dcp100168 Posted July 27, 2008 Posted July 27, 2008 Galaţiul nu va fi inundatPurtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Prut, Dan Buruiană, a declarat că, în pofida creşterii debitului râului Prut, nu există risc de inundaţii în judeţele Iaşi, Suceava şi Galaţi, judeţe pe care acest râu le străbate. El a spus că singurele probleme au apărut în judeţul Botoşani, în localitatea Baranca, unde zeci de gospodării au fost inundate. "Debitul Prutului a crescut şi în urma precipitaţiilor abundente din ultimele ore înregistrate în Ucraina. Astfel, râul intră umflat în ţară. Avem barajul de la Stânca Costeşti, unde se fac pregoliri controlate, aici apa fiind evacuată cu un debit de aproximativ 198 metri pe secundă", a precizat Dan Buruiană. El a spus că nu există pericolul unor inundaţii pe Prut în judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi, adăugând că specialiştii DAP monitorizează permanent situaţia.
dcp100168 Posted July 29, 2008 Author Posted July 29, 2008 Apele revărsate ale Siretului au inundat terenuri şi un drum comunalTrei localităţi din partea vestică a judeţului au fost afectate de apele revărsate ale Siretului, care au acoperit un drum comunal şi în total 150 de hectare de teren, iar pe Dunăre, zeci de trunchiuri de copaci au fost aduse de ape în zona portului Galaţi. "Urmare a deversării unui debit de 1.700 de metri cubi pe secundă, cu tendinţă de creştere, din Acumularea Călimăneşti, pe 28 iulie 2008, pe raza comunei Nămoloasa, Siretul a ieşit din albia minoră în zona drumului de acces către comună. Pe această şosea, construită în albia majoră a râului, pe o lungime de circa 500 de metri, nivelul apei măsoară circa 40 de centimetri", a declarat Petrica Paţilea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi. Accesul către această localitate se face însă deocamdată în condiţii bune, pe digul din marginea Siretului. O altă zonă afectată este în comuna Fundeni, unde a fost inundată o suprafaţă de teren în zona cuprinsă între dig şi malul râului. Din cele 150 de hectare acoperite de ape sunt cultivate doar 15 ha, cu grâu. În dreptul localităţii Ismail, în comuna Cosmeşti, malul Siretului a fost supraînalţat pe o distanţă de 200 de metri, pentru a se evita inundarea celor 34 de case din zonă. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, deversările controlate de pe Siret şi Prut nu pun deocamdată în pericol gospodăriile sau culturile din localităţile limitrofe. Din acumularea Călimăneşti, de pe Siret, se deversează deja 1700 de mc/s, iar din acumularea de la Stânca-Costeşti, pe Prut, câte 700 de mc/s. Primele efecte ale inundaţiilor de pe Siret se fac simţite şi pe Dunăre, zeci de trunchiuri de copaci, smulse de pe malul râului, plutind în dreptul portului Galaţi.
dcp100168 Posted July 29, 2008 Author Posted July 29, 2008 Măsuri pentru prevenirea inundaţiilorGabriel Panaitescu, prefectul judeţului Galaţi, a cerut specialiştilor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, dar şi primarilor din localităţile de lângă Prut şi Siret, să intensifice monitorizarea cursurilor de apă şi a digurilor, pentru a putea fi prevenite eventualele revărsări, cu consecinţe grave pentru populaţie, transmite corespondentul AMOS News. Urmare a deversării unui debit de 1.700 de metri cubi pe secundă (cu tendinţă de creştere) din Acumularea Călimăneşti pe 28 iulie 2008, pe raza comunei Nămoloasa Siretul a ieşit din albia minoră în zona drumului de acces către comună. Pe această şosea (construită în albia majoră a râului), pe o lungime de circa 500 de metri, nivelul apei măsoară circa 40 de centimetri astăzi dimineaţă. Accesul în localitate se face pe dig în condiţii bune. De asemenea, pe raza comunei Fundeni a fost inundată în zona dig- mal Fundenii Vechi, o suprafaţă de 150 de hectare (15 ha de grâu, 10 ha islaz, restul fără culturi). Revărsările nu au pus în pericol aşezările omeneşti. Potrivit prefectului Panaitescu, în acest moment, nu există suficiente date pentru a putea face o prognoză clară asupra modului în care judeţul Galaţi va fi afectat de creşterea debitelor de pe cele două râuri.
dcp100168 Posted July 29, 2008 Author Posted July 29, 2008 Şosea inundată la NămoloasaPe Siret, sectorul de dig cuprins între Hanu Conachi şi Piscu a intrat în faza I de apărare, dar nu ridică nici un fel de probleme din punct de vedere al protejării zonelor populate. Date fiind cotele ridicate ale Siretului, s-a constatat fenomenul de remuu pe Geru şi Suhu. Singura problemă rămâne la Nămoloasa, unde a fost inundată o porţiune de şosea, accesul în localitate făcându-se pe dig, prin Măxineni. În condiţiile actuale de deversare din acumularea de la Călimăneşti, la această oră Siretul nu ridică probleme deosebite.Pe râul Prut, vârful de viitură care va ajunge la Galaţi depinde de intenţiile de exploatare de la acumularea Stânca Costeşti. La solicitarea prefectului judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile va transmite în această seară o prognoză în ceea ce priveşte evoluţia undei de viitură şi a deversărilor din acumulare.Ţinând cont de noile date, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni din nou mâine dimineaţă şi va lua măsurile care se impun. În cadrul şedinţei din această seara, s-a stabilit ca Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi să mobilizeze angajaţii şi logistica necesară întăririi şi supraînălţării digului de la Brateşul de Jos şi Brateşul de Sus. Pe Prut, cota de atenţie se situează valoarea de 450 de centimetri, cota de inundaţie la 550 cm, iar cota de pericol la 600 cm. Astăzi, la staţia hidrologică Oancea, s-a înregistrat o cotă de 320 de centimetri şi un debit de 102 metri cubi pe secundă, cu tendinţă de creştere.
