Plaja Cocuţa

[dcp100168]

Distracţie ieftină la Plaja Cocuţa

La fel ca şi în weekend‑urile trecute, Plaja Cocuţa aşteaptă, astăzi şi mâine, marea invazie de gălăţeni. Cei care nu au apucat să ajungă deocamdată la mare, dar vor să facă plajă, baie şi un grătar pe cinste trebuie să ştie că îi aşteaptă o aglomeraţie de zile mari. Îmbulzeala începe chiar de la trecere bac şi continuă pe malul celălalt al Dunării, unde acum o săptămână nu aveai loc să arunci un ac. Sute de pături întinse şi tot atâtea grătare, copii care se bălăcesc în apă, dar şi pescari care îşi încearcă norocul printre înotători, toate acestea vă aşteaptă pe nisipul cel mai fin din împrejurimile Galaţiului, în ciuda faptului că nu mai e nimic amenajat în zonă de ani buni.

Duminica trecută, la Plaja Cocuţa s‑au relaxat peste o mie de gălăţeni. Între orele zece şi douăsprezece bacul a fost neîncăpător, iar în momentul în care a acostat pe malul drept al Dunării, o mare de oameni s‑a grăbit să prindă un loc cât mai bun pe plajă sau în păduricea de alături. Zona de distracţie s‑a întins pe cel puţin doi kilometri, unii preferând să aibă linişte ceva mai departe, chiar dacă malul Dunării nu mai era nisipos, iar apa nu prea mai e bună de scăldat din cauză că e adâncă. Cei care se feresc de soare pot foarte uşor să se retragă la umbra copacilor din zonă. Amatorii de pescuit la caras se pot relaxa în balta de alături, deşi soarele e cam nemilos în zonă. Pentru cei prezenţi, Dunărea mai oferă şi spectacole de ambarcaţiuni care mai de care mai ochioase. Zeci de şalupe şi bărci cu motor înveselesc atmosfera şi fac valuri ca la mare. Aşadar, dacă nu aveţi bani să ajungeţi pe litoral, încercaţi Plaja Cocuţa.

Deşi nu se anunţă caniculă, ca săptămâna trecută, se pare că cel puţin astăzi va fi soare la Galaţi, astfel că nu excludeţi o zi de plajă destul de ieftină. Nu vă costă decât berea, carnea pentru grătar, cărbunii şi trecutul cu bacul (2,4 lei de persoană dus‑întors).

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=25745

[Relu]

Am avut ocazia să fac un întreg week-end la Cocuţa, cu cortul. Apa de băut era cea mai mare problemă. Niciuna din fântânile din sat n-aveau apă bună de băut. Aşa că mi-am umplut rucsacul cu pet-uri cu apă şi bere, de la magazin.

[dcp100168]

Zaclău - ţinuturi minunate, lăsate în mizerie

Am trecut duminică Dunărea… Dincolo, o lume abandonată, mizeră, cu câini foarte slabi, care smulg până şi restul de pâine uscată de la gura puilor, într-atât sunt de disperaţi jigăriţii! Peste Dunăre, sărăcia are buletin de judeţul Tulcea! Dacă înainte de război plăcerea gălăţeanului era să iasă în drumeţie spre munţii Dobrogei, iar înainte de Revoluţie gălăţenii mergeau şi peste fluviu, la plaja Cocuţa, acum satul I. C. Brătianu (spre care arată cu degetul şi statuia cunoscutei personalităţi), fostul sat 23 August - pe vremea comuniştilor - şi, mai înainte, Zaclău, a rămas cu o natură superbă, dar total abandonată.

Nicio ofertă călătorului!

Fostul restaurant „Lotca”, închis după Revoluţie, îşi cască negrul gol al fostelor ferestre, alături de un maidan cu PET-uri şi alte gunoaie. După debarcader, nici cârciuma insalubră de dinainte de ´89 nu mai e, doar trei „magazine” din tablă, ca nişte barăci ori chiar coteţe, de unde poţi să cumperi produse de chioşc de-ale gurii, chiar şi o bere, pe care s-o bei în natură, că n-ai unde. Altfel, o natură extraordinară, cu locuri largi de plimbare, cu pădure bogată (câte-un copac prăbuşit nu deranjează ochiul edilului!), cu un mal al Dunării de unde poţi vedea Galaţiul şi unde, la o adică, s-ar putea campa, dacă ar fi ofertă şi s-ar amenaja cât de cât ceva. Vara, câte-un curajos vine cu cortul pe acel mal sălbatic, între copaci, pentru o viaţă simplă, adevărată. O colaborare între autorităţile gălăţene şi cele tulcene ar putea măcar revigora bruma de agrement de dinainte de 1989, cu ceva câştig chiar, mai ales că, pentru a ajunge la Tulcea sau Constanţa şi de acolo, înapoi, până la Iaşi, trebuie să faci o trecere a fluviului, întotdeauna plăcută, şi să aştepţi degeaba la I.C. Brătianu.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cum s-a distrus plaja Cocuţa, locul de distracţie de la malul Dunării născocit acum două secole de beizadele locale întoarse de la Paris

