dcp100168 Posted January 9, 2023 Author Posted January 9, 2023 Proiecte prin PNRR în judeţ În ultima săptămână, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat alte șase proiecte de dezvoltare pentru localități din județ, finanțarea acestora urmând a fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Componenta 10 (Fondul Local). Este vorba de asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor baze de date GIS la nivel local și a unor sisteme inteligente de management local pentru dezvoltarea de servicii și structuri de sprijin, specializate pentru administrația publică, precum și prin achiziționarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public și a unor drone pentru inspectarea zonelor și situațiilor de risc. Aceste proiecte vor fi implementate în orașul Berești, precum și în comunele Bălășești, Băneasa, Corod, Nicorești și Schela, valoarea însumată a preconizatelor investiții prin PNRR ajungând la aproximativ 11,89 milioane de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 10, 2023 Author Posted January 10, 2023 Trei proiecte semnate, un altul ratat, la Tecuci Primarul tecucean Lucian Costin a anunțat recent semnarea a trei contracte cu finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a acestora este de peste 50 milioane de lei și vizează construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri, consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, precum și achiziția de autobuze nepoluante. Pe de altă parte, nici cea de-a doua ședință extraordinară de Consiliu Local, convocată pe 5 ianuarie, nu a întrunit cvorumul, din cauza absenței consilierilor PSD și UiPT. Din acest motiv, municipalitatea a pierdut, cel mai probabil, proiectul de modernizare a iluminatului public, în valoare de aproximativ cinci milioane de lei, cu sursă de finanțare bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Deși cererile de finanțare se pot depune până la sfârșitul acestei luni, bugetul alocat este pe cale de a se epuiza. În consecință, liberalii tecuceni acuză, într-un comunicat, faptul că "această atitudine aduce grave prejudicii pe termen mediu și lung, prin blocarea unor proiecte de dezvoltare finanțate din fonduri nerambursabile, fonduri de care întreaga comunitate are nevoie". viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 10, 2023 Author Posted January 10, 2023 Finanțare semnată pentru renovarea clădirii CNVA Vești bune pentru clădirea-monument istoric în care îşi desfăşoară activitatea o veche şi prestigioasă instituţie de învăţământ gălăţean – Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a semnat contractul de finanțare pentru Renovarea integrată și consolidarea sălilor de clasă prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a contractului de finanțare se ridică la 23.569.940 de lei cu TVA. Reamintim că Primăria Galați a lansat deja licitația pentru consolidarea şi reabilitarea termică a imobilului, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate – preţ”. În cadrul procedurii au depus oferte Asocierea Consumcoop Galaţi - Moviland Met – Submit şi Asocierea Servland - Arhideskvision - Rovis Lider, fiecare cu propriii subcontractanţi şi terţi susţinători. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 11, 2023 Author Posted January 11, 2023 Contract pentru modernizarea clădirii Grădiniței „Voinicelul” Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat, în cadrul PNRR, contractul de finanțare în valoare de două milioane de lei pentru modernizarea clădirii Grădiniței cu Program Prelungit „Voinicelul”, situată în cartierul Țiglina III, pe strada Mihail Sadoveanu nr. 1. Astfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de creștere a eficienței energetice, fiind vorba în principal despre: reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea instalațiilor de iluminat etc. Până acum, cadrul PNRR, Primăria municipiului Galați a primit aprobarea pentru 54 de proiecte totalizând aproximativ 115 milioane de euro. Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați
dcp100168 Posted January 11, 2023 Author Posted January 11, 2023 Patru proiecte ale CJ finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență Astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Județean, a avut loc conferința de lansare a patru proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.Este vorba despre „Renovarea energetică a Bibliotecii <V.A. Urechia> - corp A”, „Renovarea energetică a Unităţii Medico-Sociale Găneşti - Pavilion Central, Pavilion I şi Pavilion II (vechile pavilioane)”, „Renovarea energetică a clădirii Consiliului Județean Galați din strada Eroilor nr. 13A” și „Creșterea eficienței energetice a imobilului Consiliului Județean Galați din strada Eroilor nr.16 ”. Valoarea totală a proiectelor este de 26.329.889 de lei (peste 5,3 milioane de euro). “Am reușit să obținem fonduri europene pentru a reabilita și eficientiza energetic fostul Palat al Comisiei Europene a Dunării, actualul sediu al Bibliotecii <V.A.Urechia>, un monument istoric și de arhitectură cu rezonanță europeană, care, anul trecut, a primit și titlul de <Marcă Europeană a Patrimoniului>. Vor fi făcute ample investiții, de la schimbarea sistemelor de climatizare și încălzire la implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei și montarea unor dispozitive inteligente de gestionare a consumului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Valoarea investiției de la Biblioteca “V.A. Urechia” este de 7.616.119 de lei. De asemenea, investiții cu finanțare prin PNRR vor fi realizate și la trei pavilioane de la UMS Gănești, precum și la două clădiri administrative ale Consiliului Județean. “Peste 120 de pacienți cu boli psihice grave sunt internați la Unitatea Medico-Socială de la Gănești. Pentru ei, în urmă cu trei ani, am reușit să construim o clădire nouă, modernă și dotată cu tot ceea ce este nevoie. Însă, trebuie să facem și mai mult. De aceea, am accesat fonduri europene pentru a consolida, reconfigura și moderniza și vechile pavilioane. Este un proiect de suflet, la care țin foarte mult, mai ales că mulți pacienți de acolo au fost abandonați de rudele lor, care nu au mai venit de foarte mulți ani să-i vadă. Investiții cu fonduri europene vom face și la două frumoase clădiri ale Consiliului Județean, în care funcționează mai multe departamente ale instituției. Le vom consolida și reabilita termic, asfel încât să le punem și mai bine în valoare și să reducem și consumul cu energia electrică”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Valoarea investiției de la UMS Gănești este de 9.751.733 de lei, iar proiectele de eficientizare energetică a celor două clădiri administrative ale Consiliului Județean au o valoare de 8.962.037 de lei. Procedurile de achiziție publică au fost deja demarate pentru toate cele patru proiecte. Consiliul Județean Galați
dcp100168 Posted January 13, 2023 Author Posted January 13, 2023 Trei proiecte finanțate prin Fondul Local al PNRR Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a aprobat în această săptămână alte trei proiecte județene cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de peste 4,5 milioane de lei. Astfel, la Buciumeni se are în vedere instalarea unui sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public, în Matca se va dezvolta sistemul de management local prin implementarea de infrastructuri inteligente, în vreme ce la Oancea vor avea loc lucrări pentru eficientizarea energetică și modernizarea Școlii Gimnaziale "Vasile Șeicaru". Toate cele trei investiții au primit "undă verde" de la MDLPA, banii europeni prin PNRR urmând a fi asigurați prin Componenta C10 - Fondul Local. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 13, 2023 Author Posted January 13, 2023 Trei spitale din județul Galați ajung pe harta fondurilor din PNRR Ministerul Sănătăţii a anunţat că peste 500 milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi alocate pentru modernizarea şi dotarea a 55 de ambulatorii de specialitate din România. Printre obiectivele aprobate pentru finanţare se află și trei unități sanitare din județul Galați, fiind vorba despre dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești din cadrul ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei” (un proiect de 13,19 milioane lei), achiziția de echipamente performante pentru dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” (2,77 milioane lei) și investiții privind dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești din Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, evaluate la circa 142.000 lei. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, Agerpres, în urma evaluării celor 142 de cereri de finanţare a proiectelor de modernizare şi dotare a ambulatoriilor de specialitate din România au fost selectate, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, 55 de unităţi sanitare, cărora li se vor aloca 514 milioane de lei, fără TVA, bani europeni nerambursabili. "Una din preocupările mele ca ministru al Sănătăţii este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi şi medicina primară, cât mai accesibile pacienţilor, în comunităţile din care aceştia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiţii obiectivul prevedea finanţarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanţii Comisiei Europene, am reuşit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanţare nerambursabilă", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, conform sursei citate. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii va semna contractele de finanţare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuţie, se mai arată în comunicat. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 18, 2023 Author Posted January 18, 2023 Au fost aprobate încă trei proiecte Primăria municipiului Galați informează că au fost aprobate spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență încă trei proiecte, în valoare totală de aproape trei milioane de euro. Este vorba despre: Renovarea energetică a imobilului din str. Eroilor nr. 28 - 1.020.143,67 lei, Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Step by Step - 3.585.103,96 lei și Renovare energetică - Amenajare imobil Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25 - 10.011.344,22 lei. Astfel, până la această dată, Primăria municipiului Galați are aprobate spre finanțare prin PNRR 59 de proiecte în valoare totală de circa 123 de milioane de euro. Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați
dcp100168 Posted January 23, 2023 Author Posted January 23, 2023 Şase proiecte comunale, finanțate prin PNRR Alte șase comune gălățene vor beneficia de fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru implementarea unor infrastructuri inteligente ale managementului local, în special în vederea supravegherii video a spațiului public, dar și pentru digitalizarea unor servicii oferite cetățenilor. În acest sens, marți, 17 ianuarie, Ministerul Dezvoltării a aprobat proiectele depuse pe Componenta C10 din PNRR de UAT-urile Cosmești, Cudalbi, Drăgușeni, Ghidigeni, Independența și Poiana, valoarea totală a acestor investiții fiind de peste 8,5 milioane de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 24, 2023 Author Posted January 24, 2023 Șapte proiecte de modernizare în județ La finalul săptămânii trecute, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate alte șapte contracte județene cu finanțare prin PNRR, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 8,23 milioane lei. Printre acestea se numără și cel al sistemului de management inteligent al traficului din municipiul Tecuci, o investiție de aproape trei milioane de lei, dar și alte proiecte de modernizare și digitalizare în localități ale județului. Trei dintre acestea aparțin comunei Smârdan, celelalte urmând a fi puse ”în operă” la Gohor, Poiana și Slobozia Conachi, cu fonduri prin Componenta C10 a PNRR - Fondul Local. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 27, 2023 Author Posted January 27, 2023 Cinci investiții gălățene, în valoare de peste 12 milioane lei Joi, 26 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate 280 de noi contracte de finanțare, depuse în cadrul celor două apeluri de proiecte pentru componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre acestea, se numără și cinci proiecte județene, beneficiare ale fondurilor europene nerambursabile, valoarea totală a acestora fiind de 12,64 milioane lei. Aproape jumătate din această sumă revine orașului Berești pentru creșterea eficienței energetice și gestionarea eficientă a energiei la imobilele ce găzduiesc grădinița și școala din localitate, valoarea investiției fiind cifrată la 6,08 milioane lei. Totodată, aproape 2,93 milioane lei revin municipiului Tecuci pentru dezvoltarea infrastructurii TIC (tehnologia informației și comunicațiilor), prin sisteme inteligente de management local. Celelalte trei proiecte aprobate la finanțare sunt cele pentru reabilitarea și modernizarea școlii gimnaziale din Drăgănești, un proiect de 2,19 milioane lei, dar și pentru sisteme inteligente de monitorizare în timp real a siguranței cetățenilor din comunele Tudor Vladimirescu și Vânători, ce totalizează 1,44 