dcp100168 Posted July 29, 2008 Author Posted July 29, 2008 Galatiul, in "menghina" viiturilor de pe Siret si Prut» Cantitatile imense de apa din nordul Moldovei coboara amenintator spre Galati, unde, la o distanta de numai cativa kilometri, Prutul si Siretul se varsa in DunareSeful inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Galati, generalul Viorel Zaharia, si seful Directiei de Gospodarire a Apelor (DGA) Galati, Nelu Caraghiulea, si-au intrerupt concediile de odihna imediat ce au aflat de inundatiile din nordul Moldovei si s-au intors la Galati pentru a evalua situatia, riscurile si masurile care trebuie luate pentru ca localitatile de pe malurile Siretului si Prutului sa nu fie inundate din cauza debitelor istorice. Judetul Galati este intr-o situatie speciala, pentru ca este "flancat" pe 90 km, de la nord la sud, de cele doua cursuri de apa pe care coboara viiturile: la est de Prut, la vest de Siret. La sud, intre cele doua rauri este Dunarea, intre punctele de confluenta fiind doar cativa kilometri. Practic, municipiul Galati este inconjurat pe trei laturi de Dunare, Siret si Prut. Daca viiturile de pe cele doua rauri nu vor fi atenuate in acumularile de la Calimanesti, judetul Vrancea, pentru Siret si Stanca Costesti pentru Prut, zeci de sate ar fi maturate de ape, iar Galatiul ar fi strans ca intr-o menghina de viituri.Pe Prut, ieri dimineata, la Radauti-Prut, era inregistrat un debit de 6.890 mc/s. Hidrologii au marit cantitatea deversata de la Stanca Costesti, de la 178 mc/s la 690 mc/s, pentru ca acumularea sa poata prelua imensul volum de apa. La Oancea, in judetul Galati, debitul era ieri de 102 mc/s, iar cota era de 330 cm, cu 270 cm sub cota de pericol, dar din amonte cobora deja "viitura controlata", la Dranceni, debitul fiind de 251 mc/s, specialistii prognozand o crestere a nivelului apelor cu 144 cm in 24 de ore. Chiar cresterea debitului la nivelul deversat de la Stanca Costesti, de 690 mc/s, poate pune in pericol digurile de la Prut.Viiturile trecutuluiIn 2006, cand o viitura de mai mica amploare a amenintat Lunca Prutului, debitul de 400 mc/s deversat de la Stanca Costesti a pus in pericol digul de la Prut in zona km 8 a indiguirii Bratesul de Jos, unde au fost necesare lucrari de consolidare cu diguri - potcoava, la care au lucrat 200 de persoane timp de o luna si jumatate. Au fost momente critice, in care personalul societatilor agricole din indiguirea Bratesul de Jos a fost evacuat. Pe Siret, de la barajul Calimanesti era deversat un debit de 1.700 mc/s, mai mic decat cel inregistrat in amonte, in judetul Bacau, de 2.676 mc/s, iar asta insemna deja o acumulare in lac de 1.000 mc/s. In iulie 2005, cand viitura a maturat satele din Lunca Siretului, acumularea de la Calimanesti nu a mai putut stopa viitura, fiind deversat un debit de 3.350 mc/s, care a distrus sute de gospodarii.Hidrologii sunt optimisti, sustinand ca nu vor fi probleme, dar totusi seful ISU Galati, generalul Viorel Zaharia, a demarat "reviziile" unor tronsoane de diguri. De luni dupa-amiaza, in aval de Cosmesti, la Izmail, un catun cu 34 de locuinte si 120 de locuitori, zeci de persoane lucreaza cu wolle si basculante la inaltarea unei portiuni de 200 m pe care malul Siretului era tesit. Ieri, digul de la Izmail era aproape finalizat, iar generalul Zaharia inspecta zona digurilor de la Prut, pentru a discuta cu primarii despre situatiile cu care s-ar putea confrunta si masurile ce ar trebui luate.Dunarea scadeIn opinia sefului ISU Galati, acum situatia este mai buna decat in anii trecuti, pentru ca Dunarea are un nivel scazut si nu se mai produce fenomenul de remuu, "rezistenta" intampinata de apele Siretului si Prutului la varsarea in Dunare, care marea mult presiunea asupra digurilor din zona de confluenta.http://www.romanialibera.ro/a130784/gal ... -prut.html
dcp100168 Posted July 30, 2008 Author Posted July 30, 2008 Debitele Prutului şi Siretului sunt în scădere La această oră, Siretul şi Prutul nu ridică probleme deosebite în judeţul Galaţi, dar prognozele anunţă creşteri de debite. Potrivit informării hidrologice şi de gospodărire a apelor emisă de Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi, în dimineaţa zilei de 30 iulie 2008, la Lungoci, Siretul măsura 568 de centimetri, cota de atenţie fiind 600 de centimetri, cota de inundaţie 650 de centimetri, iar cota de pericol 700 de centimetri. La această staţie hidrologică, Siretul înregistra un debit de 2.071 metri cubi pe secundă. La Oancea, Prutul avea un debit de 133 metri cubi pe secundă şi 375 de centimetri, cota de atenţie situându-se la 440 de centimetri, cea de inundaţie la 550 de centimetri, iar aceea de pericol la 600 de centimetri.
