dcp100168 Posted March 25, 2021 Posted March 25, 2021 Gălăţeanca Julia Boca, finalistă la Gala Studentul Anului din Străinătate: În tot ce am făcut, m-am gândit la România! În 2018, anul în care fusese admisă la Universitatea Wellesley din Statele Unite ale Americii, gălăţeanca Julia Boca îşi dorea să studieze Ştiinţe Politice, se visa la Casa Albă, de la ipostaza stagiarului care duce cafeaua, până la cea a secretarului de stat, se visa întorcându-se apoi în România cu puterea şi experienţa necesare de a schimba lucrurile în bine. Între timp, a descoperit că nu trebuie să aştepte atât de mult pentru a face ceva pentru cei de acasă, la care, recunoaşte, se gândeşte mai tot timpul. Julia Boca a ajuns printre finaliştii Galei Studentul Român al Anului din Străinătate, competiţie care-şi va desemna câştigătorii pe 29 martie. Printre lucrurile cu care se mândreşte se numără o platformă prin care ajută elevii români să studieze în străinătate, dar şi o revistă pentru studenţii internaţionali ai universităţii la care studiază. "Am reușit să facem prima platformă non-profit din România care trimite elevii la facultate peste Ocean. De când am aplicat pe cont propriu, am simțit nevoia acestui lucru, dar nu s-a încumetat nimeni, pentru că este un drum dificil. Cred că pot să mulțumesc pandemiei că mi-a anulat internshipul din vara trecută și mi-a oferit suficient timp liber să facem o echipă și să îi dăm drumul la treabă. Îmi place să lucrez cu elevii care îmi bat la ușă, să le aud poveștile și să le văd speranța la un viitor mai bun în ochi. Tot anul trecut, împreună cu cea mai bună prietena a mea din Dubai, am creat prima revistă pentru studenții internaționali din istoria facultății, care a fost nominalizată pentru premiul de leadership din campus. Mereu m-am gândit la România, în tot ce am făcut. Chiar dacă nu am putut să rămân din diverse motive acasă, aș vrea să aduc acest acasă oriunde mă duc. Consider că toată lumea trebuie să ne cunoască cultura, tradițiile și educația. Mereu o să încerc mai mult pentru generațiile viitoare de români, mereu voi face tot ce îmi stă în putință să acord o șansă în plus altui student și mereu voi avea gândul de a mă întoarce înapoi în România să cer o schimbare. Poate așa, nu toată lumea va vrea să plece peste hotare", mă lămureşte tânăra. Cum s-a născut platforma Pe vremea când a aplicat la facultate în SUA, a fost nevoită să plătească o mie de dolari unei firme care a promis că o ajută să-şi pregătească dosarul şi să înveţe pentru SAT (bacalaureatul american), însă serviciile oferite au fost sub orice critică, iar în final a fost nevoită să se descurce prin forţe proprii. Întoarsă acasă din America, în perioada pandemiei, şi-a dorit să vadă ce şanse au elevii români să fie consiliaţi pentru a putea merge la studii peste Ocean. A tastat pe google "Vreau să studiez în America" şi a avut neplăcuta surpriză să constate că sunt aceleaşi firme, care, avea să afle după ce a dat câteva telefoane şi s-a dat drept elevă care vrea consiliere, ofereau aceleaşi servicii proaste, dar la preţ dublu faţă de acum trei ani. Aşa s-a născut ideea platformei care să-i ajute pe tinerii care visează la facultăţile din America, pe care a reuşit s-o construiască în timp record, cu ajutorul a două prietene, tot românce. Când visul american e adaptat pe parcurs Deşi pornise cu gândul să studieze Ştiinţe Politice, ajunsă în America, şi-a dat seama că nu se regăsea în materia acestor cursuri. După zbateri interioare, care au adus-o aproape în pragul depresiei, s-a hotărât să încerce domenii noi mult mai provocatoare, Neuroştiinţe şi Psihologie, pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă cu mintea omului. Recunoaşte că i-a fost și încă îi este dificil, având în vedere că a plecat cu o fundație aproape inexistentă pentru Biologie sau Chimie, dar a dorit să-şi demonstreze că poate. Nu a abandonat însă cu totul ideea de a ajunge la Casa Albă: "Sunt foarte atrasă de tot ce ține de politică, negocieri, relații interumane și scris. Lucrez în prezent la o carte și la propriul meu blog, dar ziua are doar 24 de ore. Am făcut diverse lucruri, de la asistent la biroul de admiteri, la editor al revistei de studenți internaționali, până la cercetare independentă