Jurnalul gandurilor mele

[Rami]

Preferam umbra de la mine de acasa,imi e cunoscuta si mai usor de suportat.

[Rami]

Azi mi-am plantat primii pui de Calathea. Planta mama o am la serviciu, o ingrijesc de doi ani si am rugat-o sa imi dea si mie acasa cativa pui. Ea si-a aplecat frunzele spre mine si mi-a soptit ca puii ei sunt ai celui ce a ingrijit-o in tot acest timp.

Revin cu poze .

[Rami]

Oamenii dezamagesc constant. Si tot oamenii sunt dezamagiti constant. Egalitate pefecta.

[Laurentziu]

Oamenii dezamagesc constant. Si tot oamenii sunt dezamagiti constant. Egalitate pefecta.

asta asa e..

[silviudeep]

depinde de oameni.

[Rami]

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti - cu toate acestea, iartă-i!

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse - cu toate acestea, fii bun!

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi - cu toate acestea, caută succesul!

Dacă eşti cinstit şi foarte sincer, oamenii te pot înşela - cu toate acestea, fii cinstit şi sincer!

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi - cu toate acestea, construieşte!

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi - cu toate acestea, fii fericit!

Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uita mâine - cu toate acestea, fă bine!

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de ajuns - cu toate acestea, dă-i lumii tot ce ai mai bun!

Maica Tereza

[Rami]

astept intalnirea de maine

[silviudeep]

enjoy

[Rami]

Din nou,Kaufland-ul ma trimite de acasa. Din nou imi pun sufletul in valiza si plec. Din ce in ce mai des in ultima vreme...si eu vreau sa mai stau si pe acasa...

O zi ...si iar plec...

Revin. Intotdeauna revin.

[Laurentziu]

forumul si galatenii intotdeauna te vor astepta sa revii..si sa fii tu.. Rami.

[Rami]

Poate nu mai sunteti asa cuminti si tacuti

[UNOMPEAICI]

doamna, domnisoara, etc...undeva pe acolo (pt ca inaca nu am defint faoma de politete care ti se cuvine, lene de inteles de ce) din intamplare, nu sa fiu sincer, din curiozitate am aruncat si eu cu privirea si gandul peste alte ganduri cele ale tale. de ce scriu?pentru ca am remarcat harul tau de a povesti, de a povesti in scris si consider ca daca ai avea rabdarea necersara pt a lega gandurile de mai multe cuvinte cred ca ar iesi ceva cel putin interesant...iti propun macar sa incerci...in ceea ce priveste offfurile sau tristeturile poate altadata si nu "pe scena" poate e mai bine "dupa perdea" (sper sa descifrezi mesajul final)

[Yan]

Din nou,Kaufland-ul ma trimite de acasa. Din nou imi pun sufletul in valiza si plec. Din ce in ce mai des in ultima vreme...si eu vreau sa mai stau si pe acasa...

O zi ...si iar plec...

Revin. Intotdeauna revin.

Pai sa te intorci repejor . Si sa ai succes !

[Rami]

Va multumesc tuturor

Si mai ales celor care au sta aseara cu mine A insemnat foarte mult.

Nu stiu ce a cauzat starea mea de irascibilitate de aseara. Nu e prima plecare de genul si totusi un sentiment de neliniste m-a dominat. Si la ora la care scriu, inca il mai simt.

Nu uitati sa verificati daca mai traiesc Ne revedem curand, Galati

[Yan]

Rami , sper sa nu te superi ca am postat aici . Stiu ca iti va place povestioara de mai jos :

Iubirea si Timpul

autor necunoscut

Se spune ca a fost odata demult, o insula. Si pe aceasta îndepartata insula traiau toate

sentimentele si valorile umane:

Buna Dispozitie, Tristetea, Întelepciunea… si - ca toti ceilalti - Iubirea.

Într-o buna zi, sentimentele au fost anuntate ca insula era pe cale sa se scufunde si îsi

pregatira navele si plecara.

