Jump to content

Şi-a omorât bunica, cu toporul


dcp100168

Recommended Posts

Şi-a omorât bunica, cu mai multe lovituri de topor

O femeie de 75 de ani, din comuna gălăţeană Cuza Vodă, a fost omorâtă seara trecută, miercuri, 27 noiembrie 2019, cu mai multe lovituri de topor. Autorul ar fi chiar nepotul ei, în vârstă de 16 ani. Între cei doi ar fi pornit un scandal, se pare, din cauza faptului că bătrâna nu era de acord cu relaţia pe care o avea nepotul cu o fată ce ar fi avut în jur de 12 ani. Autorul este audiat şi reţinut şi va fi prezentat instanţei. Un vecin a anunţat poliţia.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Un adolescent şi-a omorât bunica cu toporul

O femeie de 75 de ani, din localitatea Cuza Vodă, judeţul Galaţi, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită cu bestialitate de propriul nepot. Băiatul, în vârstă de 16 ani, a lovit-o pe bătrână de mai multe ori, cu un topor, după care a fugit, abandonând-o pe femeie într-o baltă de sânge. Cei care au dat alarma au fost vecinii, aceştia fiind alertaţi, la rândul lor, de fiica bătrânei. La scurt timp, poliţiştii l-au prins şi pe băiat, acesta fiind dus la audieri. Aici a povestit că şi-a omorât bunica pentru că aceasta nu era de acord cu relaţia de iubire dintre el şi o fată de 12 ani, din Cuza Vodă.

Tragedia a avut loc miercuri seară, după ce băiatul de 16 ani, care fusese în oraş cu iubita sa, în vârstă de doar 12 ani, a venit acasă la bunica lui. Femeia, Maria Crăciun, i-a atras atenţia că relaţia dintre el şi minora de 12 ani nu este bună, iar asta l-a înfuriat peste măsură pe tânăr. „Din cercetările efectuate până la acest moment a rezultat faptul că între un inculpat minor, în vârstă de 16 ani, şi bunica sa, în vârstă de 75 de ani, avut loc o discuţie contradictorie cauzată de faptul că bunica îi reproşa o relaţie pe care minorul o avea cu o minoră de 12 ani. Urmare a discuţiei, inculpatul s-a înarmat cu un topor, cu care i-a aplicat mai multe lovituri bunici sale, lovituri care au provocat mai multe leziuni traumatice, acestea ducând la decesul femeii”, ne-a explicat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.  

Imediat după ce şi-a lovit cu bestialitate bunica, minorul a fugit, nu înainte însă de a scotoci şi prin lucrurile femeii, cel mai probabil, în căutare de bani. 

„Am auzit că au găsit-o pe femeie moartă în casă, ucisă de nepot. Avea actele împrăştiate prin casă, era umblat în geantă. Probabil pentru bani a ucis-o”, ne-a spus un localnic din Cuza Vodă.

Alarmă dată din Italia

Oribila crimă a fost descoperită de vecina bătrânei, care a mers să vadă ce se întâmplă după ce a primit un mesaj din Italia.  „Mi-a trimis mesaj fiica ei din Italia. Mi-a spus că vecina nu răspunde la telefon şi mă întreba pe mine dacă am văzut-o. A încercat şi o cumătră să o sune şi nu a răspuns. Apoi am văzut că este întuneric în casă. Mi-a fost frică, dar am intrat până la urmă. Am văzut că era cu capul în jos, învelită cu o pătură pe cap şi mult sânge, aşa că am sunat la 112. A venit poliţia şi după aceea am aflat că i-a dat cu toporul în cap. Am auzit că de la bani a omorât-o, procuratura ne-a spus că a găsit umblat prin casă. Ştia că fata îi mai trimitea bani din Italia”, ne-a povestit Niculiţa Drăgan, vecina bătrânei.

În urma apelului la 112, la faţa locului a ajuns un echipaj de ambulanţă, dar, din păcate, leziunile femeii erau incompatibile cu viaţa. „Am fost solicitaţi să intervenim la Cuza Vodă pentru o femeie găsită, aparent, fără suflare. La faţa locului, echipajul a constatat că este vorba despre o femeie de 75 de ani, care era decedată, cu leziuni de violenţă pe mai multe zone ale corpului, cu un traumatism cranio-cerebral grav, care probabil a dus şi la deces, cu urme de sânge peste tot. Era suspiciune de crimă şi am anunţat organele de cercetare penală”, ne-a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Şoc pentru întreaga localitate

Vestea s-a răspândit repede în întreaga localitate, vecinii fiind şocaţi de cele întâmplate. „Mi-a fost şi frică, am văzut ambulanţă, poliţie, era multă lume. Atunci am aflat că au găsit-o pe tanti Maria moartă în casă. Să trăieşti tu să creşti un nepot şi să vină să te omoare în casă! Cică au găsit o geantă lângă ea, era umblat în ea. A pus necuratul coada pe el. Îl ştiu de mic, spunea mereu <bună ziua>, nu era un copil să facă necazuri”, ne-a spus Maria Oprea.

Relaţia dintre cei doi minori, care pare să fi stat la baza conflictului ce a dus la crimă, este confirmată şi de bunica fetei, care susţine că nici ea nu era de acord cu ce se întâmplă. „Fata de 12 ani este nepoata mea. Am auzit-o pe bunică-sa că spunea să pună mâna pe nepoata mea că este fată frumoasă. Am aflat că au fost împreună şi au băut o cafea aseară. Nici eu nu sunt de acord cu relaţia asta, ei sunt ţigani. Eu am o nepoată foarte frumoasă şi am foarte mari pretenţii de la ea. A vrut să îi arate că are bani, să o impresioneze pe nepoata mea”, ne-a povestit Sofiţa  Alexandru, bunica fetei de 12 ani.

Ancheta în acest caz este în plină desfăşurare. Procurorii l-au audiat pe minorul de 16 ani, urmând ca, la finalul cercetărilor, să dispună măsurile legale care se impun. Cel mai probabil, acesta va ajunge în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.