dcp100168 Posted November 13, 2020 Posted November 13, 2020 Ambasadorul Israelului în România, în vizită oficială la Galați Vineri, 13 noiembrie, s-au împlinit 127 de ani de la nașterea, la Galați, a pictorului Reuven Rubin, considerat drept unul dintre cei mai de seamă artiști ai Israelului. Cu această ocazie, ambasadorul statului Israel în România, David Saranga, a efectuat o vizită oficială la Galați, unde s-a întâlnit cu oficialitățile gălățene și a participat la mai multe evenimente ale comunității locale evreiești. Prima oprire a ambasadorului David Saranga a fost la Primăria Galați, unde diplomatul israelian s-a întâlnit cu primarul Ionuț Pucheanu, cu președintele CJ Galați, Costel Fotea, și cu prefectul în funcție, Eugen Hristache. Apoi, ambasadorul Israelului în România a mers la Muzeul de Artă Vizuală Galați, unde a participat la dezvelirea unei plăci în memoria artistului Reuven Rubin. ”Am venit astăzi în Galați, pentru că, pe 13 noiembrie, este ziua de naștere a celui mai mare pictor al Israelului, Reuven Rubin, născut aici, la Galați. Dânsul a fost și primul ambasador al Israelului în România (în perioada 1948-1950 – n. red). El a creat un curent artistic și o concepție estetică nouă în Israel, și din acest motiv este, poate, cel mai cunoscut pictor din Israel”, a precizat David Saranga, după dezvelirea plăcii comemorative așezate pe fațada Muzeului. Traseul ambasadorului Israelului la Galați a inclus și sinagoga, întâlniri cu membri ai comunității locale evreiești, dar și o vizită a casei unde s-a născut și a copilărit Reuven Rubin. Din păcate, respectiva casă a ajuns astăzi o ruină. Totuși, vizita lui David Saranga la Galați a avut și un scop pragmatic. ”Încă un lucru important este cooperarea economică dintre Israel și Galați. M-am întâlnit astăzi cu președintele județului și cu primarul, și cu prefectul, și cred că avem multe domenii de cooperare între Israel și România. Este adevărat că e prima vizită a mea, aici, în Galați, dar nu va fi ultima, cu siguranță”, a adăugat diplomatul. Cine a fost Reuven Rubin Rubin Zelicovici, cunoscut ulterior ca Reuven Rubin, s-a născut în Galați, într-o familie săracă de evrei. A fost al optulea dintre cei 13 copii ai familiei. A stat în Galați până în 1912, când avea 19 ani, după care a plecat pentru studii artistice în Palestina (teritoriu aflat, la acea vreme, sub stăpânire otomană – n.red.). Un an mai târziu, se afla deja la studii în Paris. Totuși, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, s-a întors în România, la Fălticeni. După război, în 1921, a plecat în SUA. Anii care au urmat i-au adus recunoașterea ca pictor pe scena internațională. A murit în octombrie 1974, la Tel Aviv. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 29, 2025 Author Posted September 29, 2025 Ambasadorul Israelului, la Forumul Economic al municipiului Galați Excelența Sa dr. Lior Ben Dor, ambasadorul statului Israel în România, și Călin Coșar, președintele Camerei de Comerț și Industrie România - Israel, au fost prezenți la Forumul Economic al municipiului Galaţi. Evenimentui dedicat dialogului dintre administrație și mediul de afaceri a fost găzduit în sala mare a Primăriei. Potrivit primarului Ionuț Pucheanu, oficialul israelian a adus un mesaj puternic de deschidere și colaborare atât în plan economic, cât și cultural. „Le mulțumesc tuturor companiilor prezente pentru interes și implicare, reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie România - Israel, precum și invitaților de seamă care au onorat această inițiativă. Cred cu tărie că astfel de întâlniri reprezintă pași concreți pentru o dezvoltare economică prin parteneriate solide și proiecte comune în beneficiul comunității gălățene”, a spus primarul. „Galațiul se poate dovedi atractiv pentru investitorii israelieni, prin îmbinarea resurselor naturale, a infrastructurii logistice unice, a tradiției industriale și a potențialului agricol - domenii în care Israel are expertiză și interes strategic. Legăturile istorice și culturale dintre Galați și Israel, alături de dialogul constant dintre instituțiile noastre, reprezintă un fundament solid pentru dezvoltarea unor proiecte comune în beneficiul întregii comunități”, a declarat, la rândul său, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, participant la eveniment. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now