Galați, 30 iunie 1940: primul masacru al Holocaustului din România

[dcp100168]

Galați, 30 iunie 1940: primul masacru al Holocaustului din România

Acum 80 de ani a avut la Galați un masacru de proporții comis de armata română împotriva unor persoane, în mare măsură evrei care doreau să treacă în Basarabia, ocupată de URSS. Care au fost circumstanțele în care s-a produs acest eveniment practic necunoscut?

Reporter: Retragerea armatei române și a refugiaților din Basarabia în urma ultimatumului sovietic s-a produs într-o stare de haos care a generat panică și tensiuni, care au degenerat în vărsare de sânge. A existat și o mișcare în sens invers, mai ales din partea evreilor, după cum povestește jurnalistul Dorian Galbinski.  

Dorian Galbinski: Bunicii mei veniseră la Constanța din Basarabia, nu știu exact când dar probabil prin 1927 sau 1928, s-au stabilit la Constanța, dar din cauza politicilor antisemite al guvernelor succesive din România la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’40, după ultimatumul URSS privind Basarabia s-a gândit că poate e mai bine să se întoarcă acolo. Au plecat la Galați, pe acolo se trecea în Basarabia, numai că atunci cân au ajuns acolo li s-a spus că granița s-a închis și atunci s-au întors la Constanța.

Reporter: Poate că au fost norocoși că au rămas în România.

Dorian Galbinski: Da, și ei au considerat ulterior că au fost norocoși pentru că mulți dintre cei care au reușit să treacă în Basarabia în 1940 aveau să piară deportați în lagăre după revenirea administrației românești sub conducerea lui Antonescu în 1941.

Reporter: Galați a devenit un așa numit punct de forfecare, în care se încrucișau refugiații care veneau din Basarabia împreună cu armată română, cu cei care doreau să treacă în sens  invers ca să ajungă în provincia proaspăt anexată de URSS. Aici s-a produs la 30 iunie 1940 un masacru de proporții, despre care s-a vorbit prea puțin până acum și despre care explică istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și membru al colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Armata trage în plin

Adrian Cioflâncă: Autoritățile locale militare decid că prioritate refugiații care veneau din Basarabia, iar cei care urmau să ajungă în Basarabia sunt opriți, pe termen nelimitat și sunt închiși într-un lagăr încropit din preajma gării Galați.

Acolo se adună în jur de 2000 de persoane care sunt închise fără alimente, sub cerul liber, care nu primesc apă, nu primesc mâncare și, mai mult, sunt percheziționate de agenți vamali, militari și polițiști pentru a li se lua bunurile găsite asupra lor. Sunt invocate vreo două ordine ministeriale și niște regulamente, iar acest control duce practic la jefuirea populației închise în lagăr. Vorbim de evrei, de români basarabeni, de ruși și de ucrainieni.

Din acest episod al controlului izbucnește masacrul. Trebuie știut că în zona Galați se adună trupe care tocmai se retrăseseră din Basarabia, care trecuseră prin episoadele complicate din sudul Basarabiei și de asemenea printr-o confruntare militară care a avut loc pe capul de pod de la Giurgiulești. În atmosfera aceasta tensionată, autoritățile militare iau decizia de a folosi trupe retrase în paza Galațiului, ceea ce agravează situația, pentru că oamenii aceștia se întorc frustrați pentru că nu avuseseră voie să tragă, se întorc înfricoșați, se întorc dornici de răzbunare și în scurt timp vor găsi oportunitatea pentru acest lucru. Interesant este că în Galați se retrage și comandantul corpului de cavalerie, generalul Constantin Atanasescu, care pur și simplu și-a părăsit trupele, urcându-se în tren și s-a dus la Galați unde a contribuit la ideea care devine un consens, că evreii au cauzat nenorocirile, haosul și umilința trupelor române din timpul retragerii.

Așadar, se produce acest control vamal, iar masacrul izbucnește în momentul în care intervine un incident între o femeie, care protestează față de controlul vamal, militarul care era prezent în acel grup de control o pălmuiește, partenerul femeii sare în ajutorul ei, militarul trage un foc de armă de avertisment, iar cei din paza exterioară a lagărului, pentru că vorbim de un incident care se produce din interiorul lagărului, au interpretat acel foc de armă ca fiind tras de refugiați.

În scurt timp s-a stârnit o psihoză cum că refugiații atacă paza militară din zona gării, iar marinarii – era acolo o unitate de marină de 24 de persoane și - și mai multe unități de infanterie de asemenea era o unitate de infanterie care se afla în tren, tocmai retrasă din Basarabia, toți aceștia pleacă spr zona lagărului și deschid focul în plin împotriva refugiaților. Sunt uciși între 80 și 400 de oameni. S-au păstrat fotografii îngrozitoare de la această crimă în masă și un proces verbal cu victime, iar din acest proces verbal putem ghici etnia victimelor, o parte dintre ei erau evrei, dar au fost uciși de asemenea mulți țărani români basarabeni, ucrainieni și ruși.