dcp100168 Posted July 30, 2008 Author Posted July 30, 2008 Cod galbenInstitutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a transmis Prefecturii Galaţi în această după-amiază o avertizare hidrologică „Cod galben”, valabilă în intervalul 30.07.2008 – 31.07.2008, ora 12.00. Sunt prognozate, astfel, creşteri de debite pe cursul mijlociu şi inferior al Siretului şi pe Prutul mijlociu, aferente judeţelor Bacău, Vrancea, Galaţi şi Iaşi. Evoluţia situaţiei hidrologice este urmărită în continuare cu maximă atenţie, în conformitate cu regulamentele privind situaţiile de urgenţă, specialiştii de la Sistemul de Gopodărire a Apelor Galaţi şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă având misiunea de a monitorizeze permanent cursurile de apă şi digurile. Reamintim că acest tip de avertizare - „Cod galben” - semnifică risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporită, fiind posibile depăşiri ale cotei de atenţie.
dcp100168 Posted July 31, 2008 Author Posted July 31, 2008 Inspecţie pe diguriDate fiind debitele crescute ale Prutului în amonte de judeţul Galaţi, prefectul Gabriel Panaitescu a dispus deja măsuri de apărare în punctele vulnerabile. Astfel, la această dată, se lucrează la umplerea şi înălţarea cu circa 40 de centimetri a zonelor joase (şei) din digul de apărare în zona Brateşul de Jos. În cursul zilei de astăzi, secţia Drumuri Naţionale va începe ridicarea unui dig de pământ pentru apărarea DN 26, în zona Slobozia Oancea. De asemenea, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Cavadineşti lucrează la ridicarea unui dig de pământ pentru protejarea satului Vădeni şi a drumului comunal, aflate în albia majoră a rîului Prut. În ceea ce priveşte râul Siret, deocamdată nu se prognozează evenimente deosebite care să pună în pericol localităţile ori să afecteze terenurile agricole. Potrivit Informării hidrologice şi de gospodărire a apelor emisă de Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi, în dimineaţa zilei de 31 iulie 2008, la Cosmeşti, Siretul măsura 230 de centimetri, cota de atenţie fiind aici de 250 de centimetri, cota de inundaţie de 300 de centimetri, iar cota de pericol de 350 de centimetri. La Oancea, Prutul avea un debit de 152 metri cubi pe secundă şi măsura 404 centimetri, cota de atenţie situându-se la 440 de centimetri, cea de inundaţie la 550 de centimetri, iar aceea de pericol la 600 de centimetri. Precizăm că Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în cursul după-amiezii de ieri. La această oră, judeţul Galaţi nu se mai află sub Cod galben.
dcp100168 Posted August 1, 2008 Author Posted August 1, 2008 Viitura pe Prut, pe 15-16 augustPrefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe teritoriul judeţului Galaţi rîurile Siret şi Prut nu au ridicat probleme deosebite. Potrivit Direcţiei Apelor Siret Bacău, astăzi, la ora 12.00, pe Siret, debitul evacuat din acumularea de la Călimăneşti era de 1.509 metri cubi pe secundă, iar în acumularea de la Movileni de 1.700 de metri cubi pe secundă. Ieri se înregistrau debite de peste 2.000 de metri cubi pe secundă, evacuate din cele două acumulări. La Nămoloasa, a fost inundat drumul de acces spre comună (construit în albia majoră) pe o porţiune de aproximativ 500 de metri, accesul făcându-se acum pe dig. În albia majoră, în zona dig – mal Fundenii Vechi, a fost inundată în cursul zilei de ieri o suprafaţă de aproximativ 370 de hectare (din care 90 ha islaz, 70 ha cultivate cu floarea soarelui, 10 ha de porumb, 25 ha grâu, 175 ha fără culturi). Precizăm că aceste suprafeţe se află în zona inundabilă, iar cotele ridicate ale Siretului nu pun în pericol la această dată localităţile riverane. Date fiind debitele crescute prognozate pentru următoarea perioadă pe rîul Prut, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu a dispus luarea principalelor măsuri pentru protejarea zonelor vulnerabile. Se lucrează acum la întărirea cu pământ a digului din zona Brateşul de Jos, iar la Slobozia Oancea se ridică digul de apărare a DN 26. S-a realizat, de asemenea, un inventar al cantităţii de substanţe chimice periculoase şi combustibil deţinute de societăţile care funcţionează în Valea oraşului pentru a preîntâmpina poluările accidentale, dar şi o strategie de acţiune în cazul în care viitura ar ameninta municipiul Galaţi. Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a făcut un apel la primarii din localităţile riverane să mobilizeze în caz de necesitate atât beneficiarii Legii 416 privind venitul minim garantat, cât şi angajaţi din cadrul primăriilor, iar Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să acţioneze. „Nu avem nici o prognoză clară deocamdată în ceea ce priveşte evoluţia debitelor pe râul Prut. În acest moment, se deversează circa 600 de metri cubi pe secundă din acumularea de la Stânca Costeşti şi abia după ce unda de viitură va trece de Trifeşti din judeţul Iaşi vom şti mai exact ce ne aşteaptă. De la Trifeşti la Galaţi se estimează că unda va face în jur de 10 zile şi probabil că va ajunge în zona judeţului în perioada 15-16 august,” a declarat Gabriel Panaitescu, prefectul judeţului Galaţi. Potrivit Informării hidrologice şi de gospodărire a apelor, emisă de Administraţia Naţională „Apele Române”, în această dimineaţă, la Cosmeşti, Siretul măsura 180 de centimetri, cota de atenţie fiind aici de 250 de centimetri, cota de inundaţie de 300 de centimetri, iar cota de pericol de 350 de centimetri. La Oancea, Prutul avea un debit de 163 de metri cubi pe secundă şi măsura 419 centimetri, cota de atenţie situându-se la 440 de centimetri, cea de inundaţie la 550 de centimetri, iar aceea de pericol la 600 de centimetri.
