Jump to content

Agent de poliție condamnat pentru luare de mită


Recommended Posts

Posted

Agent de poliție condamnat pentru luare de mită

La data de 28.05.2020, Curtea de Apel Galați – Secția penală l-a condamnat pe inculpatul Dumitru Dănuț Budurcea la 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale din august și septembrie 2017) și trafic de influență.

Totodată, instanța de control judiciar a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Hotărârea este definitivă.

„În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că în perioada iulie-august 2016, în calitate de agent de poliție, inculpatul a solicitat și primit suma de 500 de euro de la un martor denunțător aflat în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce un telefon mobil în interiorul Centrului de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

De asemenea, în perioada august-septembrie 2017, inculpatul a solicitat și primit de la un alt deținut în centrul de arest preventiv, suma de 1500 euro pentru a introduce în interiorul instituției două telefoane mobile și 2 cartele SIM. După ce deținutul a fost transferat în Penitenciarul Galați, agentul de poliție i-a promis că îl poate ajuta cu introducerea unui telefon în incinta unității de detenție, lăsând să se creadă că are influență pe lângă funcționarii din cadrul instituției.

La data de 07.03.2018, inculpatul a solicitat și primit de la un investigator, suma de 500 de euro, cu scopul de a-și trafica influența pe lângă funcționarii din cadrul Penitenciarului Galați, în vederea introducerii unui telefon mobil și a unei cartele SIM în incinta instituției, ce urmau să ajungă în posesia deținutului.

În cauză, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au efectuat mai multe acte procedurale în cauză la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați”, se arată într-un comunicat de presă al DGA.

stiridegalati.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.