într-un centru de copii. Mereu am avut o dorință infinită de a crea lucruri, de a îmi ajuta comunitatea și de a face bine celor care mi-au făcut și mie la rândul lor. Încă mă gândesc dacă voi aplica la master sau mă voi angaja direct după ce termin facultatea, dar cel mai probabil voi merge pe orice ține de civic, business sau antreprenoriat". Implicarea ei în viaţa celor pe care a dorit să-i ajute i-a adus foarte multe oportunităţi, fiind un schimb avantajos pentru toată lumea: "Mi-au fost deschise enorm de multe uși și am cunoscut atât de mulți oameni și mentori extraordinari, cât și o comunitate de studenți români în America cu care vorbesc zilnic. Am prieteni peste tot, de la Harvard și Princeton, la Vassar și UCLA. Având în vedere că am plecat neștiind niciun suflet, am ajuns să am încredere că, oriunde m-aș regăsi în SUA, am prieteni extraordinari care mă ajută". În curând, va începe munca la Consiliul Româno-American de Business din New York. Cum scrisul a rămas o pasiune constantă din liceu, îşi doreşte să se angajeze şi la o editură. Elevii gălăţeni care vor să studieze în America sunt aşteptaţi pe platforma https://vssia.org, unde pot primi informaţii utile, modele de scrisori de recomandare, modele de eseuri, informaţii despre cele mai bune centre de susţinere a SAT, dar pot vorbi şi cu voluntarii care le vor răspunde punctual la întrebări. Totul este gratuit. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 11, 2021 Author Posted July 11, 2021 Julia Boca, românca studentă la faimosul colegiu de fete Wellesley, unde a studiat Hillary Clinton Julia Boca a fost numită de părinții ei după Julia Roberts. Actrița americană a jucat, în filmul „Mona Lisa Smile”, personajul Katherine Watson, profesoară de arte la Colegiul de arte liberale exclusiv pentru fete Wellesley. Unde Julia din Galați, România, este azi studentă în anul patru. Poate fi doar o coincidență simpatică sau semnul unei predestinări. Julia a fost admisă la prestigiosul colegiu american din Boston după ce a scris un eseu despre femeile din familia sa și viața lor în comunism. Acum românca ajută alți elevi români să ajungă la marile universități de peste Ocean. „Deci, Buni (așa îi ziceam mătușii), fă-mi pe plac puțin. Cum era pe-atunci?” Începe să râdă. Răspunde: „A trebuit să merg pe jos cinci kilometri cinci zile pe săptămână timp de patru ani ca să ajung la școală. Eram singura fată din clasa mea.” Să ne așezăm în spațiu și timp. Era 1957, când comunismul abia prindea rădăcini în România. Deși începuseră să existe școli publice și la țară, dacă voiai să mergi la liceu, trebuia să cauți instituțiile posibile din cel mai apropiat oraș, de aici cei cinci kilometri parcurși pe jos. Motivul pentru care mătușa mea era singura fată din clasa ei era că celelalte abandonau școala pentru a munci la câmp sau pentru a prelua cu totul muncile din gospodărie. Educația a început treptat să devină o opțiune și pentru femei. Am realizat într-un mod abrupt că nu-mi doresc să fiu martoră la un viitor similar cu trecutul mătușii mele.”(Fragment din „Femeile care m-au făcut femeie”, eseul pentru admitere la Wellesley College al Juliei Boca) Neuroștiințe și psihologie este specializarea Juliei la Wellesley College din SUA. A absolvit în 2017 liceul din Galați la mate-info bilingv, crezând că niciodată nu se va prinde de ea nimic din științele exacte. Voia științe politice, cu gândul ăsta a plecat în America. Doar că acolo și-a descoperit adevărata pasiune pentru STEM (Science, technology, engineering, and mathematics – științe, tehnologie, inginerie, matematică). La fel și sora ei, care plecase la studii în SUA cu trei ani înaintea ei: fostă elevă de filologie, cu umbra unei corigențe la muchie la economie, care astăzi este analist financiar la o mare companie americană. Cum de au putut trece de la „Uman” la specializări tehnice? Julia s-a gândit mult la asta și în pragul absolvirii celor patru ani de facultate, are un răspuns: „Este foarte curios pentru că, spre exemplu, la mate-info bilingv am făcut toate materiile posibile, asemănător cu ce fac azi. Diferența este că la Wellesley mi s-au oferit resurse, profesori, materiale și oportunități să-mi dau seama cum să mă raportez la subiectul respectiv