Jump to content

"Revoluţie" la cârma societăţilor publice locale


Recommended Posts

Posted

Bonusuri financiare pentru administratorii Pieţelor

Bonusuri financiare pentru administratorii Pieţelor, în funcţie de indicatorii de performanţă. De la o indemnizaţie brută lunară de 1.740 de lei, membrii Consiliului de Administraţie (CA) al SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA pot ajunge la un bonus de 8.700 de lei, echivalentul a cinci indemnizaţii, în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă stabiliţi de aleşii locali.

Cel mai disputat proiect de pe ordinea de zi a recentei şedinţe a Consiliului Local a vizat aprobarea indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari pentru consiliul de administraţie al societăţii Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi. Discuţia a fost deschisă de consiliera independentă Simona Vreme, care, reamintind că în luna martie a fost stabilită o indemnizaţie fixă, egală pentru toţi membrii consiliilor de administraţie, a întrebat cu ce ar fi mai performanţi membrii CA de la Pieţe faţă de ceilalţi.

Trei praguri de premiere

"Pentru a motiva un consiliu de administraţie să facă performanţă, stabilim, conform Ordonanţei 109, aceşti indicatori de performanţă, pe care avem obligaţia să-i şi raportăm la ANAF. Membrii CA nu sunt motivaţi dacă nu impunem şi o componentă variabilă, care nu are o valoare prea mare. Sunt trei praguri. Pentru realizarea între 90 şi 99 la sută a indicatorilor de performanţă se oferă echivalentul unei indemnizaţii brute lunare - 1.740 de lei. Pentru îndeplinirea indicatorilor de performanţă în procent de sută la sută propunem o componentă variabilă echivalentă a trei indemnizaţii brute lunare, în sumă de 5.220 de lei brut, iar pentru îndeplinirea indicatorilor de performanţă în procent mai mare de sută la sută, se acordă o componentă variabilă în sumă de 8.700 de lei, echivalentul a cinci indemnizaţii brute lunare. Această componentă variabilă poate fi revizuită anual, la propunerea autorităţii publice tutelare. Este o măsură prevăzută de lege şi pentru a ridica ştacheta performanţei", a explicat viceprimarul PSD Sorin Enache.

Modificarea indicatorilor, o jignire

Consilierul local PNL Alexandru Şerban a încercat să insereze, printr-un amendament, câteva criterii de performanţă în plus. Acestea vizau creşterea cifrei de afaceri cu 15 la sută faţă de media mandatului anterior, creşterea productivităţii muncii angajaţilor cu zece la sută faţă de mandatul anterior, gradul de ocupare a spaţiilor şi strategia întreprinderii dezvoltată şi aprobată la timp.

Amendamentul a fost aspru criticat de grupul PSD-ALDE. Consilierului i s-a reproşat că e "cel puţin ciudat" să vină cu un asemenea amendament în timpul şedinţei, că este nedrept, lipsit de respect, ba chiar jignitor să fie ţinuţi consilierii cu o astfel de dezbatere, care ar fi trebuit să aibă loc la comisii, nu în plen.

"Să lăsăm proiectul aşa cum a fost negociat. Este un pic jignitor pentru cei care au dezbătut acest subiect câteva zile, în şedinţe lungi, să vii şi să nu dai nicio motivaţie la modificarea unui indicator. Să ştiţi că toate au la bază nişte calcule şi nişte raţiuni până s-a ajuns la varianta asta motivantă pentru întreaga conducere şi pentru CA", a replicat viceprimarul Enache.

Vot în ceaţă

După ce consilierilor li s-a explicat că indicatorii de performanţă financiari şi nonfinanciari se stabilesc conform unei metodologii unitare, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 722 din 2016, s-a trecut la vot. Din păcate, nu s-a reuşit o numărătoare concludentă a mâinilor ridicate, voturile oscilând între 12 "pentru", trei "împotrivă" şi patru abţineri, neieşind la socoteală trei voturi. În cele din urmă s-a anunţat doar că proiectul de hotărâre a trecut, fără a se spune şi rezultatul votului!

Pieţele nu rămân singure

"Administraţia Pieţeţor e prima, nu şi singura care va avea astfel de indicatori de performanţă. Vor urma, cel mai probabil, şi celelalte societăţi, în şedinţele următoare", ne-a declarat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. Întrebat care sunt sancţiunile pentru neîndeplinirea criteriilor de performanţă, edilul, care este şi iniţiatorul proiectului, ne-a răspuns că nu a citit întregul document, însă crede că sancţiunea poate merge până la desfiinţarea contractului între Primărie şi managementul societăţii.

