Jump to content

Probleme financiare la Bunmet Engineering Tecuci


Recommended Posts

Posted

Probleme financiare la Bunmet Engineering Tecuci

Semne proaste anul are pentru societățile comerciale gălățene. După ce o firmă fanion, veche de aproape o sută de ani – Intfor, a dat faliment luna trecută, o altă companie importantă nu se simte prea bine. E deja în insolvență și în câteva zile i s-ar putea hotărî soarta.

Este vorba de Bunmet Engineering, al treilea constructor, ca număr de angajați, din județul Galați, firmă cunoscută atât prin lucrările executate în țară cât și în Germania. Compania din Tecuci este deţinută de Iulian Ştefan Ţocu, fost candidat în 2008 la fotoliul de primar al municipiului din nordul județului.

În 2018, compania era evidențiată de cei de la Ziarul Financiar după ce depășise pragul de 100 de milioane de lei, cifră de afaceri, în creștere cu 32% față de anul precedent.

În 29 ianuarie, la Tribunalul Galați a fost înregistrat dosarul prin care se cere falimentul firmei. O decizie în acest sens poate fi luată pe 28 aprilie, când a fost stabilit termenul de judecată. Din 31 ianuarie, compania are desemnat drept administrator judiciar provizoriu pe CII Mocanu Valeriu-Bogdan. Pe lista creditorilor, pe lângă patru persoane fizice, se află Primăria Tecuci și Administrația Finanțelor Publice Galați.

Până să apară aceste probleme, lucrurile păreau să meargă în direcția bună, compania având 421 de angajați în 2018, conform ultimelor date prezentate de Ministerul Finanțelor. Din 2014, firma avea și o sucursală în Germania, la Dusseldorf.

antidotul.ro

  • 1 year later...
Posted

Antreprenorii locali au generat primele zece insolvenţe din construcţii în anul pandemiei

Primele zece insolvenţe din construcţii din 2020, cla­sifi­cate în ordinea descrescătoare a cifrelor de afaceri, au venit din rândul constructorilor deţinuţi de antreprenori locali, cu afaceri de între 12 şi 72 mil. lei în 2019, arată date­le furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea ZF.

Au fost solicitate date referitoare la cele mai mari companii, după cifra de afaceri din 2019, al căror cod CAEN indică activităţi din secţiunea F - Construcţii şi care au intrat în insolvenţă în cursul anului 2020.

În total, peste 450 de firme care prestează activităţi de construcţii au luat calea insolvenţei în cursul anului 2020, arată datele de la Registrul Comerţului. Primele zece insolvenţe din construcţii ale anului trecut sunt firme ale căror cifre de afaceri din 2019 cumulează 284,8 milioane de lei. Clasamentul cuprinde firme din Bucureşti, dar şi din Galaţi, Ilfov, Botoşani, Giurgiu, Sibiu şi Maramureş.

Cea mai mare companie inclusă în top este Bunmet En­gin­eering, o companie de construcţii din Tecuci, judeţul Ga­laţi, deţinută integral de Iulian Ştefan Ţocu, fost can­di­dat pentru funcţia de primar al oraşului Tecuci în anul 2008.

zf.ro

 

9-tabel-constructii.jpg

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.