și cum să-l învăț”, spune tânăra. A avut mai multe șocuri când a ajuns la facultate în SUA. Primul a fost că va studia la un colegiu exclusiv pentru femei și din 2015 și persoane transgender. De ce în secolul XXI al incluziunii sociale să ai o școală segregată pe gen? „Cum adică facultate de fete? Mi se părea o gândire de Evul mediu. Dar nu este”, spune Julia. Comunitatea feminină de la Wellesley a transformat-o. „Când am plecat nu-mi plăcea să vorbesc dacă erau bărbați în cameră, mi se părea că mă judecă, că n-o să vadă în mine o femeie inteligentă care are ceva de adus în discuție. Când am ajuns la Wellesley, lipsa vocii masculine din cameră m-a încurajat să vorbesc, să-mi fac vocea auzită, să nu mai fiu timidă și să nu-mi mai pese de ce cred oamenii despre ce zic sau cum mă comport”. Colegiul Wellesley face parte din grupul The Seven Sisters Colleges, formate din mai multe astfel de instituții de învățământ, înființate în 1800 să ofere o educație specifică femeilor. Un fel de pension, fiindcă învățau cum să organizeze o gospodărie și cum să fie soții bune. „Am crezut că vin într-un loc care va forma liderii zilei de mâine, nu pe soțiile lor”, le spunea revoltată profesoara de arte Katherine Watson, interpretată de Julia Roberts în filmul „Mona Lisa Smile” („Zâmbet de Monalisa”). Ea încerca să le facă pe studentele din anii ‘50 să pună la îndoială statutul gata șlefuit de societate al femeii din umbra bărbatului. Cu patru ani înainte de premiera din cinematografe, un bebeluș din Galați, România, era botezat după Julia Roberts. „Este un fapt pe care nu pot să mi-l explic din viața mea: tata m-a numit după Julia Roberts, dar nu pentru că văzuse filmul. Cred că a fost „meant to be” (predestinat)”, râde astăzi Julia, studentă la Wellesley. A văzut filmul înainte să ajungă la facultate și a speriat-o puțin. „Părea că toate fetele astea sunt așa deștepte și mă întrebam de ce m-au acceptat, pentru că nu credeam că intru în tiparul lor. Dar ajungi să îți dai seama că și tu ai un rol în tot sistemul american”, spune românca astăzi, la 23 de ani, mândră că este aproape absolventa unui colegiu prin care au trecut Hillary Clinton și Madeleine Albright (prima femeie care a ocupat funcția de secretar de stat al SUA între 1997 și 2001. De la noi a mai urmat cursurile Wellesley fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu. Așa cum a reușit Julia Roberts în film să le arate studentelor că pot fi stăpâne pe destinul lor, comunitatea din viața reală de la Wellesley a ajutat-o pe româncă să scape de teama de a fi ea însăși. „Profesoarele și toate prietenele mele nu au niciun sentiment de rușine. Eu veneam din România cu toată rușinea din lume. Două lumi diferite. Acum știu cum să mă comport, cum să negociez, să nu-mi fie frică că sunt o femeie care are ceva de spus, care vrea să ajute la educația copiilor și vrea să se facă ascultată”, spune tânăra. Julia crede că filmul întruchipează fidel spiritul extrem de competitiv al colegelor ei. „În sălile de curs mereu erau aceleași fete ca cele din film, care te fac să înnebunești pentru că știu mereu răspunsul. E și amuzant puțin.” Astăzi nu mai există o profesoară care să iasă în evidență pentru viziunea sa, asemenea celei jucate de Julia Roberts, pentru că un colegiu întreg este așa. Își amintește și de o profesoară româncă pe care a întâlnit-o. „Predă franceză și cinematografie, dar emigrase de foarte mult timp în Franța și America. Îmi aduc aminte că m-a chemat la ea în birou și mi-a oferit sarmale”, povestește Julia. În general, toate profesoarele sunt dedicate profesiei și pot sta cu studentele ore în șir după cursuri să le îndrume. Ceea ce prea puțini dintre profesorii români ar face, crede Julia. Se ia pe sine ca exemplu al neputinței sistemului. „Eu nu am simțit niciodată că mi-am găsit o pasiune sau că a existat un profesor care să se uite la mine și să mă ajute la ce sunt bună.” Își amintește că orice inițiativă pe care a avut-o în timpul liceului din Galați era privită cu scepticism de profesorii și de directorul școlii, că era nevoie de multă muncă de lămurire până puteau să facă ceva. „Părea că profesorii nu mai voiau nimic. Erau obosiți, cred că ăsta e cuvântul potrivit. Eu nu am simțit niciodată că un