dcp100168 Posted December 14, 2020 Author Posted December 14, 2020 Statisticile individuale din prima parte a campionatului SC Oțelul Galați a încheiat prima parte a sezonului 2020/2021 din Liga 3, seria 2, iar la finalul acestei perioade a campionatului putem prezenta statisticile individuale ale jucătorilor ce au evoluat pentru formația noastră în prima parte a stagiunii. Cel mai utilizat jucător Ionuț Neagu a fost cel mai folosit jucător al Oțelului în acest tur de campionat. Mijlocașul central a evoluat în toate cele 10 jocuri oficiale din campionat, acumulând un total de 870 de minute pe gazon. Acesta este urmat de Dan Popescu (10 meciuri – 864 minute), Costin Ghiocel (9 meciuri – 810 minute), Cristian Sîrghi (9 meciuri – 791 minute) și Alin Nica (9 meciuri – 732 minute). Cele mai multe goluri Bogdan Gavrilă a marcat 6 goluri în prima parte a sezonului, fiind cel mai bun marcator al echipei. Marius Matei a reușit să marcheze de 5 ori (2 din penalty), iar Gabriel Răducan 4 goluri. Alin Nica și Cosmin Stoian au marcat 2 goluri, în timp ce Ionuț Neagu, Cristian Sîrghi, Costin Ghiocel, Denis Cireș și Alexandru Alecu au marcat și ei câte un gol în prima parte a campionatului. Cele mai multe assist-uri Alin Nica și Bogdan Gavrilă au oferit câte 3 pase de gol, aceștia fiind urmați de Ionuț Neagu cu 2 assist-uri și Costin Ghiocel, Denis Cireș, Gabriel Răducan, Marius Sevastian și Cosmin Stoian cu câte o pasă decisivă. Cele mai multe cartonașe George Cîrjan a încasat 3 cartonașe galbene în campionat, fiind cel mai sancționat jucător. Atacantul Oțelului este urmat de Dan Popescu, Teordor Farcaș, Cristian Sîrghi, Andreas Iani, Florin Dobre fiecare câte 2 avertismente, Ștefan Stancu, Alin Nica, Gabriel Răducan, Cosmin Stoian, Ionuț Neagu și Costin Ghiocel, câte un cartonaș galben. În total, în campionat, oțelarii au încasat 19 galbene, reușind să nu aibă nicio eliminare. Media de vârstă 23,1 ani. Oțelul a avut la dispoziție în tur un lot relativ tânăr, cei mai tineri jucători fiind Cosmin Mereuță, Teodor Farcaș (17 ani), Gabriel Ursu (18 ani), Ștefan Ghinea, Florin Dobre, Aurelian Petrache, Denis Cireș (19 ani). La polul opus, cei mai experimentați jucători au fost Marius Matei (36 ani), Georgian Păun (35), Cristian Sîrghi (34 ani), George Cîrjan, Dan Popescu (32 ani) și Ionuț Neagu (31 ani). Număr Jucător Meciuri Goluri Assisturi Minute Medie 8 Ionuţ Neagu 10 1 2 870 87 min/meci 24 Dan Popescu 10 – – 864 86 min/meci 33 Cristi Sîrghi 9 1 – 791 88 min/meci 20 Alin Nica 9 2 3 732 81 min/meci 6 Costin Ghiocel 9 1 1 810 90 min/meci 5 Denis Cireş 9 1 1 441 49 min/meci 11 Gabriel Răducan 9 4 1 731 81 min/meci 7 George Cîrjan 8 – – 410 51 min/meci 44 Andreas Iani 8 – – 479 60 min/meci 21 Florin Dobre 8 – – 492 62 min/meci 99 Marius Matei 8 5 – 396 50 min/meci 4 Marius Sevastian 8 – 1 257 32 min/meci 10 Bogdan Gavrilă 8 6 3 466 58 min/meci 25 Iulian Dinu 7 – – 585 84 min/meci 18 Teodor Farcaş 6 – – 393 66 min/meci 19 Aurelian Petrache 5 – – 168 34 min/meci 26 Cosmin Stoian 5 2 1 272 54 min/meci 3 Ştefan Stancu 5 – – 177 35 min/meci 1 Gabriel Ursu 4 – – 315 79 min/meci 14 Georgian Păun 4 – – 152 38 min/meci 17 Ştefan Ghinea 2 – – 36 18 min/meci 9 Robert Ţicămucă 2 – – 29 15 min/meci 28 Alexandru Alecu 1 1 – 20 20 min/meci 6 Bogdan Crihană 1 – – 14 14 min/meci 23 Mihai Manău – – – – – 2 Cosmin Mereuţă – – – – – 12 Eugeniu Bujoreanu – – – – – – Mădălin Grădinaru – – – – – – Laurenţiu Neamţu – – – – – ascotelul.ro
dcp100168 Posted December 24, 2020 Author Posted December 24, 2020 Tripleta ofensivă a Oțelului a făcut diferența în atac Antrenorul Petre Grigoraș s-a bazat spre finalul anului pe un trio de atac format din Nica, Răducan și Gavrilă, cei mai influenți jucători în realizările echipei. Oțelul a încheiat anul 2020 în obiectivul propus, pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul Dacia Unirea Brăila, însă ambele poziții duc la barajul de promovare. Mai mult, gălățenii au un avans de patru puncte față de CSM Focșani, principala contracandidată. Gălățenii au obținut 22 de puncte din zece partide disputate, cu un golaveraj de 25-8. Oțelul are cea mai bună defensivă din serie, la egalitate cu Viitorul Ianca. În ceea ce privește impactul ofensiv, golgheterul la zi al echipei este Bogdan Gavrilă, cu șase reușite, urmat de Marius Matei, cu cinci, dintre care două din penalti. Au mai punctat Răducan (4), Nica (2), Stoian (2, ambele din penalti), Ghiocel, Sîrghi, Alecu, Neagu și Cireș - câte un gol. Contribuțiile ofensive ale jucătorilor Am luat în calcul fiecare contribuție decisivă la marcarea golurilor ale jucătorilor și am punctat astfel: 3 puncte pentru un gol marcat, 2 puncte pentru un gol marcat din lovitură de la 11 metri, câte 1 punct pentru pasă de gol sau penalty obținut, respectiv minus 1 punct pentru penalty ratat. Iată clasamentul obținut: 1. Gavrilă (21 puncte), 2. Răducan (15), 3. Matei (13), 4. Nica (12), 5-6. Stoian (5) și Neagu (5), 7-8. Ghiocel (4) și Cireș (4), 9-10. Alecu (4) și Sîrghi (4), 11-12. Sevastian (1) și Păun (1). Dintre aceștia, pe lângă liderul golgheterilor Gavrilă, se remarcă Alin Nica, care are cele mai multe pase de gol și cele mai multe penaltiuri obținute, câte trei în dreptul fiecărei categorii. Altfel, în topul celor mai folosiți jucători de către antrenorul Petre Grigoraș în prima parte a sezonului, se poate remarca faptul că primează cei cu experiență. Ionuț Neagu a strâns 870 de minute pe teren, urmat de Dan Popescu (864) și Costin Ghiocel (810). Dintre fruntașii acestei categorii nu lipsește nici Cristian Sîrghi, fundaș cu mare experiență, care a bifat 791 de minute pe teren. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 11, 2021 Author Posted January 11, 2021 Oțelul și-a stabilit meciurile amicale din perioada de pregătire Suporter Club Oțelul Galați și-a stabilit coordonatele perioadei de pregătire premergătoare returului campionatului Ligii a III-a. Grupa roș-alb-albastră are programată reunirea lotului la 18 ianuarie. După vizita medicală, programată pentru 19-20 ianuarie, Oțelul va susține primul meci de pregătire la 26 ianuarie, pe terenul formației de Liga a II-a Gloria Buzău. Peste trei zile echipa pregătită de Petre Grigoraș va pleca în cantonament la Câmpulung Moldovenesc. Stagiul de pregătire din județul Suceava este programat să se încheie la 12 februarie. În continuare, programul meciurilor de verificare va fi: 17 februarie – CSM Râmnicu Sărat (Liga a III-a) – SC Oțelul 20 februarie – SC Oțelul – CSM Râmnicu Sărat (Liga a III-a) 24 februarie – SC Oțelul Galați vs Sporting Vaslui (Liga a III-a) 27 februarie – SC Oțelul Galați vs Metalul Buzău (Liga a III-a) 5 martie – Meci școală SC Oțelul Galați În primul meci oficial din 2021 SC Oțelul va juca pe terenul celor de la Avântul Vale Mărului. Meciul este programat pentru 13 martie, începând cu ora 15.00. Pe teren propriu Oțelul are programat primul joc în noul an contra celor de Viitorul Ianca, 20 martie. ora 15.00. sportgalati.com
dcp100168 Posted January 18, 2021 Author Posted January 18, 2021 Reunire cu noutăți în lot la Oțelul Sub comanda lui Petre Grigoraș jucătorii de la Oțelul au revenit luni la pregătiri. La prima ședință de antrenament din 2021 s-au prezentat 26 de jucători, urmând ca în perioada următoare lotul formației roș-alb-albastre să fie definitivat. La primul antrenament al anului s-au prezentat și două noutăți, doi jucători gălățeni care în trecut au mai evoluat pentru Oțelul. Una dintre noutăți este Stelian Cucu, 31 de ani, mijlocaș defensiv format la FCM Dunărea, fotbalist cu 103 meciuri în Liga I. În afară de FC Oțelul, fotbalistul gălățean a mai evoluat în Liga I cu FC Botoșani, Dunărea Călărași și Chindia Târgoviște. Cealaltă noutate de la reunire a fost George Bârlădeanu. Mijlocașul dreapta de 32 de ani a jucat ultima oară pentru Sporting Liești, colega de serie a Oțelului în Liga a III-a. A mai evoluat pentru FCM Dunărea Galați, club la care s-a și format, Politehnica Galați, Politehnica Iași, Chimia Brazi, Farul Constanța. A făcut parte din lotul cu care Unirea Urziceni a câștigat titlul de campioană a României în sezonul 2008-2009. Din lotul cu care a evoluat în prima parte de campionat nu mai face parte atacantul Marius Matei, cele două părți au ajuns la un acord comun de reziliere. Lotul Oțelului de la reunire, conform site-ului oficial Oțelul: Portari: Iulian Dinu, Gabriel Ursu, Adriano Doană; Fundași: Costin Ghiocel, Cristian Sîrghi, Bogdan Crihană, Ștefan Farcaș, Cosmin Mereuță, Ștefan Stancu, Dan Popescu, Marius Sevastian, Mihai Manău; Mijlocași: Ionuț Neagu, Denis Cireș, Florin Dobre, Andreas Iani, Georgian Păun, Alin Nica, Bogdan Gavrilă, Stelian Cucu, Cosmin Stoian, George Bârlădeanu, Filip Dima, Alexandru Alecu; Atacanți: George Cîrjan, Ovidiu Grădinaru. De la primul antrenament al anului au lipsit Gabriel Răducan și Aurelian Petrache, ambii învoiți. Lotul Oțelului se va pregăti la Galați până la 29 ianuarie, când este programată plecarea în stagiul montan de pregătire de la Câmpulung Moldovenesc. sportgalati.com
dcp100168 Posted January 21, 2021 Author Posted January 21, 2021 Oțelul renunță la patru jucători Pe lângă Marius Matei, jucător de care a oficializat despărțirea imediat după reunirea lotului pentru retur, SC Oțelul abordează partea secundă a campionatului fără alți patru jucători. Din retur, în lotul pregătit de Petre Grigoraș nu se vor mai regăsi alți patru jucători: Robert Țicămucă, atacant, 21 de ani, Mihai Manău, fundaș, 22 de ani, Mădălin Grădinaru, atacant, 17 ani, și Filip Dima, 19 ani, mijlocaș. Toți cei patru jucători vor fi îndreptați spre alte echipe unde vor putea evolua mai mult. Altfel, lotul condus de Petre Grigoraș se pregătește la Galați pentru partea secundă a campionatului. Până la stagiul de pregătire montan de la Câmpulung Moldovenesc, programat între 29 ianuarie și 12 februarie, roș-alb-albaștrii au programat un prim meci de verificare, 29 ianuarie, pe terenul celor de la Gloria Buzău, Liga a II-a. sportgalati.com
dcp100168 Posted January 26, 2021 Author Posted January 26, 2021 Oțelul a cedat la limită amicalul cu Gloria Buzău Seria jocurilor de pregătire din pauza de iarnă a debutat la SC Oțelul. Gruparea gălățeană a jucat marți pe propriul teren cu Gloria Buzău, echipă ce activează în Liga a II-a. Jocul s-a încheiat cu victoria formației din Buzău, scor 1-0. În jocul de marți pentru Oțelul au evoluat două echipe diferite. Meciul a fost început de formația gălățeană cu formula: Ursu – Farcaș, Cucu, Ghiocel, Sevastian – Iani, Neagu – Bîrlădeanu, Păun, Nica – Răducan, în timp ce în partea secundă pentru roș-alb-albaștri au evoluat: Dinu – Mereuță, Stoian, Ghiocel, Cireș – Dobre, Crihană – Stancu, Alecu, Petrache – Cîrjan. Următorul joc de verificare al formației pregătite de Petre Grigoraș este programat la 17 februarie, pe terenul colegei de serie CSM Râmnicu Sărat. Între timp Oțelul va susține un stagiu de pregătire montan la Câmpulung Moldovenesc, între 29 ianuarie și 12 februarie. sportgalati.com