Ei bine, nu. Neîndeplinirea indicatorilor de performanţă duce doar la neîncasarea bonusurilor financiare de către membrii Consiliului de Administraţie, format din Costel Gafton, preşedinte CA, Elena-Aura Macovei, Marian Anton Petcu, Nicoleta-Leontina Sîrbu, Tincuţa Tercu-Găvan, Mihai Constantinescu şi Georgian-Bogdan Răchileanu.

”Vor urma, cel mai probabil, în următoarele şedinţe de Consiliu Local, indicatori de performanţă şi pentru celelalte societăţi de interes local”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi

Când şi pentru ce poate fi premiat CA

Indicatorii de performanţă vizează: cheltuielile totale, procentul costurilor cu forţa de muncă, valoarea datoriilor restante ale întreprinderii publice, rentabilitatea capitalului angajat, productivitatea activelor, satisfacţia clientului, stabilirea şi respectarea politicilor de transparenţă şi comunicare. Îndeplinirea acestora va fi analizată în luna martie a anului viitor, de către un audit independent, şi, în funcţie de îndeplinirea lor, vor fi premiaţi administratorii Pieţelor.

viata-libera.ro

  • 2 years later...
Posted

Ionuţ Pucheanu pregăteşte o revoluţie în administraţia locală. ”Suntem singuri pe tarla, hai să facem lucrurile corect!”

Revoluţii în întreaga administraţie locală, de la comasarea unor instituţii din subordinea Primăriei, continuând cu Transurb şi încheind chiar cu aparatul propriu de specialitate al primarului. Asta anunţă, pentru acest an, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

"O să vedeţi, de la începutul anul, nişte mici revoluţii administrative, şi vom ajunge la una mai mare. Restructurarea a tot ceea ce înseamnă cupola asta mare pe care o acoperă Primăria municipiului Galaţi. Veţi vedea dispărând societăţi din subordinea Primărie, comasarea lor în structuri mai suple din toate punctele de vedere. Încercăm să drămuim altfel banii. Veţi vedea mici sau mari schimbări atât de directori, cât şi de mentalitate şi de viziune", a explicat Ionuţ Pucheanu, în emisiunile TV "Deschide lumea" şi "Ediţie specială".

Dacă despre comasarea Clubului Sportiv Municipal cu Fundaţia Sportul Gălăţean aţi putut afla deja din ziarul "Viaţa liberă", edilul a mai nominalizat două structuri cel puţin controversate: Tehnopol şi Andreiana Juventus.

Transurb

"Dacă pariul primului meu mandat a fost oprirea hemoragiei de la Calorgal, al doilea pariu este Transurb. Din ianuarie-februarie, cel târziu, vom avea o viziune total schimbată asupra modului în care trebuie făcute lucrurile. Este singura gaură consistentă pe unde se scurg bani ce ar putea fi folosiţi într-o cu totul şi cu totul altă măsură şi în cu totul şi cu totul alt mod. Nu vor fi neapărat disponibilizări la Transurb, cel mai probabil în zona TESA, ceva-ceva", a explicat primarul.

Primărie îmbătrânită

În ceea ce priveşte Primăria în sine, la jumătatea anului va avea o organigramă nouă, susţine edilul-şef: "Sunt compartimente mult prea stufoase, unde productivitatea nu e nici pe departe cea dorită, există compartimente unde e nevoie de forţă de muncă. Fiind funcţionar publici, pot fi trecuţi dintr-o parte în alta extrem de lejer, pentru a avea plusvaloare. Nu înseamnă musai disponibilizări. E o Primărie într-o oarecare măsură îmbătrânită. Sunt destui care urmează să iasă la pensie în 2021, ceea ce înseamnă că se vor elibera posturi. Pentru că sunt zone cu prea mulţi oameni, care se bat… nu pot să spun cum, vor fi mutaţi între compartimente. Compartimente din subordinea fiecărei direcţii vor dispărea ori vor ajunge într-o zonă cu mult mai suplă", a declarat Pucheanu.

Riscuri asumate

Întrebat despre determinarea de a face aceste schimbări şi despre efectele nepopulare ale acestor măsuri, Ionuţ Pucheanu a replicat: "Nu mai am nicio scuză! Avem consiliu, avem majorităţi, nu se mai pune problema de negocieri nu ştiu cât de politice. Suntem singuri pe tarla, hai să facem lucrurile corect! Şi dacă nu va fi corect, voi fi primul care va răspunde. N-am să mai fiu primar pentru un al treilea mandat, da. Dar oricui va veni după mine am pretenţia să-i fi lăsat lucrurile în ordine. Dacă, 30 de ani, nimeni n-a avut curajul să pună piciorul în prag, uite că a venit Gigel Nebunul care face ce trebuie. Chestiile astea de genul «ăla este a lu’… verişor de cumătru», nu! Dacă e atât e bun, cel mai probabil îşi va găsi loc pe piaţa liberă".

