Jump to content

Căminul pentru persoane vârstnice «Ștefan cel Mare și Sfânt» Galaţi


Recommended Posts

Posted

Primăria vrea ”Tinereţe fără bătrâneţe”. Proiect de peste 9,5 milioane de lei pentru vârstnici

Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte „Tinereţe fără bătrâneţe”, cu fonduri europene. Este vorba despre un centru de recreere pentru persoane vârstnice pentru care a depus cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi pentru proiectarea şi execuţia căruia a lansat la licitaţie un contract de peste 9,5 milioane de lei fără TVA. Centrul ar urma să fie amenajat în trei dintre clădirile rămase din fostul sediu al Colegiului „Traian”.

Până pe 6 iulie 2020, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele în cadrul licitaţiei lansate pentru ”Centrul de Recreere pentru Persoane Vârstnice – Tinereţe fără Bătrâneţe”. Valoarea estimată a contractului de proiectare şi execuţie este de 9.550.096 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate – preţ”. Obiectivul îl reprezintă amenajarea şi dotarea unui centru de recreere pentru care municipalitatea a depus o cerere de finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Din sediu de colegiu, spaţii pentru vârsta a treia

Adresa viitorului centru de recreere este strada Traian nr. 203, acolo unde a fost sediul Colegiului „Traian”. Conform Primăriei, în anul 2011, acesta a fost comasat prin absorbţie cu Colegiul „Radu Negru”, în cadrul căruia a fost mutată întreaga activitate de învăţământ. Cele şase corpuri de clădire ale Colegiului „Traian” - grupul şcolar, două internate, clădirea centralei, sala de sport, atelierul-şcoală - au rămas goale, degradându-se. Din anul 2016, în două dintre corpurile de clădire îşi desfăşoară activitatea provizoriu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Pentru terenul neocupat şi celelalte construcţii dezafectate, Primăria are planuri mari: să realizeze Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” – care funcţionează acum într-o clădire improprie de pe strada Războieni nr. 15 - şi centrul „Tinereţe fără bătrâneţe”. De altfel, la recenta şedinţă a Consiliului Local a şi fost votată schimbarea destinaţiei imobilului constituit din teren şi construcţii, situat în Galaţi, strada Traian nr. 203 din spaţii de învăţământ în sediu necesar desfăşurării activităţii Căminului de Persoane Vârstnice “Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi Centrului de recreere pentru persoane vârstnice – “Tinereţe fără bătrâneţe”, pentru o perioadă de zece ani.

Cum va arăta viitorul centru

Conform Primăriei, proiectul propune lucrări de modernizare, recompartimentare, reconfigurare şi igienizare a trei dintre corpurile de clădire, astfel încât să fie asigurate condiţii optime pentru activităţi de petrecere a timpului liber, de recreere şi consiliere de specialitate, pentru un număr de o sută de asistaţi sociali.
Obiectivele fundamentale ale centrului vizează facilitarea şi încurajarea legăturilor interumane şi cu prioritate menţinerea relaţiilor cu membrii familiei.
În centru, vârstnicii vor avea ocazia să-şi pună în valoare potenţialului cultural, intelectual, artistic şi profesional. Vor avea parte de seri culturale, întâlniri cu personalități ale vieții cultural – artistice locale şi naţionale, aniversarea unor evenimente, dar şi de discuţii cu specialiști din diverse domenii (reprezentanții Casei de Pensii, medici, avocați) care să le explice cum pot rezolva anumite probleme cu care se confruntă.
În cadrul proiectului vor fi asigurate și dotările spațiilor, respectiv sala de bibliotecă și lectură, sala de spectacol, sala de audiotecă, sala de cinematecă, sala de internet, sala de socializare și activități recreative, grupurile sanitare, camera de supraveghere, biroul administrativ, garderoba și vestiarele.

Bani europeni

Conform Primăriei, valoarea totală a proiectului pentru centrul de recreere este de 16.102.186 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 8.913.077 de lei, cheltuielile neeligibile - 7.007.208 de lei, iar contribuţia Primăriei ar fi de 181.899 de lei.
Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 13 luni, dar totul depinde de semnarea finanţării, finalizarea licitaţiei şi atribuirea contractului.
Cât despre căminul de bătrâni, documentaţia de avizare a lucrărilor şi valoarea investiţiei de 13.396.465 de lei sunt aprobate din noiembrie 2018... şi aprobate au rămas!