dcp100168 Posted January 31, 2021 Author Posted January 31, 2021 Oțelarii încep cantonamentul din nordul Moldovei Jucătorii SC Oțelul Galați s-au deplasat astăzi în nordul Moldovei, la Câmpulung Moldovenesc, unde vor efectua un stagiu de pregătire centralizat de două săptămâni, în perioada 29 ianuarie – 12 februarie. Astfel, oțelarii vor avea parte de un program de acumulare în care se va pune accent pe antrenamentul fizic, dar staff-ul tehnic al echipei a programat și trei partide de verificare ce se vor disputa în acest cantonament montan. Antrenorul Petre Grigoraș a convocat un lot de 23 de jucători, dar este posibil ca în stagiul de pregătiri să mai sosească întăriri pentru partea secundă a campionatului. Iată lotul deplasat de SC Oțelul Galați în cantonament: Portari: Iulian Dinu, Gabriel Ursu Fundași: Cosmin Mereuță, Ștefan Stancu, Marius Sevastian, Bogdan Crihană, Costin Ghiocel, Ștefan Farcaș, Cosmin Stoian, Cristian Sîrghi Mijlocași: Denis Cireș, Ionuț Neagu, Bogdan Gavrilă, Georgian Păun, Stelian Cucu, George Bîrlădeanu, Alin Nica, Florin Dobre, Alexandru Alecu, Aurelian Petrache, Andreas Iani Atacanți: George Cîrjan, Gabriel Răducan ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 3, 2021 Author Posted February 3, 2021 Primul meci de verificare din cantonamentul montan Oțelarii au disputat primul meci de verificare în stagiul de pregătire desfășurat în nordul Moldovei, pe terenul formației Bucovina Rădăuți, ocupanta locului 3 în Liga 3, seria 1. Singurul gol al partidei a fost marcat de jucătorul gazdelor, Ionel Stoian, în minutul 74, acesta reluând cu capul o centrare venită din flancul drept al defensivei oțelare. Calitatea jocului a fost influențată de suprafața de joc, una destul de greoaie, însă per total meciul a reprezentat un antrenament bun pentru roș-alb-albaștri, aceștia urmând a continua pregătirile pentru partea secundă a campionatului. Antrenorul Petre Grigoraș a trimis în teren următoarea formulă: Dinu – Farcaș, Sîrghi, Ghiocel (cpt), Sevastian – Neagu, Cucu – Bîrlădeanu, Dobre, Nica – Răducan. În repriza secundă, tehnicianul oțelar a folosit următoarea echipă: Ursu – Farcaș, Mereuță, Crihană, Stoian – Cireș, Iani – Alecu, Dobre, Petrache – Cîrjan. Nu au fost folosiți Bogdan Gavrilă și Ștefan Stancu, ambii acuzând ușoare probleme medicale, în timp ce Georgian Păun este învoit. Următorul joc de pregătire este programat sâmbătă, 6 februarie, în compania formației Dante Botoșani, locul 8 în seria 1 a Ligii 3. Partida se va disputa cu începere de la ora 12:00, pe stadionul Rarăul din Câmpulung Moldovenesc. ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 5, 2021 Author Posted February 5, 2021 Revenire spectaculoasă la Oțelul. Marqinhos e roș-alb-albastru! După loviturile din vară SC Oțelul a reușit un transfer de senzație și în pauza de iarnă. Clubul gălățean a anunțat revenirea în roșu-alb-albastru a brazilianului Marqinhos, Marcus Vinícius Vidal Cunha. În vârstă de 28 de ani mijlocașul central a mai jucat pentru Oțelul în sezonul 2014-2015. Ultima oară Marqinhos a jucat în Indonezia la Persela Lamongan. În România brazilianul a mai evoluat pentru Astra Giurgiu, tot în Liga I. A mai evoluat pentru echipe din Brazilia, Azerbaidjan, Uruguay sau Lituania. sportgalati.com SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu Persela Lamongan, club dim prima ligă din Indonezia, pentru împrumutul jucătorului Marcus Vinicius Vidal Cunha, cunoscut de comunitatea oțelară ca „Marquinhos”. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani care a mai îmbrăcat tricoul Oțelului timp de două sezoane, va evolua până în vară, cu opțiunea de prelungire pentru încă o stagiune. Marcus Vinícius Vidal Cunha este născut pe 28 mai 1992, la Rio de Janeiro, Brazilia și este cunoscut ca Marquinhos Carioca sau, mai simplu, Marquinhos. Poate lovi mingea la fel de bine cu ambele picioare și poate evolua pe orice post în spatele vârfului, atât în benzi, cât și ca mijlocaș ofensiv, fiind o soluție polivalentă în orice angrenaj tactic. „Marqui” este un produs al clubului brazilian Paraná Clube, fiind promovat la prima echipă în 2012. Evoluțiile bune i-au adus transferul în Europa, chiar la Oțelul, unde a ajuns în iarna anului 2013, chiar sub comanda lui Petre Grigoraș, actualul antrenor oțelar. În tricoul roș-alb-albastru a avut 40 de prezențe, reușind să marcheze 12 goluri și să ofere 2 assist-uri, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători străini din acea perioadă. A fost transferat apoi în Azerbaijan, la FK Qabala, iar cariera lui fotbalistică a continuat în prima ligă din Uruguay, la Atletico River Plate Montevideo. A mai trecut pe la J. Malucelli Futebol și Toledo EC (Brazilia), Astra Giurgiu (România), Zalgiris Vilnius (Lituania), iar în 2019 a ajuns în Indonezia, evoluând pentru Badak Lampung FC și Persela Lamongan. Ultimul său club și Oțelul au ajuns la un acord pentru împrumutul acestuia până în vară, iar Marquinhos revine astfel la Galați pentru a pune umărul la îndeplinirea obiectivului din acest sezon competițional. ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 7, 2021 Author Posted February 7, 2021 Continuă seria meciurilor de verificare: 2-1 cu Dante Botoșani SC Oțelul Galați a câștigat, scor 2-1 (2-0), partida de verificare disputată în compania formației Dante Botoșani, ocupanta locul 8 a seriei 1, Liga 3, în cantonamentul din nordul Moldovei. Meciul disputat pe stadionul Rarăul din Câmpulung Moldovenesc a fost decis golurile marcate de Bogdan Gavrilă (min. 14) și Alin Nica (min. 25) pentru oțelari, în timp ce Dante a punctat în min. 60, din penalty. Bogdan Gavrilă a ieșit la rampă chiar de ziua sa de naștere, reușind să marcheze un gol și să ofere un assist, irosind totodată și o altă ocazie mare de a înscrie în prima repriză. Antrenorul Petre Grigoraș a folosit următoarea formulă: Ursu – Farcaș, Stoian, Ghiocel (cpt), Sevastian – Cucu, Crihană – Bîrlădeanu, Gavrilă, Nica – Răducan. În repriza secundă a fost utilizată echipa: Dinu – Mereuță (Farcaș), Stoian, Ghiocel, Crihană – Cucu, Ianu – Petrache, Alecu, Nica – Cîrjan. Ștefan Stancu și Florin Dobre au acuzat uşoare probleme medicale și au fost menajați de tehnicianul oțelar, în timp ce Ionuț Neagu, Cristian Sîrghi, Denis Cireș s-au antrenat separat, alături de noua achiziție a echipei, Marquinhos. Următorul joc de pregătire al oțelarilor se va disputa miercuri, 10 februarie, cu Șomuz Fălticeni, locul 5 din seria 1 a Ligii 3. ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 9, 2021 Author Posted February 9, 2021 Partida de pregătire cu Șomuz Fălticeni, anulată Jucătorii Oțelului continuă cantonamentul din nordul Moldovei, acolo unde pregătesc partea secundă a stagiunii de campionat. Deși antrenamentele oțelarilor se axează în mare parte pe acumulările fizice, stafful tehnic a perfectat și meciuri de verificare, două dintre ele disputându-se săptămâna trecută, 0-1 cu Bucovina Rădăuți și 2-1 cu Dante Botoșani. Cel de-al treilea amical din stagiul de pregătire de la Câmpulung Moldovenesc, cel cu Șomuz Fălticeni, a fost însă anulat, din cauza condițiilor care puteau pune în pericol integritatea fizică a jucătorilor, suprafața de joc a arenei care trebuia să găzduiască partida fiind acoperită cu zăpadă. "Am convenit de comun acord cu cei de la Fălticeni să anulăm acest joc de pregătire, deoarece condițiile de joc ar fi pus în pericol integritatea fizică a jucătorilor. Suntem la final de cantonament și nu putem risca accidentări care ne pot afecta în retur, așa că ne vom axa pe antrenamente până vineri. Apoi vom avea alte partide de verificare, în care vom putea lucra mai mult la omogenizarea relațiilor de joc”, a declarat Petre Grigoraș, tehnicianul SC Oțelul Galați. La revenirea din stagiul de pregătire centralizat, roș-alb-albaștrii vor mai disputa următoarele partide de verificare: 17 februarie – CSM Rm. Sărat (L3) vs SC Oțelul Galați 20 februarie – SC Oțelul Galați vs CSM Rm. Sărat (L3) 24 februarie – SC Oțelul Galați vs Sporting Vaslui (L3) 27 februarie – SC Oțelul Galați vs Metalul Buzău (L3) 5 martie – Meci școală SC Oțelul Galați Primul meci oficial din noul an este programat pe data de 13 martie 2021, pe terenul formației Avântul Valea Mărului, în etapa 11 a Ligii 3, seria 2. ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 20, 2021 Author Posted February 20, 2021 Victorie în primul amical după cantonament: 2-1 cu Rm. Sărat SC Oțelul Galați a câștigat astăzi, scor 2-1 (1-0), jocul susținut pe teren propriu în compania formației CSM Rm. Sărat, cea de-a patra partidă de verificare din această pauză competițională. Golurile oțelarilor au fost marcate de Sîrghi (min. 12) și Petrache (min. 84), în timp ce oaspeții au înscris prin Cazan (min. 80 – penalty). Tehnicianul Petre Grigoraș a început jocul în următoarea formulă: Dinu – Farcaș, Sîrghi, Cucu, Sevastian – Bîrlădeanu, Neagu, Dobre, Nica – Răducan, Cîrjan. În repriza secundă au mai evoluat Ursu, Stoian, Alecu, Mihnea, Crihană, Cires și Petrache, în timp ce Păun, Ghiocel, Marquinhos și Gavrilă au fost menajați, acuzând ușoare probleme medicale, nefiind incluși în lotul pentru jocul de astăzi. Următorul joc de verificare este programat miercuri, 24 februarie, atunci când oțelarii vor întâlni pe teren propriu Sporting Vaslui, ocupanta locului 7 în seria 1 a Ligii 3. Iată programul complet al meciurilor de verificare din această perioadă de pregătire: SC Oțelul Galați vs SCM Gloria Buzău (L2) 0-1 Bucovina Rădăuți (L3) vs SC Oțelul Galați 1-0 SC Oțelul Galați vs Dante Botoșani (L3) 2-1 SC Oțelul Galați vs CSM Rm. Sărat (L3) 2-1 24 februarie – SC Oțelul Galați vs Sporting Vaslui (L3) 27 februarie – SC Oțelul Galați vs Metalul Buzău (L3) 6 martie – SC Oțelul Galați vs Hușana Huși (L3) Primul meci oficial din noul an este programat pe data de 13 martie 2021, pe terenul formației Avântul Valea Mărului, în etapa 11 a Ligii 3, seria 2. ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 20, 2021 Author Posted February 20, 2021 Se definitivează lotul pentru partea secundă a campionatului SC Oțelul Galați își definitivează lotul cu care va fi abordată partea secundă a stagiunii 2020/21 a Ligii 3 și anunță că a încheiat raporturile contractuale cu jucătorii Dan Popescu și Andreas Iani, în timp ce mijlocașul Mihnea Vlad s-a alăturat lotului oțelar și va semna în zilele următoare. Ambii fotbaliști cu care Oțelul a încetat colaborarea au solicitat rezilierea contractelor, Dan Popescu declarându-se nemulțumit de condițiile actuale, deși clubul a încercat permanent să asigure condiții decente atât sportiv, cât și logistic, în timp ce Andreas Iani se va angrena în alte activități ce nu vor avea în prim-plan domeniul fotbalistic. Managementul sportiv al clubului și staff-ul tehnic au decis să conteze în partea secundă a campionatului doar pe jucătorii care sunt conectați 100% la îndeplinirea obiectivelor și care înteleg importanța misiunii de reclădire a Oțelului. De cealaltă parte, Mihnea Vlad, mijlocaș care a mai evoluat pentru Oțelul în stagiunea 2017/18 a Ligii 3, se pregătește deja alături de oțelari și va fi înregimentat pentru partea secundă de campionat. Este născut pe 8 iulie 1999 și este junior crescut de Dinamo București, club alături de care a evoluat și în UEFA Youth League. Evoluează pe postul de mijlocaș central și a mai evoluat pentru Turris Turnu Măgurele (Liga 2) și CS Afumați (Liga 3). ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 24, 2021 Author Posted February 24, 2021 Continuă pregătirile pentru retur: 3-1 cu Sporting Vaslui SC Oțelul Galați câștigat, scor 3-1 (1-1), partida amicală susținută pe teren propriu în compania formației Sporting Juniorul Vaslui, ocupanta locului 7 în seria 1 a Ligii 3. Golurile oțelarilor au fost marcate de Gavrilă (26 – pen., 58) și Cîrjan (89), iar pentru vasluieni a punctat Cracea (3 – pen.). Antrenorul Petre Grigoraș a început jocul în următoarea formulă: Ursu – Farcaș, Sîrghi, Ghiocel (cpt), Sevastian – Neagu, Cucu – Gavrilă, Bîrlădeanu, Nica – Răducan. Au mai evoluat: Dinu, Dobre, Cireș, Petrache, Crihană, Stoian și Cîrjan. Următorul joc de verificare al oțelarilor este programat sâmbătă, 27 februarie, atunci când vor primi vizita celor de la Metalul Buzău (locul 4, seria 1). Partida va avea loc cu începere de la ora 12:00, pe stadionul Oțelul. ascotelul.ro
dcp100168 Posted February 27, 2021 Author Posted February 27, 2021 Victorie concludentă în penultimul amical: 4-0 cu Metalul SC Oțelul Galați câștigat, scor 4-0 (1-0), partida amicală susținută pe teren propriu în compania formației Metalul Buzău, ocupanta locului 4 în seria 4 a Ligii 3. Golurile oțelarilor au fost marcate de Răducan (28), Dobre (63), Cîrjan (68) și Cucu (71). Antrenorul Petre Grigoraș a început jocul în următoarea formulă: Dinu – Farcaș, Cucu, Ghiocel (cpt), Sevastian – Neagu, Cireș, Bîrlădeanu – Gavrilă, Răducan, Nica. Au mai evoluat: Ursu, Stoian, Crihană, Dobre, Mihnea, Alecu, Petrache și Cîrjan. Următorul joc de verificare al oțelarilor este programat sâmbătă, 6 martie, când vor primi vizita celor de la Hușana Huși (locul 4, seria 1). Partida va avea loc cu începere de la ora 12:00, pe stadionul Oțelul. Primul meci oficial din noul an este programat pe data de 13 martie 2021, pe terenul formației Avântul Valea Mărului, în etapa 11 a Ligii 3, seria 2. Partida se va disputa cu începere de la ora 15:00, pe stadionul Comunal Prof. Costică Popovici din localitatea gălățeană. ascotelul.ro
dcp100168 Posted March 6, 2021 Author Posted March 6, 2021 Oțelul încheie cu victorie meciurile amicale din pauza de iarnă Gruparea gălățeană de Liga a III-a SC Oțelul a disputat sâmbătă ultimul meci de verificare din pauza de iarnă. Pe stadionul ”Oțelul”, formația roș-alb-albastră a întâlnit colega de eșalon Hușana Huși. Jocul cu formația vasluiană a fost câștigat de gălățeni cu scorul 4-0, după ce la pauză cele două echipe se aflau la egalitate, scor 0-0. Stoian a deschis scorul în minutul 48. Celelalte trei reușite i-au aparținut lui Gabriel Răducan. Tânărul jucător al Oțelului a marcat pentru 2-0 în minutul 62, în minutul 66 a făcut 3-0, după o pasă a lui Alin Nica, iar scorul final a fost stabilit în minutul 79, din lovitură de pedeapsă. Ultimul test al iernii a fost început de antrenorul Petre Grigoraș cu formula: Ursu – Farcaș, Cucu, Ghiocel (cpt), Sevastian – Neagu, Cireș – Stoian, Gavrilă, Nica – Cîrjan. Au mai jucat: Dinu, Petrache, Stancu, Răducan, Dobre, Crihană, Mereuță, Alecu. Alți patru jucători: Sîrghi, Bîrlădeanu, Marquinhos și Păun au fost menajați în testul cu formația vasluiană. În pauza de iarnă, SC Oțelul a jucat șapte meciuri de verificare, iar bilanțul este pozitiv, cinci victorii (2-1 cu Dante Botoșani, 2-1 cu CSM Râmnicu Sărat, 3-1 cu Sporting Vaslui, 4-0 cu Metalul Buzău, 4-0 cu Hușana Huși) şi două jocuri pierdute de Oțelul, ambele la limită, scor 0-1, cu Bucovina Rădăuți și formația de liga secundă Gloria Buzău. Pentru Oțelul urmează revenirea la jocurile oficiale, iar sâmbătă, 13 martie, gălățenii vor juca cu Avântul Valea Mărului, meci ce se va disputa cel mai probabil pe stadionul ”Portu Roșu” din Galați, acolo unde vălmărenii vor să își dispute meciurile de pe teren propriu în retur. sportgalati.com
dcp100168 Posted March 13, 2021 Author Posted March 13, 2021 Restart cu victorie. Oțelul a învins categoric Avântul Valea Mărului Sezonul de primăvară al sezonului în care Oțelul atacă promovarea în eșalonul secund a fost început de Oțelul cu o victorie categorică. Într-un joc disputat pe stadionul ”Portul Roșu”, formația roș-alb-albastră a învins cu scorul 6-0 Avântul Valea Mărului, formație ce își dispută meciurile de pe teren propriu la Galați, din cauza lucrărilor cu infrastructura de la stadionul din Valea Mărului. Bogdan Gavrilă a deschis scorul în minutul 7, Gabriel Răducan a dublat avantajul în minutul 29, iar scorul pauzei a fost stabilit de Gavrilă, în minutul 40. După pauză Oțelul a mai marcat de alte trei ori, George Cîrjan, intrat pe parcursul reprizei secunde, a urcat scorul la 4-0, Gabriel Răducan, în minutul 87 și George Cîrjan, în minutul 90, au stabilit scorul final. Oțelul și-a creat multe alte ocazii de a marca, cea mai mare i-a aparținut lui Răducan. În minutul 75, la scorul 4-0, fundașul vălmărenilor Daniel Gîță a scos mingea din fața porții, după ce portarul Olaru fusese bătut. După victoria cu formația din Valea Mărului gruparea gălățeană se menține pe locul doi în clasament cu 25 de puncte, 11 jocuri, la egalitate cu echipa de pe primul loc, Dacia Unirea Brăila. În etapa a XI-a, cealaltă contracandidată, CSM Focșani, locul 3, a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu CSM Bacău, iar distanța vrâncenilor față de primele două locuri este acum de șase puncte. Pentru Oțelul urmează meciul de pe teren propriu cu Viitorul Ianca, 20 martie. Cu o zi înainte cele două contracandidate, Brăila și Focșani, vor juca între ele, la Însurăței, joc considerat pe terenul propriu pentru Brăila. sportgalati.com În aceeaşi rundă, CS Făurei - Sporting Lieşti 1-2.