Doar Iubirea ramase pâna în ultimul moment.

Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe lânga Iubire cu o barca luxoasa. Iubirea îi zise:

“Bogatie, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint în barca mea si nu am loc pentru tine.”

Iubirea se hotarî atunci sa ceara ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo întro

superba nava.

“Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot ajuta, Iubire…” - raspunse Orgoliul - “aici totul e perfect, mi-ai putea

strica nava”.

Atunci Iubirea implora Tristetea, care trecea pe lânga ea:

“Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!”

“Oh Iubire,” – îi raspunse Tristetea – “sunt atât de trista încât trebuie sa ramân

singura...”

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe lânga Iubire, dar era atât de multumita, încât nici

nu auzi ca este strigata.

Dintr-o data se auzi o voce:

“Vino Iubire, te iau cu mine “

Vorbea un batrân.

Iubirea se simti atât de recunoscatoare si plina de bucurie, încât uita sa îl întrebe pe

batrân cine este.

De cum sosira pe tarm, batrânul pleca.

Iubirea îsi dadu seama cât de mult îi datora batrânului si a întrebat Cunoasterea:

“Cunoastere, îmi poti spune cine m-a ajutat?”

“A fost Timpul” – a raspuns Cunoasterea.

“Timpul?” - se întreba Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a ajutat?”

Cunoasterea, plina de întelepciune, raspunse:

“Pentru ca numai Timpul e în stare sa înteleaga cât de importanta e Dragostea în

viata!”

[lumy]

mi-a dat mai demult cineva un link unde era aceasta povestioara,e foarte frumoasa

[Yan]

pot sa il trimit ca fisier ! e o carte defapt ! zi-mi cum si rezolv sa ajunga la tine !

[Rami]

Rami , sper sa nu te superi ca am postat aici . Stiu ca iti va place povestioara de mai jos :

Iti multumesc ca ai postat aici

[Yan]

Bine ai revenit ! PArca trebuia sa ajungi mai devreme !

[Yan]

O sa va placa !

Sa iubesti total si cu adevarat

autor necunoscut

Toata lumea din blocul meu stia cine este Urâtul. Urâtul era motanul rezident. Ii

placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa, sa

iubeasca.

Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul

asupra Urâtului. In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa

fie celalalt, avea o gaura larg deschisa. Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea,

piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase

capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna sa faca

un ocol.

Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi

trageam mereu. Urâtul ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi

avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene.

De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Urâtul, aveau o singura reactie: „Ce motan

urat!”

Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu

furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele

in usa, daca nu voia sa plece.

Urâtul reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si

simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai

cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in

semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si

lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate,

incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea.

Intr-o zi, Urâtul si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns

frumos, iar Urâtul a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele

si am incercat sa-i sar in ajutor. Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am

dat seama ca viata trista a lui Urâtul se apropia de sfarsit. Urâtul statea intins intr-un

cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o

muscatura pe partea de blanita alba de pe burta.

Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l

simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu. Apoi am

simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Urâtul, in dureri atat de

mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. Lam

tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors

singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar

si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina

afectiune – poate putina compasiune.

In acea clipa am crezut ca Urâtul era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe

care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa

atace in vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina

durerea.

Urâtul a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am

tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa

mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa

iubesti total si cu adevarat.

Morala

Urâtul m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi

putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii

voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost

speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu

sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam.

Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi,

dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul

[Rami]

Bine ai revenit ! PArca trebuia sa ajungi mai devreme !

Ma scuzati, nu m-au lasat sa plec acasa de marti.

[Yan]

hmm ! te iertam ! dar pe sefii tai ... never !

[Rami]

nici eu,pe unii.

[Rami]

Am revenit din nou, ca intotdeauna. Din multe puncte de vedere a fost o delegatie neobisnuita. Revin cu detalii.

[Laurentziu]

si poate si cu poze...