Malul Dunării, măturat an de an de revărsările de primăvară ale fluviului, are şi acum un nisip fin şi un parfum de Vamă Veche, însă toate utilităţile realizate în aproape două secole au dispărut, s-au furat şi s-au ruinat în ultimii 25 de ani. Doar nostalgicii mai ajung din când în când pe acolo, întru amintirea vremurilor bune şi a tinereţilor trecute.

 

Chiar dacă pentru generaţiile actuale, sclave voluntare ale internetului şi smartphonului, povestea tumultoasă a plajei gălăţene „Cocuţa” este o enigmă la fel de mare precum existenţa vieţii în Univers, generaţiile mai vechi au amintiri de nepreţuit despre sus-pomenitul loc de recreere. Vreme de aproape două secole, plaja „Cocuţa”, aflată pe malul tulcean al Dunării, chiar vizavi de oraşul Galaţi, a fost un loc de distracţie în care s-au întâlnit toate „trendurile” posibile, după cum a evoluat lumea şi, odată cu ea, moravurile. La început, cocheta plajă a fost martora obiceiurilor îndrăzneţe (dar care azi par plictisitor de decente) importate din Vest de către bogătaşii secolului al XIX-lea.

Apoi, în secolului al XX-lea, acolo a năvălit bucuria populară, pentru ca, spre finalul secolului, locul să devină un fel de punct de referinţă al propagandei proletare legată de 1 mai, 23 august şi alte sărbători oficiale.

La „Soreaua pescarilor”, distracţie franţuzească

La început, plaja de peste fluviu era cunoscută doar de pescarii lipoveni, care o numeau „Soreaua”, deoarece acolo obişnuiau să-şi lase năvoadele la uscat şi, uneori, să facă şi ei o baie de soare, mai ales în toamnele târzii sau în primăverile timpurii. Locul, aflat între malul lin cu apă mică al Dunării (pe o porţiune de o sută de metri lăţime apa de-abia ajunge la piept) şi o pădure luxuriantă de sălcii (care, acum, evident, nu mai este), era binecuvântat cu o plajă naturală excelentă - lungă de vreo 400 de metri şi lată de vreo 100 - acoperită cu un nisip fin, adus de desele viituri de primăvară. Pentru amatorii de ştiinţe exacte, dăm şi coordonatele GPS: 45°25'0"N, 28°3'12"E.

Pe la începutul secolului al XIX-lea, pe fondul unei oarecare reforme a relaţiilor sociale - clasa feudală cu ritualuri scorţoase lăsa loc unei burghezii mult mai deschisă la nou - tinerii de bani gata („beizadelele” acelor vremuri, carevasăzică) au pus ochii pe „soreaua” pescarilor, pe care au socotit-o un loc tocmai bun pentru distracţie de tip parizian (obiceiurile de la malul Senei erau modele puternice şi pe atunci, chiar dacă pudoarea românescă nu prea se potrivea cu libertinismul franţuzesc).

Ce-i drept, locul se potrivea scopului, căci era vizibil şi totuşi ascuns, precum cluburile exclusiviste de azi. Se zărea de pe malul gălăţean, dar nu era clar ce-i acolo decât dacă ajungeai la faţa locului. Dar ca să ajungi acolo aveai nevoie de o barcă bună, sau să treci cu podul umblător (strămoşul bacului). În acest din urmă caz trebuie, însă, să aibă cine să te călăuzească pe cărările ascunse de prin lunca mlăştinoasă, brăzdată de canale şi acoperită cu sălcii şi păpuriş des ca peria. Căci de la locul unde acosta podul umblător şi până la „soreaua” pescărească era de mers mai bine de un kilometru prin desişul mlăştinos.

Chiar şi aşa, până către finalul secolului al XIX-lea, pe amintita plajă s-au organizat destule distracţii de tipul celor importate de la Paris. Ceva serate (ţânţarii dobrogeni s-au dovedit totuşi mai aprigi decât cei parizieni), echitaţie, picnicuri. În monografiile mai multor vechi familii burgheze din Galaţi este amintit frecvent locul, ca fiind special şi nonconformist.

