Jump to content

Galaţiul are peste 40 de străzi fără canalizare


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Vidanjă pentru 40 de străzi care nu au canalizare

Pentru "servicii de vidanjare sau pompare ape meteorice de pe străzile necanalizate din municipiul Galaţi", Primăria a lansat o achiziţie publică pe site-ul propriu şi aşteaptă ofertele până vineri, 14 februarie. Valoarea estimată a contractului este de 25.026 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este "preţul cel mai scăzut".

Privind retrospectiv, putem spune că achiziţia lansată de municipalitate este aproape o formalitate. Şi spunem asta pentru că, potrivit "notificărilor la atribuirea directă" publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, şi în 2017, şi în 2018, contractul a fost atribuit singurului ofertant, Apă Canal. Valoarea contractelor a fost diferită: 15.108 lei în 2017, 22.026 de lei în 2018, preţuri fără TVA.

Ce vrea Primăria

Conform caietului de sarcini, pentru achiziţia în derulare, ofertantului i se cer: vidanjă - maxim 2.080 mc şi 1.360 km, grup electrogen - maxim 85 de ore şi autoutolitară - maxim 140 km.
Ofertantul trebuie să aibă personal propriu calificat şi specializat în domeniu cu care să asigure serviciile, şi este obligat să continue activitatea indiferent de anotimp şi de condiţiile meteo. Serviciile se vor desfăşura până la data de 31 decembrie 2020. "Deficienţele constatate în execuţie vor fi comunicate ofertantului, verbal sau în scris, iar remedierea se va face în termen de 24 de ore de la primirea solicitării", se precizează în document.

Pe câte străzi se va acţiona

Dincolo de necesitatea achiziţiei şi de agentul economic care va câştiga contractul, am fost curioşi să aflăm care este "dimensiunea problemei". Câte străzi nu au canalizare în 2020 şi ar avea nevoie de intervenţie cu vidanja, în caz că le-ar îneca "apele meteorice", după cum spune Primăria. La solicitarea noastră, Biroul de presă al Primăriei ne-a comunicat lista străzilor necanalizate (încă): "Incubatorului, Decebal, Vămii, Cetăţuia, Pescari, Aleea Toamnei, Mărăşti, Aleea Drumul Viilor, Eternităţii, 9 Mai 1945, Panait Istrati, Tecuci, Constantin Nottara, Vasile Alecsandri, Elena Doamna, Bourului, Soarelui, Someşului, Brateş, Lăcrămioarei, Răşinari, Cerului, Tazlău, Tunelului, Malul Brateş, Aleea Traian, Aleea Shell, Aleea Emil Racoviţă, Castrul Roman, Lunca Siretului, Nicolae Labiş, George Bacovia, str. 2 (Simion Ajarescu), Tomis, V.A. Urechia, Colectiviştilor, Al. Vlahuţă, Fileşti, Calistrat Hogaş, Ştefan Petică, Str. 29 (Ştefan Petică)".

Reprezentanţii Primăriei ne-au precizat că aceste străzi ar urma să fie canalizate în cadrul amplei investiţii derulate de Apă Canal cu fonduri europene. Rămâne de văzut când şi dacă e vorba despre chiar toate străzile şi aleile enumerate! Peste 40!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Vidanjă pentru străzile necanalizate

Pentru "Servicii de vidanjare sau pompare ape meteorice de pe străzile necanalizate din municipiul Galați", Primăria tocmai a atribuit un contract în valoare de 24.361,95 de lei fără TVA societăţii Apă Canal SA. Este deja o achiziţie tradiţională, dovadă contractele încheiate în anii precedenţi. Potrivit "notificărilor la atribuirea directă" publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, şi în 2017, şi în 2018, şi în 2020, contractul a fost atribuit singurului ofertant, Apă Canal. Valoarea contractelor a fost diferită: 15.108 lei în 2017, 22.026 de lei în 2018, 24.361,95 de lei în 2020, preţuri fără TVA.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.