Jump to content

Şcolile, grădiniţele şi universităţile, închise până în septembrie


dcp100168

Recommended Posts

Şcolile, grădiniţele şi universităţile, închise până în septembrie

Cursurile nu vor mai fi reluate în acest an școlar pentru majoritatea elevilor și studenților, a anunțat ieri președintele României, Klaus Iohannis. Abia din 2 iunie, vor reveni la școală doar elevii din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a, în vederea pregătirii evaluării naționale, respectiv a bacalaureatului, însă în anumite condiții. "Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară", a declarat preşedintele Iohannis.

"Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple. În concluzie, s-a decis astăzi (n. r. - ieri) ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri", a mai spus Iohannis.

Acesta a mai precizat că singurii care vor putea reveni la şcoală, prezenţa lor fiind însă opţională, sunt elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, care în perioada 2 - 12 iunie se vor pregăti pentru examenele naţionale, Evaluare Naţională şi Bacalaureat.

Klaus Iohannis a mai declarat că “normele de distanțare vor fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum două-trei ore și se vor pregăti pentru examenele naționale".

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. "Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației”, a precizat preşedintele României.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

S-au redeschis școlile. Cine participă la cursuri și ce reguli trebuie să respecte

S-au redeschis școlile. Începând de marți, 2 iunie, până vineri, pe 12 iunie, elevii din clasele a 8-a și a 12-a fac pregătire pentru examenele Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Totuși prezența este opțională, iar pentru elevii care nu vin la școală vor fi organizate activităţi de pregătire online.

În interiorul școlilor se aplică o serie de reguli stricte. Astfel, durata activităţilor petrecute în sălile de clasă nu poate fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu şi de 2 ore pentru cei de gimnaziu, iar între persoanele din interior se păstrează distanța de 2 metri. S-au stabilit culoare separate de acces, iar la intrarea în şcoală sunt asigurate materiale şi echipamente de protecţie, precum covoarele cu dezinfectant, măştile de protecţie și substanţele dezinfectante pentru mâini.

Tot la intrare un cadru medical verifică temperatura copiilor și nu este permis accesul dacă termometrul arată mai mult de 37,3 grade. Pauzele sunt organizate separat astfel încât grupele să nu intre în contact, iar dezinfecția spațiilor comune se face des.

La Galați puțin peste jumătate dintre elevii din anii terminali au anunțat că vor participa la pregătirea pentru examenele naționale. Aproximativ 2.850 de elevi de gimnaziu care se pregătesc pentru Evaluarea Națională au confirmat că intenționează să vină la școală. În total, sunt 4.875 de elevi. În cazul claselor a 12-a, participarea este asemănătoare. 2.050 de elevi din totalul de 3.845 vor să participe la pregătirea pentru Bacalaureat organizată în școală.

Evaluarea Națională va începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul pe 22 iunie. Ambele examene ar putea avea sesiuni speciale pentru copiii care lipsesc din motive medicale.

expressdedunare.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.