dcp100168 Posted March 20, 2021 Author Posted March 20, 2021 Oțelul preia șefia în serie, după victoria cu Ianca Suporter Club Oțelul Galați a preluat conducerea în seria secundă din Liga a III-a după victoria, scor 3-1, de pe propriul teren cu Viitorul Ianca. Victoria a fost conturată de formația gălățeană în partea secundă, după ce la pauză cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 0-0. Oțelul a avut două ocazii importante de a marca în prima parte, Gavrilă, după aproape jumătate de oră de joc a tras în portar, și Neagu, în finalul primei reprize, din marginea careului a tras la poartă portarul a respins în corner. Scorul a fost deschis de Oțelul după aproape o oră de joc, Georgian Păun a marcat cu capul în minutul 58. La aproape zece minute distanță, George Cîrjan, recent intrat pe teren, a marcat pentru 2-0, iar spre finalul jocului, minutul 82, atacantul gălățean a urcat tabela la 3-0. Scorul final a fost stabilit de Laurențiu Iorga, fostul jucător al Oțelului a marcat în minutul 90. Petre Grigoraș a început jocul cu formula: Ursu – Farcaș, Sîrghi (cpt), Crihană, Sevastian – Neagu, Cucu – Gavrilă, Păun, Nica – Răducan. În repriza secundă au mai jucat: Petrache, Cîrjan, Alecu, Stancu și Cireș. Din motive medicale nu au putut evolua: Ghiocel, Bârlădeanu și Marquinhos. Oțelul revine pe primul loc în seria I cu 28 de puncte, trei puncte avans față de echipa de pe locul 2, Brăila, și șase mai mult decât CSM Focșani și Sporting Liești. Pentru Oțelul, urmează primul derby al returului, sâmbătă, 27 martie, pe terenul celor de la CSM Focșani. sportgalati.com Sporting Liești - CSM Râmnicu Sărat 5-0 (2-0) Sportul Chiscani - Avântul Valea Mărului 0-2 (0-0)
dcp100168 Posted March 27, 2021 Author Posted March 27, 2021 Oțelul a remizat in derby-ul de la Focșani şi păstrează șefia în serie SC Oțelul păstrează primul loc în seria secundă din Liga a III-a și după derby-ul cu CSM Focșani. Jocul cu una dintre cele două principale contracandidate s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul în minutul 14, din lovitură de pedeapsă, 1-0 pentru CSM Focșani a fost și socrul după 45 de minute. La reluare Oțelul a presat în căutarea egalării, iar în minutul 76, Fernando Dobre, recent intrat pe teren, a egalat prin intermediul unui șut de la peste 30 de metri. Antrenorul Petre Grigoraș a început jocul de la Focșani cu formula: Iulian Dinu – Teodor Farcaș, Cristian Sîrghi, Costin Ghiocel, Stelian Cucu, Ionuț Neagu, Denis Cireș, Georgian Păun, Alin Nica, Bogdan Gavrilă, Gabriel Răducan. Au mai jucat: George Cîrjan, Marcus Vidal ”Marquinhos”, Aurelian Petrache, Fernando Dobre și Cosmin Stoian. Punctul câștigat la Focșani menține Oțelul pe primul loc în clasament, cu 29 de puncte, un punct mai mult decât echipa de pe locul 2, Dacia Unirea Brăila, formația ce a învins cu scorul 3-0 CS Făruei. Pentru Oțelul urmează meciul de pe teren propriu cu CS Făurei, 3 aprilie, ora 17.00. sportgalati.com CSM Bacău - Sporting Liești 0-0 Avântul Valea Mărului - CSM Râmnicu Sărat 0-1
dcp100168 Posted April 3, 2021 Author Posted April 3, 2021 Victorie cu scor record pentru Oțelul. 11-0 cu Făureiul Suporter Club Oțelul Galați a încheiat cu o victorie la un scor record meciul din etapa a 14-a. Pe stadionul ”Oțelul”, formația gălățeană s-a impus cu scorul 11-0 în jocul cu brăilenii de la CS Făurei. Oțelul și-a făcut meciul ușor, iar la pauză roș-alb-albaștrii au intrat cu un scor categoric, 4-0. Georgian Păun a deschis scorul în minutul 4, tot el a dublat avantajul în minutul 32, însă nu înainte să-și treacă în cont o ratate importantă, în minutul 28. În minutul 43, Gabriel Răducan a marcat pentru 3-0, iar Bogdan Gavrilă a stabilit scorul după prima repriză, cu golul din minutul 43. Păun a deschis ostilitățile și după pauză, cu o dublă, în minutele 53 și 61. În minutul 70, George Cîrjan, recent intrat pe teren, a preluat inițiativa și a marcat de trei ori, minutele 70, 72 și 90. Înaintea golului de ”închidere” a tabelei marcat de Cîrjan, Oțelul a mai punctat de două ori, prin Stoian, minutul 81 și Neagu, minutul 88. Oțelul a început meciul cu formula: Iulian Dinu – Teodor Farcaș, Cristian Sîrghi, Costin Ghiocel, Georgian Păun, Ionuț Neagu, Fernando Dobre, Stelian Cucu, Alin Nica, Bogdan Gavrilă, Gabriel Răducan. Au mai jucat: Marquinhos, Aurelian Petrache, George Cîrjan, Cosmin Stoian și Denis Cireș. După victoria cu formația brăileană, SC Oțelul se desprinde la trei puncte în fruntea seriei secunde din campionatul Ligii a III-a, 32 de puncte, 14 jocuri, urmată de Dacia Unirea Brăila, 29 de puncte, 14 jocuri, CSM Focșani și Sporting Liești ambele cu 26 de puncte, 14 jocuri. Pentru Oțelul urmează meciul de pe terenul performerei etapei, CSM Bacău, 10 aprilie, formație ce a remizat, scor 1-1, în etapa curentă, pe terenul celor de la Dacia Unirea Brăila. Prin victoria cu 11-0 din etapa a 14-a, Oțelul egalează ca proporții ale scorului rezultatul din etapa a 13-a dintre Viitorul Ianca – Sportul Chiscani 11-0. sportgalati.com Sporting Liești - Avântul Valea Mărului1-0