Am fost la Galați să caut groapa comună cu victimele masacrului și dacă vă închipuiți nimeni din acel oraș mare - e adevărat imdustrializat, cu un rulaj al locuitorilor foarte mare, așadar cu o memorie locală mai slabă - nimeni nu știe unde sunt aceste gropi comune, ceea ce mi se pare de-a dreptul suspect. Eu sper ca totuși să putem afla unde au fost îngropați cei 80 sau 400 de oameni, sper ca pe gara din Galați să fie pusă o placă memorială care să amintească de acest masacru și sper ca România să-și asume faptele de atunci.

Reporter: De ce variază numărul estimat al morților așa de mult, între 80 și 400?

Adrian Cioflâncă: Iată ce spune rechizitoriul procuraturii nr. 58 la procesul din 1952 (în timpul regimului comunist): "Din actele oficiale rezultă că numărul morților este numai de 48 morți și 62 răniți (1). Actele s-au încheiat însă de către autorități de maniera pe care o vom arăta mai jos, așa că noi reținem declarația data de către martorul Dr. Bauling, care arată că numărul morților se apropie de o mie, fiindcă timp de 12 ore furgoanele primăriei au cărat morții direct la cimitir. De altfel, din declarația tuturor martorilor și din recunoașterile acuzaților rezultă că s-a tras în mod intens cu mitralierele și s-a epuizat toată muniția aflată asupra ostașilor."

Începutul Holocaustului

Reporter:  Se poate spune că acest masacru reprezintă prima crimă în masă de pe teritoriul României în perioada modernă, cu excepția lui 1907 și reprezintă de fapt începutul Holocaustului din România?

Adrian Cioflâncă: Da, este începutul Holocaustului și acest lucru pune în cauză modul în care explicăm în mod obișnuit Holocaustul din România. Ca factor explicativ invocăm guvernele antisemite, ori cel legionar, ori cel al lui Antonescu de după ianuarie 1941. Or, în această situație, puterea era deținută de un guvern nu era explicit antisemit. Știm că avea foarte mulți antisemiți în componență, dar este clar că explicațiile stau și altundeva. Lucrurile încep mai devreme și avem aceeași logică de funcționare pe care o găsim în timpul pogromului de la Iași, exact un an mai târziu, o combinație de factori structurali cu factori conjuncturali. Iar factorii structurali pe care i-aș invoca aici sunt doi: unul de natură ideologică, culturală și altul de natură instituțională.

Vorbim de prezența antisemitismului în toate structurile de putere din România care devine obictul unui consens imaginat de cultură politică, care are efecte clare asupra politicii României încă din vara anului 1940, iar factorul instituțional este armata, despre care vorbim încă puțin. La conducerea armatei avem în acest moment generali pe care-i vom regăsi în timpul crimelor în masă din 1941. Secția a II-a a Marelui Stat Major, care era unitatea de informații și contra-informații a armatei, era organismul cel mai antisemit din structura instituțională a armatei, și în acest caz are un rol covârșitor prin aceea că distorsionează faptele prin focalizarea responsabilității pentru haosul din Basarabia asupra evreilor și pentru că nu ia măsuri pentru stabilizarea situației decât cu întârziere și mușamalizând apoi anchetele împotriva acelora care au comis crime în masă la Galați și la Dorohoi.

Procesul acuzaților

Reporter:  A fost cineva pedepsit pentru crimele de la Galați?

Adrian Cioflâncă: Da, acesta este un lucru pe care l-am aflat relativ recent, pentru că dacă ne uităm la ce s-a scris despre masacrul de la Galați în cărțile clasice, ale lui Jean Ancel și Radu Ioanid găsim foarte puțin, găsim informații pe care Jean Ancel le-a primit pe sub mână de la istorici oficiali în perioada anilor ’80 când a fost în România și a fost urmărit strict de Securitate și cu mare chin a pus mâna pe câteva documente, iar Radu Ioanid se bazează pe un dosar care a ajuns la Muzeul Holocaustului de la Washington pe baza protocolului cu CNSAS.

Pe lângă aceste surse subțiri am identificat un dosar mare cu 11 volume, având peste 4200 de file, în care sunt condamnate nouă persoane pentru masacrul de la Galați. Ofițerul cu rangul cel mai înalt vizat de anchetă a fost Alexandru Dumitrescu, care era locotenent colonel în 1940 și a fost condamnat în 1953 la 12 ani de muncă silnică.

A avut loc o anchetă și în 1940, dar aceasta a fost mușamalizată. Mai avem un personaj esențial în această poveste, cel care conducea unitatea de marinari din gară, anume Mihail Bratoveanu, care a făcut închisoare  pentru că a comandat acest pluton care a acționat în gara Galați. Este interesant că acest personaj povestește în mai multe feluri masacrul de la Galați în închisoare, în diferite faze ale anchetei, și apoi pe interceptările Securității. A ajuns ca spre anii ’80 să facă bravadă. Interesant este că omul acesta prinde și revoluția din ’89 și după Revoluție se laudă în presa din Galați cum a participat la acest masacru și că a făcut ce trebuia conform ordinelor militare de atunci. Este un personaj tragic, dar care e foarte important de studiat pentru a înțelege dinamica violenței.

rfi.ro