dcp100168 Posted August 3, 2008 Author Posted August 3, 2008 Cod galben, până luni după-amiaza Hidrologii au prelungit, până luni după-amiaza, codul portocaliu de inundaţii instituit pe râul Prut, pe sectorul Stânca Aval-Drânceni, în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui. Potrivit actualizării avertizării hidrologice, codul portocaliu pentru râul Prut este valabil până luni, la ora 16.00. De asemenea, pe Prutul inferior, sectorul aval Drânceni-Oancea, rămâne în vigoare codul galben, în judeţele Vaslui şi Galaţi.
dcp100168 Posted August 4, 2008 Author Posted August 4, 2008 Hidrologii meţin codul galben până marţi după-amiazăCodul portocaliu de inundaţii rămâne valabil pe râul Prut, fiind avertizate în acest sens judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR). Potrivit unui comunicat de luni al ANAR, hidrologii au decis să menţină avertizarea cod portocaliu pentru râul Prut pe sectorul Stânca Costeşti – Drânceni, aferent judeţelor Botoşani, Iaşi şi Vaslui. Tot pe Prut, dar pe cursul inferior, pe sectorul Drânceni – Oancea, aferent judeţelor Vaslui şi Galaţi, hidrologii au decis să menţină codul galben de inundaţii.Prutul creşte, Siretul scadeDacă râul Siret înregistra, în cursul dimineţii, niveluri în continuă scădere, pe Prut situaţia este alta, prognozându-se creşteri de debit într-un ritm lent. La ora 6.00, la Cosmeşti, Siretul avea o cotă de 50 de centimetri, cota de atenţie fiind de 250 de centimetri. La Lungoci măsura 280 de centimetri (CA 600 cm), iar la Şendreni avea 232 cm (CA 550 cm). Tot în cursul zilei de ieri, râul Prut măsura la Oancea 449 de centimetri, cu 9 centimetri peste cota de atenţie, cota de inundaţie fiind 550 cm, iar cea de pericol 600 cm."Pe Prut se prognozează în continuare creşteri ale cotelor, dar într-un ritm destul de lent. Lucrările de întărire a digului de la Brateşul de Jos au fost sistate, urmând a fi reluate în funcţie de debitele râului. Digul de la Brateşul de Jos a fost supraînălţat şi întărit cu pământ pe o lungime de aproximativ 1.500 de metri. De asemenea, la Slobozia Oancea a fost ridicat un dig cu saci de pământ pentru protejarea DN 26, pe o lungime de circa 800 de metri şi o înălţime de circa 1,20 metri", a declarat Petrica Paţilea, consilier personal al prefectului.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=9
dcp100168 Posted August 5, 2008 Author Posted August 5, 2008 Prutul rămâne încă o zi sub avertizareHidrologii au decis să prelungească până miercuri după-amiază avertizarea cod portocaliu pe Prut, pe sectorul cuprins între Ungheni şi Fălciu, codul galben rămânând valabil pe restul cursului râului, de la Stânca şi până la Oancea. Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) anunţă, într-un comunicat de marţi, că hidrologii au decis să menţină codul portocaliu pentru sectorul Ungheni – Fălciu al râului Prut, aferent judeţelor Iaşi şi Vaslui. Totuşi, menţiunea hidrologilor este că există riscul ca, la Prisăcani şi Drânceni, nivelurile Prutului să se situeze, până miercuri, cu până la 15 centimetri peste cotele de pericol, însă nu a fost instituit codul roşu întrucât nu există pericolul depăşirii coronamentului digului. Codul galben rămâne şi el valabil, tot pe Prut, pe două sectoare ale râului care-l încadrează pe cel avertizat cu cod portocaliu. Astfel, codul galben se va întinde de la Stânca Costeşti şi până la Ungheni şi de la Fălciu până la localitatea gălăţeană Oancea. Zonele avertizate cu cod galben sunt aferente judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.Unda de viitură din descărcarea de la acumularea Stânca Costeşti s-a atenuat pe parcurs, dar Prutul continuă să înregistreze creşteri de debit pe sectorul din aval. La ora 12.00, la Staţia hidrometrică Oancea, râul Prut înregistra astăzi un debit de 199 metri cubi pe secundă şi o cotă de 460 de centimetri, cu 20 de centimetri peste cota de atenţie (cota de inundaţie fiind 550 de centimetri, iar cota de pericol 600 de centimetri).