milioane lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 30, 2023 Author Posted January 30, 2023 Încă 3 milioane de euro din PNRR pentru 9 localităţi din judeţul Galaţi Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat o nouă serie de 780 de noi contracte de finanţare, depuse prin componenta C10 - Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR, în valoare totală de 1.531.044.607,78 lei. Printre cele 780 de contracte, pentru comunele din judeţul Galaţi sunt 9 contracte semnate. Contractele au fost încheiate între autorităţile publice locale din cele 9 unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării. Lista contractelor de finanţare, din judeţul Galaţi, semnate astăzi, luni, 30 ianuarie 2023, pentru C10 - Fondul Local: - Comuna Tudor Vladimirescu - Reabilitarea moderată a Şcolii Generale Prival - 1.483.717,54 lei; - Oraş Bereşti - Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei la imobilul Liceului Tehnologic Paul Bujor - 4.533.469,40 lei; - Comunca Cudalbi - Modernizare şi dotare Gradiniţa Cudalbi - 1.607.725,69 lei; - Comuna Rediu - Reabilitare moderată a Căminului Cultural Rediu, pentru a îmbunătăţi serviciile publice la nivelul U.A.T. Rediu - 824.808,23 lei; - Comuna Smârdan - Reabilitare moderată a Grădiniţei Nr. 1 din satul Smârdan, din cadrul Şcolii „Sfânta Parascheva”, comuna Smârdan, pentru îmbunătăţirea serviciilor publice - 927.909,26 lei; - Comuna Suhurlui - Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei la imobilul Şcoala Comunei Suhurlui - 1.897.058,93 lei; - Comuna Pechea - Reabilitare moderată a Clădirii Administrative din comuna Pechea - 2.221.827,18 lei; - Comuna Umbrăreşti - Reabilitare moderată Şcoala Gimnazială sat Condrea (corp A) - 1.085.138,33 lei; - Comuna Oancea - Eficientizare energetică şi modernizare Şcoala Gimnazială „Vasile Şeicaru” - 1.976.024,94 lei. Cele 9 contracte însumează 16.557.679,49 lei, adică peste 3 milioane de euro, ce vor fi investiţi, din fonduri europene, în doar 9 localităţi din judeţul Galaţi, în mare parte aceşti bani urmând a fi folosiţi pentru modernizarea şi reabilitarea şcolilor. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted January 31, 2023 Author Posted January 31, 2023 Cinci imobile din Tecuci, în reabilitare Municipiul Tecuci va beneficia de 16,36 milioane de lei, fonduri nerambursabile obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cele cinci contracte au fost semnate luni, 30 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării și au în vedere reabilitarea unor imobile. Cea mai consistentă investiție se va derula la Școala ”Elena Doamna”, unde lucrările au fost estimate la 8,44 milioane de lei. Celelalte proiecte au în vedere intervenții la alte patru imobile din Tecuci: Grădinițele ”Ion Creangă” și ”Prichindel”, Corpul C7 al Școlii Generale nr. 10 ”Dimitrie Sturdza” și Casa seniorilor tecuceni. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 1, 2023 Author Posted February 1, 2023 Patru proiecte din județ au primit finanțare europeană Marți, 31 ianuarie, alte 531 de noi contracte finanțate prin componentele C5 - Valul Renovării și C10 - Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost încheiate între autoritățile publice locale din 386 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării. Proiectele au o valoare totală de 1.152.563.827,95 lei, iar printre acestea se numără și patru obiective de investiții în tot atâtea comune gălățene. În ordinea descrescătoare a valorilor, la Scânteiești va avea loc îmbunătățirea eficienței energetice a sediului administrativ din satul Fântânele, în Valea Mărului a fost programată o reabilitare a Școlii Primare din satul Mândrești, la Cuca, lucrările vizează creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei din surse regenerabile la grădinița din localitate, în timp ce la Rediu vor avea loc lucrări similare privind sediul Primăriei. Cele patru proiecte totalizează aproximativ 6,57 milioane de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 6, 2023 Author Posted February 6, 2023 Finanțare semnată pentru modernizarea Grădiniței „Licurici” Construită în urmă cu aproximativ 50 de ani, clădirea Grădiniței „Licurici”, situată în cartierul Micro 17, va beneficia de lucrări de renovare energetică prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul de finanțare a fost semnat, a anunțat Primăria. „S-au prevăzut, în principal, lucrări