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Un singur ofertant pentru ”Tinereţe fără bătrâneţe”

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, o singură ofertă a fost depusă pentru proiectarea şi execuţia Centrului de recreere pentru persoane vârstnice “Tinereţe fără bătrâneţe”, contract în valoare de peste 9,5 milioane de lei fără TVA. Asocierea Concivia – Element Design, având în spate numeroşi subcontractanţi, a fost singura interesată de licitaţia lansată de Primăria Galaţi. Centrul ar urma să fie amenajat în trei dintre clădirile rămase din fostul sediu al Colegiului „Traian”, iar pentru investiţie a fost depusă o cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate – preţ”.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Bani europeni pentru ”Tinereţe fără bătrîneţe”

Centrul de recreere pentru persoane vârstnice "Tinerețe fără bătrânețe" din municipiul Galați reprezintă unul dintre cele 44 de obiective pentru care Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat contracte de finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Potrivit comunicatului de presă transmis de minister, contractul are o valoare de 16.102.186 de lei.

Despre acest centru de recreere aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa liberă". Adresa lui va fi pe strada Traian nr. 203, în trei dintre clădirile rămase din fostul sediu al Colegiului "Traian". Aici, vârstnicii ar urma să aibă parte de seri culturale, întâlniri cu personalități ale vieții cultural-artistice locale şi naţionale, aniversarea unor evenimente, dar şi discuţii cu specialiști din diverse domenii (reprezentanții Casei de Pensii, medici, avocați) care să le explice cum pot rezolva anumite probleme cu care se confruntă.

În cadrul proiectului vor fi asigurate și dotările spațiilor, respectiv sala de bibliotecă și lectură, sala de spectacol, sala de audiotecă, sala de cinematecă, sala de internet, sala de socializare și activități recreative, grupurile sanitare, camera de supraveghere, biroul administrativ, garderoba și vestiarele.

Pentru realizarea centrului de recreere, Primăria derulează deja o licitaţie, la care s-a înscris un singur ofertant, asocierea Concivia - Element Design, având în spate numeroşi subcontractanţi. Criteriul de atribuire a contractului, în valoare estimată de 9,5 milioane de lei fără TVA, este "cel mai bun raport calitate - preţ".

viata-libera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

S-a semnat contractul de finanțare în vederea înființării Centrului de recreere pentru persoane vârstnice – Tinerețe fără bătrânețe

Primăria municipiului Galați anunță că a fost semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru realizarea proiectului „Centrul de recreere pentru persoane vârstnice - Tinerețe fără bătrânețe”, în cadrul în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, prioritatea de investiții, Prioritatea de investiții 4.3 - Oferirea de sprijin pentru regenerare  fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.

Proiectul propune lucrări de modernizare, recompartimentare, reconfigurare și igienizare în corpurile C1, C2 și C4, din strada Traian nr. 203, astfel încât să fie asigurate condiții optime pentru activități de petrecere a timpului liber și de recreere, precum și consiliere de specialitate, pentru un număr de 100 de beneficiari.

Se vor realiza astfel următoarele lucrări: recompartimentarea conform standardelor pentru celor trei corpuri de clădire; repararea acoperişului, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei; schimbarea tâmplăriei exterioare la corpurile de clădire; lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare; izolarea termică a corpurilor de clădire; lucrări de reabilitare/modernizare a instalației sanitare, electrice și termice; înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață; înlocuirea circuitelor electrice; refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție; repararea trotuarelor de protecţie; asfaltarea căilor de acces; reabilitarea centralei termice și a instalației de distribuție aferente; reabilitarea sălii de sport; achiziția dotărilor necesare funcționării centrului (pentru sala de bibliotecă și lectură, sala de spectacol, sala de audiotecă, sala de cinematecă, sala de internet, sala de socializare și activități recreative).