dcp100168 Posted August 6, 2008 Author Posted August 6, 2008 Cod galben până mâinePrefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a dispus monitorizarea atentă în continuare pe râul Prut, dat fiind că a fost prelungit codul galben hidrologic pe sectorul gălăţean, până mâine, 7 august 2008, la ora 16.00. Codul galben este valabil în acest interval pe sectorul Stânca aval – amonte Ungheni şi pe sectorul aval Fălciu – aval Oancea, aferente judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţiu şi cei din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Sitaţii de Urgenţă se află în teritoriu şi verifică starea digului. Prutul continuă să crească, dar într-un ritm destul de lent, cotele măsurate în ultimele două zile fiind mult sub cele prognozate. Astăzi, la ora 12.00, în staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea o cotă de 472 de centimetri şi un debit de 214 metri cubi pe secundă (cota de atenţie fiind 440 cm, cota de inundaţie 550 cm, cota de pericol 600 cm). Vârful de viitură se afla în această după amiază în zona Drânceni, judeţul Vaslui, şi înaintează lent, unda atenuându-se considerabil pe parcurs. Specialiştii Direcţiei Apelor Prut estimează la această oră că vom avea o viitură de lungă durată, dar fără efecte majore în judeţul Galaţi. Noile prognoze arată că există probabilitate ca pe teritoriul judeţului Galaţi nici să nu se atingă cota de pericol, dată fiind propagarea foarte bună din amonte.
dcp100168 Posted August 7, 2008 Author Posted August 7, 2008 O nouă prelungire a codului galbenHidrologii au decis să menţină codul portocaliu de inundaţii pe Prut, pentru sectorul Ungheni-Fălciu, aferent judeţelor Iaşi şi Vaslui, şi pe cel galben pe alte două sectoare ale râului, până vineri după-amiază. Potrivit avertizării de joi, codul portocaliu de inundaţii se menţine pe Prut, pe sectorul Ungheni - Fălciu, până vineri la ora 14.00. Nivelurile Prutului la Drânceni sunt aşteptate să depăşească cu cinci-zece centimetri cotele de pericol, însă hidrologii susţin că apa nu va trece peste dig. Pentru aceeaşi perioadă, hidrologii au decis să menţină şi codul galben de inundaţii, tot pe Prut, de la Stânca Costeşti până la Ungheni şi de la Fălciu până la vărsarea râului în Dunăre. Codul galben vizează judeţele Botoşani, Iaşi şi Galaţi.Prutul creşte relativ lent şi se estimează că viitura va dura aproximativ o lună, faţă de trei luni cum s-a întâmplat în 2006, şi va fi preluată de Dunăre în condiţii de siguranţă. Deocamdată vârful viiturii se află pe teritoriul judeţului Vaslui şi se estimează ca va ajunge în zona Oancea pe 12 august. Astăzi, la ora 12.00, în staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea o cotă de 490 de centimetri şi un debit de 242 de metri cubi pe secundă (cota de atenţie fiind 440 cm, cota de inundaţie 550 cm, cota de pericol 600 cm).
dcp100168 Posted August 8, 2008 Author Posted August 8, 2008 Avertizare hidrologică de cod portocaliuAdministraţia Naţională Apele Române (ANAR) a actualizat, vineri, avertizarea hidrologică de cod portocaliu, transmisă în urmă cu o zi, anunţând creşteri de debite pe râul Prut, pe sectorul aval Grozeşti - aval Oancea, aferent judeţelor Iaşi, Vaslui şi Galaţi. "Ca urmare a evoluţiei situaţiei hidrologice din ultimele ore şi a prognozelor meteorologice se actualizează avertizarea hidrologică din 7august, pentru intervalul 8 august, ora 14.00-10 august, ora 16.00, după cum urmează: Cod portocaliu pentru râul Prut pe sectorul aval Grozeşti - aval Oancea, aferent judeţelor Iaşi, Vaslui şi Galaţi", se arată într-un comunicat al ANAR.Totodată, sursa citată precizează că se menţine Cod galben - ca urmare a propagării viiturii formate anterior - pe râul Prut pe sectorul Stanca Aval - Grozeşti şi pe sectorul aval Oancea - confluenţa cu Dunărea, aferente judeţelor: Botoşani, Iaşi şi Galaţi. "Ca urmare a precipitaţiilor prognozate pentru intervalul 9 august, în intervalul 3.00-21.00, se instituie Cod galben pentru intervalul 9 august, ora 5.00 - 10 august, ora 6.00, fiind posibile produceri de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri mici şi pe cursurile superioare din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Suceava, Moldova, Bistriţa şi Jijia, aferente judeţelor Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Suceava şi Botoşani", se arată în avertizarea hidrologilor. Avertizarea a fost transmisă de hidrologi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, SC Hidroelectrica SA, Direcţia Apelor: Someş-Tisa, Crişuri, Siret şi Prut.