pentru reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde, instalarea/reabilitarea sistemului de climatizare, modernizarea instalațiilor de iluminat, instalarea unor sisteme alternative pentru producerea energiei, instalarea de stații pentru încărcarea mașinilor electrice precum și alte tipuri de lucrări conexe”, transmite municipalitatea. Proiectul „Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Licurici” este în valoare de 1.780.835 de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 17, 2023 Author Posted February 17, 2023 Lucrări cu fonduri europene în șase comune din județ Ministerul Dezvoltării finanțează 120 de noi investiții, în 90 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform unui anunț făcut, joi, 16 februarie, de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Proiectele, în valoare totală de 348,5 milioane de lei, au fost anterior depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 - Valul Renovării și C10 - Fondul Local din PNRR. Pentru Fondul Local, în județul Galați au fost aprobate șapte noi proiecte, în valoare totală de 12,55 milioane de lei, depuse de șase autorități locale, pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice (unități culturale, de învățământ și administrative). Două proiecte vizează creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială "Gh. Poalelungi" și la Școala Nr. 1 din satul Chiraftei, ambele investiții în comuna Măstăcani, proiecte similare fiind finanțate și la Școala Gimnazială "Sf. Gheorghe" din Cuca, dar și la Căminul Cultural din Rădești. De reabilitare moderată vor beneficia sediul primăriei din Gohor, precum și Școala Gimnazială Nr. 2 din Barcea și cea din satul Ungureni (comuna Munteni). viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 24, 2023 Author Posted February 24, 2023 Piste de biciclete cu fonduri nerambursabile, la Tecuci Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a aprobat recent alte proiecte depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe cele două componente, C5 - Valul Renovării și C10 - Fondul Local. În județul Galați, municipiul Tecuci beneficiază de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de transport verde, prin realizarea de piste pentru biciclete, un proiect consistent în valoare de peste 22 milioane de lei. Totodată, au fost aprobate alte două proiecte în comuna Băneasa. Este vorba atât despre instalarea unor stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, cât și despre implementarea unui proiect de mobilitate verde, cele două investiții urmând a beneficia de o finanțare de peste 2 milioane lei. În plus, și în comuna Brăhășești vor fi instalate stații de încărcare electrice, valoarea acestui din urmă proiect aprobat de MDLPA fiind de circa 300.000 de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 16, 2023 Author Posted March 16, 2023 Investiţii de zeci de milioane de lei, votate la foc automat de aleşii locali Relocarea serviciilor de buletine, paşapoarte, înmatriculări, examinări şi permise auto în clădirea fostului Liceu Nr. 3, renovarea Sălii Sporturilor, a fostelor cinematografe şi a arenei de box, precum şi transformarea fostului centru de transfuzii din Ţiglina I în creşă sunt printre cele mai importante investiţii ale căror costuri au fost votate joi, 16 martie, de aleşii locali. Pentru aceste obiective Primăria Galaţi a obţinut finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar pentru punerea lor în operă era nevoie de aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici. Consilierii locali au fost convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară online, pentru a aproba 26 de proiecte de hotărâre urgente. În marea lor majoritate, acestea erau investiţii pentru care municipalitatea a semnat contracte de finanţare în cadrul PNRR. "Ne-am convocat de îndată, pentru că avem un calendar foarte strict al termenelor pe care trebuie să le respectăm, astfel încât aceste proiecte pe fonduri europene să fie duse la bun sfârşit. Vă mulţumesc pentru susţinerea acestor proiecte, care intră într-un ritm din ce în ce mai accelerat", a declarat preşedintele de şedinţă, viceprimarul PSD Sorin Enache. Cel mai valoros proiect Dintre toate proiectele votate, cel mai scump are ca obiectiv renovarea energetică şi amenajarea imobilului de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 25. Este vorba, după cum v-am mai informat, despre