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Revoluţie la cârma societăţilor edilitare. Demisii, revocări şi mai puţini membri în CA-uri

Reducerea numărului de membri în consiliile de administraţie ale societăţilor de interes local, revocarea celor care nu au demisionat încă din aceste structuri şi numirea unor administratori provizorii vor fi supuse votului consilierilor locali la următoarea şedinţă. Proiectele de hotărâre iniţiate de primarul Ionuţ Pucheanu vizează Transurb, Administraţia Pieţelor Agroalimentare, Gospodărire Urbană, Industrial Parc şi Zona Liberă.

Revoluţia promisă de primarul Ionuţ Pucheanu este pe cale să înceapă la conducerea societăţilor edilitare. La comisiile Consiliului Local au ajuns deja proiecte de hotărâre privind diminuarea numărului de membri din Consiliile de Administraţie (CA). De asemenea vor fi numiţi administratori provizorii în locul celor revocaţi sau demisionari. Surprinzător sau nu, autorităţile au avut parte de o adevărată „avalanşă de plecări" din CA-uri. Nu mai puţin adevărat este că majoritatea celor revocaţi sunt membri ALDE.

Transurb

Potrivit proiectului de hotărâre, CA Transurb se reduce, de la şapte, la cinci membri. Totodată, „se propune revocarea mandatelor de membri în Consiliul de Administrație al societății Transurb pentru Florin Râclea, Elena Cârcotă, Aurica Gaiu, Cristina Nedelcu şi Daniela Codrescu”. Cristian-Eugen Munteanu a demisionat din CA.

„Rezultatul managementului actualului consiliu de administrație în ultimii trei ani este unul negativ. Sunt necesare măsuri de asigurare a profesionalismului şi responsabilităţii deciziei manageriale, în vederea aplicării principiilor de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea societăţii”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Se propune numirea a cinci administratori provizorii, având o durată a mandatului de patru luni, dar cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni.

Administraţia Pieţelor

Şi Administrația Piețelor Agroalimentare va avea cinci membri ai CA, în loc de şapte. Totodată, proiectul prevede „revocarea mandatelor de membri în CA pentru Mihai Constantinescu şi Georgian-Bogdan Răchileanu”. Potrivit Raportului de avizare, patru posturi în CA sunt deja vacante, după ce Costel Gafton, Nicoleta-Leontina Sârbu, Elena-Aura Macovei, Marian-Anton Petcu şi Tincuţa Găvan-Tercu au renunţat la mandate. 

Şi la Pieţe vor fi numiţi cinci administratori provizorii, pentru patru luni, cu posibilitatea de prelungire până la şase luni.

Gospodărire Urbană

La SC Gospodărire Urbană SRL ar urma să fie revocaţi din CA Eduard Naum, Cristina Nedelcu, Daniela Codrescu şi Constantin-Silviu Toth. Conform documentelor, trei locuri în CA deveniseră deja vacante ca urmare a renunţării celor care le deţineau: Cicerone Lupu, Gheorghe Chicoş şi Viorel-Sebastian Munteanu.

Şi Gospodărire Urbană ar urma să aibă doar cinci membri în CA, în loc de şapte. Noile posturi vor fi ocupate de administratori provizorii, cu mandate de patru luni care pot fi prelungite până la şase luni.

Industrial Parc

Deşi a rămas fără Parc Industrial, deci n-are ce administra, SC Industrial Parc SRL ar urma să aibă un CA mai mic: trei membri în loc de cinci! Numirea noilor administratori provizorii nu va fi o problemă pentru că „toate cele cinci posturi de membru în CA au devenit vacante ca urmare a renunțării la contractele de mandat încredințate”, se arată în documente. Demisionarii sunt: Claudiu Brînzan, Igor Bejan, Cristina Stoinoiu, Marian Mihai şi Cristian Udriş. Rămâne de văzut cine vor fi cei trei noi membri provizorii în CA, care vor avea mandat de patru până la şase luni.

Zona Liberă

La Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Galați treburile par clare: „Se constată încetarea calității de membru în CA a domnului Romeo Marin și a domnului Adrian Stroea și vacantarea a două posturi. Se revocă mandatul de membru în CA pentru Constantin-Silviu Toth. Pentru un alt post de membru a fost deja declanşată procedura de selecţie". Cert este că şi aici se propune numirea a trei noi administratori provizorii cu mandat de patru luni.

viata-libera.ro

Posted

La inițiativa primarului Ionuț Pucheanu, numărul membrilor din consiliile de administrație va fi redus cu 30%!