dcp100168 Posted August 9, 2008 Author Posted August 9, 2008 Râul Prut a ieşit din matcă în câteva zone din judeţul GalaţiRâul Prut a ieşit din matcă în zona judeţului Galaţi inundând o fermă piscicolă şi acoperind peste 400 de hectare de păşune şi câteva grădini care se aflau însă în albia majoră a râului. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Galaţi, în acest moment nu există pericolul inundării zonelor locuite sau a altor suprafeţe agricole cultivate.Nivelul ridicat al râului Prut a provocat deja pagube în judeţul Galaţi. Potrivit unor informaţii puse la dispoziţie de Prefectura Galaţi, râul Prut a ieşit din albia minoră în zona localităţii Vădeni şi a inundat circa 150 de hectare de păşune şi opt grădini totalizând circa un hectar. Tot în albia majoră, în zona satului Slobozia Oancea, au fost inundate circa 280 de hectare de păşune. În apropiere de confluenţa cu Prutul, digul drept al râului Elan s-a rupt pe o lungime de aproximativ 30 de metri, iar apa a inundat ferma piscicolă Maţa Rădeanu.Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea-Crângan, există posibilitatea ca în perioada imediat următoare alte zone să fie afectate de apele revărsate ale Prutului. "Există pericolul inundării Drumului Naţional 26 Galaţi-Bârlad, în zona Slobozia Oancea, însă s-au luat măsuri urgente pentru supraînălţarea digului existent. Consolidarea se face cu pământ, saci de pământ şi folie de plastic, pe o lungime de circa 800 de metri, lucrările fiind executate de 35 de persoane din cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Galaţi. Deocamdată, apa a ajuns la baza digului de la DN 26. De asemenea, primăriile comunelor Tuluceşti şi Frumuşiţa au mobilizat circa 50 de localnici pentru încărcarea a 5.000 de saci cu pământ necesari la supraînălţarea digului acolo unde va fi nevoie. Precizăm însă că în acest moment nu există pericolul inundării zonelor locuite sau a suprafeţelor cultivate", a afirmat reprezentantul Prefecturii Galaţi.Cele mai recente măsurători hidrologice, înregistrate la ora 15.00, arată că în zona Oancea Prutul avea o cotă de 576 de centimetri, cu 26 de centimetri peste cota de inundaţie, şi un debit de 457 de metri cubi pe secundă, menţinându-se în continuare averizarea de cod portocaliu.http://www.mediafax.ro/social/raul-prut ... 88;2888611
dcp100168 Posted August 10, 2008 Author Posted August 10, 2008 Se întăreşte digul de la Brateşul de JosPrefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, se află astăzi în teren şi urmăreşte evoluţia debitului pe Prut şi modul de comportare a îndiguirilor, verificând în acelaşi timp şi asigurarea serviciului de permanenţă în primăriile riverane. Având în vedere prognoza de creştere a debitului, s-au luat măsuri de supraînălţare cu saci cu pământ şi folie a digului la Brateşul de Jos, pe malul drept al Prutului, în zonele cu şei. În această dimineaţă, lucrau aici doi ofiţeri şi 43 de subofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, 30 de muncitori şi cinci specialişti de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi. În zona Slobozia Oancea, digul de protecţie a DN 26 Galaţi-Bârlad a fost înălţat cu încă 1.000 de saci cu pământ. Zonele cu infiltraţii constatate aici au fost consolidate cu saci de nisip. Lucrătorii de la Secţia Drumuri Naţionale vor supraînălţa astăzi şi capetele digului. Astăzi, la ora 12.00, la Staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea o cotă de 589 de centimetri (cu 39 de centimetri peste cota de inundaţie) şi un debit de 499 de metri cubi pe secundă. Codul portocaliu hidrologic este în vigoare până astăzi, la ora 16.00. Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a dispus asigurarea continuă a patrulării pe diguri şi supravegherea punctelor critice, precum şi pregătirea materialelor de intervenţie din stocul de apărare. Debitul râului este în creştere, dar nu există pericolul inundării zonelor locuite ori a suprafeţelor cultivate.
dcp100168 Posted August 10, 2008 Author Posted August 10, 2008 Avertizarea hidrologica de cod portocaliu, prelungitaHidrologii au prelungit avertizarea de cod portocaliu din zona Moldovei si nordul tarii pana miercuri la ora 16:00. Hidrologii au prelungit avertizarea de cod portocaliu pentru raul Prut pe sectorul aval Grozesti - aval Oancea, aferent judetelor Iasi, Vaslui si Galati, transmite Realitatea Tv. Mai mult, codul galben a fost prelungit pentru raul Prut ca urmare a propagarii viiturii formate anterior pe sectorul Stanca Aval - Grozesti si pe sectorul aval Oancea - confluenta cu Dunarea, aferente judetelor Botosani, Iasi si Galati.