dcp100168 Posted April 10, 2021 Author Posted April 10, 2021 Oțelul câștigă și fără ”Grig” pe bancă. Victorie pe terenul revelației CSM Bacău Înaintea derby-ului seriei secunde din Liga a III-a cu Brăila, Oțelul a jucat pe terenul revelației returului CSM Bacău, formație neînvinsă în 2021 ce etapa trecută a terminat la egalitate pe terenul principalei urmăritoare a Oțelului, Dacia Unirea Brăila. Chiar dacă au jucat fără antrenorul principal Petre Grigoraș, absent de pe banca tehnică din cauza unei accidentări, Oțelul s-a impus pe terenul revelației seriei CSM Bacău, scor 3-1, la pauză 1-1, după ce a revenit de la 0-1. După ce băcăuanii au deschis scorul, George Cîrjan a egalat cu aproape cinci minute rămase până la pauză. În partea secundă Oțelul s-a instalat la conducere prin golul marcat de Aurelian Petrache, minutul 71, iar Bogdan Gavrilă, recent intrat pe teren, a marcat din penalty în minutele de prelungiri ale jocului. Echipa de start a Oțelului a fost: Gabriel Ursu – Cosmin Stoian, Cristian Sîrghi, Stelian Cucu, Costin Ghiocel – Ionuț Neagu, Fernando Dobre -Aurelian Petrache, Alin Nica, Georgian Păun – George Cârjan. În lipsa lui Petre Grigoraș în postură de antrenor principal a fost Sorin Haraga, unul dintre secunzii lui ”Grig”. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat din Liga a III-a Oțelul conduce seria secundă cu 35 de puncte, golaveraj 49-11, trei puncte în plus față de rivala Dacia Unirea Brăila. De altfel, sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 17.00, primele două clasate din serie se vor duela pe stadionul ”Oțelul” într-un meci decisiv pentru câștigarea seriei și accederea la primul baraj de promovare de pe prima poziție. sportgalati.com Dacia Unirea Brăila - Sporting Liești 4-0 Viitorul Ianca - Avântul Valea Mărului 5-2
dcp100168 Posted April 17, 2021 Author Posted April 17, 2021 Înfrângere în derby-ul Dunării de Jos pentru Oțelul Suporter Club Oțelul Galați a irosit o importantă șansă de a câștiga seria secundă din Liga a III-a. Derby-ul seriei cu Dacia Unirea Brăila, disputat pe stadionul ”Oțelul” s-a încheiat cu victoria formației din Brăila, scor 2-1. Oțelul a deschis scorul în minutul 14 prin Gabriel Răducan, până la pauză formația din Brăila a egalat prin Raphael Stănescu, fostul jucător al Oțelului. În partea secundă Oțelul a trecut pe lângă 2-1, Gavrilă a ratat o lovitură de la 11 metri, minutul 53, obținută de Alin Nica. La 20 de minute distanță Brăila s-a instalat la conducere prin golul marcat de Raphael Stănescu. Jocul a fost încheiat de Oțelul cu un om în minus, în minutul 84, Gabriel Răducan a fost eliminat după un cartonaș roșu direct. Pentru Oțelul au jucat: Iulian Dinu – Teodor Farcaș, Cristian Sîrghi, Costin Ghiocel, Marius Sevastian, Ionuț Neagu, Marius Sevastian, Ionuț Neagu, Aurelian Petrache, Bogdan Gavrilă, Alin Nica, Georgian Păun, Gabriel Răducan. Au mai jucat: Fernando Dobre, George Cîrjan, Cosmin Stoian, Denis Cireș și Bogdan Crihană. Jucătorii Oțelului au fost coordonați de pe banca tehnică de secundă Sorin Haraga, în timp ce Petre Grigoraș, cu piciorul imobilizat în ghips, a stat în tribună aproape de banca tehnică a echipei pe care o pregătește. Cu două etape înainte de finalul sezonului SC Oțelul este pe primul loc în clasamentul seriei, 35 de puncte, la egalitate cu Brăila, locul doi, cele două echipe sunt departajate de golaveraj. Prin victoria de pe stadionul ”Oțelul” formația din Brăila a luat o opțiune importantă pentru câștigarea seriei, la finalul sezonului criteriul de departajare este meciurile directe. Pentru Oțelul urmează meciul de pe teren propriu cu Sporting Liești, sâmbătă, 24 aprilie, ora 17.00, în timp ce sezonul regulat va fi încheiat de Oțelul pe terenul codașei Sportul Chiscani, 30 aprilie. sportgalati.com Sporting Liești - Viitorul Ianca 1-1 Avântul Valea Mărului - CSM Focşani 0-2
dcp100168 Posted April 24, 2021 Author Posted April 24, 2021 Oțelul, matematic la baraj, după victoria cu Sporting Liești Derby-ul județului Galați din seria secundă a Ligii a III-a s-a încheiat cu victoria celor de la Oțelul. Pe stadionul ”Oțelul” formația roș-alb-albastră s-a impus cu scorul 1-0, la pauză 0-0, în jocul cu Sporting Liești. Singurul gol al jocului a fost marcat de Georgian Păun, spre finalul jocului, în minutul 78. Jocul a fost început de Petre Grigoraș cu formula: Ursu – Farcaș, Sîrghi, Ghiocel (cpt), Sevastian – Neagu, Cucu – Petrache, Gavrilă, Nica – Păun. Au mai jucat: Dobre, Stoian, Popescu, Crihană și Alecu. Alți trei jucători ai Oțelului, Răducan și Cîrjan nu au putut evolua din cauza suspendărilor, în timp ce Marquinhos este în continuare accidentat. De partea cealaltă Ionuț Niculcea a folosit echipa: Vădeanu – Iancu, Voicu, Maftei, Nastase, Munchiu, Chiriac, Zărnescu, Stan, Moldoveanu, Mihu. Au mai intrat: Grigoraș, Mucuță, Manea, Milea și Călin. Cu victoria din derby-ul cu Sporting Liești, roș-alb-albaștrii și-au asigurat, și matematic, prezența la primul baraj de promovare în Liga a II-a. Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat din Liga a III-a, SC Oțelul a acumulat 38 de puncte, golaveraj 51-13 (+37), la egalitate de puncte și golaveraj cu Dacia Unirea Brăila, cealaltă echipă din seria secundă ce va participa la barajul de promovare în eșalonul secund. De partea cealaltă, Sporting Liești este pe 5, cu 27 de puncte, golaveraj 30-25. În ultima etapă din sezonul regulat, Oțelul va juca pe terenul ultimei clasate, Sportul Chiscani, în timp ce Sporting Liești va juca pe teren propriu cu CSM Focșani. Etapa a 18-a, ultima din sezonul regulat, se va disputa în integralitate vineri, 30 aprilie, începând cu ora 15.00. sportgalati.com CS Făurei - Avântul Valea Mărului 2-1