Consiliile de administrație ale societăților aflate în subordinea municipalității vor avea mai puțini membri. La inițiativa primarului Ionuț Pucheanu, numărul acestora va fi redus cu 30%, anunță edilul. ”Reducem cu 30% numărul de membri din consiliile de administrație. Vrem o eficiență cât mai mare la societățile aflate în subordinea Consiliului Local ce pot funcționa și cu mai puțini membri în consiliile de administrație. Vorbim de societățile Gospodărire Urbană, Administrația Piețelor, Transurb sau Parcul Industrial, unde numărul membrilor din CA-uri va scădea cu 30%, de la 7 la 5 membri, respectiv de la 5 la 3 membri. Propunerile vor fi supuse votului la următoarea ședință a Consiliului Local”, declară Ionuț Pucheanu.

gazetagalatiului.ro

Posted

Administratori noi la cele 5 societăţi din subordinea Primăriei Galaţi

La iniţiativa primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în şedinţa de Consiliu Local de miercuri, 24 februarie 2021, s-a votat reducerea numărului de membri în consiliile de administraţie ale societăţilor de interes local şi numirea unor noi administratori provizorii. Este vorba despre consiliile de administraţie de la Gospodărire Urbană, Administraţia Pieţelor Agroalimentare, Transurb, Parcul Industrial  şi Zona Liberă.

Noii adminsitratori provizorii numiţi pentru o durată de patru luni cu posibilitatea prelungirii mandatului sunt:

Gospodăre Urbană SRL

- Cojocaru Cătălin

- Lupu Cicerone

- Homner Simona Gabriela

- Marin Relu

- Vrămuleţ Sorin Laurenţiu

Administraţia Pieţelor Agroalimentare

- Macovei Elena Laura

- Profir Marian

- Magearu Rodica

- Olaru Constantin

- Buţurcă Octav

Parcul Industrial

- Udriş Cristian

- Mihai Marian

- Brânzan Claudiu

Transurb

- Tercu Găvan Tincuţa

- Bordeianu Ionuţ

- Zlătaru Claudiu Eduard

- Oprea Nicuşor Daniel

- Mihu Georgel

Zona Liberă

- Roşca Sergiu Matei

- Alexandru Daniel

- Udriş Cristian

monitoruldegalati.ro

Posted

Noi administratori provizorii la societăţile de interes local. Reducere cu 30% a numărului de membri

Societăţile publice de interes local - Transurb, Gospodărire Urbană, Administrația Piețelor Agroalimentare, Industrial Parc şi Zona Liberă - au, începând de miercuri, 24 februarie, administratori provizorii noi, numiţi prin votul secret al aleşilor locali. Foştii membri ai Consiliilor de Administraţie (CA) au demisionat ori au fost revocaţi. Interesant este că unii dintre "demisionari" se regăsesc acum ca administratori provizorii la alte societăţi sau chiar la aceleaşi! Important este că noile CA-uri sunt reduse numeric.

Schimbarea Consiliilor de Administraţie ale societăţilor de interes local, reprezintă deja o tradiţie strâns legată de modificarea majorităţilor politice în Consiliul Local. Noutatea o reprezintă, aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", reducerea numerică membrilor CA, de la şapte la cinci, în cazul Transurb, Gospodărire Urbană şi Administraţia Pieţelor, respectiv, de la cinci la trei, în cazul Industrial Parc şi Zona Liberă. Diminuarea cu 30 la sută a numărului membrilor CA s-a făcut la iniţiativa primarului Ionuţ Pucheanu.

Cine-i "recomandă"?

Nu, nu "vocea şi talentul lor", ca în celebra replică din seria "B.D." ("Brigada Diverse”), ci PSD, pentru că, potrivit datelor noastre, PNL, USR şi PLUS nu au făcut propuneri pentru aceste CA-uri.

Oficial, conform documentelor, noii administratori provizorii au fost "recomandaţi" de Comisia de evaluare şi selecţie, formată din viceprimarul PSD Sorin Enache - preşedinte, Nicolae Costache, Elena Victoria Chicoş, Nicoleta Daniela Holban şi Teofana Toporău. Conform proceselor verbale, comisia a verificat îndeplinirea condiţiilor de calificare şi experienţă profesională pentru ocuparea acestor posturi. Din păcate, nu vă putem spune nimic despre calificare şi experienţă, pentru că nu au fost făcute publice CV-urile sau alte date privind despre cei numiţi. Noile CA-uri au fost votate cu câte 15 voturi "pentru".