un imobil care a aparţinut fostului Liceu Nr. 3 (Metalurgic) la al cărui parter funcționează o secție a Poliției Locale Galați. Primarul Ionuţ Pucheanu îşi doreşte să-l transforme într-un „citizen hub”, adică un centru în care să fie relocate serviciile de evidenţa persoanei, paşapoarte, înmatriculări, examinări şi permise auto. Conform deciziei aleşilor, valoarea totală a investiției se ridică la 21,65 milioane de lei, în condiţiile în care finanţarea din PNRR este de numai 10,01 milioane de lei. Renovări de peste 15 milioane de lei fiecare Renovarea energetică a Sălii Sporturilor a fost calculată la o valoare de peste 15,98 milioane de lei, în care finanţarea înseamnă 11,52 milioane de lei. Pentru renovarea energetică a unui corp de clădire aparţinând Căminului de bătrâni „Ștefan cel Mare și Sfânt”, valoarea totală a investiției a fost socotită la 15,85 milioane de lei, din care finanţarea PNRR reprezintă doar 6,73 milioane de lei. Costisitoare va fi renovarea integrată a unui alt corp de clădire de pe strada Traian nr. 254, aparţinând Poliției Locale - 15,66 milioane de lei, din care finanţarea asigurată reprezintă 9,46 milioane de lei. „Ţiglina”, mai scumpă decât „Flacăra” şi „Dacia” Renovarea energetică a fostului cinema „Ţiglina” se dovedeşte a fi mai scumpă decât investiţiile de câte 12,19 milioane de lei necesare fostelor cinematografe „Dacia” şi „Flacăra”. Proiectanţii au calculat lucrări necesare în valoare de 13,15 milioane de lei, din care finanţarea europeană înseamnă doar 2,57 milioane de lei. Cât costă Arena de box şi creşa din Ţiglina Pentru renovarea energetică a imobilului din strada Mihai Bravu nr. 3 (Arena de box), valoarea investiţiei depăşeşte 8,28 milioane de lei, dar finanţarea europeană este de doar 3,7 milioane de lei. Un decalaj similar între costurile totale şi finanţare se remarcă şi în cazul transformării fostului centru de transfuzii din Ţiglina I în creşă. Valoarea totală a fost calculată la 6,95 milioane de lei, în vreme ce PNRR aduce doar 3,04 milioane de lei. Rămâne de văzut care vor fi costurile finale şi de unde va avea bani Primăria pentru a suporta diferenţele. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 30, 2023 Author Posted March 30, 2023 Contract de lucrări pentru reabilitarea clădirii din strada Eroilor, nr. 13 A Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de proiectare și realizare a lucrărilor pentru imobilul din strada Eroilor, nr.13 A. Este vorba despre o clădire care aparține Consiliului Județean și care, alături de alte imobile, face parte din ansamblul urban de pe strada Eroilor, conform Listei Monumentelor Istorice din județul Galați. “Cu ajutorul fondurilor europene, vom reda frumusețea de altădată a acestei clădiri, care amintește de perioada “vechiului Galați”. Construită în urmă cu peste 120 de ani, clădirea are nevoie de consolidare și de renovare energetică, inclusiv în ceea ce privește partea de climatizare și de iluminat. În plus, pentru a reduce și mai mult costurile de întreținere, vor fi montate sisteme de management energetic, de automatizare și control, cu ajutorul cărora vom realiza o importantă economie de energie la nivelul tuturor echipamentelor tehnice ale clădirii. De asemenea, vor fi instalate și dispozitive inteligente de umbrire pentru sezonul cald și vor fi montate sisteme pentru producerea energiei din surse regenerabile. Nu este singura clădire a Consiliului Județean care va intra într-un amplu proces de modernizare, având deja finanțare asigurată și pentru clădirea din strada Eroilor, nr.16”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Valoarea acestui proiect este de 2.581.623 de lei, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Consiliul Județean Galați
dcp100168 Posted April 28, 2023 Author Posted April 28, 2023 Trei noi proiecte pentru drumuri comunale Joi, 27 aprilie, la Ministerul Dezvoltării au fost semnate alte 55 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", în valoare totală de 541.519.340,19 de lei. Printre acestea, se numără și proiectele de investiții în infrastructură rutieră ale comunelor gălățene Băneasa, Șendreni și Suhurlui, în valoare de 25 milioane de lei, pentru modernizarea unor drumuri de interes local. Până în prezent, în cadrul Programului "Anghel Saligny", au fost semnate 1.070 de contracte, în valoare totală de peste 11,8 miliarde de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 2, 2023 Author Posted May 2, 2023 Lucrări în curs pe drumurile din Tudor Vladimirescu Vineri, 28 aprilie, Ministerul Dezvoltării a virat suma de 42.805.894,46 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 32 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național "Anghel Saligny". Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru modernizarea drumurilor și pentru realizarea sau extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile și de canalizare. Printre acestea, se numără decontarea lucrărilor de modernizare a drumurilor din comuna gălățeană Tudor Vladimirescu, poate cel mai avansat proiect local cu finanțare prin "Anghel Saligny", ajuns la un stadiu de 23,5%, cu decontări solicitate de 3,42 milioane de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 25, 2023 Author Posted May 25, 2023 Fonduri europene pentru planificarea familială Consiliul Județean Galați a depus pe fonduri europene, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiecte, în valoare de aproape un milion de lei, pentru dotarea și amenajarea cabinetelor de planificare familială de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” din Galați, Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci și de la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor. ”Planificarea familială înseamnă educație, consiliere și prevenire, astfel încât să fie redus fenomenul mamelor minore și al abandonului la naștere, să fie prevenite bolile cu transmitere sexuală, să scadă mortalitatea infantilă, iar nou-născuții să fie mai bine îngrijiți. Mai mult, aceste cabinete de planificare familială fac parte din strategia de luptă împotriva cancerului de col uterin, o boală care afectează, din păcate, foarte multe femei din România. De asemenea, în cadrul acestui apel de finanțare, sunt prevăzute fonduri pentru perfecționarea personalului medical din cabinetele de planificare familială, precum și pentru derularea unei campanii naționale de educație pentru sănătate, care va fi implementată cu prioritate în zonele vulnerabile”, a precizat președintele CJ, Costel Fotea. Valoarea celor trei proiecte este identică, fiind vorba de câte 335.480,23 lei (inclusiv TVA). viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 1, 2023 Author Posted June 1, 2023 Bani europeni pentru școlile speciale și cluburile sportive școlare Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a anunțat, miercuri, 31 mai, câștigarea unui proiect cu fonduri europene pentru care urmează să se semneze contractul de finanțare. Este vorba despre dotarea cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice a Școlii Speciale "Constantin Pufan", Liceului Tehnologic "Simion Mehedinţi", Şcolii Speciale "Emil Gârleanu" şi Şcolii Speciale "Constantin Păunescu", inclusiv pentru dotarea cabinetelor de consiliere și asistență psihopedagogică, precum și a celor de logopedie și alte terapii specifice. "De asemenea, am obținut fonduri și pentru dotarea celor două cluburi sportive școlare din Galați și Tecuci cu diverse echipamente de forță, sisteme performante indoor pentru îmbunătățirea tehnicii și kituri de antrenament, precum și pentru dotarea cu materiale didactice și dispozitive IT a Palatului Copiilor, inclusiv filiala acestuia de la Tecuci", a adăugat Costel Fotea, pe pagina sa de Facebook. Valoarea totală a investițiilor ce urmează a fi făcute de CJ este de aproximativ 2,8 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată integral prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 12, 2024 Author Posted November 12, 2024 Prima investiție prin Planul Național de Redresare și Reziliență, finalizată de către Consiliul Județean Clădirea care aminteşte de Galaţiul de altădată şi-a recăpătat farmecul de la începutul secolului XX, în cadrul unei investiţii cu fonduri europene derulate de către Consiliul Judeţean Galaţi. Este vorba despre clădirea de pe Strada Eroilor, la numărul 13, construită în 1905 și care face parte din Ansamblul Urban din această zonă a oraşului. De altfel, această lucrare este și prima investiție finalizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență de către Consiliul Județean. Astăzi, a avut loc conferința de închidere a acestui proiect. „Este o clădire cu un farmec aparte, care aminteşte de Galațiul de la începutul anilor 1900. Clădirea este ea însăși o lecţie de istorie, pe care am reuşit să o restaurăm şi