Veştile bune se află repede

Însă elitismul plajei n-a ţinut mai mult de câteva decenii, căci lumea obişnuită (lefegiii, cum li se zicea pe atunci) a început să dea năvală acolo, ca să se simtă şi ea, la o adică, privilegiată. Pe la începutul secolului al XX-lea, deja se dusese vestea despre frumosul loc, care deja era frecventat duminica de sute, chiar mii, de oameni. Cum este şi normal, în jur au şi început să se înfiripe tot felul de negustorii sezoniere, mai ales tarabe cu bragă şi sifon (căci acolo apa potabilă a fost şi este o mare problemă), dar şi cu covrigi, dulciuri şi mărunţişuri. Faptul că vadul distracţiei prinsese contur este confirmat, în anul 1938, de un document oficial prin care Administraţia Brăila (care avea în responsabilitate zona pe atunci) dă în proprietatea localităţii I.C. Brătianu terenul de 56 de hectare pe care se află „Plaja Insula şi vecinătăţile ei, în vederea folosirii pentru scopul de agrement, păşunat şi pentru strângereaa nuielelor pentru întărirea digului”. Chiar dacă după 1948 vegetaţia forestieră a fost administrată de Regia Pădurilor, în 2010 justiţia română a reconfirmat proprietatea administraţiei publice de la IC Brătianu asupra locului.

Dar să ne întoarcem la jumătatea secolului trecut. Prima iniţiativă de amenajare a plajei (pe atunci i se spunea „Insula”, căci chiar există o mică insulă la sud de ea) a avut loc chiar în 1938, când, potrivit unui document emis de comuna IC Brătianu şi păstrat la Arhivele Statului, s-a cerut „înfiinţarea unei cherhanale cu loc de gătit peştele pentru muşterii”.

Nu cunoaştem dacă solicitarea a fost aprobată şi a fost pusă în aplicare, însă este cert că după Al Doilea Război Mondial şi până în 1989 în zonă se putea cumpăra un peşte bun şi ieftin, e drept de la pescarii care-şi îmbiau cumpărătorii pe tarabe improvizate din lăzi din lemn. Tot după război a apărut şi actuala denumire a plajei - „Cocuţa” - a cărei toponimie nu este, din păcate, cunoscută. Localnicii din IC Brătianu înclină să creadă - fără avea vreo dovadă - că la mijloc ar fi fost atmosfera idilică, degrabă provocatoare de amor şi de, apoi, de urmaşi.

Comuniştii i-au intuit potenţialul turistic, „capitaliştii” i-au pus cruce

Oarecum surprinzător (ideologic vorbind), cei care i-au intuit cel mai bine potenţialul turistic au fost comuniştii. În perioada „roşie”, plaja Cocuţa a devenit un fel de „flower-power” local, căci acolo mergea „oamenii muncii” dezinhibaţi, care ştiau să se distreze Cam prin anii ’70 (din ce zic localnicii) a fost ridicat un restaurant impozant, denumit Lotca, ale cărui ruine mai pot fi văzute şi azi, o cofetărie şi câteva chioşcuri de răcoritoare, îngheţată, mici şi dulciuri. Ba chiar la un moment dat din zonă se puteau închiria chiar şi caiace, căci sportul de masă era important în acea vreme.

Evident, maşina de propagandă a acelor vremuri a folosit în mod abil totul pentru a arătat cât de bine se distrează clasa muncitoare în mijlocul naturii, departe de tentaţiile de tip occidental, în sărbătorile „agreate” de stăpânire, cum ar fi 1 mai sau 23 august. Poate că asta a contribuit decisiv atunci când numele satului Zaclău (ajuns în perioada interbelică IC Brătianu) a fost schimbat, în 1946, în „23 August”.

Praf, pulbere şi ceva nostalgici

La momentul în care citiţi acest articol, din plaja Cocuţa n-a mai rămas decât praful şi pulberea. În sfertul de secol care a trecut de la Revoluţia din 1989 locul a fost năpădit de mărăcini şi de gunoaie, chioşcurile au fost furate până n-a mai rămas din ele decât temelia, restaurantul şi cofetăria s-au închis şi sunt nişte ruine sinistre ale eternei tranziţii româneşti.

