Jump to content

Fostul manager al Ambulanţă Galaţi, în incompatibilitate


dcp100168

Recommended Posts

Fostul manager al Ambulanţă Galaţi, în incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Mihai Polinschi, director medical şi fost manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi. 

Potrivit ANI, „în perioada 17 noiembrie 2015 - 03 iulie 2019, a exercitat funcţia de manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi simultan cu funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase «Sf. Cuv. Parascheva» Galaţi.

Inspectorii de integritate susţin că persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 118, alin. (15), lit. a) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia ”funcţia de manager general este incompatibilă cu: exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcţionare a unităţii respective, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică“.

adevarul.ro

Agenția Națională de Integritate (ANI) transmite, printr-un comunicat, că medicul Mihai Polinschi, actual director medical și fost manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Galați, s-ar fi aflat, în trecut, în stare de incompatibilitate.

Mai exact, în perioada 17 noiembrie 2015 - 3 iulie 2019, potrivit ANI, acesta a exercitat funcția de manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Galați simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase "Sfânta Cuvioasa Parascheva" din Galați. Astfel, în accepțiunea Agenției Naționale de Integritate, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 118, alin. (15), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Contactat telefonic de către cotidianul nostru, medicul Mihai Polinschi a refuzat să comenteze, deocamdată, situația creată, dorind să o analizeze în detaliu înainte de se pronunța public pe această speță.

Reamintim că Mihai Polinschi a obținut un mandat de consilier județean pe listele Partidului Social-Democrat la scrutinul desfășurat în data de 27 septembrie 2020.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Fostul șef al Serviciului de Ambulanță Județean Galați a pierdut războiul cu ANI și a rămas cu decizia de incompatibilitate

Doctorul Mihai Polinschi s-a aflat până în iulie 2020, mai bine de 18 de ani, în fruntea Serviciului Județean de Ambulanță Galați, fiind înlocuit în prezent de managerul Daniela Enciu. În noiembrie 2020, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunța, într-un comunicat, că a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Mihai Polinschi, director medical şi fost manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi. Potrivit ANI, „în perioada 17 noiembrie 2015 – 03 iulie 2019, a exercitat funcţia de manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi simultan cu funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase «Sf. Cuv. Parascheva» Galaţi.” Astfel, Mihai Polinschi  a încălcat dispozițiile art. 118, alin. (15), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Nemulțumit de situație, Mihai Polinschi, care, cu puțin timp înaintea anunțului ANI, devenise consilier județean din partea PSD, fiind ales la alegerile din 2020, s-a adresat instanței de judecată, solicitând anularea raportului de evaluare nr.43690/G/II/05.11.2020. În decembrie 2021, instanța de fond – Curtea de Apel Galați – a respins ca nefondată contestatia formulată de reclamantul Polinschi Mihai in contradictoriu cu pârâta Agentia Nationala de Integritate. Actualul consilier județean PSD a atacat soluția cu recurs, care s-a judecat recent la Înalta Curte de Casație și Justiție:

Detalii soluţie: Respinge recursul declara de recurentul-reclamant Polinschi Mihai împotriva Sentinţei civile nr. 282/2021 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de apel Galați – Secția contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Potrivit legislației, „persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

justnews.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.