Proiectul vizează facilitarea și încurajarea legăturilor interumane cu prioritate menținerea relațiilor cu membrii familiei; crearea cadrului de manifestare a aptitudinilor cultural-sportive ale vârstnicilor (prin punerea în valoare a potențialului cultural, intelectual, artistic și profesional ale acestora, capacitate dobândită în decursul vieții; organizarea unor seri culturale; întâlniri cu personalități ale vieții cultural-artistice locale și naționale; întâlniri cu specialiști din diverse domenii; organizarea și participarea la activități de aniversare a unor evenimente).

Valoarea totală a proiectului este de 16.102.186,04 lei, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 13 luni, contractul de achiziție privind proiectarea și execuția fiind acum în procedura de licitație.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

  • 1 month later...
Posted

Începe construcţia Centrului de recreere pentru persoane vârstnice – Tinereţe fără bătrâneţe

Primăria municipiului Galaţi a semnat contractul de lucrări în vederea realizării Centrului de recreere pentru persoane vârstnice - Tinereţe fără bătrâneţe, un proiect derulat cu fonduri europene.

Astfel, pentru contractul de achiziţie publică având ca obiect ”Centrul de Recreere pentru Persoane Vârstnice – Tinereţe fără Bătrâneţe”  (proiectare şi execuţie) ofertantul declarat câştigător este Asocierea Concivia SA – Element Design SRL (cu lider de asociere Concivia SA).  Valoarea contractului este de 9.430.720 lei fără TVA. Durata de realizare a contractului este de 17 luni, din care 4 luni sunt prevăzute pentru proiectare.
În cadrul proiectul se vor realiza lucrări de modernizare, recompartimentare, reconfigurare şi igienizare în corpurile C1, C2 şi C4, din strada Traian nr. 203, astfel încât să fie asigurate condiţii optime pentru activităţi de petrecere a timpului liber şi de recreere, precum şi consiliere de specialitate, pentru 100 de beneficiari.
Se va proceda la recompartimentarea pentru cele trei corpuri de clădire, repararea acoperişului, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, schimbarea tâmplăriei exterioare la corpurile de clădire, De asemenea, se vor face lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare, izolarea termică a corpurilor de clădire; lucrări de reabilitare a instalaţiei sanitare, electrice şi termice, înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, asfaltarea căilor de acces, reabilitarea centralei termice, reabilitarea sălii de sport, achiziţia dotărilor necesare funcţionării centrului (pentru sala de bibliotecă şi lectură, sala de spectacol, sala de audiotecă, sala de cinematecă, sala de internet, sala de socializare şi activităţi recreative).

La finalul lucrărilor, persoanele vârstnice din Galaţi, vor avea un centru modern de petrecere a timpului liber, unde vor putea să-şi pună în valoare aptitudinile cultural-sportive, potenţialul cultural, intelectual, artistic şi profesional ale acestora, În plus, tot aici se vor putea organiza seri culturale,  întâlniri cu personalităţi ale vieţii cultural-artistice locale şi naţionale, întâlniri cu specialişti din diverse domenii, dar şi organizarea şi participarea la activităţi de aniversare a unor evenimente.
Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 16.102.186 lei.

monitoruldegalati.ro

  • 3 years later...
Posted

O clădire pentru bunici va fi renovată cu fonduri prin PNRR

Primăria municipiului Galați informează că o clădire, aflată în prezent într-o stare avansată de degradare, va fi renovată și destinată acordării de servicii sociale persoanelor în vârstă, după ce au fost atrase fonduri prin PNRR, iar contractul de lucrări este deja în procedură de licitație.

Astfel, pentru clădirea situată pe strada str. Traian nr. 203, respectiv Corp C6, s-au prevăzut în principal lucrări de reabilitare termică, realizare a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei, instalare a sistemelor de climatizare, modernizare a instalației de iluminat etc.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Bunicii merită toată atenția, toată grija noastră. De aceea, vom aduce la noi standarde și această clădire, într-un spațiu unde va funcționa pe viitor și un centru modern destinat bunicilor”.

Pentru obiectivul „Renovare energetică – Căminul pentru Persoane Vârstnice Ștefan cel Mare și Sfânt, Str. Traian nr. 203, Corp C6” au fost atrase fonduri prin PNRR. Contractul de lucrări estimat la 10,4 milioane de lei a fost deja lansat în licitație publică pe 26 februarie, iar ofertele mai pot fi depuse până pe 15 martie.