Chiar şi aşa, însă, în weekendurile toride de vară, câteva zeci (uneori sute) de nostalgici trec Dunărea cu bacul pentru o baie-n Dunăre la Cocuţa. E pustiu, e mizerie, pădurea superbă a fost doborâtă cu drujbele, iar apa şi mâncarea trebuie să ţi le aduci în sacoşă şi să le păzeşti de maidanezii care bântuie locul după resturi.

Însă toate aceste neajunsuri se pot trece cu vederea cu gândul la povestea timpurilor trecute, când lumea bună a Galaţiului încerca să aducă la malul Dunării obiceiurile moderne de la malul Senei. Dacă mai adăugaţi la asta şi faptul că, uneori, locul are un parfum de Vamă Veche din timpurile ei bune, imaginea devine completă şi seducătoare.

adevarul.ro

[dcp100168]

A reînviat „Cocuţa”. Plajă privată pe malul tulcean al Dunării

Scăderea cotelor apelor Dunării în judeţul Tulcea le-a oferit unor tineri întreprinzători din comuna I.C. Brătianu posibilitatea de a deschide o plajă privată pe malul fluviului, potrivit corespondentului Agerpres

Până la începutul anilor '80, malul tulcean al Dunării era preferat de gălăţeni pentru a petrece câteva ore în aer liber, însă, după deschiderea Plajei "La Valuri" (actuala Plajă "Dunărea"), singurul loc de pe malul fluviului de unde se puteau cumpăra mici sau băuturi reci, cunoscut sub numele de "Cocuţa" şi situat vizavi de insula formată acum pe Dunăre, a fost desfiinţat şi toate amenajările existente au ajuns ruine.

"Am vrut să valorificăm zona. Noi am avut iniţiativa şi am beneficiat de sprijinul primăriei din comuna I.C. Brătianu. Mare parte din persoanele care vin aici sunt din Galaţi sau din comunele din apropiere", a declarat, pentru Agerpres, Emilia Polodeanu, care a mai spus că a deschis plaja şi rulota cu băuturi în urmă cu aproape o lună.

Persoanele care vin pe malul tulcean al Dunării pot închiria şi şezlonguri cu umbrelă, la preţul de 20 de lei pe zi.

Povestea unei zone de distracţie neconformiste

Chiar dacă pentru tineri plaja "Cocuţa" este aproape o necunoscută, generaţiile mai vechi au amintiri de nepreţuit despre acest loc de recreere. Vreme de mai bine de un secol, plaja "Cocuţa", aflată chiar peste Dunăre de oraş, a fost un loc de distracţie foarte popular printre gălăţeni.

La început, plaja era apanajul bogătaşilor secolului al XIX-lea, care o foloseau pentru a adapta local obiceiurile pariziene nonconformiste de pe malurile Senei. Plaja iniţială - lungă de circa 400 de metri şi lată de 100 de metri - era întotdeauna acoperită cu nisip fin, adus de viiturile de primăvară.

În secolului al XX-lea, "Cocuţa" şi-a pierdut caracterul elitist şi a devenit loc de distracţie pentru toată lumea. Prima astestare oficială datează din anul 1938, când comuna I.C. Brătianu a cerut "înfiinţarea unei cherhanale cu loc de gătit peştele pentru muşterii".

În anii de dinainte de Revoluţie, plaja de pe malul tulcean a ajuns în topul distracţiei pentru toţi gălăţenii, în special după sărbătorile proletare de 1 mai şi 23 august. Cu un parfum de Vama Veche, "Cocuţa" a reprezentat un adevărat punct de referinţă pentru cei mai "flower-power" locuitori ai acestei zone. Generaţiile de gălăţeni care au acum în jur de 50 de ani şi peste îşi amintesc de "expediţiile" la Plaja "Cocuţa", care presupuneau un drum cu bacul, din dreptul scărilor de la Elice, până peste Dunăre, bălăceala de rigoare în Dunăre, unde, special pentru protecţia copiilor şi a persoanelor care nu ştiau să înoate, era instalat un gard protector din plasă de sârmă, prânzul adus la pachet şi mâncat la umbra pădurii, precum şi somnul de după, tot la umbră, impus celor mici de părinţii dornici să rămână toată ziua pe plajă. Se puteau închiria bărci şi hidrobiciclete pentru plimbări pe Dunăre, se putea juca volei pe plajă, existau duşuri în aer liber, dar plaja, minim amenajată, păstra un aer sălbatic, apreciat de cei mai mulţi, iar proximitatea pădurii, pe atunci curată, oferea un plus de confort, în zilele caniculare.

viata-libera.ro