profesor este neapărat încântat când vin cu o idee sau că vrea să ne ajute, să se implice. Mi se părea că toți așteptau să sune clopoțelul la ora 2 și să plece acasă.” Își amintește doar de profesoara de română care a înscris-o la un club de scriere în clasa a XI-a și de atunci a continuat să scrie. Eseul pentru aplicarea la facultate în America l-a scris după ce a întors internetul cu susul în jos. „Cu ajutorul profesoarei de română și engleză, în cancelarie scriam eseul și încercam toate trei să vedem care este rețeta succesului pentru a scrie un eseu corect pentru școlile americane.” Cum să fii admis în SUA Părinții ei au făcut un efort financiar să primească și consiliere de la o firmă specializată, dar tot simțea că nu e pe drumul cel bun. Tot ea a înțeles cum trebuie să se vândă pentru SUA. Azi, când ajută alți tineri români să aplice peste Ocean crede cu atât mai mult că eseul este cea mai importantă parte a aplicației. „În eseul meu am vorbit despre bunica mea în comunism și cum m-au influențat femeile din familia mea, având în vedere că au muncit foarte mult și au trecut prin niște perioade a istoriei noastre prin care eu n-o să trec vreodată. N-o să simt vreodată durerea lor și o să trebuiască să mă înclin mereu în fața lor pentru că eu am ajuns azi să studiez în America”, spune tânăra. Ea are o bursă aproape completă. Din totalul de 73 de mii de dolari, cât costă facultatea pe an, ea plătește doar 3000. Muncește în campus la helpdesk și ca student asistent la biroul de admitere, adică face webinarii și tururi ghidate în facultate. Și în puținul timp pe care îl are îi consiliază pe elevii români cum să aplice în State la facultate, ținta fiind să fie acceptați cu bursă. Anul trecut a realizat și platforma „Vreau să studiez în America” și a început să aibă și primele rezultate. De pildă, o elevă din Suceava, consiliată, de Julia a fost acceptată la Dartmouth College pe informatică, un colegiu Ivy League (grup de universități și colegii caracterizate de excelența academică, cu selecție drastică la admitere și elitism social). „Copilul și părintele sunt foarte emoționați, ei credeau că nu mai intră, că muncesc degeaba. Tu trebuie să fii acolo foarte calm și să le absorbi sentimentele lor negative, să fii acolo ca o ancoră pentru ei”, spune Julia. A mai avut și alți elevi care au intrat la facultăți bune și asta le-a dat curaj și altora să o caute pe româncă pentru consiliere. „O oră cu noi, care este numai 60 de lei, cât o cafea cu colegii, ar putea să îți schimbe viața”, se vinde cu încredere tânăra. Spune că o pregătire pentru un colegiu este în realitate o muncă ce trebuie să înceapă din clasa a noua, când copiii trebuie să încerce cât mai multe activități ca să înțeleagă ce pasiuni au și ce domeniu le-ar plăcea. „Pentru examene e bine să înceapă să facă demersuri din clasa a zecea și să le susțină cât mai curând, ca să nu se aglomereze toate în anul terminal”, este sfatul Juliei. Dacă vor ajutorul echipei Juliei, ar trebui să o contacteze cel mai târziu în luna septembrie a clasei a XII-a. „Fiind un proces atât de complex, avem nevoie de timp să putem să construim o poveste credibilă și personală pentru fiecare elev, fapt ce durează minim trei luni.” Din dosarul candidatului trebuie să reiasă clar că are abilități de lider, lucru în echip, efort, sacrificiu. „E foarte important să arăți că ești ceea ce în engleză se numește well rounded (rotund), adică să nu te focusezi numai pe o materie, fiindcă de foarte multe ori olimpicii au fost refuzați pentru că s-au focusat pe o singură materie și nu s-au implicat în alte activități.” Ea a considerat mereu că este un copil de nivel mediu, fără un talent special. Dar în SUA și-a descoperit talente nebănuite. „Ajungi în sistemul american unde fiecare student contează, părerea fiecărui student contează. Dacă nu ai înțeles ceva la curs, poți să te duci imediat după ce se termină la profesori și să le spui fără nicio rușine că nu ai înțeles și își iau tot timpul din lume să stea cu tine până înțelegi.” Fiecare student semnează de la început un cod de onoare, astfel că nici nu se pune problema ca cineva să copieze la examene. De pildă, dacă le spui profesorilor că ești anxios cu privire la un examen, poți să-l