Primăria municipiului Galați derulează deja, în același perimetru, un proiect important ce presupune înființarea unui viitor centru destinat persoanelor în vârstă, pentru petrecerea timpului liber și consiliere. Este vorba despre viitorul centru „Tinerețe fără bătrânețe”, în cadrul căruia sunt în curs de renovare alte corpuri de clădiri. Este proiect cu fonduri europene de aproximativ 16 milioane de lei.

Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați

  • 1 year later...
Posted

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi renovată și transformată în cantină pentru persoanele în vârstă.

Este posibil în cadrul unui proiect cu fonduri europene, pentru care a fost semnat contractul de finanțare. Acesta presupune „Consolidarea și eficientizarea energetică - Căminul pentru Persoane Vârstnice «Ștefan cel Mare și Sfânt» Galați, Corp C1, str. Traian nr. 203B”.

Valoarea este de 7.826.196,49 lei, din care suma totală eligibilă reprezintă circa 4,7 milioane de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Principalele lucrări cuprind: consolidarea, anveloparea, înlocuirea tâmplăriei, realizarea unor lucrări de recompartimentare a spațiului etc.

„La finalul implementării proiectului, imobilul situat în strada Traian 203B din municipiul Galați va avea destinația de cantină pentru persoanele în vârstă, fiind compartimentată corespunzător: sală de mese bucătărie, cameră tehnică, cameră frigorifică, spațiu depozitare, depozit legume, spălător, depozitare veselă, vestiar personal, grup sanitar, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, hol etc. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027”, transmite Primăria.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Primăria Galaţi caută constructor pentru o cantină modernă destinată bunicilor

Pentru modernizarea clădirii din strada Traian nr. 203 B, unde va funcționa o cantină destinată persoanelor vârstnice, Primăria municipiului Galați a lansat în licitație contractul de execuţie lucrări. Valoarea estimată este de 5,5 milioane de lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 19 ianuarie 2026.

Principalele lucrări cuprind: consolidarea, anveloparea, înlocuirea tâmplăriei, realizarea unor lucrări de recompartimentare a spațiului etc.

Pentru acest obiectiv, Primăria a atras fonduri europene prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.

Proiectul cu fonduri europene „Consolidarea și eficientizarea energetică - Căminul pentru Persoane Vârstnice «Ștefan cel Mare și Sfânt» Galați, Corp C1, Str. Traian nr. 203 B” are o valoare de 7.826.196,49 lei, din care valoarea totală eligibilă reprezintă circa 4,7 milioane de lei.

Astfel, la finalul implementării proiectului, imobilul situat în strada Traian 203B din municipiul Galați va avea destinația de cantină pentru persoanele în vârstă, fiind compartimentată corespunzător: sală de mese bucătărie, cameră tehnică, cameră frigorifică, spațiu depozitare, depozit legume, spălător, depozitare veselă, vestiar personal, grup sanitar etc.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.

viata-libera.ro

  • 7 months later...
Posted

(24 iulie)

Locul unde seniorii Galaţiului descoperă „Tinereţea fără bătrâneţe”. Cât a durat şi cât a costat realizarea lui

„Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte «Tinereţe fără bătrâneţe», cu fonduri europene” anunţam în ediţia din 9 iunie 2020 a ziarului „Viaţa liberă”. Iată că pe 23 iulie 2026, noul Centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, din strada Traian nr. 203, un obiectiv realizat cu fonduri europene în valoare totală de 18,9 milioane de lei, a fost prezentat seniorilor gălăţeni. Care au fost mai mult decât încântaţi să-l descopere şi abia aşteaptă să se bucure de toate facilităţile pe care le oferă.

Sală de spectacole cu 170 de locuri, scenă, pian şi sistem de sonorizare şi foaier, săli de bibliotecă şi de lectură, săli de fitness, garderobă, vestiare şi toalete, sală de socializare și activități de recreere, sală pentru jocuri și film, sala cu calculatoare şi internet pentru iniţiere şi utilizare, dar şi sală de dans… Sunt doar câteva dintre facilităţile pe care le oferă noul Centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, din strada Traian nr. 203. Dotat cu mobilier şi echipament specific, centrul are facilități pentru persoanele cu dizabilități (rampe și lift) și beneficiază de sistem de supraveghere video pentru interior și exterior, fiind incluse şi spaţii administrative.