Transurb

Noii administratori provizorii în CA Transurb sunt: Tincuța Tercu-Găvan, Ionuț Bordeianu, Claudiu-Eduard Zlătaru, Nicușor-Daniel Oprea şi Georgel Mihu.

Dacă Zlătaru a fost, în mandatul trecut, unul dintre consilierii personali ai primarului Ionuţ Pucheanu, despre Tincuța Tercu-Găvan trebuie să aflaţi că a fost membră în CA la Administraţia Pieţelor, dar a demisionat.

Gospodărire Urbană

La Gospodărire Urbană, noii administratori provizorii sunt: Cătălin Cojocaru, Cicerone Lupu, Simona-Gabriela Homner, Relu Marin şi Sorin-Laurențiu Vrămuleț.

Despre Cicerone Lupu, trebuie să ştiţi că a făcut parte şi din vechiul Consiliu de Administraţie, post din care a demisionat, iar Simona Homner este soţia fostului consilier local PSD Gelu Homner.

Administraţia Pieţelor

Noul CA al societăţii Administrația Piețelor Agroalimentare este format din: Elena-Aura Macovei, Marian Profir, Rodica Magearu, Constantin Olaru şi Octav Buțurcă.

Precizăm că Macovei a făcut parte şi din vechiul CA, din care a demisionat. Iar Rodica Magearu ar fi, conform datelor noastre, mama directorului Gospodărire Urbană, Dragoş Magearu.

Industrial Parc

Nimic nou la Industrial Parc SRL. Trecând peste faptul că societatea nu are ce să administreze, pentru că parcul industrial este în litigiu, noul CA este format din aceiaşi Cristian Udriș, Marian Mihai şi Claudiu Brînzan. Foşti membri ai CA, aceştia demisionaseră.

Zona Liberă

Noii administratori provizorii în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Galați sunt Sergiu Matei Roșca - reprezentant al autorității publice tutelare, Daniel Alexandru şi Cristian Udriș.

Conform datelor noastre, Sergiu Roşca este fiul fostului deputat PSD Lucreţia Roşca.

Durata mandatelor noilor administratori este de patru luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni.

viata-libera.ro

  • 5 months later...
Posted

Noile consilii de administrație ale societăților edilitare gălăţene

În locul administratorilor provizorii, ale căror mandate au tot fost prelungite, prin deciziile aleșilor locali vor fi numiți membrii consiliilor de administrație la societățile de interes local: Transurb, Administrația Piețelor Agroalimentare, Gospodărire Urbană și Industrial Parc. Proiectele de hotărâre au ajuns deja la comisiile Consiliului Local.

Conform documentelor, cei propuși a fi pentru patru ani membri în consiliile de administrație (CA) ale societăților de interes local au fost evaluați și selectați de către o comisie al cărei președinte este viceprimarul PSD Sorin Enache.

La SC Transurb sunt propuși în CA: Tincuța Tercu-Găvan, Georgel Mihu, Marian Profir, Nicușor-Daniel Oprea și Claudiu-Eduard Zlătaru.
Din CA al Administrației Piețelor Agroalimentare ar urma să facă parte: Marian Profir, Elena-Aura Macovei, Rodica Magearu, Constantin Olaru și Dragoș-George Axente.
La Gospodărire Urbană, Consiliul de Administrație ar urma să fie format din: Cicerone Lupu, Simona-Gabriela Homner, Relu Marin, Alexandru-Igor Bejan și Sorin-Laurențiu Vrămuleț.
Pentru CA la Industrial Parc sunt propuși: Marian Mihai, Claudiu Brînzan și Cristian Udriș.
Consiliul de Administrație al Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Galați” ar urma să fie completat cu Sergiu Matei Roșca - reprezentant al autorității publice tutelare.

În majoritate, după cum se poate observa, noii administratori sunt, de fapt, cei numiți provizoriu.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Cu cât sunt plătiți membrii consiliilor de administrație. Festival de cheltuieli fără justificare economică, în societățile de interes local

Membrii consiliilor de administrație ale societăților de interes local au fost numiți miercuri, prin vot secret, de către consilierii locali, întruniți în ședință ordinară. Este vorba despre Administrația Piețelor Agroalimentare, Transurb, Gospodărire Urbană și Industrial Parc, iar la Zona Liberă consiliul de administrație a fost completat cu încă trei membri. Majorarea indemnizațiilor pe care le vor încasa membrii acestor consilii fost catalogată de liberalul Valeriu Laurențiu Onose drept "festival de cheltuieli fără justificare economică". În replică, viceprimarul PSD Sorin Enache a precizat că doar s-a respectat legea.

