, 6 noiembrie, am mers la Primărie şi am primit banii restanţi pe patru zile şi pe concediul de odihnă de pe 2019. Ei nu se gândesc că avem şi noi cheltuieli, probleme, pe lângă aceste fete pe care trebuie să le îngrijim? Unde mă mai angajez eu la 51 de ani?", ne-a spus Cristina Pârvu, o altă asistentă concediată la Nicoreşti. Într-o situaţie similară se află şi Aurica Costin, care îl are în grijă pe fratele ei de 42 de ani, cu sindrom Down şi multe alte afecţiuni care îl împiedică să trăiască pe picioarele lui. "Sunt de 17 ani asistent pentru fratele meu, iar acum domnul primar nici nu a vrut să ne asculte, să discute cu noi. Am făcut contestaţie la decizie, la fel ca alte 12 persoane aflate în această situaţie, şi nu am ales indemnizaţia", ne-a declarat femeia. I-am anunţat că nu sunt bani În faţa acuzaţiilor că a lăsat zeci de angajaţi pe drumuri şi persoane în situaţii dificile fără bani necesar supravieţuirii, primarul Ionel Boghiu susţine că desfiinţarea posturilor de asistenţi personali nu a fost o găselniţă pusă în aplicare peste noapte şi că i-a informat din timp pe oameni. Ionel Boghiu, primarul comunei Nicoreşti: "Încă de la începutul anului, i-am chemat pe toţi şi le-am explicat că nu am bani pentru salarii decât până în iunie-iulie. Aveau posibilitatea să aleagă şomajul, le-am explicat asta şi au semnat, şi să opteze şi pentru indemnizaţia de handicap, la DGASPC. Unii au înţeles, alţii nu, iar acum se revoltă că au rămas fără serviciu. Nu am avut ce face, pentru că nu sunt bani! Aş fi avut nevoie de 500.000 de lei ca să ascopăr salariile, nu am de unde. Şi aşa am mai pus bani de la bugetul local ca să putem plăti pe 6 noiembrie indemnizaţiile celor care şi-au exprimat opţiunea şi vom face în continuare toate eforturile să le achităm lunar drepturile. Celor care nu au optat nu am ce să le fac. Din cauza lipsei banilor, eu nu am acordat anul acesta nici tichete de masă, nici vouchere de vacanţă, nimănui din Primărie", argumentează edilul din Nicoreşti. Asistenţii rămaşi fără serviciu au atacat deciziile de concediere în contencios administrativ, la Tribunalul Galaţi. Procesul ar putea dura câteva luni, timp în care atât ei, dar mai ales persoanele pe care le îngrijesc vor fi lipsite de sprijin. Asistenţa socială din această comună, sub forma achitării drepturilor pentru persoanele cu nevoi speciale este un vechi cartof fierbinte în mâna administraţiei locale, care anul trecut a fost în centrul unui scandal după ce, timp ce câteva luni, nu a achitat indemnizaţiile cuvenite. Situaţia s-a reglementat abia în urma unei rectificări bugetare, făcute pe ultima sută de metri, de Consiliul Judeţean. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 25, 2019 Author Posted November 25, 2019 Asistenţii concediaţi se tem că le vor muri bolnavii în casă Opt dintre asistenţii persoanelor cu handicap grav din Nicoreşti, concediaţi la începutul lunii septembrie pe motiv că nu mai sunt bani la buget pentru plata salariilor lor, au ajuns la capătul disperării şi îi cer primarului să îi reangajeze. Decizia oamenilor, care au mers şi în instanţă ca să îşi apere drepturile, a fost determinată de acordarea unui ajutor bănesc pentru Primărie din partea Consiliului Judeţean. Mai este mai puţin de o sătămână până când vom intra, oficial, în iarnă, iar pentru o mână de oameni care până la începutul toamnei au avut statutul de asistenţi personali ai unor locuitori cu handicap grav din Nicoreşti, acesta reprezintă un motiv maxim de disperare. Concediaţi în baza unor decizii emise pe 5 septembrie, aceştia au rămas, practic şi oficial, fără nicio sursă de venit, Primăria, ca fost angajator, neamaiavând niciun temei legal să îi plătească. Pentru opt dintre cei concediaţi a fost de neacceptat să aleagă şomajul sau să se mulţumească doar cu banii proveniţi din indemnizaţia de handicap, în loc de salariu. Au mers la Tribunal, acţionând Primăria în judecată şi cerând, în contencios administrativ, anularea actului care i-a lăsat fără pâine, în prag de iarnă. Ajutor de urgenţă de la CJ La începutul acestei luni, într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Judeţului a acordat ajutoare băneşti din fondul de urgenţă pentru 29 de comune care au solicitat sprijin. Printre acestea, s-a aflat şi Nicoreştiul, care a primit, în baza solicitării, 250.000 de lei, cea mai mare sumă alocată la această distribuire. Conform surselor din cadrul CJ Galaţi, sumele au fost solicitate de edilul de la Nicoreşti pentru "plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, iluminatul public şi utilităţile de la şcoală", banii trebuind să fie folosiţi strict în scopul în care au fost ceruţi şi nu cu alte destinaţii. Sub semnul incertitudinii Vestea i-a încurajat pe concediaţi şi, chiar dacă au dat Primăria în judecată, cauza oricum neprimind încă niciun termen, au făcut cerere de reangajare. "Am făcut cerere de angajare, încă nu am primit niciun răspuns, doar ne-a venit hârtie că vom primi banii pe concediile de odihnă din 2018. Doar verbal primarul a spus că poate ne reangajează de la 1 ianuarie, dar după ce o să facă bugetul, să vadă ce bani are. Dar acum a primit bani, de ce nu ne angajează, să luăm ceva, că vine iarna, vin sărbătorile, avem bolnavi de îngrijit, cum ne descurcăm? Oricum, nu vom ceda, ne vom judeca în continuare pentru drepturile noastre", ne-a spus Aurica Costin, una dintre asistentele concediate, care, de 17 ani, îl îngrijea cu acte pe fratele ei în vârstă de 42 de ani, cu sindrom Down şi multe alte afecţiuni asociate. Într-o situaţie şi mai disperată sunt soţii Pârvu, ambii foşti asistenţi personali ai unor femei cu terparareză şi retard, care nu se pot mişca, nu vorbesc şi nu îşi pot purta de grijă singure. Omenii au rămas fără nicio sursă de venit şi nu ştiu cum vor trece de această iarnă. "Am cerut amândoi să ne reangajeze, că nu avem din ce trăi. Noroc că am luat două căruţe de lemne, dar nu ajung, că suntem patru persoane, dintre care două bolnave, care au nevoie de căldură, de îngrijire", ne-a spus Cristina Pârvu. Pe 5 septembrie 2019, 28 de asistenţi personali, practic toţi angajaţii din Primăria Nicoreşti care aveau ca atribuţii îngrijirea unor persoane cu handicap accentuat, au fost daţi afară printr-o decizie a Consiliului Local, motivată de faptul că nu mai există bani la buget pentru plata salariilor. Primarul Ionel Boghiu şi-a motivat decizia susţinând că le-a pus în vedere oamenilor de la începutul anului că urmează disponibilizări şi susţine că banii pe care i-a avut a trebuit să îi aloce şi altor destinaţii, cum ar fi investiţiile în comună. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now