dcp100168 Posted August 11, 2008 Author Posted August 11, 2008 Prutul a depăşit cota de pericolPrefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a cerut vigilenţă maximă în continuare din partea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dat fiind faptul că râul Prut a depăşit în această dimineaţă cota de pericol. Astăzi, la ora 10.00, la Staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea o cotă de 604 centimetri, cu patru centimetri peste cota de pericol, şi un debit de 552 metri cubi pe secundă. În zona Slobozia Oancea, digul de protecţie a DN 26 Galaţi-Bârlad a suferit o serie de infiltraţii, dar a fost consolidat şi este monitorizat în permanenţă. De asemenea, specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţi şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă patrulează pe diguri şi supraveghează punctele critice, fiind pregătiţi să intervină. Debitul râului este în creştere, dar nu există pericolul inundării zonelor locuite ori a suprafeţelor cultivate. Sunt inundate la această dată circa 400 de hectare de păşune în zona localităţilor Vădeni şi Slobozia Oancea şi aproximativ un hectar de grădină, în zona Vădeni, suprafeţe aflate în albia majoră a râului. De asemenea, o breşă de circa 30 de metri produsă în cursul zilei de sâmbătă pe afuentul Elan a dus la inundarea incintelor fermei piscicole de la Maţa Rădeanu.Cotele râului au fost staţionare în ultimele nouă ore. Astăzi, la ora 15.00, la Staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea aceiaşi parametri înregistraţi la ora 6.00 - 604 centimetri (patru centimetri peste cota de pericol) şi un debit de 552 metri cubi pe secundă.
dcp100168 Posted August 11, 2008 Author Posted August 11, 2008 Galaţiul aşteaptă în această noapte vârful de viitură pe PrutVârful de viitură pe Prut, în judeţul Galaţi, este aşteptat în noaptea de marţi spre miercuri, dar, după cum afirmă generalul Viorel Zaharia, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, digurile ridicate în aceste zile vor face faţă puhoiului şi nu vor fi afectate gospodăriile oamenilor şi şoselele din zonă. Luni dimineaţă, apele râului aveau o cotă de 604 cm, cu patru centimetri peste cota de pericol, şi un debit de 552 metri cubi pe secundă. Apele învolburate ajunseseră până la buza digului ce apără DN 26, care leagă Galaţiul de localitatea de frontieră Oancea. Chiar dacă apele nu au ajuns pe şosea, s-au înregistrat infiltraţii în dig, care nu pun în pericol calea rutieră, după cum afirmă reprezentanţii ISU.Prutul şi-a întors din drum un afluentÎn zona localităţilor Vădeni şi Slobozia Oancea au fost acoperite cu ape aproximativ 400 hectare de păşuni. Singurele pagube produse până acum de apele crescute ale Prutului au fost suferite de fermele piscicole Maţa Rădeanu şi Şovârca. Bazinele piscicole ale fermei Maţa Rădeanu, situată la marginea localităţii Vădeni, au fost afectate încă de sâmbătă, atunci când s-a produs o breşă de 30 m în digul de pe afluentul Elan. Pârâul s-a confruntat cu fenomenul de remu: din cauza debitului mare al Prutului, apele pârâului s-au întors spre amonte. Un alt dig a cedat, luni, în dreptul exploataţiei piscicole Şovârca, de lângă Oancea, şi apele Prutului au invadat bazinele fermei aflate în imediata apropiere a râului. Singurul pericol a fost la Vădeni, acolo unde gospodăria familiei Lăcustă, aflată în partea de jos a localităţii, a fost pe punctul de a fi inundată. Digul ridicat de forţele de intervenţie de la ISU Galaţi a stopat drumul apei spre casa familiei Lăcustă, casă care fusese afectată de viitura din 2006.http://www.gandul.info/societatea/galat ... 32;2914454
dcp100168 Posted August 12, 2008 Author Posted August 12, 2008 Astăzi, la ora 10.00, la Staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea o cotă de 620 de centimetri, cu 20 de centimetri peste cota de pericol, şi un debit de 618 metri cubi pe secundă. Pe lângă cele aproximativ 400 de hectare de păşune inundate în albia majoră din zona Vădeni şi Slobozia Oancea, în cursul zilei de ieri a mai fost inundată o grădină de circa 600 mp, la Slobozia Oancea, şi alte trei grădini din Oancea, cu o suprafaţă de 10.000 de mp, precum şi o gospodărie (nelocuită) cu suprafaţa de aproximativ 1.400 de mp (fostul „cazan de ţuică”). Toate aceste suprafeţe inundate se află în albia majoră a râului Prut. Debitul râului este în creştere, dar specialiştii estimează cu nu există pericolul inundării zonelor locuite.
dcp100168 Posted August 12, 2008 Author Posted August 12, 2008 Riscul inundării aşezărilor umane este redus Riscul producerii unor inundaţii pe cursul râului Prut care să afecteze gospodării sau locuinţe este unul redus, fiind de aşteptat ca unda de viitură să atingă maximul în noaptea de marţi spre miercuri, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu. "Chiar dacă, potrivit ultimelor măsurători, ce s-au făcut la ora 16:00, Prutul a depăşit cota de pericol cu 25 de centimetri (n.r. - cu cinci centimetri mai mult decât la ora 10:00) şi estimările arată că în această seară se va înregistra creşterea maximă a cotelor, nu există riscul producerii unor inundaţii care să afecteze casele oamenilor şi care să impună evacuarea populaţiei", a declarat, marţi, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu. Potrivit spuselor acestuia, au fost inundate 400 de hectare de păşune ce se aflau în albia majoră a râului din zona Vădeni şi Slobozia Oancea. Tot aici, apa a intrat în alte trei grădini, acoperind o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, precum şi o gospodărie nelocuită de aproximativ 1.400 de metri pătraţi. În plus, au fost afectate fermele piscicole de la Maţa Rădeanu şi Şovârca. "Se lucrează în continuare pentru protejarea unei porţiuni din drumul naţional 26, unde nivelul apei a depăşit, în medie, cu 70 de centimetri nivelul la care se află drumul. Se află acolo reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor care lucrează în continuare la supraînălţarea digului", a mai spus prefectul. Potrivit estimărilor oficiale, Prutul va reveni la valorile obişnuite peste trei săptămâni.