"Bugetul de dezvoltare devine, încetul cu încetul, un soi de fata morgana. Și, pe principiul vaselor comunicante, din acest buget de dezvoltare s-ar părea că se alimentează un soi de festival de cheltuieli fără justificare economică. Discutăm de acele majorări ale indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație (CA) la patru dintre cele cinci societăți. Niște majorări semnificative", a declarat, în plenul Consiliului Local, liberalul Valeriu Onose.

Conform documentelor prezentate aleșilor, remunerația membrilor CA-urilor este formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă. Aceasta din urmă se stabilește pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari, negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor.

"Practic, la Administrația Piețelor Agroalimentare vom avea o indemnizație brută lunară de 9.624 de lei, care va genera, la cei cinci membri, o cheltuială lunară de 48.120 de lei și o cheltuială anuală de 577.440 de lei. Dublată de componenta variabilă, ajungem la 1.154.880 de lei. Pe același mecanism, avem cheltuieli la Gospodărire Urbană de 1.032.720 de lei, la Industrial Parc - de 619.632 de lei, la Transurb - 1.258.800 de lei, iar la Zona Liberă rămânem la 125.280 de lei. În total, un impact bugetar de 4.191.312 lei", a argumentat consilierul liberal.

Calcule pe oră

"Ni se par inoportune la acest moment aceste indemnizații crescute. Totodată, dacă e să discutăm de cuantumul lor, un membru în CA participă la maxim una-două ședințe în cursul unei luni, ședințe care durează maximum două ore. Presupunem că lucrează opt ore. Dacă împărțim la opt ore această indemnizație lunară, ajungem la o indemnizație orară de: 218 lei la Zona Liberă, 1.203 lei la Piețe, 1.076 de lei la Gospodărire Urbană și Industrial Parc și de 1.311 lei la Transurb.

Indemnizația primarului, raportată la 180 de ore, ajunge la 125 de lei pe oră. Președintele României, raportat la 180 de ore lucrate, are 148 de lei pe oră. De prim-ministru, ministru, parlamentar, nu are rost să mai spunem. Deja devine mai tentat să devii membru în CA decât să te lupți pentru a deveni parlamentar, primar... altă funcție", a spus ironic Valeriu Onose.

"Nu am făcut decât să respectăm legea"

Așa a ținut să precizeze viceprimarul PSD Sorin Enache, inițiatorul proiectelor de hotărâre privind numirea membrilor CA: "Ordonanța 109 impune acest model de conducere și de gestionare a activităților din societățile subordonate. Acum cinci ani, am majorat această indemnizație la nivelul salariului minim pe economie, care la vremea respectivă era de 1.740 de lei. De atunci și până acum au avut loc creșteri salariale. Iar astăzi nu am făcut decât să aliniem salariile la nivelul unui salariu minim brut pe țară, de 2.300 de lei. Sunt oameni cu studii, oameni care au o responsabilitate. Acolo se iau decizii care privesc bunul mers al unei societăți. Nu este corect calculul orar, știți și dumneavoastră foarte bine", a replicat viceprimarul Enache.

Numiții

Deși i-ați putut afla deja din "Viața liberă", vă reamintim cine sunt cei numiți în CA-uri, pentru un mandat de patru ani. Consiliul de administrație al societății Transurb este format din: Tincuța Tercu Găvan, Georgel Mihu, Marian Profir, Nicușor-Daniel Oprea, Claudiu-Eduard Zlătaru. La Piețe îi găsim pe: Marian Profir, Elena-Aura Macovei, Rodica Magearu, Constantin Olaru și Dragoș-George Axente. La Gospodărire Urbană, consiliul de administrație e format din: Cicerone Lupu, Simona-Gabriela Homner, Relu Marin, Alexandru-Igor Bejan și Sorin-Laurențiu Vrămuleț. La Industrial Parc SRL se regăsesc: Marian Mihai, Claudiu Brînzan, Cristian Udriș. Iar la Zona Liberă, CA a fost completat cu: Sergiu Matei Roșca, Cristian Udriș și Daniel Alexandru.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