susții singur în altă cameră. „Dacă de exemplu ai anxietate pentru că ceilalți scriu foarte mult și ei au terminat și tu nu și nu te mai poți concentra, poți merge în altă cameră să dai examenul singur. În pandemie, foarte multe examene le-am dat acasă singuri fără niciun fel de supraveghere, totul s-a bazat pe faptul că au încredere în noi.” Când au prezentări, primesc ajutorul tutorelui de public speaking, iar când au de scris eseuri, zece tutori îi ajută să facă un eseu bun. Și totul gratuit. „Toată lumea vine la office hours, așa se numesc orele profesorilor în afara cursurile, la care studenții merg să facă probleme mai multe, să vorbească mai mult despre curs. Toată lumea se adună acolo, există dulciuri, suc, toată lumea se simte bine. A fost un șoc pentru mine”. După ce termină facultatea, Julia va lucra o perioadă în cercetare. Dar visul ei este să construiască un start-up. Și la temelia lui vor sta acei mulți kilometri parcurși de Buni, mătușa sa, pe jos, până la școală. scoala9.ro
dcp100168 Posted September 15, 2025 Author Posted September 15, 2025 De la elevă din Galați la studentă în America. Povestea Juliei Boca și cum îți poți îndeplini visul de a studia în Ivy League Odată cu începerea noului an universitar în Statele Unite, la DCNEWS a fost invitată Julia Boca, tânăra originară din Galați care a reușit să transforme propriul parcurs educațional într-o misiune prin care ajută anual mii de elevi români să-și îndeplinească visul de a fi acceptați la universități de top din lume. Absolventă a Wellesley College, Julia a pus bazele Julia Boca Academy, instituție care a devenit rapid lider în domeniul consilierii educaționale, cu rezultate spectaculoase: admiterea elevilor la Harvard, Princeton, MIT, Stanford, Yale sau Columbia și burse ce depășesc 20 de milioane de dolari. Primele visuri și influența familiei Julia Boca mărturisește că dorința de a studia în SUA a prins contur încă din copilărie, inspirată de filmele americane și încurajată de părinți, care i-au repetat mereu că „nu există un viitor în România”. Deși acum privește cu un strop de nostalgie și regret presiunea de a avea „o singură opțiune”, tânăra spune că exemplul surorii sale mai mari, deja studentă în SUA, i-a oferit un ghid de parcurs în liceu. „„Nu există un viitor în România”, mi-au spus părinții mei, cel puțin acum vreo 20 de ani când deja începeam să discutăm despre viitorul meu, chiar dacă aveam doar vreo 6-7 ani. Ceea ce mi se pare un pic ciudat acum, dar mereu am avut ideea că trebuie să plec din România. Nu exista ideea să rămân la facultate în România. Niciodată nu am avut această idee în liceu și sunt chiar un pic tristă acum că mă uit în trecut pentru că mi se părea că mi s-a dat doar o singură opțiune și dacă nu reușeam să fac opțiunea aia să devină o realitate, aș fi crezut că sunt un eșec, dar nu este adevărat. Eu am o soră mai mare care a plecat la facultate în SUA când eu eram clasa a IX-a și mi-a lăsat un ghid pe care îl făcuse de mână cu lucrurile pe care trebuie eu să le fac în liceu ca să ajung la facultate în America și am urmărit ghidul respectiv, practic tot liceul. Am încercat să mă implic în cât mai multe activități extrașcolare. Eu sunt originară din Galați și la momentul respectiv, în 2016-2017, nu pot să zic că activitățile extrașcolare erau populare ca în Capitală probabil”, povestește tânăra. Admiterea la Wellesley College În clasa a XII-a, Julia a aplicat prin programul Early Decision la Wellesley College, singura universitate vizată. Emoțiile au fost uriașe, însă rezultatul a fost peste așteptări: acceptare și o bursă de 68.000 de dolari. „Am aplicat la facultate în America, undeva în toamnă, și am primit răspunsul pozitiv de la Wellesley College în decembrie 2017, unde am primit și o bursă de 68.000 de dolari ca să merg să studiez în America. M-am trezit la două dimineața, pentru că decizia venea la șapte seara, la ora Americii, și părinții mei dormeau, știau că trebuie să vină decizia respectivă. Și mă tot gândeam, în caz că este un refuz, cum o să dau eu ochii cu părinții mei a doua zi să le spun că nu am intrat la facultate în America, mai ales că era singura facultate la care aplicasem, era Early Decision. Există acest plan de admitere în