dcp100168 Posted August 13, 2008 Author Posted August 13, 2008 Cote istorice pe PrutAstăzi, la ora 10.00, la Staţia hidrometrică Oancea, Prutul avea o cotă de 635 de centimetri, cu 35 de centimetri peste cota de pericol, şi un debit de 684 metri cubi pe secundă. Aceşti parametri i-au depăşit pe cei înregistraţi în iunie 2006, când cota maximă a fost de 622 de centimetri, iar debitul de 627 de metri cubi pe secundă. În cursul zilei de ieri, în satul Rogojeni, comuna Suceveni, s-au inundat în albia majoră o grădină de circa o jumătate de hectar şi două fântâni. În vecinătatea amenajării piscicole Şovârca (la sud de Rogojeni), au fost inundate circa 40 de hectare de lucernă şi 45 de hectare de porumb, în albia majoră, apa provenind din cele două breşe de circa 30 de metri produse în nordul amenajării pisciole. La Vădeni, au fost inundate în albia majoră a Prutului, opt anexe gospodăreşti, pe o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi, trei grădini de circa un hectar şi jumătate şi două hectare cultivate cu porumb, toate situate pe partea dreaptă a drumului de acces spre Vădeni. În nord-vestul localităţii Vădeni, apa provenind din amenajarea pisciolă Maţa-Rădeanu a inundat două hectare de porumb, cultivat în albia majoră.Circulaţia pe DN 26 nu a fost afectată. Sunt infiltraţii în digul de protecţie a şoselei, dar sunt ţinute sub control, digul fiind monitorizat în permanenţă şi consolidat cu pământ. De asemenea, s-a impus restricţia de viteză la 30 de kilometri pe oră, pe această porţiune, pentru ca vibraţiile să nu afecteze digul de saci, folie şi pământ, care se întinde pe circa 800 de metri şi are o înălţime de peste un metru. Poliţia Rutieră şi Poliţia de Frontieră patrulează în această zonă. De asemenea, lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se află pe teren şi intervin în punctele critice, iar specialiştii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi monitorizeză permanent debitul şi digurile.Inundaţiile produse până la această dată sunt în albia majoră a Prutului. Nu sunt puse în pericol zonele locuite şi nu se impune evacuarea locuinţelor.
dcp100168 Posted August 13, 2008 Author Posted August 13, 2008 Cod portocaliu până luniInstitutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a prelungit astăzi avertizarea Cod portocaliu hidrologic pentru judeţul Galaţi ca urmare a propagării viiturii pe râul Prut, pe sectorul Prisăcani – confluenţa cu Dunărea. La ora 14.00, Prutul avea la Oancea o cotă de 638 de centimetri şi un debit de 660 de metri cubi pe secundă. Codul portocaliu rămâne în vigoare până pe 18 august, la ora 12.00.Prutul staţioneazăRâul Prut a înregistrat o cotă staţionară la Staţia hidrometrică Oancea. De la ora 13.00, cota este de 638 de centimetri, iar debitul a scăzut de la 693 de metri cubi pe secundă la 660 metri cubi pe secundă. Se estimează că acesta este, la Oancea, vârful viiturii formate pe râu ca urmare a descărcării de la acumularea Stânca Costeşti. Autorităţile rămân în alertă, dat fiind că unda de viitură va ajunge în Dunăre în circa trei săptămâni. Presiunea pe digul de saci şi pământ de la DN 26 rămâne ridicată, dar digul este monitorizat şi întărit în permanenţă. Şi pe digul de Brateşul de Jos este intensificată patrularea, iar zonele cu şei sunt consolidate. Nu s-au mai înregistrat situaţii deosebite, iar zonele locuite nu sunt ameninţate de ape.
dcp100168 Posted August 13, 2008 Author Posted August 13, 2008 Traficul rutier către Vama Oancea a fost opritPreşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, a dispus, miercuri seară, oprirea circulaţiei autovehiculelor pe Drumul Naţional 26, între localităţile Folteşti şi Oancea, după ce apele crescânde ale Prutului au mărit presiunea pe digul artificial care protejează această arteră, transmite NewsIn. "Creşterea mare a volumului de apă şi presiunea tot mai mare creată asupra digului poate produce infiltraţii pe digul artificial şi de aceea am luat decizia de a opri total circulaţia pe DN 26 pe o perioada limitată de timp, pentru a permite lucrătorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să intervină pentru consolidarea digului. Am cerut Serviciului de Gospodărire a Apelor şi societăţilor comerciale să ne pună la dispoziţie utilaje pentru a completa digul şi pentru a-l întări şi supraînălţa", a declarat, miercuri seară, Eugen Chebac, informează corespondentul NewsIn. Traficul rutier de pe DN 26 a fost deviat pe ruta Folteşti-Târgu Bujor-Băneasa-Roşcani-Oancea, pentru toate tipurile de autovehicule.http://www.adevarul.ro/index.php?sectio ... &id=365580
Recommended Posts