PSD n-a avut voturi destule pentru o nouă numire la conducerea Pieţelor

Cu trei consilieri locali PSD în conducerea SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare - Marcela Costea - director general, Dumitru Poalelungi - director Dezvoltare şi Investiţii şi Costel Gafton - director comercial, social-democraţii s-au trezit în situaţia de a nu mai avea suficiente voturi pentru o nouă numire în conducerea acestei societăţi. S-a întâmplat la recenta şedinţă a Consiliului Local, când a fost supus votului secret un proiect de hotărâre privind numirea şi aprobarea mandatului unui nou reprezentant al Municipiului Galaţi în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la societatea Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA. În această funcţie fusese numit, cu 15 voturi favorabile exprimate secret, în noiembrie anul trecut, consilierul local Costel Gafton. Numai că acesta a demisionat din funcţie pentru a putea ocupa fotoliul de director comercial la Pieţe. Luând act de renunţarea lui Gafton la mandatul de reprezentant în AGA, proiectul îl desemna ca înlocuitor al său pe Eduard Susma. Numai că, potrivit anunţului făcut de preşedintele comisiei de numărare a voturilor, social-democratul Gheorghe Potârniche, din cele 23 de voturi exprimate secret, doar nouă au fost "pentru", restul de 14 fiind "împotrivă". "Deci nu avem reprezentant", a conchis Potârniche. Rămâne de văzut dacă PSD va încerca o altă numire sau va negocia mai mult pentru câteva voturi în plus.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Un membru CA la societățile Primăriei Galați câștigă anual până la 58.000 de euro

Dezbaterile coaliției guvernamentale pe tema reducerii cheltuielilor din sectorul bugetar readuc în actualitate faptul că aceleași partide, PSD și PNL, au dat undă verde căpușării administrației, prin numirea clientelei în Consiliile de Administrație.

După mai multe încercări de limitare a cuantumului indemnizațiilor încasate de membrii Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA) și Consiliilor de Administrație (CA) la societățile din administrația locală, situația pare să fie scăpată de sub control, ajungându-se ca la o societate de administrare a piețelor sau de transport public un membru CA să încaseze indemnizații lunare de mii de euro. Acești membri ai clientelei politice a unuia sau altuia dintre partidele aflate la putere ajung să câștige într-un singur an chiar și 40.000 – 50.000 de euro.

La societatea Apă Canal SA Galați, un membru CA încasează o indemnizație lunară de 8.100 lei, asta însemnând un venit anual de 20.000 de euro. Tot la Galați, la societatea de transport local Transurb SA, membrii CA ajung să încaseze, în funcție de rezultatele societății, indemnizații în valoare de 58.000 de euro, iar la Administrația Piețelor Galați, membrii CA încasează anual din indemnizații în valoare de 46.000 de euro!

Legea prevede că o indemnizație lunară fixă a unui membru CA nu poate fi mai mare decât dublul salariului mediu brut pe țară

La un an după alegerile locale, în august 2021, Consiliul Municipal Galați a aprobat numirile noilor „administratori neexecutivi” la patru din cele cinci societăți ale Primăriei Galați, respectiv la societatea de transport Transurb SA, societatea de administrare a domeniului public Gospodărire Urbană SRL, societatea Industrial Parc SRL, Administrația Zonei Libere și Administrația Piețelor Agroalimentare. Odată cu numirile noilor „administratori neexecutivi”, adică a membrilor CA, au fost stabilite și indemnizațiile pe care aceștia le vor încasa în conformitate cu prevederile Ordonanței 109, referitoare la Guvernanța Corporativă a Întreprinderilor Publice.

Valoarea „indemnizației fixe” pentru administratorii neexecutivi ar trebui să fie la valoarea unui salariu minim brut pe țară, la aceasta adăugându-se o „componentă variabilă”. Dar potrivit documentațiilor aferente proiectelor de hotărâri referitoare la numirile și retribuirea membrilor CA de la societățile Primăriei Galați, chiar și indemnizațiile fixe sunt cu mult mai mari decât salariul minim brut lunar, care este numai o valoare de referință, care poate fi respectată sau nu, pentru că legea prevede că o indemnizație lunară fixă a unui membru CA nu poate fi mai mare decât dublul salariului mediu brut pe țară în domeniul respectiv de activitate.

La societatea de transport local din Galați, indemnizația fixă a membrilor CA este de 2.098 euro/lunar

Spre exemplu, în Raportul de specialitate nr 160.988/05.08.2021, al Hotărârii Consiliului Municipal Galați nr 477/25.08.2021 referitoare la numirea și retribuitrea membrilor CA de la Transurb SA Galați, se spune că „indemnizația fixă nu poate depăși de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate”.

Potrivit Institutului Național de Statistică, câștigul salarial mediu brut în transportul local era la momentul aprobării Consiliului Municipal Galați de 5.245 lei, iar condiția „indemnizația fixă nu poate depăși de două ori media câștigului salarial mediu brut lunar” a determinat calculul indemnizației „fixe”, care însemna 5.245 lei înmulțit cu 2, adică 10.490 lei.

Așa s-a ajuns ca un membru CA la societatea de transport local Transurb SA Galați să încaseze o indemnizație lunară fixă de 10.490 lei, adică 2.098 euro.

