dcp100168 Posted November 24, 2020 Posted November 24, 2020 O mamă și trei copii au rămas pe drumuri după ce le-a ars casa Un incendiu devastator provocat de un scurtcircuit electric a lăsat fără acoperiș deasupra capului o familie formată dintr-o mamă singură și trei copii minori. Drama a avut loc la Costache Negri marți, 24 noiembrie, gospodăria fiind mistuită de flăcările pe care pompierii nu au reușit să le stingă înainte să distrugă întreaga agoniseală. ”Când am ajuns la locul evenimentului, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii, iar pompierii au lucrat preț de două ore pentru a salva acoperișul casei. Din păcate, a fost distrus acoperișul, trei camere de locuit și un hol, care au ars împreună cu mobilierul și electrocasnicele”, au explicat reprezentanții ISU Galați. Familia care locuia în casa distrusă, o femeie care își crește singură cele trei fiice minore, are acum mare nevoie de orice ajutor. Pompierii au luat deja primele măsuri și au strâns haine și rechizite pentru fetele cu vârste de de 5, 11 și respectiv 15 ani. Cei care vor să ajute o pot face sunând-o chiar pe mama copiilor, la numărul de telefon 0757729354. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 25, 2020 Author Posted November 25, 2020 Familia cu casa arsă, salvată de rude Așa cum scriam și în ediția de ieri, un incendiu devastator izbucnit marţi la o gospodărie din Costache Negri a lăsat o mamă și cele trei fiice ale sale fără acoperiș deasupra capului. În urma acestei tragedii, pompierii care au încercat să le salveze casa de flăcări, dar şi oameni cu suflet mare s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a încerca să le ajute, însă nici conducerea comunei Costache Negri nu a rămas indiferentă. Primarul comunei împreună cu viceprimarul s-au oferit, imediat după incident, să ajute familia cu tot ce e necesar pentru reconstruirea casei sau cu găsirea unei noi locuințe, dar salvarea a venit de la o rudă, dintr-o localitate apropiată. „Eu împreună cu domnul viceprimar am hotărât să ajutăm la repararea situației, însă a venit ieri o mătușă cu mașina şi a luat mama și cei trei copii pentru a se stabili la Cuza Vodă, împreună. Din ce am înțeles, nu aveau pe nimeni la noi în comună, din acest motiv nu le mai lega nimic”, ne-a declarat Ștefan Luca, primarul comunei Costache Negri. Reamintim că incendiul, izbucnit de la un scurticuit la instalaţia electrică, a distrus aproape în întregime locuinţa în care locuiau femeia şi copiii. Odată cu casa, au ars aproape toate bunurile din locuinţă, de la rechizite şi hăinuţe, la mobilier şi electrocasnice. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 1, 2020 Author Posted December 1, 2020 Începutul iernii, o nouă șansă pentru o familie fără casă. Ajutor din partea salvatorilor O femeie și cele trei fiice ale sale care zilele trecute au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă au motive să spere din nou. Drama care a impresionat comunitatea din Costache Negri, unde incendiul mistuitor a distrus căsuța în care mama și copiii săi, dintre care cel mai mic are doar 5 ani, a scos la suprafață noi laturi ale omeniei. Lumea a sărit să-i ajute, printre primele și cele mai importante dovezi de sprijin venind chiar din partea unor rude, din comuna Cuza-Vodă. Chiar a doua zi după ce casa și bunurile din ea au fost înghițite de foc, mama și fetele sale au fost luate de o mătușă, ca să locuiască împreună la Cuza Vodă, chiar dacă și autoritățile locale din Costache Negri s-au oferit să le ajute. Alte ajutoare, de la rechizite, haine și alimente, au venit din partea oamenilor. Printre ei, chiar salvatorii, pompierii din Pechea mobilizându-se în ziua Sfântului Andrei. Alimente, hăinuțe pentru copii, rechizite și ale lucruri folositoare într-o gospodărie au ajuns, din mâinile salvatorilor, în noua casă care le va fi cămin de acum înainte mamei și celor trei fete. Mai mult, soțiile și copiii militarilor s-au oferit și vor pune umărul de acum înainte în sprijinirea fetițelor la lecții și la cursurile online. "Pe timpul iernii, pompierii au promis să viziteze familia periodic, pentru a o sprijini în efortul unui noi început. Este puținul pe care îl pot face pompierii, pentru a transforma dezastrul produs de incendiu, în căldura care apropie oamenii la nevoie", precizează reprezentanții ISU Galați, prin intermediul unui comunicat. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now