care va spune povestea Galaţiului de altădată mulţi ani de acum încolo. Lucrările au vizat în consolidarea imobilului şi eficientizarea energetică. Practic, acum, clădirea în care lucrează colegii care se ocupă cu atragerea fondurilor europene este o clădire „verde”, consumurile de energie scăzând cu până la 90%”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Principalele lucrări: - consolidarea seismică a clădirii existente; - izolarea termică a clădirii fără a afecta elementele de arhitectură; - înlocuirea tâmplărie exterioară și modernizarea instalației de iluminat; - înlocuirea sistemului de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului din interiorul clădirii; - realizarea unui sistem inteligent de umbrire pentru sezonul cald; - instalarea unui management energetic integrat care monitorizează, contorizează și înregistrează consumurile energetice; - realizarea unui sistem alternativ de producere a energiei electrice și termice pentru consumul propriu: montarea panourilor fotovoltaice, a pompelor de căldură aer-apă, captator solar termic, etc. Valoarea investiției este de peste 2,4 milioane de lei. Comunicare CJ Galaţi
dcp100168 Posted May 17 Author Posted May 17 Vine a patra tranșă din PNRR! Câţi bani va primi Galațiul? Comisia Europeană a emis, joi, o evaluare preliminară pozitivă pentru cea de-a patra cerere de plată depusă de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În valoare de 2,62 miliarde de euro, această tranșă vizează, în principal, decarbonizarea sectoarelor transporturi și energie, infrastructura medicală și socială, dar și proiecte de digitalizare și mediu. Comisia Europeană a transmis evaluarea preliminară către Comitetul Economic și Financiar, care are la dispoziție patru săptămâni pentru emiterea unui aviz. Plata către România va putea fi efectuată după emiterea opiniei Comitetului și adoptarea deciziei finale de către Comisie. Dacă nimic nu se va schimba în rău, sunt toate șansele ca România să primească cele 2,62 miliarde de euro în următoarele două-trei luni. Încă nu se știe care va fi partea ce va reveni Galațiului și care va fi distribuită de ordonatorii de credite, cum este cazul Primăriei și al Consiliului Județean Galați. Ceea ce este sigur, însă, este că banii vor fi o adevărată gură de oxigen pentru constructorii angrenați în aceste proiecte. Pentru că sunt firme care, din cauza lipsei de finanțare, au oprit pur și simplu lucrul și şi-au trimis oamenii acasă. Altele, mai puternice, au continuat să lucreze „pe caiet” cu administrațiile locale și să suporte din bugetele proprii valoarea lucrărilor cu speranța unei decontări cât mai rapide. Iar altele sunt pe cale să-și piardă salariații pentru că nu mai au de unde să-i plătească. În unele cazuri, decontările prin PNRR au avut întârzieri de peste șase luni. „Pe anumite proiecte finanțate prin PNRR, am ajuns să decontăm banii din septembrie 2025. Imaginați-vă ce este pe capul constructorilor, care sunt «disperați» să lucreze pe gratis”, declara pe 7 mai primarul Ionuț Pucheanu, în ședința de aprobare a bugetului pe anul 2026, așa cum a relatat „Viața liberă”. Cu siguranță, situații precum cea despre care a vorbit primarul Pucheanu se regăsesc în multe alte localități din Galați. Conform „tabloului de bord” actualizat periodic de Ministerul Fondurilor Europene, în 71 de localități din județul Galați sunt, în diverse faze de execuție, proiecte PNRR. Sunt în total 738 de proiecte în județ, cu o valoare totală PNRR de 325,78 milioane de euro. Pentru că PNRR pare a fi în tot și în toate, de la achiziția de tramvaie, autobuze și microbuze electrice, până la extinderi de rețele de canalizare, construirea de creșe, grădinițe și renovări de clădiri. Teatrul Dramatic este renovat prin PNRR, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” este renovat prin PNRR, laboratorul de microbiologie al Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” a fost modernizat și dotat prin PNRR, sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” și Palatul Gheorghiu sunt reabilitate prin PNRR, pădurile urbane sunt plantate cu bani din PNRR - ca să dăm doar câteva exemple. Așadar, avem mii și zeci de mii de exemple în județul Galați, cetățeni, societăți de construcții și administrații locale, pentru care deblocarea tranșei a patra din fondurile PNRR este o veste excelentă. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now