„Componenta variabilă” dublează indemnizațiile lunare la 20.980 lei. Anual un membru CA de la Transurb Galați încasează 58.800 de euro

Până aici ne-am referit numai la indemnizația lunară „fixă”, dar la veniturile membrilor CA se adaugă și o „componentă variabilă” prevăzută de Ordonanța 109 pentru plata peformanțelor administrative în funcție de rezultatele economice obținute de societate. Componenta variabilă se achită o singură dată, după încheierea bilanțului anual, dar cuantumul ei se calculează pentru cele 12 luni ale anului.

Conform Raportului de specialitate nr 160.988/05.08.2021, „componenta variabilă se stabilește pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor, diferiți de cei aprobați pentru administratorii executivi, care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societății și asigurarea respectării principiilor de bună guvernanță. Cuantumul componentei variabile a indemnizațiilor membrilor neexecutivi nu poate depăși maximum 12 indemnizații fixe lunare”.

În concluzie, în cazul CA-ului Transurb „componenta variabilă” lunară nu putea fi mai mare de 10.490 lei, dar putea fi egală cu această sumă. Așadar și componenta variabilă a indemnizației unui membru CA de la societatea de transport local Transurb SA  este de tot de 10.490 lei/lunar.

În total, un membru CA are un venit lunar de 20.980 lei. Adică 4.900 euro/lună. Anual, totalul indemnizațiilor încasate ajunge la 58.800 euro.

La Administrația Piețelor din Galați, un membru CA încasează anual indemnizații în valoare de peste 46.000 de euro

Indemnizații aproape la fel de mari sunt încasate și de membrii CA-ului de la altă societate a Primăriei Galați, Administrația Piețelor Agroalimentare. Regulile sunt aceleași: un membru CA încasează 12 indemnizații lunare fixe, care nu pot fi mai mari decât dublul mediei câștigului salarial mediu brut lunar în domeniul administrării piețelor, care era de 4.812 lei înmulțit cu 2.

Indemnizația lunară fixă este 9.624 de lei, iar în cele 12 luni ale anului un membru CA adună în conturi 115.488 lei, la care se adaugă aceeași sumă care reprezintă „componenta variabilă”.

În concluzie, un membru CA de la „Piețe” încasează în fiecare din cei patru ani de mandat câte 230.976 lei, adică 46.195 euro.

La Apă Canal SA Galați, un membru CA încasează anual 20.000 de euro

La operatorul de apă și canalizare SC Apă Canal SA Galați, membrii CA-ului încasează în cursul unui an indemnizații în valoare totală de 97.394 lei, echivalentul a aproape 20.000 euro.

Sunt indemnizații record în domeniul serviciilor de apă și canalizare. La alte societăți de apă-canal din țară sunt plătite membrilor CA indemnizații lunare lunare între 2.000 și 2.500 lei.

Un detaliu interesant este că membrii CA-ului Apă Canal SA Galați au profesii și ocupații diferite. Din CA fac parte o profesoară de discipline tehnice, un contabil, vreo trei ingineri, o funcționară din primărie. Ei au în comun și faptul că toți sunt membri PSD. Până acum, mai făceau parte din CA-uri și reprezentanți ai PNL, UNPR și ALDE, dar la ultimele locale PSD Galați a obținut o majoritate comfortabilă, care le permite liderilor locali să nu mai împartă puterea, implicit CA-urile, cu alte partide.

La Parcul Industrial și Administrația Domeniului Public indemnizații anuale de 206.000 lei, adică 41.300 euro

La altă societate a municipalității, SC Industrial Parc SRL Galați, sunt indemnizații ceva mai mici, pentru că diferă valoarea „câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate”.

Pentru „parcuri industriale”, câștigul salarial mediu brut era la momentul aprobării hotărârii Consiliului Municipal Galați de 4.303 lei. În aceste condiții, indemnizațiile fixe ale membrilor CA sunt de 8.606 lei. În cursul unui an de mandat, un membru CA încasează 12 indemnizații fixe, în valoare de 103.272 lei, plus o „componentă variabilă” de aceeași valoare. În total, anual un membru CA de la Parcul Industrial Galați, o societate falimentară, adună în conturi 206.000 lei, adică 41.300 euro.

La Societatea Gospodărire Urbană SRL Galați, prin care Primăria Galați administrează domeniul public, sunt aceleași indemnizații ca și la Parcul Industrial, deoarece sunt calculate la aceeași valoare a câștigului salarial mediu brut, de 4.303 lei. Așadar și membrii CA-ului de la ADP încasează anual 206.000 lei, adică 41.300 euro.

puterea.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.