Clădiri salvate din paragină

Transformarea este spectaculoasă! Corpurile de clădire care găzduiesc acum Centrul au aparţinut fostului Colegiu „Traian”. La momentul pornirii proiectului, erau insalubre şi chiar pe punctul de a se demola!

Din acest motiv, proiectul a cuprins lucrări de consolidare, modernizare și recompartimentare, reparații acoperiș, înlocuire tâmplărie, termoizolație la pereți și planșee, modernizare instalație electrică, instalații de apă și canalizare, pompe de căldură aer-apă, centrală termică pe gaz, finisaje interioare și exterioare, dotarea cu echipamente și mobilier specific pentru toate facilităţile.

„«Aici întinerim!» Sunt cuvintele pe care mi le-a spus una dintre bunicile care au vizitat noul centru dedicat exclusiv seniorilor Galațiului. Cred că aceste cuvinte ilustrează cel mai bine ce am reușit să facem prin înființarea acestuia. Este un loc modern, cald și primitor, gândit special pentru a le oferi vârstnicilor noștri servicii de calitate, dar mai ales un sentiment de siguranță”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în faţa pensionarilor încântaţi.

Costuri şi durată

Conform datelor oficiale, valoarea totală a proiectului este de 18.949.273 de lei, din care 7.472.778 de lei de la bugetul local. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Pe 29 decembrie 2020, Primăria municipiului Galați anunța că a semnat contractul de proiectare şi execuţie cu Asocierea Concivia SA – Element Design SRL. Valoarea contractului, la acel moment, era de 9.430.720 de lei fără TVA, iar durata de realizare ar fi trebuit să fie de 17 luni, din care 4 luni sunt prevăzute pentru proiectare.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ultima valoare actualizată a contractului de proiectare şi execuţie a fost de 10.672.842 de lei fără TVA.

Pentru mobilierul şi dotările centrului au fost atribuite contracte separate.

Conform Primăriei, Centrul „Tinerețe fără bătrânețe” se va deschide în perioada următoare, va asigura condiții optime pentru activități de petrecere a timpului liber, de recreere și socializare pentru 100 de beneficiari, seniori cu vârsta cuprinsă între 65 și 90 de ani.

Va fi administrat de Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați, fiind în curs procedurile pentru deschiderea acestuia.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Centrul „Tinerețe fără bătrânețe”, noul loc de întâlnire al seniorilor din Galați

Noul centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, amenajat de Primăria Galați pe strada Traian nr. 203, și-a început deja activitatea. Peste 30 de seniori folosesc în prezent spațiile centrului, unde pot veni pentru socializare, mișcare, consiliere sau pur și simplu pentru a-și petrece timpul într-un loc amenajat special pentru ei.

Centrul se întinde pe aproximativ 2.900 de metri pătrați și le pune la dispoziție seniorilor mai multe spații în care își pot petrece timpul. Au la dispoziție o sală mare pentru evenimente, biblioteci, săli de recreere și socializare, săli de fitness, dar și o sală unde pot juca diverse jocuri sau pot urmări filme.

Pentru cei care au nevoie de sprijin specializat există cabinete de consiliere psihologică și kinetoterapie. Centrul are și o sală de internet, iar clădirea este dotată cu rampe și lift pentru persoanele cu dizabilități.

Practic, ideea este ca seniorii să aibă un loc în care să poată ieși din rutina de acasă, să se întâlnească cu alți oameni și să aibă acces la activități și servicii într-un singur spațiu.

Cei care vor să afle mai multe sau să devină beneficiari se pot adresa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Galați ori pot merge direct la centru. Pentru acces sunt necesare cartea de identitate, cuponul de pensie și o adeverință medicală care să ateste că persoana poate intra în colectivitate.

Centrul a fost înființat în urma unui proiect cu fonduri europene prin care au fost modernizate și dotate clădirile vechi de la adresa respectivă. Investiția s-a ridicat la 18,94 milioane de lei, dintre care aproximativ 7,47 milioane de lei au venit de la bugetul local.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și a vizat regenerarea și transformarea spațiului într-unul destinat comunității. Acum, clădirile renovate au o nouă destinație, iar centrul este administrat de Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.