Jump to content

Afaceri agricole cu fonduri europene fraudate


Recommended Posts

Posted

Acuzaţii de fraudă cu fonduri europene. Afaceri agricole susținute cu înscrisuri măsluite

Peste 120.000 de lei este suma pe care o femeie de afaceri din județul Galați ar fi obținut-o în patru ani, cu titlu de plată unică pentru suprafețe de teren pe care nu le-ar fi deținut în realitate. Pentru a convinge Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) că merită banii, ea ar fi întocmit mai multe contracte de arendă în fals. Procurorii DNA au intrat pe fir și au trimis-o în judecată.

Intervalul despre care susțin anchetatorii că ar fi fost necesar pentru ca Maria Medeleanu să obțină peste 120.000 de lei pentru susținerea afacerilor sale în agricultură ar fi fost de circa patru ani, între 2015 și 2019. În această perioadă, femeia de afaceri ar fi "umflat" numărul contractelor de arendă, pentru a crea impresia că suprafețele de teren pe care le administra erau mult mai multe decât în realitate. Astfel, a reușit să convingă APIA Galați să îi aprobe plata unor sume net superioare celor pe care ar fi putut să le obțină.

"Inculpata ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false și inexacte, respectiv contracte de arendă, în scopul de a obține în mod injust sume de bani, în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 120.534 de lei", au precizat procurorii DNA, în rechizitoriul prin care au trimis-o pe femeie în judecată pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declaraţii false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

APIA încearcă acum să își recupereze prejudiciul, judecătorii aprobând instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ale Mariei Medeleanu. Dosarul se află pe rol la Tribunalul Galați.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.