America, unde poți să aplici pentru prima facultate la una singura și dacă ești acceptat la facultatea respectivă și ți se dau toți banii de care ai nevoie, tu trebuie să mergi. Se numește UN Binding Agreement, adică semnezi un contract cu ei, că dacă îndeplinești acești factori, trebuie să te duci la facultatea respectivă. Sunt șansele de acceptare un pic mai mari aici și de aceea mulți elevi care au nevoie de ajutor financiar, aplică pe planul respectiv. Și de aia mi-am primit și decizia atât de devreme, comparativ cu restul deciziilor care ar fi venit în martie. Deci, Wellesley era singura facultate la care am aplicat. Am deschis e-mail-ul și mi-aduc aminte, eram sub pătură. Mi-era foarte frică, de absolut tot. Era întuneric și am văzut confeti. Pentru că sora mea era deja la facultate în America, știam că este trează și i-am dat mesaj atunci că am intrat la Wellesley și era foarte, foarte fericită pentru mine. A doua zi dimineață am vrut totuși să le fac o surpriză părinților mei și am coborât și am încercat să pretind că sunt foarte supărată. Iar părinții mei nu prea știu să vorbească engleză așa că le-am arătat e-mail-ul pe care l-am primit și a durat ceva până s-au prins că este un e-mail de confirmare. Și au fost foarte fericiți amândoi, mai ales pe partea financiară, pentru că nu ne permiteam costul unei facultăți în America. Acum sunt 100.000 de dolari pe an. Deci a crescut cu aproape 30.000 de dolari pe an facultatea în America din cauza inflației”, detaliază aceasta. Obstacole și lecții din procesul de admitere Drumul spre SUA nu a fost lipsit de obstacole. Julia a încercat sprijinul unei firme de consiliere, dar experiența s-a dovedit dezamăgitoare. „Pe lângă îndrumările pe care le-am avut de la sora mea, am angajat mai multe persoane să mă ajute, pentru că nici eu nu eram foarte convinsă de ce trebuie să fac pentru a intra la o facultate în America. Este un proces extraordinar de dificil. Pentru eseuri le-am rugat pe doamna de română și doamna de engleză să mă ajute cu ele și stăteam după ore în cancelarie și încercam toate să înțelegem ce se cere de la un eseu din America. Nu știu cum am reușit să înțelegem acest lucru, având în vedere că toate trei eram pe lângă subiect, dar am reușit până la urmă. Iar inițial, părinții mei au semnat un contract cu o firmă de consiliere din București. La momentul respectiv, consilierea nu era neapărat populară. În România existau câteva astfel firme și am primit o recomandare la care să merg. Mie îmi place să cred că de aici a început cariera mea, pentru că am fost la această firmă de consiliere și am stat doar o lună. Am fost complet dezamăgită de tot ce s-a întâmplat și am rămas cu un gust amar până în ziua de astăzi. Consilierul tău trebuia să te ajute, să te susțină, să știe răspunsurile la întrebările pe care le ai. Eu nu primeam răspunsuri, mesajele mele nu erau deschise, părinții mei deja plătiseră banii. Mi se părea că am fost păcăliți și am decis că o să mă ocup eu singură de acest proces. Dar cu multă determinare să descifrez acest proces singură pe internet, am reușit până la urmă să îmi dau seama de ce este nevoie”. Această experiență i-a deschis ochii și i-a oferit direcția pentru viitor. Julia Boca Academy - un proiect care schimbă destine După absolvirea în 2022 și întoarcerea în România în timpul pandemiei, Julia a realizat că piața de consiliere educațională nu evoluase prea mult și continua să ofere aceleași servicii costisitoare și limitate. Așa a apărut Julia Boca Academy, în 2023. „Când m-am întors în timpul pandemiei înapoi în România, am realizat că aceleași firme de consiliere care existau când eram eu în liceu, sunt în continuare pe piață și sunt singurele opțiuni, doar că cer și mai mulți bani. Și atunci mi s-a prins un beculeț în cap și m-am apucat eu singură de la zero de ideea asta. Și cam de la asta a pornit Julia Boca Academy”, concluzionează tânăra. În mai puțin de un an, academia a devenit lider în domeniu, cu rezultate impresionante: elevi admiși la universități din Ivy League și nu numai, burse și ajutoare financiare care depășesc 20 de milioane de dolari, dar mai ales speranță pentru generații întregi de elevi români. dcnews.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now