dcp100168 Posted July 30, 2008 Posted July 30, 2008 Biblioteca "V.A.Urechia" se extinde* Până la sfârşitul anului, în oraş urmează să fie deschise alte trei filiale ale instituţieiConducerea Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" are planuri mari. Până la sfârşitul anului, instituţia de cultură va avea filiale în trei zone diferite ale Galaţiului. În ceea ce priveşte dotarea, cele trei noi filiale nu vor fi mai prejos decât cea existentă la Casa de Cultură a Sindicatelor: bază importantă de cărţi şi de documente multimedia, sală de lectură, calculatoare cu acces la internet.Două dintre filiale ar urma să fie deschise în instituţii de învăţământ. "Facem demersuri pentru a deschide o filială în una dintre şcolile din Cartierul Dunărea, care să deservească Micro 19, 20 şi 21. De asemenea, ne‑am gândit la Grupul Şcolar Metalurgic, unde am găsit spaţiu în Corpul B", spune directorul bibliotecii, Ilie Zanfir.Amplasamentul celei de‑a treia filiale aminteşte de recentul proiect naţional "Scriitori pe calea regală", prin care gările din marile oraşe au primit donaţii de cărţi pentru înfiinţarea de bibliorafturi. Gara din Galaţi va găzdui o filială "V.A. Urechia" în spaţiul rămas neînchiriat la etajul 1. Specialităţile servite publicului� călător vor fi, pe lângă acces la internet, ghidurile turistice şi cărţile de beletristică. Eurogara, aşa cum e cunoscut noul sediu al gării, nu va putea avea decât o eurobibliotecă. Filiala ar urma să vină în întâmpinarea locuitorilor din Valea Oraşului, a celor de la blocurile ANL şi nu în ultimul rând a pelerinilor de câteva ore în oraşul de la Dunăre.Directorul Ilie Zanfir spune că "a existat înţelegere din partea conducerii trecute şi actuale a Consiliului Judeţean şi a consilierilor judeţeni", iar banii necesari pentru amenajarea şi dotarea celor trei spaţii (aproximativ 7 miliarde de lei vechi) vor fi alocaţi la următoarea rectificare de buget. Proiectele de viitor ale conducerii instituţiei prevăd însă construirea unui sediu ultramodern al bibliotecii, care să fie inclus într‑un complex urbanistic metropolitan.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=25838
Sheena Posted July 31, 2008 Posted July 31, 2008 decat sa se mai construiasca inca o biblioteca langa gara, mai bine ar moderniza-o pe cea de pe Mihai Bravu. Este relativ aproape, si accesibila si celor care locuiesc in zona Garii, sau pe strada Domneasca, iar cine e din Centru, ajunge f repede cu 102.
riaji Posted August 10, 2008 Posted August 10, 2008 Cred ca e singura institutia de nivel european din judet. Nu am nicio idee despre cine conduce, cum si de ce biblioteca, insa parerea mea este ca se descurca de minune. Si-mi mai place ca sunt foarte multi galateni, de toate varstele, interesati inca de citit.
Recommended Posts