dcp100168 Posted April 29, 2021 Author Posted April 29, 2021 Jucătorii Oțelului au restanțe salariale Cu toate că și-a îndeplinit primul obiectiv al sezonului prin calificarea la barajul de promovare în Liga a II-a, gruparea gălățeană traversează momente dificile din punct de vedere financiar. Fanii Oțelului așteaptă mai mult ca niciodată să promoveze la capătul acestui sezon, însă lucrurile nu sunt așa roz cum par pe din afară. Jucătorii au acumulat patru luni de salarii neplătite, iar clubul face eforturi considerabile pentru a-și putea menține existența la cote decente. Cum cea mai mare parte din bugetul clubului este preconizată a veni de la Primărie, există un blocaj în clipa de față, prin prisma faptului că aprobarea bugetului pentru cluburile sportive a întârziat mai mult decât în mod obișnuit. Așa se întâmplă de obicei în anii de după alegeri parlamentare, pentru că se schimbă Guvernul și se întârzie cu bugetarea pe plan local. Printr-o situație similară a trecut, în urmă cu patru ani, clubul de baschet Phoenix, care avea în cele din urmă să retragă echipele de seniori din campionatele naționale și să ajungă în dizolvare. Gruparea gălățeană a avut de suferit și de pe urma memoriilor venite pe bandă rulantă și pierdute în ultimii ani. Dincolo de faptul că au trebuit plătite integral contractele celor cărora au plecat de la club, au fost și amenzi de achitat. Mai mult, înaintea sezonului, aproape 300.000 de lei a fost nota de plată către Yulu-Matondo și Sevillano, jucători care au câștigat la UEFA împotriva Oțelului, deși era o entitate diferită cea care îi contractase pe fotbaliștii mai sus menționați. Șansele ca banii de la bugetul local să ajungă în conturile Oțelului până la startul barajelor de promovare sunt aproape nule, iar un reprezentant din partea Primăriei a fost să discute cu jucătorii, să-i îndemne la răbdare și mobilizare pentru următoarele jocuri, conform unor surse din interior. Jucătorii n-au primit prea bine vizita, iar unii dintre ei ar putea să-și depună memorii în perioada următoare. Team-building la paintball Pentru a se mai destinde un pic atmosfera încărcată cu miza barajului de promovare, plus problemele financiare din ultima perioadă, cei de la Oțelul s-au mobilizat și au organizat, luni după-amiază, o acțiune de tip team-building, printr-o partidă de paintball. Jucătorii s-au declarat extrem de entuziasmați de eveniment și speră ca astfel de acțiuni să fie cât mai des organizate, pentru că sunt necesare la crearea unui vestiar unit pentru obținerea obiectivelor pe teren. Altfel, Oțelul va juca ultima etapă din sezonul regulat, cu calificarea la baraj deja asigurată, pe terenul ultimei clasate, Sportul Chiscani. Meciul se va disputa vineri, 30 aprilie, cu o zi mai devreme față de programările obișnuite. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 30, 2021 Author Posted April 30, 2021 Oțelul s-a impus la Chiscani și a câștigat seria secundă din Liga a III-a Sezonul regulat din campionatul Ligii a III-a și-a disputat în Vinerea Mare ultima etapă, rundă în care s-au stabilit și adversarele de la faza preliminară a barajului de promovare în liga secundă. În seria secundă SC Oțelul a jucat pe terenul ultimei clasate Sportul Chiscani și s-a impus categoric, scor 3-0, chiar dacă formația gălățeană a abordat meciul cu o echipă inedită formată din jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon. Cele trei goluri au fost marcate de: Cîrjan, Petrache și Nica. Victoria de la Chiscani, județul Brăila, coroborată cu înfrângerea celor de la Dacia Unirea Brăila, scor 1-2, pe terenul celor de la CSM Râmnicu Sărat, asigură formației roș-alb-albastre primul loc la finalul sezonului regulat din Liga a III-a, seria a II-a. Oțelul a încheiat cu 41 de puncte (54-13 golaveraj), trei puncte mai mult decât Dacia Unirea Brăila, locul doi (56-18 golaveraj). Foresta, primul adversar de la barajele de promovare Pentru Oțelul urmează cea mai importantă fază a sezonului, barajele de promovare în Liga a II-a. În faza preliminară Oțelul va juca cu echipa de pe locul doi din seria I, Foresta Suceava (B2). Cei de la Foresta erau pe primul loc înaintea ultimei etape, dar au pierdut ultimul meci din sezonul regulat, scor 0-2, pe terenul celor de la Dante Botoșani (locul 7 înaintea ultimei etape). Manșa tur a barajului este programată pentru 8 mai, la Galați, iar returul peste o săptămână, 15 mai, la Suceava. În celălalt baraj (B1) câștigătoarea seriei I, Bucovina Rădăuți, va juca cu echipa de pe locul doi din seria a II-a Dacia Unirea Brăila. Învingătoarele din cele două duble de baraj (B1-B2), vor juca între ele pentru promovarea în Liga a II-a. sportgalati.com Avântul Valea Mărului - CS Bacău 2-0 Sporting Lieşti - CSM Focşani 1-2
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now